3,591 matches
-
pe care le interpretau cu voci înalte, sigure, iar eu fredonam în rând cu acei soliști vocali cu atâta intensitate încât îmi auzeam distinct propria-mi voce. Cântam cu atâta simțire și bucurie, cântam cu inima și sufletul care-mi vibrau cu așa sensibilitate, dându-mi impresia unei adevărate delectări ce mă făceau fericitul-fericiților!... Numai într-un vis ca acesta puteam să gust acel plin emoțional-sufletesc ce-mi sublinia ideea de frumos peste măsură și în ultima instanță de fericire absolută
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
cele două biserici, implorîndu-l pe Dumnezeu să cruțe recoltele. De fiecare dată, asistam la un spectacol cosmic, în egală măsură grandios și înfricoșător. Norii erau de un vânăt dur, ce bătea spre negru. Canonada fulgerelor și trăsnetelor făcea aerul să vibreze, dîndu-i o tensiune misterioasă în care se amestecau panica și evlavia. Păsările coborau, speriate, și se ascundeau. Până și nucii, de obicei calmi, nobili, păreau intimidați. Ascultam, fascinat, sunetele clopotelor care, când se tânguiau, când aruncau spre cer o rugăminte
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și nu s-ar mai dezlipi de el. „La toate aș fi dispus să renunț, dar la havane niciodată!“, strigă rotofeiul și se stîrni un hohot de rîs general, cineva dădu drumul mai tare la muzică și Încăperea prinse să vibreze la sunetul ghitarelor de flamenco, În timp ce rotofeiul, cu țigara de foi În gură, se Întorcea la bar ea să pregătească Încă un rînd de piscosauers după formula lui magică, un secret pe care avea să-l ia cu el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dor de Eminescu Românul, fie că e om de rând, sau personalitate, în fiecare an vibrează pentru geniile naționale. Un compatriot de-al nostru, consătean, care considera că localitatea natală seamănă cu o pădure, spunea, că nu trebuie să începem anul decât cu 15 Ianuarie, pe care trebuie să o considerăm o dată sfântă. De ce? Fiindcă, atunci
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93376]
-
și el urechea. El visase noaptea trecută ceva ce nu mai visase de luni întregi: un bărbat, azvârlit cu capul înainte, încremenit în aer în fața unei coloane albe, ca de fum. Stau în mijlocul unui nicăieri aflat în derivă. Telefonul îi vibrează în buzunar. Dacă drăcovenia sună aici, atunci poate suna și în spațiul cosmic. Știe cine e înainte să răspundă. Afișajul îi confirmă asta - Jess. Fiica lui, care sună doar când e într-o situație-limită sau de sărbători. Trebuie să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ne-ajută sfinte călăuze pe marea, rareori albastră; noi, numai cântece pe buze, renaștem din cenușa noastră. În taina dintre nopți și zile, dintre tăcere și cuvânt, iubirea este-al nostru-avânt și ochii tăi curați, copile. Lumini de pietre prețioase vibrează trupul mării drag și farmecele ei ne-atrag cu-atâtea simfonii frumoase!... Vâslitu-acesta un galop e chiar când nu bate n pânze vântul, Ulysse, iată și pământul cu ale noastre Penelope! Dar țărmul care vine-aproape nu e Itaca, ci napoi
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
unește ce-i asemeni cu ce-i despărțitor. Un univers deasupra și altul dedesubt și, peste tot, același fermecător mister, câmpiile se țin de muntele abrupt cum apele și țărmurile se reazămă de cer. Ce portativ feeric!... Și atâtea simfonii vibrează-n rostul nostru care își caută noua înfățișare-asemeni privirii de copii!... Și-a fost ziua întâi, și-a fost ziua a doua...
