7,219 matches
-
lingvistic) cu actul de creație artistică, fenomen specific doar creației literare. Dacă utilizarea limbii (vorbirea) este o permanentă crea-ție și dacă arta înseamnă creație, aceasta nu dă posibilitatea identificării vorbirii cu creația artistică sau a limbii cu arta însăși, deoarece vorbitorul obișnuit nu este orientat spre creația propriu-zisă în limbă, ci spre folosirea limbii pentru comunicare. Artistul caută însă în mod intenționat (și folosește) elemente ale limbii considerate ca avînd anumite calități intrinseci, creația în limbă devenind pentru el un scop
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
propriu-zisă în limbă, ci spre folosirea limbii pentru comunicare. Artistul caută însă în mod intenționat (și folosește) elemente ale limbii considerate ca avînd anumite calități intrinseci, creația în limbă devenind pentru el un scop în sine și, ca atare, între vorbitorul obișnuit și creator există înainte de orice o diferență calitativă sub aspect teleologic, al intențiilor și al scopurilor. Deseori există și o accentuată diferențiere de mijloace lingvistice utilizate în realizarea discursului, adică o diferență de ordin material, care produce tot o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în realizarea discursului, adică o diferență de ordin material, care produce tot o distanțare calitativă, în măsura în care acest material antrenează sau nu resorturi aflate dincolo de funcțiile denominativă și comunicativă ale limbii. Pe de altă parte, construcțiile lingvistice, creațiile fortuite, ocazionale ale vorbitorului obișnuit sînt efemere. S-ar putea chiar afirma că însăși creația sa se datorează faptului că ceea ce a fost realizat anterior nu este reținut ca atare, ci, eventual, numai parțial, și atunci vorbitorul este constrîns să creeze. Cu totul în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
parte, construcțiile lingvistice, creațiile fortuite, ocazionale ale vorbitorului obișnuit sînt efemere. S-ar putea chiar afirma că însăși creația sa se datorează faptului că ceea ce a fost realizat anterior nu este reținut ca atare, ci, eventual, numai parțial, și atunci vorbitorul este constrîns să creeze. Cu totul în alt mod stau lucrurile în cazul creației artistice, căci aceasta, chiar atunci cînd se realizează la nivel popular, este înfăptuită ca ceva ce ar trebui să dureze, fiindcă este considerată de la început ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru fenomenele pe care le-a avut în vedere, mulțumindu-se foarte adesea numai cu constatarea, cu clasificarea și cu relaționarea lor. Orice expresie lingvistică, spune Vossler, este rezultatul unei activități individuale, dar se generalizează, cînd este primită de ceilalți vorbitori. Cînd se produce o inovație lingvistică avem a face cu un progres absolut al limbii, căci aceasta este activă, realizează ceva nou; cînd inovația se răspîndește are loc un progres relativ, iar limba nu mai înregistrează o creație, ci o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conștiințe, a posibilității de a înțelege ceea ce li se transmite 135. Pe aceasta se întemeiază latura obiectivă a limbii, o obiectivitate socială, dată de posibilitatea de a folosi aceeași limbă, prin care se realizează intersubiectivitatea. Deschizîndu-se față de alții prin limbă, vorbitorul pune în practică dimensiunea alterității, uzînd de limba instituită prin tradiție. Desigur, arată Coșeriu, limba este o creație, dar are și această trăsătură a alterității, în vreme ce arta este numai creație, este realizarea unor proiecte de lume pornind de la conștiințele individuale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
uzînd de limba instituită prin tradiție. Desigur, arată Coșeriu, limba este o creație, dar are și această trăsătură a alterității, în vreme ce arta este numai creație, este realizarea unor proiecte de lume pornind de la conștiințele individuale. Ca atare, subiectul de limbaj, vorbitorul, nu este un subiect absolut, un creator absolut, ca artistul, fiindcă are dimensiunea alterității și, ca atare, este un subiect între subiecte 136. În artă se produce o captare a universalului printr-o operă individuală care se propune ca universalitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare, nu se realizează sub dominanța alterității. Aceasta se relevă însă în mod deosebit în cazul folosirii obișnuite a limbii, atunci cînd conștiința individuală se manifestă în cadrele stabilite de conștiința universală, de tradiția istorică manifestată înlăuntrul și în jurul oricărui vorbitor. Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii Deși Kant însuși nu a abordat problemele limbii, gîndi-rea sa oferă coordonate optime pentru cercetarea filozofică a limbii și a limbajului, o suficient de puternică bază pozitivă pentru a evalua obiectele și fenomenele, precum și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
