23,058 matches
-
aflat numele adevărat al bătrânului. -Kawabata. -Cum? -Ka-wa-ba-ta, așa Îl cheamă. -Și mai cum? Trebuie să aibă Încă un nume. Unde-i actul lui de identitate.? -Nu are nici un act de identitate. Numai Kwabata Îl cheamă.,,. Lui Antoniu i se umplu ochii de lacrimi. Orașele, țările, fluviile, mările nu au nici ele două nume. Kawabata se scrie cu kapa și dublu w. Medicul nu-l mai aude și scrie mai departe În registrul de pe genunchi. Instrumentele dispar, Împreună cu halatul murdar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am decis să scurtez cu cel puțin o săptămână șederea mea În casa bătrânilor. Îmi plăcea să privesc ruinele castelului, cândva o construcție semeață, plină de strălucire și de forfotă nobiliară, pe care vrăbiile, și guguștiucii o vizitau tot timpul, umplând-o de găinaț acid și măcinându-i și mai mult zidurile. Atunci când cerul era senin, ruinele se decupau În zare, ca decorul unui film sau al unei piese de teatru, cu personaje războinice. Nu mă puteam apropia foarte mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
capacul din lemn al coșciugului, Îl Înfricoșează. Funcționarul și preotul au pleacat, semn că ritualul de Înmormântare al ultimului ,, Neidentificat,, ,a fost Împlinit. Trece un timp ce i se pare nesfârșit, până când groparii, scuipându-și În palme și mânuind cazmalele umplu la loc pământul. Crucea pe care e scris ,, Neidentificat,, este Înfiptă și ea În pământ, la căpătâiul lui Kawabata. Groparii pleacă, Însfârșit.. Pe movilița care s-a format, deasupra mormântului, Antoniu pune cele două margarete. Antoniu mai are Însă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pământul rece, lângă șandramaua lui Ben și l-am plâns. Cum să nu plângi un câine care a fost atât de credincios? Am ajuns la pagina 157 cu cartea. Am mai cumpărat un caiet cu sârmă. Pe celălalt l-am umplut. Am un scris mărunt, ordonat și nu am făcut multe corecturi sau ștersături. Renunț foarte greu la cuvinte, mă agăț de ele ca disperatul și foarte rar se Întâmplă să-mi fie vreunul atât de nesuferit, Încât să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
proaspăt absolvent, al Închisorii. Înrăit, violatorul-criminal Își arăta agresivitatea, așa cum Își arată un culturist mușchii bombați și lucrați ani de zile. Antoniu Începuse să tresară la fiecare cuvânt al lui ba, mai mult, cerșea zilnic la metrou, pentru a-i umple stomacul. Bruta dădea târcoale și șandramalei lui Ben, mirosise că e rost de ceva bani și mâncare În plus, și nu-i lăsa bietului Antoniu, când se Întorcea din cerșit, nici un minut de tihnă, amenințându-l tot timpul cu lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-a pus Într-o sacoșă de plastic, În care a Îndesat două cămăși, un sacou și un prosop. Si-a lipit urechea de pieptul nemernicului, Încercând să audă bătăile inimii .. Nu era mort, slavă Domnului! Respira, și asta l-a umplut de bucurie pe Antoniu. Nu vroia să-și Încarce conștiința cu nici o moarte, nici măcar cu a unui nemernic. Și-a făcut cruce mare, a deschis ușa și, În lumina de acvariu a zorilor, străvezie și rece, vegheat de o pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am văzut de departe. Ce caut eu În acest loc, nu știu, și nu-mi dau seama cum am ajuns acolo. Urc niște trepte de lemn, deschid o ușă care scârțâie și intru cu frică. Un miros de grajd Îmi umple nările. Casa are o singură Încăpere mare, deși de afară mi se părea că este o casă adevărată, cu sufragerie, dormitoare, bucătărie, cămară, baie și holuri. În mijlocul Încăperii, mama și tata, Întrețin Într-o vatră, un foc mocnit din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
par a nu mă recunoaște. Îi Întreb Încă odată ce fac, și atunci, din gura mamei iese o șuviță, de sânge pe care tata se repede să și-o Înnoade la gât ca pe un fular. Din acest moment, Încăperea se umple de veverițe albe, care sar și aleargă peste tot, și scotocesc cu gheruțele printr-un morman de paie, se urcă pe masă, pe scaune, pe pat, intră pe sub pat, și, apoi, cu cozile lor stufoase, mătură dușumeaua. Tata și mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
