3,798 matches
-
tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața Lui Orion exprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este greu... {EminescuOpVII 158} Îmblu la școală. Știi la cine? La albinele mele. Am părerea cu toate ideile ce plutesc. Pe suprafața mesei oamenii sunt ca și creții ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rău, nici bine, căci nu fac nimic. Mă joc. - Îngropi talantul, fiule, îngropi talantul. - Îngrop pe dracul, părinte. - Apage Satana! zise bătrânul sărind într-un picior și aruncîndu-i-se -n brațe. Ieronim începu să râdă. - Dumnezeu știe, tată, de unde iei atâta veselie. Eu am momente când sunt trist, tu... nu cred. - Eu trist, Ieronime? Să mă ia dracul, fătul meu, dac - am fost trist vrodată. Tristeța fuge de mine ca cumătru-meu de tămâie. Dar lasă asta... hai în oraș cu mine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața lui Orion esprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestingibilă [nestinsă] a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea față este greu... Un lucru-mi pare ciudat. După orele care în amor se numesc păstorești rămâne în om o profundă descuragiare și tristeță, ba susțin chiar că în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amîndorora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
însă totdeuna rupt și fără bani, el era o individualitate care neci nu avea cunoștința de sine, care nu numai că nu știa, dar neci că, voia să știe la ce trăiește. Mie-mi părea cu toate astea că această veselie era silită, că aceste râsuri adeseori nenatural de nemăsurate și nebunești nu erau decât trista și desperata prefăcătorie a unui suflet rupt de durere. Într-o friguroasă miazănoapte de iarnă - eu citeam, ceilalți colegi dormeau horăind care-ncotro - bate cineva
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de iarnă și parcă eternul părinte al vieței îl împlea de sănătate și-mprospătare... Nu! Nu! nu voi s-o mai văd... El vedea în ziua caldă de iarnă copii jucîndu-se pe strade și *** îndu-se cu mingi de omăt... chicot, râs, veselie... Toată natura naivă și bucuroasă că trăiește, numai [el] întunecat, nefiind bucuros de viața lui, el cu naivitatea lui pierdută, cu ochii adânci, cuminți, însă fără de speranță... "Și se zice că nu e fericire-n lume", murmură el. O fată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedea de spata naltă a jilțului... Ușa se deschise și el auzi un glas dulce și molcom, auzi foșnind lin o haină de gaz, auzi atingând picioare mici și ușoare covorul moale... - Bună sară, Cezara, zise ea c-o copilărească veselie... El se uită îndărătul scaunului... Cezara păstrase încă espresia de nespusă gingășie, complezență și bunătate care și-o compusese lângă oglindă... - O, Lilla! Copilul meu! vino-ncoaci la mama ta să te sărute... Ce frumușică ești... ești un înger... un boboc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își adusese cu el tot personalul cancelariei lui. Acest domn nu dormise vo trei nopți și era cam somnoros, și nici cred că altceva l-ar fi putut opri de-a [se]părăsi aceastei plecări naturale decât stosul. În mijlocul acelei veselii elegante, în fond însă lipsite de cultură adevărată, priveau ca niște umbre tablourile din păreți, pe cari am uitat a le aminti. Erau litografiile institutului Albinei românești, binișor executate, unele copii de pe tablourile maestrilor străini, altele originale. Așa, capul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plină de creți, cu o plașcă mare și ochelari verzi, tușea din când în când netezindu-și barba pe care n-o avea. Farfuriile sunau schimbîndu-se, vinul roșu și alb sclipea turnat [în] păhare și încet, încet se stabili acea veselie firească care însoțește orce prânz îmbelșugat. La coada mesei ședea bietul scriitoraș. Surtucul lui cel negru (el îmbla îmbracat nemțește) era periat cu multă îngrijire, părul de pe tâmple era pieptenat c-un fel de cocheterie peste urechile cam lungi, mînele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ele