24,869 matches
-
istoria românilor și literatura română la Universitatea din Iași, ales membru corespondent al Academiei Române în 1882 și îndepărtat în 1903, ca urmare a acuzației de delapidare de bani publici. Între anii 1864-1868, împreună cu Ștefan Vârgolici, a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere ale Universității din Madrid obținând doctoratul cu teza intitulată "Breve noticia sobre la historia de Rumania" (Scurtă informare despre istoria României). La această universitate a fost înmatriculat sub numele «Andrés Vizanti y Basilio». A absolvit cu calificative excelente
Andrei Vizanti () [Corola-website/Science/328077_a_329406]
-
de la 1 decembrie 1878, Andrei Vizanti, ca reprezentant al Colegiului III din Vaslui, a prezentat proiectul de lege " Desființarea Embaticurilor și a tuturor monopolurilor de clasă" care însă nu a fost aprobat. A fost decan al Facultății de Litere și Filosofie al Univestității din Iași. A fost numit președinte al Comitetului teatral al Teatrului Național din Iași, însă, împătimit de jocul de cărți, a delapidat din fondurile teatrului și, în 1899, pentru a evita procesul și condamnarea, s-a refugiat în
Andrei Vizanti () [Corola-website/Science/328077_a_329406]
-
III-lea Vasa a confirmat acest act. Academia Zamoyska a fost creată după modelul celei din Strassburg. Inițial avea trei departamente (artele liberale, drept, medicină) și șapte facultăți. Din 1637 va primi dreptul de a elibera titluri de doctor în filosofie. În 1648 îi va fi adăugat și un departament de teologie. A fost cea de-a patra instituție de învățământ superior de pe teritoriul Uniunii polono-lituaniane, după Universitatrea din Cracovia (1364), Academia din Poznan (1519) și Universitatea iezuită din Vilnius (1578
Academia Zamoyska () [Corola-website/Science/328078_a_329407]
-
a stat la baza fundării și finanțării Academiei, fiind prima inițiativă de acest gen. S-a aflat totuși la jumătatea distanței între o școală secundară și o instituție de învățământ superior dar va ajunge să elibereze diplome de doctor în filosofie și drept. Era recunoscută pentru nivelul înalt de educație umanistă pe care îl furniza, dar care totuși nu era prea mult extins dincolo de idealurile “libertăților nobiliare” nici în perioada Iluminismului. Au studiat aici personalități importante ale culturii poloneze ca Szymon
Academia Zamoyska () [Corola-website/Science/328078_a_329407]
-
Warszawski”". Lucrarea sa a fost semnată cu inițialele St.M., ce se refereau la viitoarea sa soție, Stefania Marchew, pe care o cunoscuse în 1912. În 1916, gândindu-se la studii, Tuwim se mută în Varșovia. A studiat drept și filosofie la Universitatea Warszawski (1916-1918). În timpul studiilor, a început să colaboreze la ziarul "„Pro Arte et Studio”". A fost unul dintre fondatorii cercului literar "„Skamander”" în 1919. Pe 30 aprilie 1919 s-a căsătorit cu Stefania Marchew. În timpul Războiului Polono-Sovietic, a lucrat
Julian Tuwim () [Corola-website/Science/328102_a_329431]
-
în Varșovia) a fost un poet, romancier polon și reprezentant al curentului modernist Tânăra Polonie ("Młoda Polska"). A absolvit Liceul Teoretic Bartłomiej Nowodworski din Cracovia, ce avea numele de Gimnaziul Sfintei Ana în acea vreme. Între anii 1884-1886 a studiat filosofie la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat în 1886 cu poemul în proză "Illa". Se presupune totuși că a debutat de fapt cu romanul "Rekrut", însă textul s-a pierdut. În 1888, Tetmajer primește un premiu literar pentru poezia scrisă
Kazimierz Przerwa-Tetmajer () [Corola-website/Science/328114_a_329443]
-
Śniadecki a publicat multe lucrări, incluzând observațiile sale asupra planetelor recent descoperite. Lucrarea O rachunku losów (On the Calculation of Chance, 1817) a fost o lucrare de început în domeniul probabilității. A avut un frate pe nume Jędrzej Śniadecki. Istoria filosofiei in Polonia
Jan Śniadecki () [Corola-website/Science/328122_a_329451]
-
socială, profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. a urmat școala primară și gimnaziul în comuna natală și apoi cursurile liceale la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani obținând bacalaureatul în 1956. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în 1962 și doctoratul în 1974 cu teza "Liderii în dinamica grupurilor" elaborată sub îndrumarea profesorului Vasile Pavelcu. În perioada 1962-1969 a lucrat ca profesor în învățământul mediu și ca psiholog la Laboratorul de
Adrian Neculau () [Corola-website/Science/328191_a_329520]
-
Pomârla. Simțul datoriei față de cei din rândurile cărora provine, sentiment care îl va caracteriza tot restul vieții, îl determină pe tânărul Neculau să se angajeze ca infirmier voluntar în timpul Primului Război Mondial. După obținerea bacalaureatului se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași avându-i profesori pe Ion Petrovici, Constantin Fedeleș, Ion Găvănescu și Petre Andrei. În anul 1920 se căsătorește cu Ana (Aneta) Arnăutu, învățătoare. În 1925 obține licența în filosofie și, deși i se propusese un post
