4,112 matches
-
ce-am apărut noi, ușa camerei s-a deschis și tânărul medic a apărut. A surâs, dând afirmativ din cap. Garibaldo a intrat singur și a ieșit însoțit de împărat și de tânăra lui soție, amândoi palizi și cu ochii umflați de nesomn. Am făcut o plecăciune. Nimeni n-a zis nimic. Garibaldo a schițat doar un mic gest de salut și încă o dată m-a prins de braț. Heraclion a spus: - Medic arogant, călugăr încăpățânat, de ce refuzi lectica? De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să nu mă părăsești. Eu, în deplină tăcere și cu un nod în gât, am părăsit în fugă încăperea. Arioald, după o ușoară însănătoșire cam de două luni, în noiembrie a început să se înnegrească la față. I s-a umflat burta, și medicul curții a pronunțat diagnosticul deja știut de toată lumea: ficatul regelui se mistuia. În cele din urmă, burta i s-a făcut tare ca piatra și pielea i s-a-ngălbenit. Era mereu pradă grețurilor și vomelor. Și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
află nori de muște acoperind cadavrele, corbi mari care smulg ochii și își iau zborul, goniți de câinii sălbatici care ling sângele închegat al muribunzilor implorând ajutor și urlând de durere, erupțiile fetide provocate de pântecele celor neîngropați, înnegrite și umflate de soare. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, au existat viteji care au devenit fricoși din pricina unui atac de panică și lași care, cuprinși de groază, s-au transformat în eroi. Frica a fost sora tuturor, dar noi am reușit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în primele zile ale lunii iunie i-am convocat pe duci la Pavia, de vreme ce marele, puternicul și înțeleptul rege Rotari își pierduse deja complet mințile. Dumnezeu i-a venit în ajutor, a avut milă de trupul său împuținat și slăbit, umflat din pricina urinei, și, în timp ce eu îi rosteam Akathistos-ul, i-a îngăduit din senin câteva momente de luciditate. Eram doar noi doi în camera lui; a întins o mână spre mine, și m-a cuprins deznădejdea văzându-i brațul drept subțiratic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu le găsea, dând peste două fese insuportabile, și nu găsea nici sânii ei ușori ca ai unei adolescente - căci o adolescentă părea Încă, așa micuță cum era, un țâr de patruzeci și opt de kilograme -, Înlocuiți de două mere umflate cu sfârcurile tari ca două cucuie, și nu-i găsi nici pântecele plat, minunat de concav, În locul căruia simțea ceva umflat și bombat ca un sipet. Și nu-i mai recunoștea carnea. O pompa pe Tecla Molinari sau Maja devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
botniță. Dar nici polițistul acesta nu-l opri - Îi era prea somn ca să-l urmărească pe vagabondul acela murdar și câinii lui plini de căpușe. Zero coborî scările În grabă și Își auzi pașii răsunând În tăcerea ireală. Tibrul se umflase, o masă de apă Întunecată, care Încă fierbea În maluri. În brațul drept al insulei fluviul Înainta grăbit, fără nici o undă, până când o treaptă Îl făcea să se prăbușească, Într-un soi de cascadă, provocând vârtejuri și bulboane. Umblând prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apară complicații. În ceea ce privește cauza, raportul se limitase să noteze: violență fizică declarată. Nimic altceva. Emma aruncă bandajul În coșul de gunoi. Umezi un șervețel În jetul de apă și-și tamponă gura Îndelung, căci poate astfel nu avea să se umfle mai tare. Poate, cu un strat generos de ruj, avea să acopere copcile. Dacă Kevin o va săruta, va simți o durere acută. Își contură iarăși buzele cu multă atenție. Nu trebuia să-și dea seama de nimic. Nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din cutie micile cadouri Împachetate În hârtie roșie, iar clovnii Împărțeau micilor Înfrânți cadouri Învelite În hârtie albastră, Încet-Încet, clovni, Învingători și Învinși suflau pe rând În trompete Într-un concert asurzitor de orăcăieli. Trapezistul, apărut pe neașteptate, Începu să umfle enorme baloane de săpun, mari ca niște papuci, motani sau mingi, și toate discuțiile se topiră În fața acelei magii uimitoare, iar femeia de serviciu a doamnei Fioravanti nu mai fu găsită În ziua aceea. a nouăsprezecea oră La fluierul arbitrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar anul acesta nu fuseseră. Nici anul trecut. Antonio Își amintea piața aglomerată, rondul acela de tarabe din jurul insulei ovale, Își amintea acadelele Învelite În plastic transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor de carton, steagurile Italiei care fâlfâiau pe cărucioarele ambulante și În centrul acelui vacarm, aproape de fântâna arteziană, caruselul cu căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu buza de sus aninată în miezul obrazului, îl enervase brusc, aducându-i în minte fața primului Ioniță și drumul prin livada de pruni, amabilitatea și pe urmă trădarea. Așa că se hotărâse brusc și dintr-o săritură intrase în vena umflată de sângele vijelios. Săptămânile pe care le petrecuse în Ioniță Zugravu îl făcuseră să înțeleagă că, dincolo de impertinența afișată, era un suflet speriat de moarte ca nu cumva să rămână în afara evenimentului. Ioniță voia să iasă în față, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cerut ajutorul altor mănăstiri și a aprins o cruce mare, făcută din busuioc uscat și crengi de salcie, care a ars un ceas pe locul unde fusese poarta. Din scrumul crucii sfinte au făcut o alifie pentru gâtul călugărului Augustin, umflat de două bubițe ca niște boabe de grâu. Toți ceilalți călugări care muriseră avuseseră gâtul mușcat, iar acum toată mănăstirea aștepta moartea lui Augustin ca pe ceva mai mult ca sigur. În Săptămâna Mare s-au adunat popi de la șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Achile avea și creastă. De fapt, erau două hălci de piele, înalte de-o palmă, crescute de la ceafă până la noadă, de o parte și de alta a coloanei. Arătau ca o gușă de curcan, vineție și dantelată, și tot așa umflându-se uneori, când era enervat ori excitat. Achile stătea aproape întotdeauna îmbrăcat gros, cu sacoul pe el, chiar și în mijlocul verii, deși uneori mai ieșea doar în cămașă, mai ales seara, dar avea grijă să-și pună un maiou strâmt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vorbea încet, de parcă i-ar fi fost jenă să nu-l audă Vencica. - Uite, am să ies puțin ca să mă vezi iar, apoi am să intru din nou și-o să vorbim. Zogru a ieșit ușor, ca un pește care se umfla, pe măsură ce scotea capul. Aripioarele, ca niște urechi mari, păreau umezite, iar ochii lui Pampu priveau parcă pe furiș spre Achile, de sub pelicula transparentă. Pentru Achile, Zogru arăta ca un mormoloc și își închipuia că este un suflet de pe lumea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-un pahar aflat pe o etajeră, trei periuțe. O periuță era electrică, dotată cu acumulator. Era cea mai lungă dintre ele, de culoare albastră, putându-și regla lungimea ei. Sofisticată, ultima invenție în materie de aparatură electrică modernă, se umfla în pene ca un cocoș. Cealaltă era de culoare roșie, avea un cap flexibil, cu două părți: una pentru dinți, cealaltă pentru spălarea limbii și eliminarea bacteriilor. Ultima dintre ele, care stătea retrasă, fiind și cea mai modestă, era o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care îi brăzda obrajii dispăruse. Râdea și se juca cu nepoții și cu alți copii pe câmp. Cocea pâine și făcea brânză din proprie inițiativă. Trăia atât de adânc sarcina Bilhei, încât în luna a noua Rahelei i s-au umflat gleznele, iar când a venit timpul, a chemat-o pe Inna să fie moașă, pentru ca ea să poată sta lângă Bilha în timpul travaliului și să sufere cu ea. Din fericire pentru Bilha, nașterea a fost tot atât de rapidă și de ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a pus familia, turmele și bunurile în formație de călătorie. Iacob era în fruntea plutonului, cu un toiag gros de măslin în mână, flancat de cei doi fii mai mari, Ruben și Simon, care nu știau cum să se mai umfle în pene. În spatele lor veneau femeile și copiii, cei mai mici dintre ei, care nu puteau să aibă grijă de turme. Fiul cel mic și fetița Uznei se încurcau în picioarele mamei lor, iar Zibatu își căra bebelușul într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dat și eu drumul, spunându-i să aștepte până mă duc să văd cine e la ușă. Când am ajuns la ușă, eram sigur că e miliția, poate că totuși omul din parc mă recunoscuse și acum veneau să mă umfle pentru că atentasem la avutul obștesc culegând lalele, și atunci m-am gândit că n-ar trebui să deschid, dar soneria suna într-una, cu țârâit strident, se auzeau și bătăi în ușă, așa că până la urmă am deschis-o, totuși. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
