25,771 matches
-
pînĂ-n compartimentul pentru fumători, Îmi spuse și eu Îl urmai prin tot vagonul, pînĂ-n celălalt. Ne-am așezat pe o canapea, tata pe locul de la geam. Compartimentul era murdar și pielea neagră cu care era Îmbrăcată canapeaua era arsă de la scrum. — Uită-te la Ăștia din față, spuse tata fărĂ să privească spre ei. În fața noastră stăteau doi bărbați. Unul dintre ei se uita pe fereastră și avea mîna dreaptă legată cu cătușe de stînga celui care stătea lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fum negru prin care se vedeau flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce norul negru se Înălța tot mai sus de pe o bază mult mai largă. — Ăla-i un tanc, spusei. Arde. Așteptarăm o vreme. VĂzurăm cu binoclul doi oameni care ieșiră dintr-un colț al tranșeei și Începură să urce dealul cărÎnd o targă. Mergeau Încet, Împiedicat. BĂrbatul din față căzu În genunchi și apoi se așeză la pămÎnt. Cel din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ca niște cicatrici În locurile unde se săpaseră șanțuri și fuseseră Întărite avanposturile. Fumul de la focurile unde Începuseră să pregătească mîncarea se Înălța deasupra dealului. Pe toată lungimea pantei care ducea spre fermă zăceau pierderile ca niște boccele Împrăștiate. Tancul ardea printre copaci, scoțînd un fum negru și uleios. — E oribil, spuse fata. E pentru prima dată cînd văd așa ceva. E Îngrozitor. — Așa a fost mereu. — Și ție nu ți se pare groaznic? — Ba da, așa mi s-a părut Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În șir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui Închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau și În cele din urmă se rupeau troznind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînĂ ce ajungeau să fie maronii și prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămÎntul nu mai avea nici urmă de umezeală și praful era purtat de vînt. A bătut fărĂ oprire timp de cinci zile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de a retrăi, cum am făcut În În noaptea ailaltă, cînd am luat-o prin Tamiami.“ Prinseră buletinul de știri de la radio, trecînd peste toate piesele radiofonice care se dădeau Înainte de prînz. — Nu-i ca și cum m-aș pieptăna În timp ce țara arde, spuse Roger. E ca și cum m-aș Îndrepta spre nord-vest cu o sută pe oră, depărtîndu-mă de focul care a cuprins toate lucrurile la care țin, și e ca și cum, În timp ce aș fugi, aș auzi tot ce se Întîmplă acolo. Dacă o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a dat pe coastele dinspre sud ale dealului Cetățuii, ajungând în cele din urmă la Valea Adâncă, unde ceata lui „Franțoz” a fost înfrântă... Sper să știi că cei căzuți, în rândul cărora se afla și „Franțoz” căpitanul, au fost arși. „Crucea lui Ferenț”, aflată peste apa pârâului Nicolina, la capătul „Podului Lung” - cum se numea în vremurile de demult strada Nicolinei de astăzi - marchează locul acela. Știam eu multe, dar amănuntele acestea nu le aveam în memorie. Mă bucur că
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi reciți „Sara pe deal”? Am eu așa un foc la inimioară... Fii mai limpede. Împotriva celor învățate la școală, că Eminescu ar fi scris această poezie
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
care te pătrundea până în rărunchi. Îl simțeai cum îți cotrobăie prin suflet. Atunci cum să nu-l ghicească pe rusnac că nu pricepe o boabă românească? Drept să-ți spun, parcă îl și văd pe acest moș Dumitru... O față arsă de soare, cu trăsături cioplite în piatră. O mustață colilie cât doi hulubi, niște ochi de culoarea oțelului înfipți sub fruntea înaltă, vărgată de șanțuri orizontale adânci, semn că nu puteai să te furișezi cu nici un chip prin fața acestui bătrân
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
întreacă ea măsura că se scoboară milităria din pod, Niculăiță tată! Păi nu spuneau cei bătrâni că pe vremuri era aici un hangiu cam între două vârste, dar își luase o muiere tânără și toată numai foc și pară. Parcă ardea locul pe unde călca! Toți care intrau să deșarte o ulcică-două cu vin ședeau mai mult cu ochii după hangiță, de uitau să mai plece acasă... Toate au mers până într-o zi... Cotiugaragiul s-a oprit din povestit și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
