7,094 matches
-
la momentul potrivit. Este o sugestie interesantă, dar momentan nu pot să-i acord atenția cuvenită. Am făcut un zgomot cu limba și i-am închis telefonul. Am ajuns la bancă mai târziu în acea după-amiază, parcându-mi dubița pe trotuarul din față. Aș fi trecut pe nota de plată a băncii și posibilele amenzi. Joe citea ziarul în biroul său. Părea încântat că mă vede. Dar asta nu dură prea mult, și nu doar pentru că l-am pus să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era mult mai puternică. Am făcut un ocol pe trotuarul vecin și, părând că vin dinspre biserică, m-am apropiat de gemuleț și am aruncat așa, în treacăt, privirea în baia aceea. Femeia era în cadă. Nu-i vedeam capul, doar umerii, sânii și restul corpului. Cu picioarele sprijinite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Le primești doar. 11tc "11" Adeseori, pe fereastra de la „Tic-Tac“, pierdut în uitarea unor clipe goale, dându-mă lor din însuși golul zilelor mele, mă urmăream cum încă traversam Bulevardul, atârnat de mâna unei fete care mă tot trăgea spre trotuarul celălalt. Terminasem clasa a XI-a. Venisem la Olimpiada Națională de Română. O fată din Focșani se ținea de capul meu. Eu umblam după o alta, din Brașov. Nu puteam să scap de focșăneancă, nu știa cum să mă ocolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
momentele acelea ciudate când parcă primești dintr-un viitor imediat semne a ceea ce urmează să se întâmple. Nu prevestire. Pur și simplu știi ce te așteaptă. Înciudat, i-am spus: „Dacă ne amendează, plătești tu“. A râs, am sărit pe trotuarul vecin și când să intrăm în local a apărut milițianul. „Scoate banii“, i-am spus, ridicând din umeri, ușor mulțumit că puteam fi necioplit. A plătit cei cinci lei. Adeseori, în golul clipelor de mai târziu, revedeam scena. Nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de mână și m-a tras după ea pe celălalt trotuar. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc. Abia în față la „Tic-Tac“ am realizat ce putuse să facă. Cu ochii holbați, o priveam de parcă văzusem cum șterpelise adineauri diamantele Coroanei și o tulise cu ele. „Ce faci, Ester, cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
râs și, ca să mă dau de spaima Bulevardului, am luat-o eu de mână și am tras-o pe malul celălalt, lângă vitrina cu gablonzuri. N-a spus nimic. A dat doar să mă tragă iar după ea pe celălalt trotuar. Apoi s-a răzgândit. A izbucnit în râs, lipindu-se de mine, și am pornit în jos pe Bulevard. Nu știam pe atunci nimic despre coborârea în text. Nu-mi imaginam că poate exista așa ceva. Nu credeam - n-aveam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și tot pe lângă statuile de la Universitate. Așteptam în stația troleibuzelor, era sâmbătă, pe înserat. Mă uitam fix la o doamnă care tot scotocea după ceva în poșeta deschisă, nu găsea și mai-mai să-i răstoarne conținutul în zăpada mocirloasă de pe trotuar. Citisem nu demult cum își începea Vinea Lunatecii și mă amuza ideea că, după nu știu câte decenii, aș putea repeta și eu figura aceea. Credeam în vremea aceea, instinctiv, că uneori, printr-o inexplicabilă putere a textului, te poți strecura în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca ai mei să-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum, la lacto-vegetarianul de lângă cinematograf, unde servea Tanti Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă?“. Am mers în Cișmigiu. Instinctiv l-am dus la banca mea. I-am spus că acolo îmi place să stau de câte ori vin prin parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un buletin informativ scos de Banca Națională. Dimineața de acum îmi amintește de dimineața din urmă cu un an (sau doi?) când se aștepta venirea unui președinte american. Bulevardul tot așa pustiu, cu trecători rari, cu lumină obosită. Mergeam pe trotuarul celălalt, din fața „Tic-Tac“-ului. Pe-acolo l-am întâlnit pe Argeșanu. Așa se recomandase. Specialistul care mă tot chema să discutăm, în decembrie 1989, chipurile despre optzeciști, despre literatura tânără, dichisuri subtile sub care cine știe ce gânduri colcăiau. Avea o listă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a pregătit ca acum, când a venit timpul plecării, să fiu împăcat, să mă pot bucura până și de mohoreala unor zile ca aceasta de azi. M-a lăsat să-i întorc spatele acelui Argeșanu, cu nepăsarea cu care, pe trotuarul de vizavi, doarme acum bătrâna cu sacoșe multe. La picioarele ei, un câine jigărit încearcă să se cuibărească, făcându-și culcuș sub mantaua ei de pompier. Dintr-un colț al treptelor fostei intrări a cinematografului se scurge o dâră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
între profesori și măturători. Apropo, îl mai ții minte pe Kerim? Kerim era măturătorul oficial al micului orășel de la poalele anticului Aegyssus. Un turc bătrân, stafidit, fără vârstă, blajin, tăcut, care făcea de toate la primărie și mai și mătura trotuarele din centrul orășelului. În unele seri venea și el la „Geamandura“. La masa lui de lângă ușă urmărea discuțiile noastre și ofta din când în când străbătut de dureri sfâșietoare. Când nu mai răbda, venea la masa noastră și începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de peste drum de „Gambrinus“. Fotografiam, fascinat de aparatul primit, într-o frenezie a descoperirii Lumii. Am început cu o țigăncușă de cinci-șase ani care venea și cerșea la „Colombo“. Banii îi lua taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva lei. Cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pierzători de vreme. Spunea că fusese agent