diversifică regional și funcționează în virtutea unor tradiții locale. Raportul dintre limba literară și dialecte nu a fost însă întotdeauna același în cazul idiomurilor europene. În epoca feudală, vorbirea populară caracteriza întreaga populație a unei regiuni, indiferent de statutul social al vorbitorilor. Dacă exista și un aspect literar al regiunii respective, acesta, atît în scris, cît și în vorbire, corespundea unui dialect și era folosit (numai) în regiunea în care se vorbea dialectul. Din acest motiv, fiecare dialect putea avea o formă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
literar al limbii suspendă varietatea de acest tip, tinzînd spre o formă generală, supradialectală și spre statutul de limbă comună. Dar, dacă limba literară este "comună" fiindcă nu are variații locale, limba populară este "comună" deoarece este folosită de toți vorbitorii unui spațiu lingvistic sau măcar este cunoscută de toți, atunci cînd unii dintre ei folosesc aspectul cult. Limba literară cunoaște însă structuri alternative sociolectale, fiindcă în interiorul ei se produc diviziuni legate de straturile sau de păturile socioculturale ale comunității. Pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
devine curent. Faptele de limbă curente, acceptate de uz prin urmare, primesc acest statut printr-o atitudine favorabilă față de ele, în primul rînd prin faptul că sînt considerate utile. Această trăsătură a utilității poate fi însă conștientizată sau nu de vorbitori, la nivelul limbii populare rămînînd de obicei la nivelul neconștientizat, răspîndindu-se prin imitație și impu-nîndu-se prin tradiție. În limba literară, fenomenul lingvistic devine întotdeauna și un fapt de conștiință și, în acest caz, el este interpretat și acceptat sau respins
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
indice în mod expres ceea ce este corect și incorect în limbă. Cînd au apărut asemenea lucrări, norma nu mai este urmată prin imitație, ci ea este impusă, este legiferată, este o normă lege, care în măsura în care este respectată sau nu, conferă vorbitorului un anumit statut cultural (și, uneori, chiar social). Așadar, se distinge o normă a sistemului la nivelul limbii populare, diferențiată uneori la nivelul dialectelor, și o normă a limbii culte, care poate fi cutumiară sau legiferată. Norma are, deci, origine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în folosirea limbii discută și Traian H e r s e n i, după care, limba este nu numai un mijloc de comunicare verbală, ci și un sistem de reguli de vorbire. Ca atare, limba exercită o anumită constrîngere asupra vorbitorilor, impunînd o serie de reguli dintre care unele țin de structura și de funcțiile ei, iar altele derivă din funcționarea ei în viața socială, încît există, pe de o parte, reguli care arată ce trebuie respectat pentru "a vorbi corect
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
retorici, dicționare etc. Pe de o parte, asemenea lucrări urmăresc să dea limbii o formă determinată, iar, pe de altă parte, ele urmăresc să realizeze o formă unică a limbii, să instaureze deci o formă comună a limbii pentru toți vorbitorii. În acest scop, se formulează reguli, norme de folosire a limbii, iar faptele de limbă sînt clasificate ca fiind corecte sau incorecte pe baza unor principii și orientări teoretice. Se înțelege că o asemenea lingvistică a continuat să fie practicată
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
consecințe teoretice, ci și o accentuată latură practică, în sensul producerii unor modificări ale limbii proprii. Pătrunzînd în secretele unei limbi străine și luînd act de posibilitățile ei, de nivelul de cultură și de civilizație al poporului căruia îi aparține, vorbitorul își poate pune problema performanțelor limbii sale, prin comparație. Cît timp cunoaște numai limba sa maternă și trăiește în mediul său nativ, omul nu se îndoiește de calitățile limbii sale, fiindcă aceasta corespunde tuturor necesităților comunității în care funcționează ea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
străine poate avea, așa-dar, urmări importante asupra limbii materne, datorită unor reflecții și unor eforturi conștiente la nivelul limbii literare, caracterizate prin asemenea intervenții voite. Aceasta nu presupune însă că limba populară rămîne inertă la impactul cauzat de poliglotismul vorbitorului. Există condițiile ca, în cazul conviețuirii în imediata vecinătate cu vorbitori nativi ai altor limbi, vorbitorul respectiv să-și însușească prin simpla influență a mediului și o altă limbă (sau alte limbi) decît cea maternă, eventual tot în primii ani
