40,073 matches
-
măcinat de complexe, iar cel de-al doilea, un spirit simplist, liniar, tandru și loial dar abrutizat de droguri și, mai ales, profund marcat de o traumă din copilărie (fragmentul de față). între cei doi intervine o femeie cu un trecut erotic consumat, colocatara lui Jonathan, pe care acesta o iubește platonic, sincer și profund, iar Bobby o iubește trupește. în mijlocul acestui trio se naște și un copil, a cărui paternitate - spirituală pe de o parte și biologică pe de alta
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
fără de care actorul nu se poate sui pe scenă. Nu poate juca. Cu cît bea mai mult, cu atît protagonistul pare că devine din ce în ce mai treaz. Cei doi deschid o trapă. Scormonesc în măruntaiele scenei și, totodată în măruntaiele lor, ale trecutului lui Svetlovidov. Scot ca din jobenul unui iluzionist, pălării, costume, mantii, replici, roluri, durere, bucurie, suferință, renunțări, dezamăgiri, succese, neîmpliniri, clipe de teatru, clipe de viață. Plîng, rîd, plîng. Beau. Nu trebuie să plîngi, Nikitușka!... Unde-i artă, unde-i
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
detașat s-ar dori Miron Kiropol de lumea modernă, o lume "de sălbăticie și șarpe", văduvită de orice "sens de armonie", d-sa e, structural, un homo duplex. Pe de o parte se arată irezistibil atras de vechime, de un "trecut absolut", în care oamenii conviețuiau cu zeii și cu eroii mitici, pe de alta e cuprins de un acut simțămînt al declinului, al destrămării nobilelor arhetipuri, al depotențării spiritului: Tăifăsuind cu eroii și zeii, căci doar așa mă mai pot
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
Simona Vasilache Pandantul, într-un fel, al madelainei lui Proust, este proba amintirilor provocate. Sau testul toleranței la trecut. Încercarea, adică, de-a retrăi, cu puterea de judecată a stării de veghe, scene "performate" ca sub hipnoză. Nu e vorba, în asemenea "reconstituiri", atît de lucrurile prin care ai trecut, cît de lucruri care ți-au fost trecute, transmise
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
transmise, cu nelipsitul corolar că numai cu ele se construiește viitorul. Sigur, orice perioadă se "joacă", mai mult sau mai puțin, cu axa timpului, fără să uite, chiar dacă n-o recunoaște, că, indiferent de ce se întîmplă în prezentul ei, deopotrivă trecutul și viitorul rămîn "compartimente" autonome, pe care epoca următoare le contextualizează altfel. Relația cu istoria (viitorul y compris) e, totuși, (mai) specială în regimurile totalitare. Așa că una din obsesiile de tot felul ale comunismului românesc a fost, de bună seamă
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
în anul 2000. In 2004, patru dintre "micuții" de atunci, din anii '70 - '80, Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, publică, la Polirom, două cărți unde arată, dintr-un "viitor" care, între timp, a venit, cum se vede trecutul (de aur). Prima, O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici, e un amestec de "ce-ar fi fost dacă..." și de Good-bye, Lenin, "cronica" unui trecut de aruncat și nu prea, fiindcă e
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
între timp, a venit, cum se vede trecutul (de aur). Prima, O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici, e un amestec de "ce-ar fi fost dacă..." și de Good-bye, Lenin, "cronica" unui trecut de aruncat și nu prea, fiindcă e greu să te faci că-l uiți cîtă vreme încă îl porți cu tine. Este turul ghidat al unui fel de muzeu al mutanților, din care autorii nu se exclud, dimpotrivă, se "propun
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
dedicat teatrului, "gen" mai periculos și mai folositor deopotrivă, prin "deschiderea" lui către publicul adunat lîngă o scenă. Femeile joacă, aici, un oarece rol, dramele "primului val", abandonate mai pe urmă, făcînd din ele "partizane"emancipate, gata să dea uitării trecutul. Rolul lor în educația copiilor, așadar virtuțile de posibil model se transformă, propagandistic, într-un atu important pentru "modelarea" (realist-socialistă) a societății. De aici se trece, firesc, la "mitologia" anilor de școală, de astă dată "acțiunea" întîmplîndu-se în deceniul nouă
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
care totuși atât de invocatul reviriment al prozei românești pare a fi deocamdată mai mult promoțional și statistic, deși mai găsim câteva semne că ne aflăm pe drumul cel bun... Venit dintr-un loc fără rezonanțe literare și neavând un trecut care să-l propulseze imediat în aripa scriitorimii, Radu Aldulescu ar da la început impresia că s-ar putea stinge repede ca autor recunoscut, imediat ce va fi depășit limitele propriei experiențe de viată. Dar la zece ani de la Amantul colivăresei
Profeți mincinoși by Ioana Crișan () [Corola-journal/Journalistic/11899_a_13224]
-
