25,049 matches
-
se află în cătunul de pe dealul Cârținești din localitatea Scoarța din județul Gorj. Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și datează cel mai probabil din secolul 18. Se distinge prin structura de lemn bine conservată, prin nișele în consolă de la altar, atât de caracteristice zonei, prin absida
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
decorative exterioare, vizibile la stâlpii pridvorului și la stenapii de pe laturile lungi ale construcției. Biserica are o valoare incontestabilă de patrimoniu cultural, istoric și artistic, chiar dacă lipsește de pe noua listă a monumentelor istorice. Vechimea reală a bisericii de lemn din dealul Cârținești este necunoscută. A fost ridicată probabil în secolul 18. Peste intrarea în naos se păstrează urmele unei inscripții în limba română cu litere chirilice al cărei conținut se lasă greu descifrat. În așteptarea unui efort de descifrare se poate
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
Cea din centrul satului, acoperiță cu scoarță de stejar, de la care și-a luat numele întreaga așezare, a fost înlocuită în 1906 cu una nouă de zid. Biserica Dintre Vii a ars în 1967. S-au păstrat numai cea din dealul Cârținești și cea din dealul Pietriș. Biserica de lemn din dealul Cârținești păstrează în mare parte formele inițiale, databile în secolul 18. Corpul bisericii este împărțit de la apus la răsărit în încăperile tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. Pronaosul, naosul
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
cu scoarță de stejar, de la care și-a luat numele întreaga așezare, a fost înlocuită în 1906 cu una nouă de zid. Biserica Dintre Vii a ars în 1967. S-au păstrat numai cea din dealul Cârținești și cea din dealul Pietriș. Biserica de lemn din dealul Cârținești păstrează în mare parte formele inițiale, databile în secolul 18. Corpul bisericii este împărțit de la apus la răsărit în încăperile tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. Pronaosul, naosul și altarul sunt cuprinse sub
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
și-a luat numele întreaga așezare, a fost înlocuită în 1906 cu una nouă de zid. Biserica Dintre Vii a ars în 1967. S-au păstrat numai cea din dealul Cârținești și cea din dealul Pietriș. Biserica de lemn din dealul Cârținești păstrează în mare parte formele inițiale, databile în secolul 18. Corpul bisericii este împărțit de la apus la răsărit în încăperile tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. Pronaosul, naosul și altarul sunt cuprinse sub o boltă comună, fiind despărțite de
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
Iași). Biserica "Schimbarea la Față" din Cucuteni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1359, având codul de clasificare . Biserica "Schimbarea la Față" din Cucuteni a fost construită în jurul anului 1777 pe culmea împădurită a unui deal. Lăcașul de cult s-a aflat o perioadă înconjurat de o pădure de castani, care a fost tăiată mai târziu pentru a se construi case. Ctitorul bisericii este considerat boierul Matei Cantacuzino-Deleanu. După cum atestă documentele vechi, o parte din moșia
Biserica Schimbarea la Față din Cucuteni () [Corola-website/Science/322178_a_323507]
-
de locația lor. Cele mai multe din partea nordica au devenit un depozit de moloz de 27 km lungime, în medie de 46 m grozime, alunecarea fiind la 1,6 km mai jos de lacul Spirit. Mii de copaci au fost rupți din dealurile înconjurătoare după propulsarea eficientă a lichidului la 250 de m până la deal. Toată apa din Lacul Spirit a fost temporar strămutată de alunecarea de teren, care a trimis valuri mari de 180 m care s-au izbit de culmea de
Erupția vulcanului Saint Helens din anul 1980 () [Corola-website/Science/322194_a_323523]
-
de 27 km lungime, în medie de 46 m grozime, alunecarea fiind la 1,6 km mai jos de lacul Spirit. Mii de copaci au fost rupți din dealurile înconjurătoare după propulsarea eficientă a lichidului la 250 de m până la deal. Toată apa din Lacul Spirit a fost temporar strămutată de alunecarea de teren, care a trimis valuri mari de 180 m care s-au izbit de culmea de nord a lacului. Alunecările de teren au expus dacita magmă din gâtul
Erupția vulcanului Saint Helens din anul 1980 () [Corola-website/Science/322194_a_323523]
-
Biserica de lemn din Dealu Mare, comuna Coroieni, județul Maramureș a fost ridicată în sec. al XIX-lea (1875). Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Lăcașul nu figurează pe lista nouă a monumentelor istorice. Localitatea Dealu Mare este atestată documentar din anul 1571, atunci când
