3,708 matches
-
acum. Are nevoie de toată substanța și tăria pe care le poate găsi. Nu este prostuță fiica mea. Lăsasem ferestrele deschise, dar aerul din mașină tot era sufocant. Scaunele din piele se încinseseră și îmi ardeau acum pielea prin cămașă. Volanul mi se lipea de palme. Doar cheile de la mașină, care stătuseră în buzunarul meu în timpul vizitei la doctorul Gabor, nu erau fierbinți. Am pornit motorul și m-am aplecat spre butonul radioului. Metalul mi-a ars degetele. Chiar și vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
încercat să folosesc doar un picior, așa cum îmi spusese că fac ceilalți. Dar după o săptămână sau două am revenit la vechile obiceiuri. Mă simțeam mai în siguranță așa. Acum îmi foloseam ambele picioare și îmi țineam ambele mâini pe volan. Acul vitezometrului tremura undeva între 40 și 50 de kilometri la oră. Partenerul meu, Harry, zice că dacă ar fi vreodată să cumpere o mașină la mâna a doua, ceea ce ferească Domnul să facă vreodată, ar cumpăra-o de la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
șerpuitoare, legate de drumul de acces, legate de autostradă, anexate la oraș, la comitatul Middlesex, la statul New Jersey, la țara numită Statele Unite ale Americii. Și apoi mă văd pe mine, cu ambele picioare pe pedale, cu ambele mâini pe volan, conducând. Și nu pot spune despre mine că nu văd pădurea din cauza copacilor, ca doctorul Gabor când mi-a pus toate întrebările alea despre sex. De îndată ce am luat-o pe Seminole, am simțit cum mă cuprinde valul bine cunoscut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pe când treceam pe lângă gară. Am făcut o întoarcere bruscă și nesăbuită în parcare. Nu o voi distruge. O voi da altcuiva. Câteva mașini goale erau parcate într-o parte. Zona cea mai apropiată de calea ferată - unde soțiile stăteau la volan, lăcuindu-și unghiile sau citind reviste, sau spunându-le copiilor de pe bancheta din spate să nu se mai bată, în timp ce ele își așteptau soții - era pustie. Nu era nimeni pe peron. Probabil că eram între două trenuri. Am oprit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fi un secret pe care trebuie să îl ascundem de ceilalți care nu știu să meșterească lucruri, bravo, Peter, bravo. Stăteam în parcarea supermarketului și îl auzeam pe tata murmurându-mi în ureche, în timp ce mă uitam la cartea rezemată de volan. Părea scăpată din bătălie, cu coperta ruptă fiindcă o azvârlisem pe șine, cu paginile smulse în urma căzăturii. M-am întins, am deschis torpedoul și am scos o rolă de bandă adezivă. Și așa cum aș bandaja genunchiul lui Abigail sau cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
acolo, proaspăt vopsită, cu streșinile curățate și tufișurile îngrijite, aproape ascunsă de copacii care creșteau în jurul ei aproape la fel de repede ca și fiicele mele. Nu mai țineam ambele picioare pe pedale în același timp. Uneori chiar luam o mână de pe volan. Și în câteva săptămâni nu voi mai avea nici număr, nici măcar o cicatrice, după cum îmi promisese doctorul Miller uitându-se țintă undeva deasupra capului meu. Nu i-am spus lui Madeleine despre programarea pe care mi-o făcusem la Miller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lui. Cuvintele lui se strecurară până la mine chiar înainte să închidă ușa. Foarte nehotărâți oamenii ăștia. Am insistat să conduc eu. Madeleine nu se împotrivi. Nu știa că brațul meu drept era amorțit. Nici nu băgă de seamă că țineam volanul cu o singură mână. Se obișnuise deja cu asta. Dar nu se putu abține să nu mă întrebe, în timp ce depășeam o mașină care pierdea vremea pe banda de viteză, lăsând în urmă panouri cu reclame la benzină, pastă de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
din cap într-o parte în alta. Mi-era teamă că, dacă deschideam gura să vorbesc, o să vomit din nou sau o să le spun să nu se bage naibii în treaba mea. Polițistul cu mustață se uită la cel de la volan. Șoferul ridică din umeri. Mașina demară. Am așteptat până a dispărut și am început să alerg din nou. Numai după ce am cercetat toată parcarea din fața magazinului, mi-am amintit că mai era o parcare în spate. Fiicele mele erau acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
