2,752 matches
-
pe loc s-oprește, se preface-n d-aur cruce. Odin moare - Tibrul este a Credinței lui sicriu. Cum sub stânci, în întuneric, măruntăile de-aramă A pământului, în lanțuri țin legat și fără teamă Sufletul muiat în flăcări a vulcanului grozav, Astfel secoli de-ntuneric țin în lanțuri d-umilire Spiritul, ce-adînc se sbate într-a populilor fire, Spiritul, ce-a vremei fapte, de-ar eși le-ar face prav. {EminescuOpIV 145} Dar de secoli fierbe lumea din adâncuri să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-ntuneric țin în lanțuri d-umilire Spiritul, ce-adînc se sbate într-a populilor fire, Spiritul, ce-a vremei fapte, de-ar eși le-ar face prav. {EminescuOpIV 145} Dar de secoli fierbe lumea din adâncuri să se scoale. Cum vulcanul, ce irumpe, printre nori își face cale Și îngroapă sub cenușa creațiunea unei țări, Astfel fiii tari și tineri unor secole bătrâne Lumea din încheeture vor s-o scoată, din țîțîne Să o smulgă, s-o arunce în sbucnirea nouei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cer pornite, Pîn-am pierdut pămîntu-n depărtare, De unde-albastre scîndure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? {EminescuOpIV 207} Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adînc și înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înnalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sus se-ndoae și stelele-și așterne, O boltă răsărită din negure eterne, Și de cât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. "Priviți-l cum stă mândru și alb pe naltu-i jeț! "El îmflă răsuflarea vulcanului măreț, " Dacă deschide-n evi-i el buza cu mânie Și stelele se spulber ca frunzele de vie; El mână în uitare a veacurilor turmă "Și sorii îi negrește de pier fără de urmă. Dacă se uită-n mare, ea tremură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Un an?... E un vis rău, Și-un vis poate pătrunde chiar un suflet de zeu; Dar noaptea trece iute și orele-albe vin, Și mai senin, mai splendid e sufletul divin. Eu stelele le spulber ca frunze-ngălbenite, Eu îmflu răsuflarea vulcanului măreț, Înmormântez sisteme în spații nesfârșite, Eu munții îi cutremur și mările le-ngheț, Astup cu a pustiei nisipuri mări cumplite Și-ngrop țări înflorite sub oceanul creț - Desmint secol de secol, sdrobesc eră de eră, Fac din a vieții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
picioare pe un podium, cu o grație posacă, În timp ce sculptorii - cu toții amatori, judecînd după zelul cu care lucrau - masau de zor bucățile de argilă pentru a le transforma În ceva asemănător torsului și coapselor sale. Instructorul lor corpolent, un adevărat Vulcan(##notă: Zeul focului și al metalurgiei În mitologia romană.##) la forja lui, cu părul strîns În coadă de cal, se mișca printre ei, Îndreptînd cîte un buric de lut cu arătătorul lui noduros sau netezind vreo sprînceană Încrețită. În Estrella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mine. Toată treaba pare... (Am așteptat, forțîndu-l pe Hennessy să mă privească În ochi.) Două sute de oameni se află lîngă piscină cînd Începe un incendiu. Există frapiere, castroane cu punch, sticle de șampanie și apă minerală, cît să stingi un vulcan. Dar nimeni nu pare să fi mișcat un deget. Asta-i straniu. Nimeni n-a chemat poliția sau pompierii. Ce-ați făcut, doar ați stat aici și-atît? Hennessy Începuse să se sature de mine și stătea cu ochii pe mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
așteptat. ― Și i-am dezamăgit. ― Mă tem că da. Au crezut mulți în tine. ― Și trebuia să mor ca să mă respecte mai departe? Viu, nu mai însemn nimic? ― Te-ar fi vrut curajos. ― Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă de curaj. Poți dansa foarte bine la poalele lor. ― Pari chiar mândru de prudența ta, Galilei. ― Mândru, nu. Dar nici rușinat. Din ruguri nu se poate naște nimic bun. Salvîndu-mi viața, mi-am salvat posibilitatea de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ei ieșind prin ziduri. Inchizitorii au hotărât să ridice o închisoare și mai largă, una care să cuprindă și ruinele vechii închisori și să oprească revărsarea cenușii înflorite. Zadarnic. Înflorind, cenușa nu mai putea fi stăpânită. Era ca lava unui vulcan. Au început să crape și aceste ziduri și, prin crăpături, își făcea loc floarea cenușii; o floare neagră, dar delicată. Furioși inchizitorii au decis să fie înălțată o închisoare și mai largă. Erau golite în grabă orașe și sate care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