Biserica de lemn din Dealu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/322225_a_323554]
-
Biserica de lemn din Dealu Mare, comuna Coroieni, județul Maramureș a fost ridicată în sec. al XIX-lea (1875). Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Lăcașul nu figurează pe lista nouă a monumentelor istorice. Localitatea Dealu Mare este atestată documentar din anul 1571, atunci când purta denumirea maghiară de „Uyffalu". De-a lungul timpului, această localitate a purtat mai multe denumiri (Dilleofalva, Dalmare, Dalmar, Dalmareu, Dombhat) până la denumirea actuală de Dealu Mare. Biserica a fost ridicată în
Biserica de lemn din Dealu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/322225_a_323554]
-
lista nouă a monumentelor istorice. Localitatea Dealu Mare este atestată documentar din anul 1571, atunci când purta denumirea maghiară de „Uyffalu". De-a lungul timpului, această localitate a purtat mai multe denumiri (Dilleofalva, Dalmare, Dalmar, Dalmareu, Dombhat) până la denumirea actuală de Dealu Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1875 și are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Pentru construcția acestui lăcaș au fost folosite lemne de stejar așezate pe o fundație de piatră. Lemnele au fost tăiate și aduse de săteni
Biserica de lemn din Dealu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/322225_a_323554]
-
Biserica a fost ridicată în anul 1875 și are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Pentru construcția acestui lăcaș au fost folosite lemne de stejar așezate pe o fundație de piatră. Lemnele au fost tăiate și aduse de săteni de pe dealurile care împrejmuiesc localitatea. Pereții sunt tencuiți atât în interior, cât și în exterior (cu terasit alb). La sfârșitul anilor ’80, s-au făcut reparații capitale ale bisericii, care au inclus, printre altele, și „tencuieli exterioare cu praf de piatră și
Biserica de lemn din Dealu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/322225_a_323554]
-
financiare necesare restaurării și consolidării cazinoului dornean. În ianuarie 2003, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a revendicat clădirea cazinoului. , clădirea Secției de Boli Infecțioase și un alt imobil aflat la baza dealului Runc au fost retrocedate Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prin Hotărârea de Guvern nr. 437 din 14 octombrie 2004, elaborată în urma analizării cererii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. La momentul
Cazinoul din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/322290_a_323619]
-
care a devenit ulterior și sediul Clubului Iacobinilor, și cea din suburbia Saint-Germain a cărei capelă a devenit biserica Sfântul Thomas-d'Aquino. Mănăstirea dominicană depindea de o mănăstire italiană dedicată sfântului Iacob, situată la nord de Genova situată lângă un deal denumit "Alto passo" (în ). Mănăstirea dominicană din Paris și-a luat și ea numele de Sfântul Iacob, nume dat în același timp și străzii pe care a fost construită și care pleacă din partea de sud a île de la Cité. Călugării
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
Gherghie. Partea de Est a depresiunii este drenată de valea râului Borod și de principalul său afluent Răchita care izvoresc de pe versanții sudici ai Plopișului. Deasemeni mai primește afluentul Chicera, iar mai în aval primește râul Cetea care izvorește din dealurile de la poalele munților Plopiș. Rețeaua hidrografică se caracterizează în general printr-un regim variabil cu viituri pluviale în timpul anului și ape mari de primăvară de proveniență mixtă. Există o rețea torențială bine dezvoltată. Valea principală este puțin adâncă, pe alocuri
Râul Borod () [Corola-website/Science/329523_a_330852]
-
cursul superior și mediu. Valea în cursul superior este marginită de versanți nu foarte abrupți și impăduriți. Amonte de satul Topa de Criș, albia minoră a râului are o lățime mai mică de 7-8 m, cursul apei fiind tipic de deal, pe un pat de bolovăniș și de nisip grosier. Apa are o curgere relativ lentă. Curgerea apei pe tot parcursul văii Borod este caracteristică depresiunilor și culoarelor cu puternice aluvionări. Lunca internă este situată în imediata vecinătate a albiei minore
Râul Borod () [Corola-website/Science/329523_a_330852]
-
mai există, locul ei fiind luat de către gambioane înalte de până la 2-2,5 m. În funcție de structura geologică pe care se dezvoltă, versanții sunt afectați de procesul de șiroire, ravenare, solifluxiune, alunecări de teren. Astfel de fenomene se întâlnesc frecvent pe Dealul Filipilor constituit în special din soluri argiloase pe care în perioadele ploioase se observă foarte des procesul de șiroire și ravenare. În localitatea Cornițel pe afluentul văii Borod, valea Chicera, care prezintă în cursul superior în amonte de confuența cu