masa haiducului. Cu mâna tremurândă, a așezat ulcica pe masă și parcă a simțit o atingere... Parcă. S-a desprins cu greu de sub privirea haiducului și a pornit spre locul ei. Încerca să nu privească înapoi, dar simțea că o arde ceva în spate... Pentru o clipită a întors capul... Haiducul nu mai era acolo. Doar ulcica trona în mijlocul mesei... „Doamne! Ce-i cu mine? Am vedenii? Doar ședea acolo... I-am dus ulcica și am așezat-o în fața lui. Nu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
face pe dorința englezilor, condamnarea trebuia obținută cu orice preț. Dar un preț cât mai convenabil. Chiar nici unul. - Dacă eretica nu va fi condamnată - i s-a adresat Bedford - ea poate deveni o și mai puternică autoritate militară. Ea trebuie arsă fără nici un altfel de proces. - Așa se va întâmpla, fiți fără grijă, sire - l-a asigurat Cauchon. în consecință, au fost întreprinse și alte măsuri, pentru a evita orice dereglare, fie ea cât de mică. În ziua de 21 februarie
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
-i că Ioana căzuse din nou în greșelile pe care le abjurase și va fi dusă a doua zi în locul numit Vieux Marché din Rouen, pe la ora opt dimineața, pentru a fi declarată „recăzută în necredință, eretică și excomunicată” și arsă în acel loc. Alături de eroinele antice Rămânând fidelă credinței sale, Jeanne d’Arc a trebuit să accepte destinul de martir. Pentru majoritatea francezilor, precum și pentru cei care au cercetat cazul în mod obiectiv, abuzul și nedreptatea au fost evidente. Singura
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
ochii. Băiatul o clipit de câteva ori, pentru că lumina îl supăra și apoi nu-i venea să creadă ce vede în fața ochilor. Fata s-a oprit din plâns, s-a aplecat și și-a lipit obrazul de al băiatului, care ardea ca focul... A rămas așa, șoptindu-i mereu: „Vanea, Vanea, Vaniușa, moi dorogoi...” Ei, din ziua aceea, nenea Jănel o început să se înzdrăvenească, dar să prindă și mare drag de fată...De rusoaică. Pentru că îngerul cel alb era rusoaică
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
la doctoriță. Aceea o pus mâna pe tilifon și o vorbit ceva pomenind de Liuba. Nenea Jănel tremura ca varga și nu-și lua ochii de la intrare. La o bătaie în ușă o sărit de pe scaun de parcă l-ar fi ars cu fierul roșu. Ușa s-o deschis încet și în fața lui o apărut - Doamne, iartă-mă - o rusoaică mare și grasă cât un cal...Când o văzut-o, nenea Jănel o căzut pe scaun ca secerat și privea la rusoaică
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
lui nenea Jănel nu mai scotea fum pe hogeag, iar el o început să gogească și să se topească ca o lumânare... „Ce ai, Jănele, mamă?” îl întreba mereu, cu glas îndurerat, mătușa Rarița. „Nu știu, mamă, da’ parcă mă arde ceva aici, la lingurică...” Când o dat colțul ierbii și troscotul din ogradă o înverzit binișor, nenea Jănel ieșea afară și se așeza pe marginea prispei, cu fața la soare. Sedea așa uitat până umbra covăliei îl învăluia ca o aripă de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
semn de aprobare, și zâmbea cătând cu ochii în jur. Când moș Dumitru a sfârșit ce avea de spus, crâșmarul a râs cu poftă și s-a dus la treburile lui. Ce i-ai spus lui Costache? a întrebat Pâcu arzând de curiozitate. I-am spus să te dea afară din crâșmă dacă mai aprinzi luleaua ceea. Bine, Dumitre! Da’ nu te-oi prinde eu la cotitură? Atunci să te văd pe unde ai să-ți scoți cămeșa... Dacă-i vorba
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
doi flăcăi ca tineri cărăuși. Ei dau de băut și de mâncare...Bine ați venit între noi! Ridicați cu toții țoiul și îl dați peste cap dintr-o dată. Hai noroc și Doamne-ajută! Ca la comandă, țoiurile s-au deșertat în gâtlejurile arse de sete ale cărăușilor. Doar Pâcu a rămas mai în urmă, fiindcă țoiul lui era dublu... Cum vi se pare primul rachiu băut ca cărăuși? a întrebat moș Dumitru mustăcind a râde. Alecu și Gheorghe au privit unul la altul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