întrebam dacă Antonia o să întârzie, când ea tocmai apăru în prag. De obicei, când intra undeva punea stăpânire pe întreaga încăpere, îndreptându-se imediat spre centrul acesteia, chiar și atunci când era între oameni cunoscuți, dând roată camerei, vrând parcă să umple astfel cu prezența ei toate ungherele și cotloanele. Dar în această seară, care avea deja ceva neobișnuit în ea, Antonia rămase în prag, temându-se parcă să intre sau parcă simțind că apariția ei are ceva dramatic. Rămase acolo cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
răspuns. — Suntem oameni civilizați, zise Palmer. Trebuie să încercăm să fim cât se poate de lucizi și de cinstiți. Suntem oameni civilizați și inteligenți. Da, am răspuns. Stăteam nemișcat și sorbeam din paharul de cristal pe care Palmer mi-l umpluse din nou cu whisky și apă. În timp ce vorbea se plimba în sus și-n jos, înalt și slab, cu mâinile împreunate la spate, iar halatul larg, violet, pe care-l purta peste cămașă și pantaloni scotea un foșnet mătăsos. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și ultima bucată de pânză stinse luminile centrale, aprinse un singur spot luminos de pe masa de lucru și îndreptă fasciculul de lumină spre piedestal. Am văzut un cap din lut în primele faze de lucru, atunci când suportul de sârmă este umplut numai în linii mari, iar peste el sunt așternute fâșii lungi de lut în toate direcțiile până ce apare doar schițat conturul unui cap. Această fază mi s-a părut totdeauna stranie, faza în care imaginea fără chip capătă o personalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
alte lucruri. — Ce ar putea să-l preocupe, ce ar putea să ne preocupe pe fiecare dintre noi în afară de tine? întrebă Antonia. Nu ne mai gândim la nimic altceva. — Foarte drăguț din partea voastră, am spus și am început să-mi umplu pipa. Te rog, iubitule, nu face asta, zise Antonia. — Ce să nu fac, pentru numele lui Dumnezeu?! — Nu fi așa de sec și de sarcastic. Și, te rog, dacă poți, fii îngăduitor cu Anderson. Nici nu știi cât se frământă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sumbră. A sta aici, înghețat și stingher, sufocat în această gară, cu perspectiva unei lungi așteptări, era acum în fond singura cale de a le face în ciudă Antoniei și lui Palmer. Pentru moment era singura mea armă. Și îmi umplea timpul. Am cumpărat un ziar de seară și am citit despre câți oameni au fost deja uciși din pricina ceții. Se făcuse șase fără un minut. Am început să mă gândesc la Georgie și la întâlnirea noastră de mâine. Undeva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fără să zâmbească. Sunteți deosebit de amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul lângă altul pe două scaune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și ea are dreptate. Trebuia într-adevăr să alungăm minciuna definitiv: în loc să destrame împletitura sentimentelor mele pentru Georgie, o asemenea eliberare ar face iubirea mea pentru ea mai puternică, mai pură decât orice sentiment trăit vreodată. Recunoștința față de ea îmi umplu sufletul, recunoștința pentru loialitatea ei, pentru înțelepciunea ei, pentru bunătatea ce mi-o arătase. — Ah, cum mă mai urăști în clipa asta! rosti Georgie. Mă privea încă de sus, cu toată intensitatea, vrând parcă să-mi smulgă din creier gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
piațetă. Du-te direct acasă și vin și eu mai târziu. Nu, spuse Georgie cu glas scăzut, dar nu în șoaptă. Nu! Mă cuprinse panica. Trebuia să o expediez. Gândul unei întâlniri între Georgie și Antonia în Hereford Square mă umplea de o spaimă care-mi producea greață: era în această imagine ceva oribil, aproape obscen. Pe un ton autoritar am spus: — Pleacă imediat, fir-ai tu să fii! Nu vreau, răspunse Georgie pe același ton. Mă privi cu ochii plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult mai bine dacă m-ai fi lăsat să dau ochii cu Antonia. Toată discuția noastră pe șoptite și felul cum m-ai expediat pe ușa din dos, de parcă te-ar fi prins cineva sărutându-te cu servitoarea, m-au umplut de scârbă. Totul mi s-a părut detestabil, Martin. Spuse toate acestea cu glas răgușit și încărcat de emoție. Luă de pe polița căminului două pahare folosite. — N-a fost