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
pe unde să intri. Și parcă străvechea speranță sălbatică se deșteaptă din nou În tine - speranța că vei găsi calea, ușa prin care poți intra, că omul acesta ți-o va arăta. Chiar și aerul pe care-l respiri acum vibrează de amenințarea emoționantă a unei șanse imposibile. Din nou vrei să-l Întrebi care-i secretul magic ce a dat vieții sale atîta forță, prestanță și confort, care a făcut ca toată lupta feroce, durerea și mizeria vieții, zbuciumul, foamea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aducînd cu sine presimțirea neîndoielnică a bucuriei sălbatice coborîte din cerul Întunecat și moale, Încărcat de zăpadă, a zăbovit În noapte, sălbatic, Întunecat și tainic, peste pămînt și peste tăcerea uriașă, mișcătoare, a orașului Încremenit În milioane de celule adormite, vibrînd veșnic În noapte la sunetul molcom, Îndepărtat și puternic al timpului. Și m-am contopit prin cunoaștere și viață, cu o Încredere de neclintit, cu marea familie a celor care trăiesc noaptea, Îi cunosc și-i iubesc misterul. Am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
s-ar cîrpi un perete cu cenușa lui Cezar și cum viața noastră se Împletește cu viața tuturor celor ce-au trăit, cum fiecare moment neînsemnat, fiecare viață neînsemnată, fiecare vorbă pierdută sau pas uitat, făcut cîndva pe aceste străzi, vibrează cumva În aerul din jurul nostru. „Să gîndești astfel Însemnă să gîndești prea ciudat.“ „Credință! Nu, nici un dram!“ - pașii care răsună aici, pe stradă, trezesc ecoul prafului din Italia, iar Rosen tot mai zîmbește. Și mi se părea că viața aglomerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
chibrit licări În căușul palmelor sale cafenii. Atunci cel care arunca niturile, cu gîtlejul Încă plin de hohotul stîrnit de vreo glumă ce nu-i spunea nimic oțelului, prinse În clește un nit Încins și, pe cînd hohotul Încă-i vibra În gît, aruncă cu Îndemînare, cu indiferență, pe traiectoria obișnuită cuiul de foc. Țipătul i se suprapuse peste ecourile propriilor sale hohote, trimițînd spre marea de mașini perfecte și corecte din strada de sub el mesajul cumplit al greșelii omenești. Țipătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care nu-l poți indica. Se găsește în legăturile dintre mușchi și în sinusuri și în oase și în articulații, fiecare dintre acestea avînd un trecut necunoscut de nimeni. Am fost unul dintre ultimii care s-au urcat în pluta vibrînd și au apucat ferm capătul vîslei; două lățimi de palmă distanță între degetele mari, cum mi se spusese. Cum mă mișcam automat înainte și înapoi, am privit cu coada ochiului la lama plină de găuri. Refuza să stea perpendicular pe
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
o altă ușă. Ușa biroului dădea într-un culoar de trei metri lungime, la capătul căruia se găsea o altă ușă. Gosseyn, fără să mai stea pe gânduri, o deschise și se opri. Încăperea largă care se deschidea în fața ochilor vibra cu rezonanțe înfundate. Un pilon arcuit țâșnea dintr-un perete la opt metri înălțime, atât de bine încadrat, încât părea o prelungire a zidului. Partea exterioară a acestui pilon transparent strălucea puternic. Scări mici porneau de la podea până la sicriul Zeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
gazdei îl făcură pe Lanark să se simtă relaxat în locul acesta plăcut. Luă loc într-unul din fotolii. Bărbatul înalt se întoarse cu un pahar în mînă și se așeză picior peste picior. — Ce vă pune pe voi, ăștia, să vibrați? Ce satisfacție ai, personal, din faptul că ești scriitor? Lanark încercă să-și amintească. — E singura activitate disciplinată pe care am încercat-o vreodată, din cîte îmi amintesc. Dorm mai bine după aceea. — Adevărat? Dar nu poți dormi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simțindu-și penisul strivit în pantaloni. Cînd trecură pe lîngă masa lui Ozenfant, profesorul strigă pe un ton de neliniște prefăcută: — O, doctore Lanark, nu trebuie să ne lipsești de micul nostru catalizator! — Apartamentele specialiștilor, spuse ea în lift. Liftul vibră. Se îmbrățișară, și la atingerea trupul ei puternic și feminin, Lanark murmură: — Haide să oprim liftul între etaje. — Ar fi o prostie. — Zîmbește-mi în stilul ălă disprețuitor la care ești atît de bună. Ea se execută și el o sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
