4,259 matches
-
clinchetul sticlelor goale din sacoșă. Din fericire, nu mai era nimeni prin preajmă. Am luat-o la fugă pe scări, urcam cîte două trepte o dată și am sunat la soneria albă de la ușa vopsită În alb, cu bordură de un verde Închis. Deși nu trecuse decît o zi de cînd n-am mai fost pe-aici, m-am simțit ca un am care a fost plecat pe mare multă vreme... și, În sfîrșit, reușește să atingă iar pămîntul cu picioarele... Oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o societate de asigurări, o librărie și niște magazine mici de unde-ți puteai cumpăra de mîncare. Toate aveau ușile deschise și mărfurile expuse, aparent În așteptarea cumpărătorilor, dar nu se vedeau nicăieri nici vînzători, nici cumpărători. Semaforul se schimbă din verde galben, din galben În roșu și din roșu Înapoi În verde, n-am văzut nici mașini oprindu-se, nici mașini circulînd. Cu toate acestea, mirosul de gaz de eșapament din aer nu era cu nimic deosebit față de alte dați. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră aureole, ca altădată pe frunțile trimiselor lui Dumnezeu. În noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trei la măsuța rotundă de lemn și nu știam dacă să reiau sau nu - și cum? - conversația întreruptă cu câteva clipe înainte, căci fusese oprită exact pe locul unde iarba crescuse lucitoare și multă, eu și Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele în față, se auzeau broaștele în micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
secetoasă, în anul acela funest al războiului civil -, zări zidurile orașului Poetovium, cel mai frumos din Pannonia, ridicat pe malul de mizănoapte al Dravei. Râul străbătea marea câmpie, îndreptându-se spre Dunăre; galbenul întunecat al câmpurilor de floarea-soarelui alterna cu verdele viței-de-vie de pe dealuri. Emoționat, Antonius se gândi la Mithra, zeul câmpiilor. În valea ce se întindea în fața ochilor lui, pe malurile Dravei, mâinile credincioșilor săpaseră primele mithraea în măruntaiele pământului, din care se născuse zeul. De la Poetovium, cultul lui Mithra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bebeluși. De ulei de santal. Ah, lume parfumată! Își simți inima mai ușoară. Duse materialele la obraji, lăsând greutatea lor alunecoasă să-i treacă dintr-o mână în cealaltă și apoi peste brațe. Se înfășură cu valuri de roz și verde și galben-șofran până ajunse să arate ca o cutie de dulciuri împachetată pentru sărbătoarea Diwali. Într-o cutie plină cu bijuteriile uneia din verișoare, examină iridiscențe neobișnuite: perle atârnând de tije de argint, o piatră aprinsă de strălucirea unui ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un stol de papagali, de un verde viu, ca acela al bijuteriilor, cârâind și țipând în dispoziția cea mai bună. Scena îi umplu toată mintea și se întrebă dacă s-ar putea sătura vreodată. Așa trăiau bogații și asta era o viață de rege, își zise... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de regulă, o feștelea lamentabil în semifinalele marilor competiții. După câteva secunde am trecut pe lângă Nick Karebenkian, partenerul la dublu al lui Chip. Ușa s-a deschis cu un bâzâit și eu am pătruns într-o anticameră ecuatorială de un verde țipător. Fielding Goodney trona pe suprafața sintetică și bea suc de portocale natural dintr-o sondă. Pielea îi era impregnată de bronzul peren, care îi punea în valoare albeața mâinilor, ca și cutele impecabile ale șortului și cămășii imaculate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mingea a vâjâit pe lângă mine, pierzându-și pentru o clipă conturul deasupra fileului, înainte de a se izbi, după prima săritură, de prelata verde din spatele meu. Zborul mingii părea să fi lăsat dâra galbenă a unei cozi de cometă pe fundalul verdelui artificial al terenului. — Frumoasă lovitură, am exclamat, deplasându-mi de-a lungul terenului șosetele negre și bermudele în carouri. De data asta am reușit să prind o linie pe primul serviciu al lui Fielding: mingea a izbit tușa cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nerăbdător în privința întâlnirii... În regulă, Frank, lasă că ne vedem noi. Am ajuns în Bank Street la ora opt fix, o dată cu ultima geană de lumină. Deasupra, cerul continua să strălucească, dar printre rozeuri și albastruri se strecura o peliculă de verde, o nuanță de avocado, care înveselea paloarea bolnăvicioasă a orașului... Purtam cel mai bun costum - un gri închis cu dungi subțiri, albe. În plus, abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