Antonia, am spus. A fost Honor Klein. — Aha, acum înțeleg, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vreodată până atunci, de la mărturisirea ei. Iar ea s-a străduit din toate puterile. M-a determinat să-i spun întreaga istorie a relației mele cu Georgie în amănunt; și, cu toate că mai înainte ideea de a face acest lucru mă umplea de repulsie, când am fost pus în situația de a-l face, am povestit totul fără nici o dificultate și în tot acest timp Antonia m-a ținut de mână. A fost exact acea discuție, și mai mult decât atât, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Mă tem că în felul ăsta încălcăm toate regulile tale, spuse Palmer. Poți să-l bei rece? Atunci toarnă în pahare și pune sticla lângă foc. Am pus paharele pe o măsuță din marmură roz de lângă ușă și le-am umplut. Am pus cu grijă sticla lângă radiatorul montat în perete aproape de podea. Desenul de pe tapetul galben deschis îmi juca înaintea ochilor. M-am întors să iau paharele. Antonia s-a urcat în pat și l-a traversat în genunchi până pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia deschisese ușa sufrageriei și lumina ce venea din spate căzu pe fața lui Palmer dând la iveală linia dreaptă a buzelor lui strânse și ochii abia întredeschiși. Era chipul unui om aflat în primejdie și această imagine m-a umplut de fericire. Cu glas limpede, Antonia rosti: — Intră, te rog. Muncitorii urcau scările aducând scaunele chinezești Chippendale. Îi auzeam lovind balustrada. M-am întors în cameră cu Palmer urmându-mă. Am închis ușa și ne-am privit toți trei. Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-mi venea deloc să pun mâna pe ea. În cele din urmă am atins ușor conținutul cutiei și mi-am dat seama că este păr omenesc. Mi-a mai trebuit un moment să înțeleg că șuvița lungă și groasă care umplea cutia era podoaba capilară a lui Georgie, tot părul ei negru presărat cu fire castanii. În ușă m-am ciocnit violent de Antonia. * — Georgie! am strigat. Georgie! și am bătut cu putere din nou în ușa încuiată a locuinței ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
timp am auzit un sunet iar apoi sunetul se repetă. De dincolo de ușă se auzea ceva ce semăna cu un oftat regulat, o respirație greoaie. M-am ridicat și am rămas o clipă pe loc, înfiorat, paralizat. Ceea ce auzisem mă umplea de groază. Ferestrele locuinței lui Georgie erau inaccesibile. Nu se putea intra decât pe ușă. M-am opintit în ea zadarnic de vreo două ori. Apoi mi-am amintit că la parter rămăseseră uneltele zugravilor. M-am repezit în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Chiar dacă agonia aceasta excitantă era delicioasă, am simțit că vezica stă să-mi explodeze. Ceasul deșteptător de pe noptieră indica 6. 25, când am deschis larg ușile și am ieșit din paradisul meu involuntar - cu bluza galbenă spânzurată peste un sutien umplut până la refuz cu batiste, cu părul vâlvoi și cu mâinile puse precaut pe șolduri, bâțâindu-mă cu curaj pe tocuri, cu o fundă de satin roșu legată de sexul meu. După aceea, nimic n-a mai fost la fel. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gol elastic și am ajuns până la următorul felinar pâlpâind. Întunericul pătrunzător m-a Înghițit iar. Lucrurile au continuat astfel o bună bucată de vreme, destul de previzibil, aș putea spune, În timp ce transpirația mi se prelingea pe frunte și gura mi se umplea cu gustul de fier - până când claxonul Începu să sune. În sfârșit, o stradă pietruită. Acum pedalatul se auzea ca un ecou liniștitor printre case. Nici un motiv de panică. Ajungând la intersecția mare cu câteva străzi mai Încolo, un tramvai trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
știu ce caută băieții Hauptstein aici. Și de ce-l ascultă pe dobitocul ăla. Inspectând Încălțările noi pe care mi le-a adus, am presupus că se referea la Rigoberto, care tocmai se pregătea pentru al doilea act al spectacolului său, umplându-și repetat plămânii cu aer și expirând apoi cu un pufăit scurt, schițând niște gesturi ciudate cu coatele, de parcă ar fi bătut din aripi. Anton se ridică să ia paharele Încununate cu spumă pe care Helmut le așezase pe tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]