acasă, luase puțină efedrină și se urcase în autobuz simțindu-se destul de bine, dar după ce trecuseră de Dumbarton, respirația i se înrăutățise și acum încerca să uite, concentrîndu-se asupra durerii pe care o simțea în oasele craniului de la geamul care vibra. Teritoriul pe lîngă care treceau avea culori de verde crud sau gri mort: drum cenușiu, țancuri și trunchiuri de copaci, frunze verzi, iarbă, ferigi și mărăciniș. Ochii îi obosiseră de-atîta cenușiu mort și verde crud. Peticele de galben și violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu știu. De acolo, de sus, dansatorii păreau niște carcase oarbe de păr din care ieșeau mîini și picioare ca membrele unor stele de mare. Cuplurile înlănțuite zvîcneau și se învîrteau de parcă muzica era un fluid care-i făcea să vibreze. Cînd se opri, se grăbiră spre marginile sălii, ca niște corpusculi într-un bulgăr de lut. Drummond oftă și zise: — Sînt diabolice, Duncan, diabolice de-a dreptul, absolut diabolice. Cine? — Femeile. Drummond se uită în jos, la dansatori, și zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care stătea în picioare goală și dreaptă ca o cariatidă. El călărea pe coapsele ei și se ținea la distanță de pămînt agățîndu-se de ea cu genunchii și brațele. Trupul rece și rigid rămase inert la început, apoi începu să vibreze din ce în ce mai puternic. Trăi o senzație ștearsă și însingurată de triumf. S-a trezit după-amiaza tîrziu. Retrăgîndu-și încet picioarele de sub Janet, fără s-o deranjeze, își luă hainele și se duse în bucătărie, se spălă la chiuvetă, se îmbrăcă, le dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el, nu vreau să stau aici. Fu întins pe pielea unei canapele reci, cîteva uși fură trîntite și o voce îl întrebă: — Unde locuiești? — Biserica parohiei Cowliars. — Pentru Dumnezeu, unde locuiește? O voce dădu adresa din Cumbernauld Road și canapeaua vibră și se clătină. Evident, se afla într-o mașină, iar cînd se opri în afara gangului din Riddrie, putu să se ridice și să se ducă singur sus. Din fericire, taică-său nu mai locuia acolo. Peste o săptămînă, după ce dobîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urbane în spatele pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trasă înăuntru înainte ca Lanark s-o atingă. Așa că el se cățără după ea și trase ușa după el. în cabină era cald, mirosea a benzină, lumina scăzută, și împărțită în două de un motor, de mărimea unui cal, care vibra. Peste el era pus un tartan iar șoferul stătea în partea din față. — O să stau la mijloc, Rima, zise Lanark. Ea încălecă peste tartan zicînd: — Nu, eu ar trebui să stau aici. Dar vibrațiile... n-or să-ți facă rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
obișnuit? Lanark era prea încurcat pentru a răspunde. Arătă cu degetul la o mulțime de oameni de securitate îmbrăcați în negru și zise: — Ce fac ăștia aici? — Stau afară pentru ca petrecerea să fie mai puțin ciudată. Deși aproape goală, galeria vibra de muzică relaxantă, ritmată. Pe cerul înnoptat de dincolo de fereastră, petalele unor crizanteme uriașe cu vîrful înmuiat în roz se desfăceau din corolele aurii împrăștiate printre stele și coborau spre stadionul inundat de lumină, în care figuri minuscule se înghesuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ceilalți din orchestră stăteau cu fete pe pernele în jurul ringului, și dintr-odată o văzu foarte clar pe Libby. Stătea sprijinită de percuționist, un bărbat între două vîrste, purtînd ochelari cu rame de baga. Trupul ei tînăr grațios și grăsuț vibra dorindu-l și mici vălurele se ridicau împingîndu-i umărul în subsoara lui și un sîn de coasta lui. Lanark merse repede și zise: — Libby, te rog, tu... tu ai fost? — Niup! spuse ea cu o grimasă dezgustată. Bineînțeles că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și au zvîrlit-o în serviciul acelei istorii grăbite pe care statul modern o cere imperios. Oameni palizi și rozalii ca mine nu au nici un motiv să îndrepte un deget disprețuitor. Poeții ne spun că timp de două milenii Europa a vibrat și s-a întreținut cu energiile degajate de lichidarea Troiei asiatice. Citez din celebrul epos lancastrian: „De cînd asediul și asaltul au încetat în Troia, Orașul sfărîmat a ars pînă la cenușă, Enea cel Viteaz și-ai săi de viță-soți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
facă. Ori în momentul acela Gosseyn nu era dispus să facă vreuna. El optase pentru o anumită comportare, pe plan abstract: obrăznicia. Și zise: ― Cine-i sperietoarea asta? Creatura izbucni într-un râs grav. Vocea, când îi răspunse, era profundă, vibrând ca nota "sol" a unei viori. ― Să zicem ― zise el ― sunt elementul X. Gosseyn își întoarse privirea de la X la tânăra fată. Aceasta, cu răceală, nu-și plecă ochii, dar o umbră de îmbujorare îi coloră obrajii. Își schimbase rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]