de acest nume. Voi cita, întâi și întâi, nu fără o anumită intențiune, pentru cititorul oarecum adormit, istoric, câte ceva din Mecanica lacrimilor, pagina 15, spre a-l trezi, desigur, captându-i atenția. Dacă ceva totuși nu trece, acesta... este numai trecutul. El fiind o glaciațiune survenită într-o lungă perioadă de timp. Prezentul, evident, trece; și abia așteptăm să treacă, fir-ar să fie! În urma tuturor, se înalță masivul abia răcit al Himalayei, utopia de granit a tuturor dogmelor, pe care
Mecanica lacrimilor (în loc de auto-recenzie) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11933_a_13258]
-
pagini, are un efect de seducție mult mai sigur decât orice formă de avangardă tehnicistă (și "impertinențele" prozei americane post-șaizeciste sunt binecunoscute). "Corecțiile" (cumva un satelit simbolic în jurul cărora gravitează personajele, situațiile, atmosfera însăși a romanului) sunt și cele ale trecutului. Toată lumea încearcă, permanent și obsesiv, să corecteze câte ceva: copiii vor să scape din chingile dureroase ale familiei, "corectând" (a se citi "nemairepetând") greșelile părinților, aceștia din urmă vor să-și reorienteze viața în alte direcții, renunțând la vechile obiceiuri fără de
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
gura unei furnici/ care-l purta pe cărări șerpuitoare mici/ prin iarba colosală". într-o asemenea ipostază "bisericile stăteau răsturnate/ ca niște acrobați cu capul în jos/ iar turlele creșteau smintit/ aidoma rădăcinilor spre adânc". (Un deșert prin care rătăcește trecutul) La rândul său, înghițitorul de săbii, acrobatul fără plasă care este poetul, totodată leopardul care trece prin foc, ba până și femeie în stare de levitație - cu toatele din lumea circului -, mai precis vocea rostitoare schimbă, de-a lungul a șapte
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
are nimic de a face cu ipostaza unui prezumtiv muzeu al icoanei. Locul icoanei este în biserică și nu în muzeu. Mesajul ei escatologic și modul descoperitor prin care îl exprimă nu pot fi muzeificate, fiindcă niciodată nu au aparținut trecutului, ci timpului ultim, ''ce va să vină''. În sfera mondială a domeniului imaginii, icoana nu reprezintă un tip de imagine printre altele, sau alături de altele, ci, parafrazându-l pe Schmemann și celebra sa sentință dată creștinismului, este însuși capătul imaginii
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
recomandam altădată, urmând modelul procedurilor muzeale din alte țări, ca MNAC-ul nostru autohton să fie și el plasat în imediata vecinătate a Muzeului Național de Artă al României, pentru a stimula astfel transferul de valori dinspre capodoperele venerabile ale trecutului înspre patrimoniul recent de opere de artă actuale. Este o realitate absolut obiectivă faptul că majoritatea MNAC-urilor din lume expune coerențe și, aproape deloc, spontaneități; adică etalează preponderent opere tributare ideologiilor estetice și doar extrem de sporadic capodopere. Or, fără
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
beneficiez de soldurile diferitelor magazine. Cutia de scrisori e plină: invitații la serate unde voi întîlni omul vieții mele, oferte avantajoase pentru achiziționarea unui loc în cimitir etc" (p. 188). Singurătatea, tristețea, lipsa comunicării, trimit memoria spre întîmplări dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, populat cu oameni care la un moment dat au reprezentat, pentru autoarea însemnărilor, însăși viața. De la an la an, numărul prietenilor trecuți în lumea de dincolo este tot mai mare. Cei rămași poartă și
Portretul unei doamne by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11947_a_13272]
-
luciditate: Cînd îi pomenesc de un episod de cei 10 ani în care noi doi am împărțit atîtea experiențe (povești, plimbările prin cartierele Ťnoastreť, gustări la restaurantele Ťnoastreť, muzee, spectacole), răspunde indiferent, neinteresat. E un adolescent care parcă n-are trecut și nu se proiectează în viitor. Trăiește momentul în spiritul plezirismului lejer, bucurîndu-se fără elan de avantajele societății în care trăiește: mașina, party-urile. M-am întristat văzînd copilul jucăuș și dornic de povești, de prăjituri, de plimbări în autobuz, transformat
Portretul unei doamne by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11947_a_13272]
-
impresia că n-ai observat că-n România s-a produs o schimbare de putere. Tot cu Iliescu și Năstase ai treabă! Chiar îți place tot ce se întâmplă sub Băsescu și Tăriceanu? Ai început deja să trăiești din furiile trecutului?" Trebuie să admit că amicul meu a atins un punct sensibil. Firește că i-am dat un răspuns în doi peri ("Stai să-mi epuizez stocul de amintiri despre ticăloșiile celor vechi și ajung și la cei noi"), dar esența
Specialiști, cadre, nulități by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11965_a_13290]
-