avertizat foarte clar că m-ar desconsidera dacă aș uza de anumite categorii ale superlativului)... E o sarcină dificilă, fiindcă nu poți rămâne rece după lectura unei asemenea cărți. Mi-a amintit cea mai puternică dintre revelațiile adolescenței mele, Sub vulcan, al lui Malcolm Lowry: din momentul în care am încheiat lectura acelei cărți nu am mai fost același om. Sau am devenit om. Îl cunoșteam pe Ioan Lăcustă din facultate, când îl considerasem una dintre cele mai stranii apariții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sale, în special cea cu Ester (un alt centru al textului), sunt ratări pe drumul către Luminare. Există ceva în afara voinței, un drum care necesită la fel de multă abnegație precum o viață „normală“ o cere. Vă amintiți chinurile Consulului din Sub vulcan? Scrisorile sale, de dragoste, din cârciumă, niciodată trimise? Personajul lui Ioan Lăcustă își anticipează actele ratate sau, de ce nu?, și le provoacă (diferența nu este prea mare)... „Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stelele din Înălțimi. Pămîntul se cutremură Încă o dată sub picioarele lui și Înțelese, ascultînd o bubuitură Îndepărtată, asemănătoare cu zgomotul pe care-l scot o mie de vase de război care trag deodată cu toate tunurile, că unul dintre nenumărații vulcani din arhipelag intrase În erupție. În noaptea aceea Își Închipui că toate rudele lui din iad veniseră să-l viziteze, fiindcă apa și focul, marea și lava, luminile și umbrele se luau la Întrecere să confere grandoare spectacolului, prin noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
marea și lava, luminile și umbrele se luau la Întrecere să confere grandoare spectacolului, prin noi valuri care năvăleau În repetate rînduri pe faleză, aruncîndu-se asupra unui pămînt bolnav, cuprins de un brutal atac de epilepsie. MÎrîitul surd, Îndepărtat al vulcanului se unea cu zgomotul asurzitor al mării și croncăniturile disperate ale păsărilor marine, În timp ce iguanele alergau fără țintă, focile se strigau pe plajă și zeci de broaște-țestoase uriașe pe care prima zgâlțîitură le prinsese În picioare, se zvîrcoleau cu burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
numai pentru ca el să nu se poată bucura de o clipă de liniște, avea să fie făcut bucăți. „Dar n-o să mă azvîrliți voi pe mine de-aici, mormăi el, mușcîndu-și cu furie cuvintele. Nici marea, nici focul, nici cutremurele, vulcanii sau cataclismul nu-mi vor veni de hac, pentru că eu sînt Oberlus, Iguana, și voi domni pe insula asta chiar dacă va fi Înghițită de măruntaiele pămîntului, fiindcă dacă va fi cazul voi Învăța să respir pe sub apă...” Și era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tată avea vaste haciendas În Ambato, Loja și Zamora. Nunta, plină de fast, Îi atrase pe toți cei care erau „cineva” din Lima și pînă În Cartagena columbiană, iar perechea se stabili la San Agustín, o frumoasă hacienda-palat, la poalele vulcanului Cotopaxi, la o zi de mers călare de capitală. Locul părea anume ales de zei pentru ca ei să se bucure de tot ceea ce aceștia revărsaseră pe pămînt spre a le face viața mai fericită, și Închiși acolo, fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pauză. Dintr-odată, am descoperit că Îți aparțineam chiar și În cele mai tainice gînduri ale mele, că Îmi invadaseși intimitatea, punînd stăpînire pe ea ca stăpîn absolut - dădu la o parte perdelele și contemplă, prin fereastra mare, vîrful frumosului vulcan veșnic nins. Fără să-l privească, adăugă: Și m-am hotărît să-mi demonstrez mie Însămi că te puteam expulza cînd aveam chef... - Dar eu nu am făcut asta cu forța, protestă Rodrigo de San Antonio. Și În schimb, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu hotărîre: - Chiar și așa. Asta fusese ultima propoziție pe care o rostiseră. Rodrigo de San Antonio se Întoarse cu spatele, ieși din salonul spațios Înconjurat de pereți de sticlă, prin care priviseră de atîtea ori apusul soarelui pe versanții vulcanului Cotopaxi și, de afară, se Întoarse s-o mai privească o dată, În picioare lîngă cal, cu mîna Încleștată pe pistol. Însă păru să Înțeleagă că nu o putea ucide pe cea pe care o iubea atît de mult, izbucni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