apropie de scară. Se lăsă cu toată greutatea peste balustradă, peste parmaclâc, peste sistemul de protecție. Îmi luă mâna. Asta era camera în care dormea mama mea. Aici a murit. Pe pat, un alt pat, îmbrăcată cu mătase de un verde țipător - mătasea oamenilor, nu a viermilor, părând umedă, cu pete lucioase, ca morganicele băltoace de pe macadamul fierbinte - era toată înveșmântată în regalitatea capotului. Nu mi-a aruncat nici o privire, Vron. Pătrunsă de gravitatea momentului, se adresă oglinzii mari de pe peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-l auzi prea des pe Fat Paul râzând - gura lui nu e făcută pentru a râde - dar asta e ce am auzit. A făcut o pauză. A rămas pe gânduri. A lăsat bilele să se rostogolească pe postavul de un verde tare și a trecut prin deschiderea tejghelei la casa de marcat. A sunat un clopoțel. Rundul unul. Nu. Rundul cincisprezece. A luat două fișicuri de monede. Le-a băgat în ciorap și a tras de scrotul negru. — Parcă au aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cucuvea în seara satului pitit sub dealuri; ca o cădere de lumină frîntă de nevăzutul ochiului închis; ca un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept îngurgitată de verdele pădurii; ca Hamlet încheindu-și monologul după metodica furie-a răzbunării; ca umbra unui gînd ascuns ce înfioară în unda lacului o aripă de lună; ca gîndul unei comparații șchioape sub pasullipicios de melc; ca relectura unui text banal în
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
Joe-Sue. Dar când acesta s-a trezit, ziua și-a dezmințit promisiunile de mai înainte. TREI Era ziua lui Joe-Sue. M-am trezit și am plecat. Cerul era de un albastru orbitor. Platoul, presărat cu corturi maroniu-roșcate, era de un verde închis intens, ca un deget mare și verde, ridicat sever deasupra unei lumi de un roșu-aprins și de un maroniu deșertic. Dacă Demonii învolburați se învârteau prin Vale, nu mă mai puteau prinde și totul părea să fie bine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și le-ar fi frecat satisfăcut. Pe bicicletele lor anemice, îmbrăcați în veșminte ponosite, Vultur-în-Zbor și Virgil Jones, Don Quijote și Sancho, se îndreptau spre marea lor încercare. DOUĂZECI ȘI CINCI Toate culorile erau aiurea. Cerul era roșu, iarba mov, apa de un verde aprins. Vultur-în-Zbor clipi, dar ele nu se schimbară. Privi un timp îndelungat scena nepământească și apoi, treptat, pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina puternică, totul reveni la normalitate. Se aflau pe malul unui râu. în spatele lor era un deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puternică, totul reveni la normalitate. Se aflau pe malul unui râu. în spatele lor era un deal bine împădurit și gura tunelului lor. Râul umplea spațiul dintre tunel și dealul învecinat, apoi se vărsa în ceea ce fusese un lac de un verde deschis. Dealurile îi înconjurau ca niște temniceri și judecători tăcuți. în mijlocul lacului se găsea o clădire de piatră înaltă și circulară. O voce ascuțită intona cuvinte care la început au fost pentru Vultur-în-Zbor la fel de lipsite de înțeles ca și culorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
