2,444 matches
-
și 3.2.2.7.1.) riscă să semnifice, pentru cititorul neavizat, doar desăvârșirea morală. Yoše> hakkeru>m (3.1.6.7.), denotând divinitatea prezenta în mod tainic pe chivotul legământului, în Sfântă Sfintelor, este perceput că denotând mai ales transcendență: se știe că heruvimii sunt îngeri și că locul lor este în cer (creștinilor le poate sugera imaginea tronului lui Dumnezeu din Apocalips, înconjurat de îngeri). La BÄrQ’ (3.1.10.1.), „Creator”, se pierde conotația „din nimic”, neexistând în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
persoana întâi. 4.1.6. al-Quddós (2.1.5.1.) și Q":Äš (3.1.6.1.), respectiv ho hágios (3.2.1.5.2. și 3.2.2.7.1.). Și în Coran, si in Biblie, acest nume exprimă transcendență și desăvârșirea lui Dumnezeu și se traduce invariabil cu „Sfanțul”. 4.1.7. al-Sal"m (2.1.5.2. și 2.1.11.8.) și Š"lÄm (3.1.16.7.). Numele biblic poate fi considerat sinonim cu cel coranic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.1.5.3.)/ al-Muta‘"l (2.1.5.4.) și ‘ElyÄn (3.1.6.2.)/ r"m we niss"’ (3.1.6.3.), respectiv ho hýpsistos (3.2.1.1.9.). Aceste nume, împrumutând metaforă universală a înălțimii, exprimă transcendență și superioritatea absolută a divinității. Tradiția traducerilor biblice de la noi a consacrat soluția „Cel Preaînalt”. Este soluția adoptată peste tot de traducerea ASM a Coranului și de celelalte traduceri românești pentru al-Muta‘"l. Aceeași idee este redata metaforic în Biblie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sunt cel mai adesea, si pe bună dreptate, traduse în românește cu „slavă”. Iar (al-)Mamd s-ar traduce cel mai corect „Cel plin de slavă” sau „Slăvitul”. Vocabula ebraica are însă - după cum am arătat - conotații speciale, referitoare la transcendență și la prezența, care se pierd la transfer. 4.2.5. al-Matn (2.1.6.5.) și Țór, Sela‘, mețó:"h (3.1.16.5.). Toate aceste nume exprimă statornicia de neclintit a lui Dumnezeu, dar cele biblice folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Horia Simionescu face dovada, astfel, că și-a însușit opera maestrului și că o poate continua exemplar, pe cont propriu. 6.2.4. Reciprocitatea datoriei textuale Depistarea elementelor de caragialism în proza scriitorilor târgovișteni presupune un exercițiu de marcare a transcendenței textuale în ansamblul operelor analizate. Hipotextul caragialian se configurează atât ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice și de limbaj, resemantizate peste timp în noi contexte ficționale. Esențială
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
două "spirite" antagonice, dintre care cel marcat de semnul caragialismului era clar conotat negativ, ca promotor al zeflemelei dizolvante, al jemanfișismului, al spiritului critic, al scepticismului etc. în timp ce orientării eminesciane i se rezervau atributele creației, al accesului la metafizică și transcendență, al mesianismului. Paralelismul între cei doi poli ai spiritualității românești a fost adesea dus la extrem, perechile de opoziții fiind, de regulă în defavoarea caragialismului. Dan C. Mihăilescu inventaria o serie de astfel de dihotomii în aparență juste: "introvertire/ extravertire, sublimul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cele două expresii, „lumina evangheliei” și „experiența umană”. 1.2 Legătura dintre „evanghelie” și „experiență” Am subliniat mai sus că există o continuă integrare între „lumina evangheliei” și „experiența umană”. E. Chiavacci consideră experiența morală ca pe o experiență a transcendenței. În evaluarea morală a ființei umane (omul este bun sau rău), noi proiectăm asupra celuilalt experiența noastră personală de unitate și de legătură cu alegerile noastre, unitatea istoriei noastre morale și experiența atitudinii de acceptare sau de repulsie față de o
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
care avea tendința de a renunța la percepția transcendentă asupra omului. Suveranitatea poporului era sursa puterii și instanța supremă 60. Din această perspectivă, catolicii se aflau sub presiunea a două tabere: pe de-o parte, noile curente politice care negau transcendența și vedeau în Biserică un inamic de învins, deoarece avusese un rol esențial în regimul anterior; pe de alta, un sistem monarhic aflat într-un declin accelerat, care căuta în Biserică un aliat pentru a-și recăpăta puterea și autoritatea
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Idem, Enciclica Iamdudum in Lusitania, 1911. 139 Idem, Inter catholicos Hispaniae, nr. 14. 140 Idem, Motu proprio Fin dalla prima nostra enciclica, 1903. 141 Papa Pius X, Proposicion 58 del Decreto Lamentabili, 1864. 142 Respingea astfel conceptul de revelație, deoarece transcendența exista doar în conștiința credinciosului și în natura divină a Bisericii, ca produs al unei experiențe colective. Acestă idee fundamentală se reflecta în diversele științe ecleziastice, cum ar fi Exegeza biblică, Teologia Fundamentală sau oricare alta. Din acest motiv, modernismul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