La fel, în 1996, când o dată cu înfrângerea lui Iliescu ni l-am scos automat din minte - pentru o vreme, desigur. Și, din păcate, la fel par să stea lucrurile și acum, când constat o conviețuire tot mai dezinvoltă între agenții trecutului și firavii reprezentanți ai înnoirii. Or, România nu se poate despărți de propria mizerie morală înainte de-a o descrie minuțios și de-a o judeca. Altminteri, vom retrăi la nesfârșit aceleași coșmare și vom recădea în aceleași hăuri. În
Specialiști, cadre, nulități by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11965_a_13290]
-
Liviu Dănceanu Aidoma oricărui parcurs diacronic, istoria muzicii savante se înfățișează privitorului ca emula timpului, depozit al experiențelor și experimentelor, martor al trecutului, exemplu și aviz al prezentului, avertisment al viitorului. în învolburata ei evoluție, muzica savantă și-a desemnat patru categorii spațiale - modalismul, tonalismul, serialismul și spectralismul -, patru tipuri de cărămizi (altfel spus, materiale de construcție), care au ocupat poziții clar precizate
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
conformismul burghez, atestat și de convingerile politice de dreapta și extremă dreaptă ale celor doi, deja în timpul războiului civil din Spania. Ce ar fi fost Dali fără Gala - este greu de spus. Gala oricum avea deja la activ un furtunos trecut amoros cînd l-a întîlnit pe Dali. Căsătorită cu Paul Eluard, pe care-l cunoscuse într-un sanatoriu de tuberculoși în Elveția, a fost legată de grupul suprarealist într-atît încît a fost supranumită mama acestuia, apelativ pe care Gala l-
Viața muzelor by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11939_a_13264]
-
și devin instrumente ale regresiei în spațiul el însuși fragil a copilăriei unde obiectele, chipurile, corpurile și senzațiile sunt indistincte, pâcloase dar obsedante. Sensibilitatea Augustei este acută, stabilitatea psihică și emoțională e precară, de aceea predispoziția rememorării, a regresiei în trecut, acolo unde poate fi dibuit momentul fisurii, al intruziunii morții, momentul în care coerența s-a frânt iar alteritatea s-a insinuat de la sine: "...întreruptă a fost aici pentru o clipă și Ťviațať morților, clipă fatală dacă ne gândim la
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
prezentului. Moartea este suprapersonajul cărții și fiecare personaj se raportează în felul lui la ea. Unii cu propria moarte. Dar aura morții îi și cheamă la viață și adevăr pe cei chemați să decidă viitorul morților lor. În confruntarea cu trecutul "încărcat" și cu aspectele latente ale morții pe marginea gropilor deschise, viața pare o dezhumare: afirmarea vulnerabilității, conștientizarea dependenței, asumarea instinctelor, a pulsiunilor: "Abjecția umană, ca afectul unui cartilaj rupt. Ai gândit vreodată comparația asta? Cartilajul rupt, în absența lui
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
emoțională puternică. Prozatorii noștri imberbi au de unde lua lecții despre cum se face literatură din sexul deviant fără a deveni vulgari sau comuni. Prin faptul că epicul propriu-zis lipsește, fiind doar un cadru, un pretext și o corespondență a "dezhumării" trecutului personajelor, romanul îl lasă oarecum sur sa soif pe cititorul amator de picanteriile ficțiunii, recuperând, ce-i drept, la capitolul imprevizibil și suspans. Dacă descrierea cimitirului (în coloritul sumbru și miasmele sale) și a scenelor erotice se concurează relaționându-se reciproc
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
finalitatea, conținutul și perspectiva operelor sale; este, așadar, sursă de inspirație sau punct de pornire ("memoria populară" pentru romanul Luna de lobos- Luna lupilor, memoria personală pentru Escenas de cine mudo - Scene de film mut), "mesaj" (apel la neuitare a trecutului istoric și individual), substanță a tramei romanești (trecutul colectiv - Războiul Civil, emigrarea, dictatura - sau personal - perioada copilăriei), obiect al reflecției și explorării poetice, dar și componentă a viziunii auctoriale prin intermediul unui eu lirico-narativo-reflexiv care privește lumea pornind de la asumarea memoriei
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
sursă de inspirație sau punct de pornire ("memoria populară" pentru romanul Luna de lobos- Luna lupilor, memoria personală pentru Escenas de cine mudo - Scene de film mut), "mesaj" (apel la neuitare a trecutului istoric și individual), substanță a tramei romanești (trecutul colectiv - Războiul Civil, emigrarea, dictatura - sau personal - perioada copilăriei), obiect al reflecției și explorării poetice, dar și componentă a viziunii auctoriale prin intermediul unui eu lirico-narativo-reflexiv care privește lumea pornind de la asumarea memoriei. Din perspectiva amintirilor trecutului, timp al plenitudinii, este
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]