le sufoc. Nu îmi puteam lua fiul în brațe și să îl învârtesc în timp ce el țipa de plăcere, pentru că puteam să îmi pierd controlul și să îl izbesc de un perete. Condusul era și mai rău. Să mă urc la volan cu copiii mei pe bancheta din spate era ca și cum aș fi fost într-un carusel mortal. Piciorul meu era greu pe accelerație. Brațele mi se convulsionau din dorința de a răsuci volanul. Vedeam mașina înclinându-se spre circulația de pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
era și mai rău. Să mă urc la volan cu copiii mei pe bancheta din spate era ca și cum aș fi fost într-un carusel mortal. Piciorul meu era greu pe accelerație. Brațele mi se convulsionau din dorința de a răsuci volanul. Vedeam mașina înclinându-se spre circulația de pe celălalt sens. Mi-o imaginam căzând de pe pod. Balustradele de oțel se rupeau, vântul bătea în geamuri și apa ne înghițea. Părul fiicelor mele plutea în jurul fețelor lor uluite. Piciorușele puternice ale fiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
O declarație publică din partea lui Otto. O dezmințire înainte de film. Un paragraf în programele pieselor din toată lumea. Am terminat scrisoarea, am pus-o în cutia poștală din fața oficiului poștal local și am condus până acasă cu o singură mână pe volan. Nu mă așteptam să primesc răspuns de la Otto decât după ceva timp, dar asta nu mă oprea să mă duc în fiecare zi la oficiul poștal din orașul vecin ca să mă uit dacă a venit vreo scrisoare. În fiecare după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
articolul lui din ultimul număr al revistei Politica. Asta cu condiția ca telefonul să-și fi revenit Între timp. Exact la intrarea În clădire, Într-o mașină albă, cu geamurile Închise, Fima observă un bărbat masiv, cu brațele Întinse peste volan și capul culcat pe ele, de parcă ațipise. Infarct? Crimă? Un atac terorist? Sinucidere? Adunându-și tot curajul, Fima bătu ușor În parbriz. Uri Gefen se ridică dintr-odată, coborî geamul și spuse: —Ai venit. În sfârșit. Uluit, Fima vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
puse parcă la întâmplare unele lângă altele, la capătul cărora fumul se ridica în fuioare spre cerul plumburiu. Clădirile erau negre de funingine, zăpada murdară și W., cu mapa de piele pe genunchi, rămase încă o clipă pe banchetă, la volanul mașinii sale. Mai condusese cândva, în timpul războiului, o turnătorie și o fabrică de mașini-unelte, la ordinul tatălui său. Asta fusese demult, și dacă zăbovea acum într-un vehicul strâmt, aici, în fața firmei care-i aparținea lui și fratelui său, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
capacul radiatorului trona parbrizul, ștergătoarele alunecau pe sticlă, ștergeau fața bunicului și a tatei și eu vedeam un dialog mut și cât se poate de tensionat. Mașina opri. Tata gesticula, striga, și tata-mare se sprijinea de spetează, ținea mâinile pe volan, privea în față. Pe urmă se îndreptă cu o rotire rapidă spre tata și obrazul îi ardea de ură și mânie. Scotea cuvinte brutale, fără sunet pentru mine, care loveau obrazul tatei întors spre stradă, lăsându-i brazde tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și prospectele acelea încă în jurul lui, o atmosferă de afaceri care se dezlipea de pe el cu fiecare pas, ca un șal alunecând fără să-l observi de pe umăr. Deschidea portiera mașinii, arunca mapa pe locul din spate, se așeza la volan. Dar abia după ce parcurgeam câțiva kilometri și ajungeam „în câmp“, obrazul lui se destindea și acea bună dispoziție naivă revenea treptat și cu discreție în trăsăturile lui, privea ogoarele, privea pădurile - și lângă mine ședea tata pe care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
prăjise carne, în timp ce sticla de vin se răcea în fântână. W. își străbătea propriile sentimente, trecând printr-un peisaj care îl acompania în realitate; conducea încet, parcă voia ca toate sentimentele astea să-l prindă din urmă pe omul de la volan: era ca o atingere a naturii care, într-o simplă privire aruncată la întâmplare, putea deveni atât de puternică, încât opri. Coborî, își luă aparatul de pe scaunul din spate și încercă să imortalizeze momentul în fotografie. Cutiuțele lui cu diapozitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