Eugen Neculau () [Corola-website/Science/328187_a_329516]
-
se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași avându-i profesori pe Ion Petrovici, Constantin Fedeleș, Ion Găvănescu și Petre Andrei. În anul 1920 se căsătorește cu Ana (Aneta) Arnăutu, învățătoare. În 1925 obține licența în filosofie și, deși i se propusese un post de asistent la Facultatea de Filosofie, preferă un post în învățământul preuniversitar la Dorohoi, pentru a fi cât mai aproape de meleagurile natale. Între anii 1925-1929 a predat la Seminarul „Pimen mitropolitul”, la Liceul
Eugen Neculau () [Corola-website/Science/328187_a_329516]
-
-i profesori pe Ion Petrovici, Constantin Fedeleș, Ion Găvănescu și Petre Andrei. În anul 1920 se căsătorește cu Ana (Aneta) Arnăutu, învățătoare. În 1925 obține licența în filosofie și, deși i se propusese un post de asistent la Facultatea de Filosofie, preferă un post în învățământul preuniversitar la Dorohoi, pentru a fi cât mai aproape de meleagurile natale. Între anii 1925-1929 a predat la Seminarul „Pimen mitropolitul”, la Liceul „Grigore Ghica voievod” din Dorohoi și la Școala Normală din Șendriceni. În 1927
Eugen Neculau () [Corola-website/Science/328187_a_329516]
-
1924: înființarea unui Cămin Cultural la Ungureni, instituție care inițial a fost subordonată Fundației culturale conduse de Dimitrie Gusti. Între 1929-1948, deși în prima jumătatea a acestei perioade a continuat să locuiască la Ungureni, a fost profesor de pedagogie și filosofie la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași. Obțienerea unei burse îi permite să urmeze o specializare la Paris, în 1930. În 1936, cu mari eforturi, reușește să înființeze Universitatea Populară de la Ungureni, unul dintre puținele experimente românești reușite în domeniul educației
Eugen Neculau () [Corola-website/Science/328187_a_329516]
-
a bisericii „Sfântul Gheorghe” - Lozonschi. Activează ca profesor la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași dar continuă să participe la activitățile inițiate la Ungureni. În 1940 obține doctoratul în pedagogie, iar în 1944 obține titlul de Doctor în Litere și Filosofie cu teza " Condițiile și perspectivele unei pedagogii a satului românesc", teză realizată sub îndrumarea lui Ion Petrovici. Perioada de după război a fost dificilă: activitatea Universității Populare din Ungureni a fost interzisă iar posturile didactice în care a fost numit erau
Eugen Neculau () [Corola-website/Science/328187_a_329516]
-
1991 și 1993 a urmat studii doctorale în cadrul facultății de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția. De asemenea a fost auditor al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris și a mai susținut cu succes un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999. a activat ca muzeograf în cadrul Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, din 1981 până în 1986, la Oficiul pentru patrimoniul cultural. Între anii 1987 și 1998, a fost cercetător științific, la fostul Institut
Daniel Barbu () [Corola-website/Science/328215_a_329544]
-
în Plopeni (1951-1958), a continuat studiile la Liceul „Mihai Eminescu”, din orașul Constanța (1958-1962) continuând apoi cu Facultatea de Filologie, la Universitatea din București, secția limba și literatura română (1962-1967). Și-a luat licența în 1967 cu o lucrare despre "Filosofie și poezie la Lucian Blaga". A urmat apoi, la studii fără frecvență, Facultatea de limba franceză (1970-1974), fără a o termina printr-o lucrare de licență. A luat doctoratul în Litere la Universitatea din București, cu "magna cum laude", în
Ștefania Mincu () [Corola-website/Science/328246_a_329575]
-
intelectual și a înființat o mare biblioteca la Bagdad-Casa Științelor. A ordonat traducerea scrierilor cărturarilor și filosofilor greci, acestea devenind accesibile pentru europeni.Cele mai mari realizări au fost făcute în domeniul matematicii, astronomiei, medicinii și opticii. S-a dezvoltat filosofia grație mulțumită cărturarilor al-Kindi și Ibn Sina, ambii având un impact asupra Renașterii în Europa. Al-Mamun și succesorii acestuia au început să se folosească de serviciile trupelor de mercenari turci convertiți la sunnism. În 836, al-Mutasim a mutat capitala și
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
inițial. Totuși, doi ani mai târziu, la întoarcerea lui Mavrocordat pe tronul Țării Românești, el a devenit secretarul personal al principelui, s-a mutat la Curte și și-a început cariera de înalt funcționar, în paralel cu continuarea studiilor de filosofie. Prima etapă a carierei lui Constantin Dapontes în cele două principate a fost strâns legată de destinul principelui fanariot Constantin Mavrocordat, pe care l-a urmat în domniile lui de la București (1735-1741) și Iași (1741-1743), ocupând funcția de locțiitor al