un înțeles mai adânc. Visele acestei copile erau firești în frumuseța lor. Mamă-sa murise puțin după naștere-i, și tată-său, un om tăcut și melancolic, care ședea toată ziua închis în casă, nu-i da ocaziune de veselie or distracțiune. Ea deveni meditativă, și un copil nu cugetă, ci visează. Somnul ei nu era decât o continuare a cugetărilor de peste zi. În urmă îi muri și tată-sau, și ea nu plânse după el. Ei îi părea firesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da. Un minor anchetat în lotul brașovean îi descrie pe anchetatorii-torționari ca fiind „mascați” și „veseli” (Arsene, 1997, vol. 2, p. 59)! Se poate, într-adevăr, ca în anumite cazuri torționarii să fi dorit să-și protejeze identitatea; cât despre „veselia” lor, aceasta era legată, probabil, de faptul că aveau la dispoziție suficiente victime pentru a-și testa abilitățile de bătăuși! În orice caz, majoritatea mărturiilor sugerează atmosfera de „abator” din cadrul Miliției brașovene și mai apoi a arestului din capitală. Maltratările
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
atunci când le conștientizează. Nu trebuie pierdute din vedere influențele mediului social al clasei de elevi, nici cele ale modului de evaluare a comportamentelor interpersonale, asupra afectivității elevilor. Spre exemplu, o atitudine contradictorie față de zâmbet și râs; atunci emoția reconfortantă de veselie și starea de bună dispoziție vor fi estompate. Lipsirea colectivului de elevi de afectivitate poate conduce la efecte negative incalculabile în planul capacităților interacționale ale elevilor. Relațiile afectiv-simpatetice sunt o condiție pentru dezvoltarea personalității elevilor. 4.1.4. Relații de
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
Multă atenție trebuie acordată tonului vocii, astfel încât, dacă este ușor să compui un discurs perfect, este foarte greu să-l și susții pe tonul just. Experiența ne învață că o persoană tristă vorbește pe un ton umil, scăzut și că veselia pune scântei în glas. Elevului care minte nu-i va fi ușor să pronunțe cuvintele imitând emoțiile provocate de sentimente și trăiri adevărate. De aceea, mincinosul are note stridente în glas. În 70% dintre cazuri, tonul țipător denotă furie sau
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
acestor „modele” cognitive de răspuns grație unor complici (Schachter și Singer, 1962). Subiecților li se face o injecție cu adrenalină, iar apoi fiecare este plasat printre complici (persoane care joacă un rol în funcție de indicațiile experimentatorului). Complicii simulează fie mânia, fie veselia. Subiecții, interogați mai târziu în legătură cu ceea ce au simțit, își atribuie starea fiziologică mediului specific pe care l-au întâlnit: emoția pe care o resimt este, de fapt, cea a complicilor. Deși acest experiment este limitat prin reacțiile fiziologice pe care
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
fiecare dintre noi recurge la operaționalizări, fără să-și dea seama, atunci când distinge, de exemplu, un bărbat de o femeie, o relație de rudenie cu una de serviciu, un profesor de un elev, o stare de tristețe de una de veselie etc. De multe ori oamenilor le-ar fi greu să definească exact conținutul acestor noțiuni, ceea ce nu-i împiedică totuși să le folosească în mod curent și cu relativ succes (adică fără a intra prea des în situații dilematice). E
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura, satisfacțiile gastronomice și, element nou În poezia meditația asupra făpturii care Învârte totul de sus: „Muncă, luptă, călărie, Jocuri, umblete pe jos, Mă-ntăreau cu veselie Și-mi dau-nvederat folos. Curăția și măsura Masa mea Împodobea, Mulțumea stomah, ochi, gura; Dar mă sătura d-abia... .............................................. De-amănunt privind natura Planeți, răsărit, apus, Stăm gîndind: Așa făptura Cine-or fi-nvîrtind de sus?” Aici se oprește gîndul Îndrăzneț