el, neliniștile și fanteziile ei nu ar fi intrat niciodată În criză. Ar fi fost, În acele clipe, o mamă fericită de familie, care poate ar fi așteptat un al doilea copil, așezată În fața peretelui de sticlă ce dădea spre vulcan, În frumosul și primitorul salon de la hacienda ei. CÎt timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de amintiri minunate. Opt ani de amărăciune și nenorociri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
leneșă, avea s-o Înghită, Într-o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar nepăsătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și coasa morții mi-e mai dragă decît tine și prefer tovărășia ei veșnică decît să mai suport o singură zi alături de tine... Adio, Iguano... Adio, fiară blestemată... Adio, adorat călău care ai știut cîndva să trezești În mine un vulcan pe care nimeni, niciodată, nu-l va mai stinge. Era atît de confuză! Atît de moleșită de soare, de sete și de zilele În care nu văzuse altceva decît linia orizontului și nu ascultase decît repetatele lovituri ale vîslelor, atingînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Marile iubiri sunt pigmentate cu scânteieri de coridă. Primele lacrimi generate de iubire cad ca o rană incandescentă. Iubirea - acest buchet de gheizere. Iubirea poate să deschidă, ori să amelioreze abisuri. Când iubești cu adevărat, simți în preajmă respirația infinitului. Vulcanul iubirii nu erupe mistuitor decât o dată în viață. Celelalte răbufniri sunt doar replici anodine. Neîmplinit în absolut, erosul se sedimentează în biologic. Don Juan nu a găsit iubirea unică. Pentru că nici nu a căutat-o! Iubirea - o pată de sublim
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din jur. E posibil ca omul să fi apărut în urma spargerii din greșeală a unor eprubete. Norocul poate fi izvorul cauzalității, dar și fratele geamăn al hazardului. În cazul destinului implacabil există și o împielițare cosmică.. Destinul este asemenea unui vulcan. Din când în când izbucnește distrugând monotonia. Destinul poate consta și în alunecarea pe o coajă de banană. Mă tem că nu există hazard nevinovat. Multe destine se frâng când se rupe prima verigă a lanțului de iluzii. Fiecare om
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rețele de calculatoare. Totul este opțiune. Respirăm într-un perpetuu referendum. Vom deveni, probabil, doctori în ... disperare. Psihiatrul l-a cam înlocuit pe preot. Multe țări mici au crezut că independența ține loc de dezvoltare. Lumea contemporană e ca un vulcan căruia nu i-a venit încă sorocul eliberării. Epoca noastră dispune de confort, nu și de repere valorice. Energia umană s-a concentrat spre tehnică. Iar de acolo se prelinge spre alienare. Epoca modernă a venit cu dezordine afectivă. În
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Semenii îți asigură liniștea, dacă te menții în zona gri a performanțelor. La bătrânețe, unele iluzii apar odată cu scleroza. Șmecherul e individul care golește buzunarele semenilor fără violență. Generația tânără este condamnată la un analfabetism al sensibilității. Freud a descoperit vulcanii noroioși din noi. Canibalismul a avut întotdeauna scuze existențiale. Nebunii au numai certitudini. Dacă politețea este rezervată regilor, înseamnă că străzile și localurile publice sunt înțesate de antimonarhiști. Din cauza unei glume, am pierdut un prieten. Nu știu, ori gluma nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Scaraotki, întrucât căsătoria între rude este interzisă. Dacă nu e bine întreținut, buchetul vinului devine floare. In materie de muncă, pe români îi încearcă două sentimente : voluptatea începuturilor și greața finalizării. Promisiunile nu țin încă locul proteinelor. Ce trist este vulcanul stins la adolescenței! Omul contemporan nu mai este capabil de mari utopii. De multe ori justiția este un colac de salvare pentru cei intrați la apă. Dialog telurico celest : Soția mea e un înger. Nici a mea nu este om
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]