Râul Borod () [Corola-website/Science/329523_a_330852]
-
în cursul superior în amonte de confuența cu valea Borod o albie adâncă mărginită de versanți cu altitudini mai mari decât cei din cursul superior al văii Borod, se întâlnesc alunecări de teren. De asemenea se mai întâlnesc și pe Dealul Codrișoare în localitatea Cetea. Pe alocuri apar aflorimente și linii de izvoare care indică o zonă de descărcare a stratului freatic. Râul nu a secat niciodată , iar viiturile se produc destul de des, accesul la miră este posibil la orice viitură
Râul Borod () [Corola-website/Science/329523_a_330852]
-
de Cluj-Napoca, având ca vecini la sud localitatea Câmpenești, la nord localitățile Pădureni (Făgădauă) și Măcicașu, la vest localitatea Borșa și la est Fânațele Clujului. În trecut, satul era locuit în marea majoritate de români, fiind înconjurat de păduri și dealuri înalte. Prin mijlocul satului trece un pârâu numit Pârâul Feiurdenilor, ce se varsă în Someșul Mic la Apahida. În timpul stăpânirii maghiare localitatea Feiurdeni se numea Fejérd, iar românii îi ziceau Feiurd. După unirea Transilvaniei cu România în 1918, numele a
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
Pheyerd. Denumirea localității nu este de origine maghiară: fehèr = alb, dar nici românească, ci de origine germană, primită de la sașii care în secolul al XIII-lea (1281) s-au așezat în „Villa Clus”, adică Clujul de azi, „loc închis” [de dealuri]. Fânul pentru vitele lor îl primeau din Fânețele Clujului, iar pășunile lor se întindeau până în hotarele Feiurdeniului de azi. Sașii au denumit aceste locuri Viehherde adică „cireadă de vite”. Din săsescul Viehherde, ungurii au numit-o Fyerd, după care românii
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
pomenește numele localității Feiurdeni. Naționalitatea locuitorilor este ușor de dedus din toponimele localității din zona intravilană, care sunt de origine română, cum ar fi: Șes, Cot, Subpădure, Ulița Mare, Dâmbul Popii și altele, iar pentru zona extravilană: Țelini, Dos, Față, Deal, Curmătură, Calea Borșii, Calea Giulii, Calea Clujului. În Feiurdeni sunt două biserici: una ortodoxă și una reformată, în stare de paragină. După primul război mondial și după Unirea Transilvaniei cu România, pe timpul preotului Ioan Crăciunean, în Feiurdeni existau 2.028
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
de aproximativ 4.000 de oameni. La Pelekanon, o armată otomană le-a blocat drumul. Cele două armate s-au ciocnit, iar turcii au fost alungați. Cu toate acestea, cea mai mare parte a armatei turcești s-a retras în dealurile situate la nord de câmpul de luptă. Încăierări ulterioare au dus pierderi în rândul armatei otomane. A fost răspândit un zvon conform căruia împăratul a fost rănit mortal și a decedat, afectând moralul trupele, transformându-se, ulteror, în panică. Turcii
Bătălia de la Pelekanon () [Corola-website/Science/329624_a_330953]
-
în amestec cu tei, arțar, frasin, unitar se întîlnește fagul și sorbul. Plante ierboase rare: dedițel mare, feriga, curpăn și altele. Aria naturală protejată de Stat "Dolna", a fost încadrată în etajul deluros de cvercete cu gorun și șleauri de deal și al făgetelor de limita inferioară cu două tipuri de stațiune: Au fost identificate două tipuri de pădure:
Rezervația peisagistică Dolna () [Corola-website/Science/329656_a_330985]
-
din Damasc până în Egipt. Barkuk a cultivat, între altele, echitația, posedând herghelii de armăsari de cea mai bună spița. Simbolul sau heraldic era șoimul. Barkuk a fost înmormântat în cimitirul de nord al orașului Cairo, aflat în deșert,la poalele dealului Muqattam. în complexul Khanqah al-Nasir Faraj ibn Barquq înălțat în 1398-1411 de fiul său, sultanul Al Faradj. Aici sunt înmormântați și tatăl său, Anas, și fiul Al Faradj. Anne F Broadbridge (Univ.of Massachussets Amherst) Sending Home for Mom and
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
Mică, după acordurile de schimb de populație între Grecia, Bulgaria și Turcia. Numele noului oraș a fost sugerat de Mitropolitul de Veria, care l-a numit după o regină legendara din Beroea antică (Veria modernă). Arheologii au fost interesați de dealurile din jurul Verginei încă din 1850, considerându-se că orașul Aigai era localizat în apropiere și știind că dealurile erau movile funerare. Săpăturile au început în 1861, sub conducerea arheologului francez Leon Heuzey, trimis de către împăratul Napoleon III. În apropiere de
Vergina () [Corola-website/Science/329672_a_331001]