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc; Oriunde veselia din inimă Îi piere, Și de aceea umblă fugar din loc În loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, În vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oarecare coerența existenței. SÎnt vise fără substanță onirică. Un exemplu avem În poemul intitulat chiar Visul (ciclul Suvenire) unde se povestește, coerent și cu imagini dintre cele mai banale, Întîlnirea cu trei fecioare albe, simboluri ale iubirii ademenitoare. Ele promit „veselii sfinte” apoi sar „răpide” În aer și se fixează, ca trei steluțe, pe cer. Caracterul alegoric al poemului este evident. Peisajul nu trece de obișnuitele determinări: „Era o cîmpie lungă și tăcută, Lungă ca pustiul, ca moartea de mută”... Alecsandri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ca un pui de căprioară. Trupușoru-i gingășel Părea tras printr-un inel! Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță, S-o tot strîngi la pept cu foc Și să-ți fie de noroc! Ochișorii săi căprii Trezea lumea-n veselii. Perișoru-i aurel, Ca mătasea subțirel. Trăgea ochii tot la el...” Pentru a marca natura serafică a femeii, poetul variază dalbă și sprintenă cu dălbioară și sprinteioară. Folosește, În acest sens, procedeul agasant al diminuării. Lăsînd deoparte chestiunea valorii, am putea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strigătul cobitor al buhei. Un glas profețitor se aude și În cîntul al III-lea (acela ce Înfățișează banchetul teribil din tabăra leșească): e un glas din umbra neagră, adus de vîntul nopții care „vîjÎiește” lugubru (Încă o antiteză la veselia ospățului!): „Orbi, orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul!” Același glas „pierdut În umbră” mai strigă o dată: „Orbi, orbi! moartea v-așteaptă c-un ultim sărutat.” SÎnt și alte presimțiri ale sorții, În stilul mentalității medievale, În stilul, totodată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult să folosăscu, Grece, moldovencă să tămăduiescu; Iar la țigance să nu ispitească, Fiind boala la ele firească.” În cîntul al IX-lea din Țiganiada este o secvență care arată pedepsirea femeii Înșelătoare. Infernul dantesc are, aici, o notă de veselie crudă: Muierea care pă ai său bărbat Pentru ibovnicul doară iubit, Cu venin ș-otravă au fermecat Sau măcar cum ea l-au omorît, Pă ahaia dracii suind călare O duc unde-i văpaia mai mare. Străpungîndu-o prin gemănare Cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca o amprentă. — De ce trebuie să știi toate astea ? — În plus, răspunse el, de parcă avea răspunsurile gata pregătite pentru orice întrebare, să știi că nu sunt singurul care face așa ceva... — Sunteți mai mulți ? întrebă Cosmina, neîncrezătoare. El râse iarăși, fără veselie. — Suntem cel puțin doi. Adineaori, cineva răscolea în tomberonul din fața casei voastre. Suntem însă diferiți... Cosmina găsi, în sfârșit, cheia și împinse poarta. Nu-l întrebă cum ajunsese la concluzia asta. Răspunsul lui veni totuși : — Cel care căuta în tomberonul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vocea. Mereu altceva, dar mereu prea mult. — Așa zicea și taică-meu... Lumea nu știe să-și păstreze cumpătul... — De-aia existăm noi... adăugă Vocea, hohotind gros. Nu te-am mai auzit râzând... Credeam că nici nu știi. De unde atâta veselie ? — Nu e veselie, răspunse Vocea, răsunând din alt colț. Dar, atunci când înțelegi mai multe ca alții, poți să râzi așa. E ca un fel de viziune asupra lumii... Iacob bătu cu palma peste coperțile care strângeau teancul de foi. — Lucrurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar mereu prea mult. — Așa zicea și taică-meu... Lumea nu știe să-și păstreze cumpătul... — De-aia existăm noi... adăugă Vocea, hohotind gros. Nu te-am mai auzit râzând... Credeam că nici nu știi. De unde atâta veselie ? — Nu e veselie, răspunse Vocea, răsunând din alt colț. Dar, atunci când înțelegi mai multe ca alții, poți să râzi așa. E ca un fel de viziune asupra lumii... Iacob bătu cu palma peste coperțile care strângeau teancul de foi. — Lucrurile par sub control
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]