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
Lehliu Gară, județul Călărași - m. 1978, Târgu Neamț),nepot dupa mamă al pictorului Nicolae Grigorescu, cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Tudor Ghițescu și ai Luciei Grigorescu. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase și al Facultății de Filosofie, Doctor în medicină. Profesor de Anatomie Artistică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București (1945-1978). Decan al Facultății de Arte Decorative (1952 1954). Șef de catedră al disciplinelor tehnico teoretice (1964 1973). Fondator al Școlii Românești de Anatomie și
Gheorghe Ghițescu () [Corola-website/Science/328350_a_329679]
-
Ghițescu universul devenirii sale muzicale și spirituale iar Bucureștiul, spațiul desăvârșirii sale academice. Student al Academiei de Arte Frumoase din 1932, clasa maestrului Camil Ressu și atras fiind de admirația pentru Tudor Vianu, s-a înscris și la Facultatea de Filosofie și Litere, secția Estetică - Istoria Artelor, pe care a frecventat-o, concomitent cu Academia de Arte Frumoase. Printre marii dascăli pe care i-a avut în timpul studenției se numără: Camil Ressu, Frederic Storck, Oscar Han, George Oprescu, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Francisc
Gheorghe Ghițescu () [Corola-website/Science/328350_a_329679]
-
de Litere a Universității București | Facultatea de Filologie din București luându-și licența în 1953. A cunoscut oameni renumiți printre care putem aminti: George Călinescu, Tudor Vianu, C.A. Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur și alte somități ale literaturii și filosofiei românești. Lucrează ca documentarist la Consiliul general ARLUS între anii 1950-1952, ca redactor la „Veac nou" între anii 1952-1955, este șef de secție la redacția “Publicațiilor românești pentru străinătate” între anii 1956-1967 și ulterior ca șef de secție la Radio
Ion Ochinciuc () [Corola-website/Science/328361_a_329690]
-
patronul lui Chaucer iar acesta a petrecut mult timp cu familia, fiind unul dintre profesorii Filipei. Filipa a avut o educație remarcabilă pentru o femeie în acele timpuri și a studiat știința cu Friar John, poezia cu Jean Froissart și filosofia și teologia cu John Wycliffe. Ea citea bine lucrările cărturarilor greci și romani cum ar fi Plinius cel Bătrân și Herodot și a fost sârguincioasă în studiul religiei. Filipa a devenit regină consort a Portugaliei prin căsătoria cu regele Ioan
Filipa de Lancaster () [Corola-website/Science/327553_a_328882]
-
fondator al societății europene "Euroscience", membru COSPAR,grupului de lucru “Eclipse ‘99” al Consiliului Europei (1998-2000); membru al Comitetului Național Român de Astronomie (Președinte 1998-2002, vicepreședinte 1994-1998), membru al Societății Astronomice din Armenia, membru al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii - CRIFST, membru al Centrului Internațional pentru Cercetare Transdisciplinară - CIRET, membru al Societății Internaționale pentru Știință și Religie - ISSR. Officier de l’Ordre Național du Mérite, Franța, Diplomă de Excelență Radio Cultural (2002), Diplomă de Excelență UNESCO (2004
Magda Stavinschi () [Corola-website/Science/327576_a_328905]
-
cele naturale și necesare), pe altele trebuie să le admitem (plăceri naturale dar nenecesare), iar pe altele să le evităm (plăceri nenaturale și nenecesare). Numai astfel, considera el, se putea obține acea stare privilegiată, de liniște sufletească netulburată, denumită "ataraxia". Filosofia stoică este o filosofie a omului continuu într-o lume continuă. Nimic nu este mai puternic decât Natura, iar cel înțelept își va realiza natura sa. Potrivit stoicilor, accesul la înțelepciune era condiționat de o adevărată cultură a corpului, mergând
Ataraxie () [Corola-website/Science/327736_a_329065]
-
pe altele trebuie să le admitem (plăceri naturale dar nenecesare), iar pe altele să le evităm (plăceri nenaturale și nenecesare). Numai astfel, considera el, se putea obține acea stare privilegiată, de liniște sufletească netulburată, denumită "ataraxia". Filosofia stoică este o filosofie a omului continuu într-o lume continuă. Nimic nu este mai puternic decât Natura, iar cel înțelept își va realiza natura sa. Potrivit stoicilor, accesul la înțelepciune era condiționat de o adevărată cultură a corpului, mergând de la exerciții de respirație
Ataraxie () [Corola-website/Science/327736_a_329065]
-
a succedat la conducerea ducatului, ca Marin al II-lea. În 944, Marin a fost numit co-duce și, în același an, abatele Eudes de Cluny l-a vizitat pe Ioan. Ioan a fost un om de litere și iubitor de filosofie. El și Teodora l-au însărcinat pe arhipreotul Leon să meargă la Constantinopol ca ambasador și să aducă la Napoli cât mai multe manuscrise grecești posibil. Leon a revenit cu "Chronographia" lui Theofan, "Antichitățile iudaice" ale lui Iosephus Flavius, "De
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]