grupate în mici cicluri, vor fi adunate în Frig (1967). Aici naratorul, confruntat cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul existențial, iar în unele pagini se vădește influența lui Franz Kafka), iscodește transcendența, încearcă să forțeze o revelație izbăvitoare. Dar transcendentul se dovedește inaccesibil: așteptată, epifania nu se produce. În prozele finale ale volumului se conturează totuși o soluție: cea a izbăvirii antropogene, prin acțiunea subiectului (autorul, creatorul de ficțiune), care, operând cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
urmată de o fixare consensuală în locul proeminent ce i se cuvine în tabloul valorilor contemporane, proces care începe totuși să se contureze din ce în ce mai vizibil. Substanța sacral-profană, acut ambiguă, a realității îl transformă pe D. Țepeneag într-un mare poet al transcendenței goale, dar și al justificatei așteptări eshatologice. ION VARTIC Parodie a călătoriei inițiatice, periplul eroului prin mai multe țări central și vest-europene e o „probă a labirintului” tratată în registru burlesc, un voiaj către inima demoniacului însuși, caracterizat prin imensa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
se va părea adevărat celor ce nu pricep mai mult decât el și care judecă după culori și atitudini." (600c-601a) Duplicat al lumii fenomenelor, himere de la care Platon vrea să-l îndepărteze pe om pentru a-l introduce în universul transcendenței, literatura este o artă a imitației. Ea nu face decât să-l mențină pe om în greșeli grosolane. "Creatorul de fantome, imitatorul, zicem noi, nu înțelege nimic din realitate, nu-i cunoaște decât aparența, nu-i așa?" (601c) Platon consideră
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și în fiecare zi în cadrul sacrificiului slujbei religioase. Din punct de vedere teatral, nu știu nimic mai eficace decât înălțarea." Teatrul le apare ca un loc special în care, în momente excepționale, se poate manifesta ceva care este de ordinul transcendenței. Întâlnirea actori/ spectatori îmbracă atunci un caracter ceremonios până la a deveni comuniune. Acesta este cazul lui Artaud în Franța, al lui Grotowski în Polonia, sau, cu un grad mai scăzut, al lui Stanislavski în Rusia, care, pe căi diferite, vizează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este, probabil, toate aceste lucruri Împreună (Straus, 1992). Și dacă, parțial, este practicată pentru a fixa informații cruciale și pentru a le conserva pentru generațiile viitoare, arta poate fi considerată religie chiar și În acest sens, care implică ideea de transcendență În timp. Atunci cum rămâne cu riturile din grote? Se știe astăzi că grotele erau locuri folosite de puțini oameni. Au avut un rol social, dar au fost folosite de indivizi În numele tribului sau a adunării periodice a tribului. Ritul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tratate În timpul ceremoniilor cultuale, nu putem exclude ideea că statuile divine erau considerate una cu divinitatea personală. Întregul poem neobabilonian Erraxe "Erra" este o personalizată prezentare mitologică glorificatoare a statuii zeului Mardukxe "Marduk" din templul său babilonian de la Esagila. 4. Transcendența și atributele divinetc "4. Transcendența și atributele divine" Încercarea de a da o definiție „filozofică”, punctuală și modernă, a conceptului de „zeu” - sumeriană, d i n g i r, akkadiană ilu(m), a cărui logogramă indică În sine „cerul” -rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putem exclude ideea că statuile divine erau considerate una cu divinitatea personală. Întregul poem neobabilonian Erraxe "Erra" este o personalizată prezentare mitologică glorificatoare a statuii zeului Mardukxe "Marduk" din templul său babilonian de la Esagila. 4. Transcendența și atributele divinetc "4. Transcendența și atributele divine" Încercarea de a da o definiție „filozofică”, punctuală și modernă, a conceptului de „zeu” - sumeriană, d i n g i r, akkadiană ilu(m), a cărui logogramă indică În sine „cerul” -rămâne practic sortită eșecului. Acest fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este demonstrat, de exemplu, În două articole ample scrise de J. van Dijk și W.G. Lambert În Reallexikon der Assyriologie 1. Nu ne rămâne așadar decât să discutăm despre divinitate Într-un mod complex, referindu-ne În special la transcendența și atributele sale. a) Transcendența divină Din cauza antropomorfismului accentuat, În funcție de care sunt „predicați” zeii mesopotamieni, aceștia găsesc tocmai În om și În conceptul de umanitate prima paradigmă de glorificare bazată pe opoziție. Zeul mesopotamian este Într-o primă instanță cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