zăcea țambalul, făcut surcele... „Incearcă și cu astea, bade Costâne, că nu mai avem mult de trăit...Ori ne mănâncă jivinele, ori înghețăm bocnă” - a vorbit vioristul. Am reușit să aprind așchiile din țambal și până la urmă și vreascurile ude. Ardea focul nevoie mare. Incet încet, lupchii s-au mai potolit puțin, dar se uitau cu poftă la noi și parcă își lingeau boturile. Noi tot întețeam focul, ca să ne și încălzim. Nu după multă vreme, însă, bucuria s-o prefăcut
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ca să ne și încălzim. Nu după multă vreme, însă, bucuria s-o prefăcut în tristețe. Parcă fiarele și-ar fi zis: „De ce fugim noi de un amărât de foc? Suntem mai mulți doar. Ia hai! Hai pe ei, băieți!” Focul ardea vioi, dar lupchii veneau spre noi cu ochii ca niște lumânări. Au început să se cam răsfire în jurul nostru. Asta mirosea a semn rău. Cum ne uitam cu ochii holbați la fiare, am simțit că mă apucă cineva de mână
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
nu mai curge și vântul s-o ostoit, am pornit la drum. Păi suntem atâția jupâne și mâinile aiestea îs învățate cu munca. Nu sunt mâini de conțopist - a vorbit cu oleacă de îndârjire moș Dumitru. Dacă așteptai o zi-două ardea ceva? Nu. Nici trenul nu pleacă din gară. Cum să plece? Să rămână în drum fără lemne și să-i înghețe apa în cazan? Jupâne, dacă tot am venit, fă bine și pune oamenii să descarce, că ne apucă miezul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Bucuros că a scăpat de situația delicată în care s-ar fi aflat dacă Pâcu vorbea așa cum obișnuia el, Mitruță a grăbit pasul, gândind: „Aista spune lucrurilor pe nume”... Pâcule, ia deșartă sacul cu minciuni, pentru că te simt eu că arzi de nerăbdare s-o faci. Ești un băiat simțit, Dumitre, dacă simți tu așa o trebușoară delicată. Cum adică delicată? Eu știu că la tine ce-i în gușă-i și-n căpușă. De data asta, însă, îi o daraveră
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
acasă zile și nopți, cum lipsește Mitruță. Si poate nu au vecini ca Iordache Cocoșitu ista. Am cam priceput eu cum vine treaba cu Cocoșitu, Pâcule. Așa că adu-l încoace și punem noi hamul pe el. N-o să-i mai ardă lui Cocoșitu de cântat pe gardul altuia... Trebuie lucrat cu băgare de seamă, să nu priceapă că noi am aflat de necazul lui Mitruță. Lasă că n-am îmbătrânit degeaba, Pâcule. Să-i spui însă lui Mitruță să nu scape
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de noua lui stare. Privirea îi zbura mereu spre zarea largă, iar pe buze i se zbătea un zâmbet gata să se schimbe în vorbe... „Aha! Te-am băgat în cofă, Iordache! Acum să te mai văd dacă îți mai arde de...Să vezi și tu ce înseamnă să muncești din greu și să umbli pe drumuri zile și nopți”... Hai, Cocoșitule! Hai! Dă-i bătaie, că acușica dă soarele, te înmoi și cine mai încarcă carele? îl îndemna Pâcu pe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
doftor, da’ tot n-am priceput.” „Adică o murit, bădie! O închis ochii și gata!” Omul o căzut leșinat. „Să știi că tot neamul aistuia si-o pus în gând să umple morga spitalului” - o zis doftorul în timp ce i-o ars două palme, ca să-l aducă în simțiri. Până la urmă, omul o făcut ochi și o întrebat: „Si unde îi fimeia mea acuma?” „La morgă, bade.” „Apoi am s-o iau acasă, domnule doftor, că tot îs venit la târg cu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
se încaieră arată că n-are sânge rece și cine n-are sânge rece, care să-l ferească de încăierări, nu e jurnalist. Ca să nu se vadă că, de ciudă, n-aveam somn după isprava asta, că nu-mi mai ardea să mă joc, am intrat cât am putut de repede sub masa din sufragerie, care are pe ea o față de masă lungă, cu ciucuri, și am stat ghemuit pe un scaun până seara, când am ieșit la cină. Mi-era
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]