i-am zis să-și țină gura, că nu sunt laș, și atunci Szabi a zis că e-n regulă, mai discutăm după săritură, și am pornit-o amândoi spre șantierul părăsit. Nu puteam merge prea repede, burțile ne erau umflate cu apă, la fiecare pas simțeam cum îmi bolborosește apa-n burtă, a trebuit să oprim o dată, pentru ca Szabi să facă pipi, și a doua oară pentru că mie mi s-a-ntors stomacul pe dos, era să și vomit, dar am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ăla al lui nea Miki, iar după felul în care Prodan a scuturat din cap, mi-am dat seama că e chiar acordeonul lui nea Miki, și atunci, mișcându-se Prodan din loc, chinga acordeonului s-a desfăcut, iar acesta, umflându-se cu aer, a scos un sunet, și atunci nea Miki s-a oprit și s-a întors, am văzut cum își înclină capul, ciulind urechile, între timp acordeonul era cât pe ce să cadă, iar cum Prodan ținea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
amestecată cu vopseaua neagră mi se prelinge pe ceafă, până la subsuori, și atunci m-am gândit că dacă mai trebuie să stau mult acolo, în plin soare, atunci o să mă fac ca o zebră, și la gândul ăsta m-a umflat râsul, Puiu m-a tras de mânecă, întrebându-mă în șoaptă ce m-a apucat de râd așa, iar eu i-am făcut semn că nimic, apoi am mai înaintat puțin și mi-am mai scos o dată capul din grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de pe jos, a umplut cu apă o sticlă cu gâtul spart, îmbrăcată într-o împletitură de rafie, mi-a întins-o, spunând să am grijă, să nu dau mai mult de o înghițitură la fiecare, de prea multă apă se umflă și n-or să mai vrea să ne cânte, apoi, cu mișcări rapide, a început să le toarne apă. M-am apropiat și eu de perete și am văzut că prin fiecare colivie trecea un fel de jgheab făcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și s-a oprit, cu o roată pe trotuar, știam că s-a zis cu mine, că m-au prins, dacă până acum, dintr-un motiv sau altul, au mai amânat, acum gata, mă încolțiseră de tot, or să mă umfle și pe mine, m-am uitat în spate, înspre crâșmă, gândindu-mă că dac-aș lua-o înapoi la goană, acolo n-ar mai intra, poate, după mine, dar știam că asta-i o tâmpenie, precis ar intra, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
din mîinile maică-sii, măturînd În trecere o carafă cu apă care Îi stropi din belșug vălul, Marie se năpusti spre balconul apartamentului Într-un vîrtej de muselină la fel de albă ca vela de pe catargul principal al goeletei pe care o umfla briza dinspre sud-vest. Silueta Înaltă și bine clădită a skipperului se decupa Îndărătul cîrmei. Era Încă prea departe pentru a-i desluși trăsăturile, dar Îi era de ajuns să Închidă ochii ca să vadă zîmbetul larg care dădea la iveală două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei se perindau expresii diferite care exprimau tot atîtea sentimente. Surpriză, neliniște, neputința de a Înțelege. Intrigat, Ryan Întoarse capul și zări goeleta lui Christian care tocmai lăsase În urmă promontoriul Soaz și se Îndrepta spre larg, cu vela mare umflată de vînt. La orizont, primele fulgere Începeau să brăzdeze cerul. - Nu te neliniști, spuse el cu căldură. Marinarii se Întorc mereu la portul de baștină. Marie dădu mașinal din cap și plecă, după ce Îngînase ceva ce aducea a scuză, În vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un metru deasupra cheiului și deschis, eliberînd o cascadă de sardine care căzură cu un zgomot surd În reflexe argintii, În timp ce pescarii, cu chipul Întunecat, Își făceau semnul crucii. Din grămada de solzi lucitori ieșea mîna unui bărbat. O mînă umflată de apă, Împodobită cu o verighetă pe care nu o mai scosese de la moartea soției și care, de acum Încolo Încrustată În carne, avea să fie Înmormîntată odată cu el. Loïc. Am privit-o pe Marie cum Îngenunchea la căpătîiul fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]