frunze ale copacilor de pe țărm. Tata avea un zâmbet larg, fericit, pe sub șapca lui cu cozoroc, iar mama își ascundea temerile, arunca priviri prudente dincolo de parapet și curentul stârnit de barca în mișcare îi flutura eșarfa. Domnul Hackler ședea la volan în slip, norii de fum scoși de țigara lui pluteau în spatele părului negru înfoiat și al umerilor rotunzi, se învolburau unindu-se cu albul apei care spumega în spatele pupei și lăsa în urmă o trenă ce se lățea tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Dar încă înainte de a fi ajuns la destinație, vorbele și rândurile scrisorii de concediere îl ajunseseră pe el. Înțelesese ceea ce spuneau ele cu adevărat, cât de absurdă fusese încercarea lui și gonea împotriva întunericului. Ați făcut un atac cerebral la volan, spuse medicul. Familia a fost înștiințată în baza actelor pe care le aveați asupra dumneavoastră. Mașina se află într-un garaj, e destul de avariată. S-a produs un carambol și mașina a fost scoasă din circulație - din fericire, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Am încercat să nu râd. —Ai putea și să te postezi chiar în spatele ei și să-i faci semne cu farurile tot drumul de aici până la Glasgow și tot te-ar ignora. Ești șofer de taxi, ea e femeie la volan, la asta se și așteaptă de la tine. Șoferul își exprimă supărarea închizând geamul despărțitor. După ce m-a pedepsit cum știa el mai bine, a accelerat. Am fost recunoscătoare pentru acest moment de liniște pe care-l puteam folosi ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de nebunia din spatele lui. — Ce faci? am strigat ca să acopăr zgomotul. — Nu vă las singure în starea în care sunteți, răspunse el liniștit. Dacă nu vă omorâți una pe cealaltă, o vor face hoții. Își fixă din nou atenția pe volan ignorând rugămințile noastre de a se duce acasă. Eu și Lisa am mărit pasul ca să evităm producerea unui accident rutier grav. Părea să fi fost distrasă de drama din spatele nostru și m-am folosit de ocazie să-i vorbesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ca pe o veche cunoștință. Nici în război nu m-a zărit când a trecut cu automobilul pe lângă mine. Din vina mea însă. Eram nebărbierit, căciula îmi cădea peste ochi și mantaua căpătase culoarea mormântului în care trăiam. Era la volan, în ținută de campanie, între doi ofițeri și râdea cu hohote. Toată ziua aceea mi-am pus întrebări, străduindu-mă să înțeleg explozia de veselie care i-a luminat chipul. Aș fi dorit să râd și eu, odată cu el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sigur de nerăbdare și neatenție. Actorii le auziră, desigur, timorați. Doamna Edward Saker, În special, dădea semne de nervozitate În rolul dnei Domville. Purta o rochie complicată, cu crinolină, În care erau combinate materiale cu modele diferite, Împodobită cu numeroase volane, ciucuri și zorzoane, plus o pălărie cu totul extraordinară. Elizabeth presupuse că trebuie să fi fost copiată după vreo ilustrație veche, dar nu mai văzuse așa ceva până atunci. Arăta mai degrabă ca un manșon gigantic, sau ca o perniță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
apropiase de Maria și vorbeau în șoaptă. La chemarea doamnei Mia au dus rucsacurile la portbagaj. Mamele le-au aranjat împreună cu ale lor și copii s-au urcat în mașină. Au ocupat canapeaua din spate. Mia s-a urcat la volan și Ilinca pe scaunul din dreapta. În timp ce șușoteau, numai ei știind ce, Ionuț se apropie mult de Maria și îi mirosi atent părul și mâinile. Fata îl privi mirată și îl întrebă surprinsă: Ce-i cu tine? De ce mă miroși ca
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
prin baruri și biblioteci, și-a cumpărat automobil de vînătoare. Și, conducînd cu piciorul apăsînd greu pedala de accelerație, a ținut să arunce pe geam pînă și cel mai mic paragraf balast, a ținut morțiș să fie ca Flaubert la volan, concentrat asupra celor mai mici amănunte, rulînd pe autostrada povestirii cu sofisticatul radio de bord dat foarte tare, ascultînd muzică, din nou melodia lui Truman Capote, Un Paganini semantic: „Găsirea formulei exacte pentru o povestire Înseamnă pur și simplu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că din alt unghi filmate, imagini cu ce poți presupune că se va petrece, altele evident onirice, și unele cărora nu le găsești În nici un chip rostul, te chinui, Mallory se Înspăimîntă brusc, liniștește-te, Îi spune el stînd la volan, e doar un vis, asta-i cea mai bună replică a filmului, resortul și explicația lumii, și te liniștești, În fața sau În spatele televizorului ori a pînzei, totul nu-i decît un vis, urît, dar al cui, Întreabă stins Borges, așteptîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]