așezării pe colț, fațada era puternic ieșită în față, ca maxilarul unui luptător, un aspect ilustrativ pentru atmosfera generală dinăuntru. Exista un pub mult mai interesant, chiar lângă Herald, cu podea neacoperită din lemn de brad, scaune înalte pictate în verde și cu nume de gustări populare înscrise pe tablele de pe pereți, dar Tim nu fusese niciodată acolo. A strâmbat din nas și a spus cu dispreț că acolo e plin de ziariști. L-am văzut pe Tim de cum am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe care le-a fi putut vedea pe aici erau cele nonconformiste de la Comme des Garçons sau copii ieftine ale acestora, în nici un caz îmbrăcăminte de birou bleumarin în dungi. M-am trezit peste drum, la semafor, fără să aștept verdele, ci făcând semne de scuză șoferilor care claxonau, și am alergat ușor în josul dealului, după poștă, magazinul alimentar și după aprozar, până la intersecția cu Belsize Grove. Am trecut tiptil de colț. Simon mergea pe trotuar, mai departe de mine, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Apoi, desprinzând din cuier pălăria și Îngrămădind În geanta de voiaj mașina de ras, prosopul, câteva perechi de ciorapi și alte lucruri indispensabile unei călătorii, ieși valvârtej pe ușă. Era o dimineață caldă, senină. Păsările ciripeau În frunzișul neașteptat de verde. Insectele zburau, rotindu-se În lumina sinilie ce se cernea printre crengile copacilor postați la marginea trotuarului. Noimann trăgea cu nesaț aerul proaspăt În piept, care se răspândea Înăuntrul lui ca un balsam binefăcător, curățindu-i fiecare celulă, fiecare atom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adune gândurile. Privind trupurile sucite În poziții neobișnuite, dormind claie grămadă pe bagaje, stomatologul simți cum i se face rău, probabil din pricina nădușelii, și se Îndreptă grabnic spre ieșire. Călcând cu grijă printre șirurile de scaune de plastic de un verde fosforescent, tresări, având impresia că-l vede șezând În mijlocul salonului pe masterandul Oliver. Noimann dădu să-l ocolească: nu avea chef să se Întlnească cu nici un cunoscut. Mogâldeața Își Întredeschise ochii, aruncând spre Noimann o privire indiferentă și medicul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
amestecându-se cu vârtejul costumelor lui Noimann, care izvorau dintr-un dulap lung cât toate zilele ce stătea cu ușile larg crăpate În mijlocul câmpului. Tot acolo, ceva mai la stânga, se vedea și patul. Un pat imens cu baldachin de un verde Închis, cu ciucuri stacojii. Sub pat se vedeau zvârcolindu-se o ceată Întreagă de cizme soldățești, alături de niște pantofiori de balerină. Noimann avea, uneori, obsesia soldaților. Ei Îi apăreau În fața ochilor sub diferite forme, Îmbrăcați În uniforme de roșiori sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
grădini și pe maidane, Înfloriseră cireșii, vișinii, prunii și chiar merii. În față era o pădure, un crâng mai degrabă, aș cum sunt pădurile de câmpie; salcâmi, stejari, plute și sălcii amestecate și izvorând de-a valma direct din arătură. Verdele crângului era Încă timid și copleșit de negrul crengilor Încă netrezite la viață. Dinspre sat alerga În urma voastră o femeie trecută de patruzeci de ani și de fapt ea era cea care vă Îndemna să mergeți spre pădure și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și ieși pe culoar. Directorul Îi făcu semn să lase ușa deschisă. Căldura din tren era de-a dreptul sufocantă. Oricum, neobișnuită pentru luna aprilie. În partea opusă rampei cu mărfuri se afla câmpul. O tarla de culoare verde, un verde crud și foarte intens, bătând spre albastru (probabil o tarla cultivată de mai mulți ani cu lucernă) și o alta de culoare neagră, arată de toamna și acum Învăluită În aburi ușori. Băiatul deschise fereastra și simți În nări mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să fie faimoasa cotă 505. Aparatul Înaintează prin ceața alburie, o Înlătură, survolează zidul dărâmat al mânăstirii, biserica, chiliile vechi, cimitirul de la poala dealului, locul, viran atunci, pe care acum se află livada de nuci și se oprește pe colnicul verde căruia i se spunea, tehnic, cota 505. Ceața revine, e mult mai Întunecată și Înfricoșătoare, se aud strigăte și Împușcături, nu Întârzie să răsune bubuiturile tunurilor și să apară de după cotă trei tancuri nemțești și mai mulți soldați germani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]