de circulație, prin anii ’3o, chiar acolo, în intersecție. Încă nu se instalase semaforul electric. Povestea cu haz fel de fel de întâmplări, despre lume cunoscută. Îi descria, mai ales, pe „gagiii de trotuar“. Un fel de berbanți ai Bulevardului, care ieșeau la agățat femeiuști și le scoteau la plimbare pe Cale. Traseul era de la Telefoane la Prefectura de Poliție. De câte ori treceau prin dreptul lui, vardistul lua poziția de drepți și îi saluta cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să zâmbească, dar nu-și putea lumina fața. Am săltat-o și am pornit spre Bulevard. Mergeam cu Conți la braț spre cinematografe. Era cherchelită. Noapte cu Bulevardul gol, șfichiuit doar de viscol, cu o zăpadă maronie, înghețată pe bordura trotuarelor, murdară de la noua soluție pe care o împrăștia municipalitatea în locul tradiționalului amestec de nisip cu sare. O sprijineam pe Conți, coborând spre Cișmigiu. Mă sprijinea și ea, într-un fel. Se proptea în mine, încercând să-mi șoptească: „De n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și am Împins-o pe Bea afară, bruscînd-o. Bea trebuie că Îmi citise spaima În glas, fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată, acoperiți de sudoare, pe trotuarul bulevardului Tibidabo. — Ce s-a Întîmplat acolo jos, Daniel? Era cineva? — Nu. — Ești palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că am pierdut-o cînd am ieșit. O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului cu pași repezi. Am trecut pe trotuarul celălalt și-am slăbit pasul pînă cînd n-am ajuns la vreo sută de metri de vilă, iar silueta ei abia se mai ghicea În noapte. Atunci am descoperit că mîna Îmi era Încă pătată de cenușă și am mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
privire În pungă. Conținea o cărticică legată În piele. Un liturghier. Liturghierul pe care Fermín Îl avea În mînă ultima oară cînd Îl văzusem. Don Federico, Împingîndu-mă Îndărăt În stradă, Îmi pecetlui buzele cu o Încuviințare gravă. Odată ajunși pe trotuar, Își redobîndi Înfățișarea surîzătoare și ridică glasul. — Și adu-ți aminte să nu forțezi butonul cînd Îl Întorci, că iarăși o să sară, ne-am Înțeles? — Nici o grijă, don Federico, vă mulțumesc. M-am Îndepărtat cu un nod În stomac, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al lui Miquel a venit să ne spună că redactorul-șef, Cansinos, fusese asasinat cu un foc de armă tras În ceafă, În fața cafenelei Canaletas, cu două ore În urmă. Nimeni nu Îndrăznea să ridice trupul, care rămăsese acolo, mînjind trotuarul de sînge. Scurtele, dar intensele zile ale terorii de Început nu s-au lăsat așteptate. Trupele generalului Goded au mărșăluit pe Diagonal și pe Paseo de Gracia către centru, unde s-a deschis focul. Era Într-o duminică și mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vînt, Miquel Moliner și-a Întors privirea pentru ultima oară și l-a văzut pe prietenul său Julián alergînd pe stradă În jos. Avea treizeci și șase de ani, mai mult decît sperase să trăiască. Înainte să se prăbușească pe trotuarul presărat cu cioburi Însîngerate, era deja mort. 9 În noaptea aceea, În timp ce Julián se pierdea În Întuneric, o dubă fără număr de Înmatriculare a venit la apelul celui care Îl ucisese pe Miquel. N-am aflat niciodată cum Îl cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră și-o să chem un doctor, fă-mi plăcerea. Am reușit să ajung pînă la poartă și să mă eliberez de bunăvoința portarului. Acum ningea vîrtos, trotuarele acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își deschidea drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața Domnului. 2 Pe cînd mă apropiam de intersecția cu strada Balmes am băgat de seamă că o mașină mă urmărea, Înaintînd pe lîngă trotuar. Durerea din cap lăsase loc unei senzații de amețeală care mă făcea să mă clatin și să umblu sprijinindu-mă de ziduri. Mașina a oprit și din ea au coborît doi bărbați. Un șuierat strident Îmi inundase urechile și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
s-a mai auzit decît ecoul clopotului. Un Întuneric dens s-a pogorît În jurul meu. M-am grăbit să Înconjur Împrejmuirea, căutînd breșa din partea din spate. CÎnd am escaladat zidul, mi s-a părut că aud pași prin zăpadă pe trotuarul opus, apropiindu-se. M-am oprit o clipă, nemișcat, În Înaltul zidului. Noaptea se lăsa acum inexorabil. Zgomotul pașilor se stinse În bătaia vîntului. Am sărit de partea cealaltă și am pătruns În grădină. Bălăriile se congelaseră În lujere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
privind cu precauție În jur. Pe stradă nu se vedea nici țipenie de om, doar păianjenii care Își Întindeau pânzele de la un stâlp la altul, de o clădire la alta, și mașinile parcate de o parte și de alta a trotuarului, Înfășurate fiecare Într-o pânză subțire de mătase. Unele artropode erau de mărimea unor coropișnițe, altele de mărimea unor pisici de rasă. Unele cărau pe spate cruci, altele târau În urma lor lucruri din cele mai neașteptate. Răsucind cheia În broască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vor vedea stând, ca de obicei, liniștit pe taburetul său. Salutându-și cu o plecăciune până-n pământ sosia, masterandul Lawrence bătu militărește din călcâie, apoi, făcând stânga-mprejur, apucă femeia-ușă de clanță și ieși, gol pușcă, În oraș. Călcând pe trotuar, masterandul Își contempla, din mers, cu coada ochiului silueta În vitrine. Acoperit de frunze și de pene, masterandului nu avea de ce să-i fie teamă că va fi arătat cu degetul de trecători sau că va fi oprit de vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]