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unor reflecții și unor eforturi conștiente la nivelul limbii literare, caracterizate prin asemenea intervenții voite. Aceasta nu presupune însă că limba populară rămîne inertă la impactul cauzat de poliglotismul vorbitorului. Există condițiile ca, în cazul conviețuirii în imediata vecinătate cu vorbitori nativi ai altor limbi, vorbitorul respectiv să-și însușească prin simpla influență a mediului și o altă limbă (sau alte limbi) decît cea maternă, eventual tot în primii ani de viață. De obicei, se produce, în acest caz, o completare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conștiente la nivelul limbii literare, caracterizate prin asemenea intervenții voite. Aceasta nu presupune însă că limba populară rămîne inertă la impactul cauzat de poliglotismul vorbitorului. Există condițiile ca, în cazul conviețuirii în imediata vecinătate cu vorbitori nativi ai altor limbi, vorbitorul respectiv să-și însușească prin simpla influență a mediului și o altă limbă (sau alte limbi) decît cea maternă, eventual tot în primii ani de viață. De obicei, se produce, în acest caz, o completare a limbii proprii cu elemente
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cît și vorbirea nu se prezintă ca realități omogene din punctul de vedere al concretizării în discurs sau în text, fiindcă vorbirea selectează și specializează anumite elemente ale limbii pentru a se adapta la mediile sociale (profesionalizate) care grupează pe vorbitorii unor comunități lingvistice în diviziuni ale acesteia 159. Acest fenomen se produce în modul cel mai evident la nivelul limbii literare, iar investigarea lui intră în sfera stilisticii lingvistice, care studiază în mod special stilurile funcționale ale limbii. S-ar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
gnoseologic, determinarea stilului funcțional privește tipul de cunoaștere, care poate fi empiric sau rațional, perspectiva din care este privit segmentul cosmic vizat și maniera de redare lingvistică a lui. Dimensiunea cultural-istorică are în vedere statutul stilului în evoluția culturală a vorbitorilor unei limbi, momentele de apariție și nivelul de specificitate al profesiunilor care duc la delimitarea stilurilor. În mod firesc, cea mai însemnată este dimensiunea lingvistică (și etimologică) a stilului funcțional și, de obicei, acestui aspect i s-au consacrat cercetările
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
juridic în variantele dominate de forma discursivă oratorică. Originea și condițiile schimbării lingvstice Încă de la primele observații și teoretizări asupra limbii s-a emis și ideea că aceasta nu este ceva fix, ci că se schimbă permanent, fie prin voința vorbitorilor (în special a celor cu un anumit statut din punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor (și, eventual, chiar fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
act a limbii (altfel spus, mulțimea actelor de folosire individuală și instanțială a limbii), limba reprezentînd nivelul abstract de raportare a faptelor concrete din vorbire. Această folosire a limbii în vorbire este însă o creație permanentă, deși în mod obișnuit vorbitorul nu urmărește decît utilizarea limbii pentru comunicare și nu este orientat spre creație. Fenomenul creației permanente în vorbire se produce însă și el are mai multe cauze, o parte dintre ele ținînd de însăși natura limbii, o parte de aptitudinile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu urmărește decît utilizarea limbii pentru comunicare și nu este orientat spre creație. Fenomenul creației permanente în vorbire se produce însă și el are mai multe cauze, o parte dintre ele ținînd de însăși natura limbii, o parte de aptitudinile vorbitorului de a folosi limba și altele de condițiile (mereu diferite ale) comunicării (care vizează atît conținutul, cît și forma ei, ambele cu posibilita-tea de a varia la infinit). Prin urmare, în principiu, inovația trebuie să apară în vorbire, iar, de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mereu diferite ale) comunicării (care vizează atît conținutul, cît și forma ei, ambele cu posibilita-tea de a varia la infinit). Prin urmare, în principiu, inovația trebuie să apară în vorbire, iar, de aici, prin menținerea și difuzarea ei la alți vorbitori, să intre în tradiție și, prin aceasta, în limbă, devenind astfel model de raportare pentru vorbirea ulterioară. De aceea, și la nivelul vorbirii, schimbarea poate avea două aspecte, pe de o parte, o schimbare în vorbire, care reprezintă apariția și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
schimbarea vorbirii, căci aceasta din urmă nu se poate realiza fără existența celeilalte, iar schimbarea în limbă nu se poate omologa decît dacă este o schimbare a modului de concretizare a ei. Dacă inovația nu este menținută (și adoptată) de către vorbitor și preluată de alți vorbitori, ea nu poate deveni fapt de limbă, rămînînd la nivelul fenomenelor accidentale și trecătoare care au loc mereu și în număr mare la nivelul vorbirii. De aici rezultă că schimbarea în vorbire este cea care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]