două articole ample scrise de J. van Dijk și W.G. Lambert În Reallexikon der Assyriologie 1. Nu ne rămâne așadar decât să discutăm despre divinitate Într-un mod complex, referindu-ne În special la transcendența și atributele sale. a) Transcendența divină Din cauza antropomorfismului accentuat, În funcție de care sunt „predicați” zeii mesopotamieni, aceștia găsesc tocmai În om și În conceptul de umanitate prima paradigmă de glorificare bazată pe opoziție. Zeul mesopotamian este Într-o primă instanță cel care, prin viața și acțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin viața și acțiunile sale, este diferit de om și superior acestuia (sumerianul l ú, akkadianul awșlum, am¶lu). Întregul trăsăturilor umane oferă conceptul abstract de „umanitate”; acestuia i se opune conceptul abstract de „divinitate” (il¿tum). Il¿tum exprimă transcendența divină În relație cu omul, considerat creatură, proprietate, slujitor al divinității. Divinitatea domină și guvernează și lumea În care trăiește omul; are În stăpânire inclusiv ceea ce servește vieții omului. Distincția zeu-om este valabilă și În planul perfecțiunii, În ceea ce privește frumusețea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
având În vedere că se afirmă că unii zei (Sinxe "Sin", Assurxe "Assur" etc.) s-au autogenerat, autocreat, sau că Nergalxe "Nergal" „nu a ieșit din pântecele vreunei femei”. Dar aceste fraze nu par a fi decât simple sublinieri ale transcendenței divine. b) Absența nemărginirii Zeii, luați fiecare În parte, nu sunt dotați nici cu nemărginire. Aceștia, după cum s-a menționat deja (subcapitolul 3.4a), Își Împart puterea divină, care este considerată nemărginită, dar care nu aparține unei singure divinități. Zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
multe cazuri, tot acte rituale erau considerate și jurămintele. Mai existau și ordaliile, asemenea celei amintite În al doilea paragraf din Codul lui Hammurabi (ordalia În apa râului). 5. Ghicirea și profețiatc "5. Ghicirea și profeția" Mesopotamienii, pentru a sublinia transcendența divină și superioritatea cunoașterii divine În comparație cu omul, afirmau că zeii Își păzeau cu gelozie „secretele” - niÌirtu(m) sau, mai ales, piriștu(m) -, care erau, În mod normal, inaccesibile omului. Uneori Însă, zeii Îi Îngăduiau omului să ajungă la secretele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la urma urmelor, Dumnezeu” (Lactanțiu), propune o viziune a divinului În același timp henoteistă (o unică zeitate care le asumă, Într-o anumită măsură, pe toate celelalte, fără să le nege Însă existența) și teopanteistă, implicând laolaltă imanența cosmică și transcendența divinului, identificat În esența aprinsă a eterului. Sub toate acestea se află noțiunea, specifică teologiei antice târzii, unei structuri divine gradate, de tip piramidal, al cărei vârf cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde prin nivelele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se leagă de principalele formule doctrinare ale timpului și Își află expresia sistematică În orizontul medioși neoplatonic, se dovedește un instrument util pentru alcătuirea a două tendințe fundamentale ale spiritualității antice târzii. Pe de o parte, nevoia de a afirma transcendența divinului și, simultan, de a depăși acele aspecte ale religiilor tradiționale, cum ar fi conținuturile mitice cu antropomorfismul lor, câteodată necizelat, și practicile de sacrificiu, aspecte ce apăreau incompatibile cu acel ideal; de cealaltă parte, voința de a proteja aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
problema sumeriană 120 3. Binomul sumero-akkadian al religiei mesopotamiene 121 3. Originea și viața zeilor 125 1. Originea zeilor (teogonia) 125 2. Lucrarea zeilor la Începuturi și mitul lui Atra¿asșs 126 3. Antropomorfismul, simboluri și statui divine 127 4. Transcendența și atributele divine 129 5. Nemurirea zeilor 130 6. Limitele concepției despre divin 135 4. Panteonul 137 1. Formarea panteonului 137 2. Numele zeilor 138 3. Opera de sistematizare a școlilor teologico-sacerdotale 138 4. Politeismul și regatele divine 139 5
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un fel de existențialism fără artă, răsfrângerea puțin transfigurată a unui eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă nu ca o cenzură propriu-zisă, măcar asemenea unei capcane burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte insolubile, în puternice neliniști ce stârnesc viziuni halucinante, cât și privirea atentă, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]