KorAP: Find »[drukola/base=liniște & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...972 973 974 ...1084 >

27,087 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

Dacă vrei să mă mai vezi sau dacă îți prisosește mâncarea, dă-mi un telefon și vin imediat. După ce-a plecat, luând cu ea cele trei cărți de la bibliotecă, am avut o senzație de gol. Parcă era prea multă liniște în cameră. M-am așezat în fața televizorului și am descoperit craniul. Am rămas cu privirile ațintite la el. N-aveam nici o dovadă că fusese adus de pe câmpul de bătălie din Ucraina, dar a început, din nu știu ce motive, să mă frământe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
până la umeri. Pe măsură ce înaintezi, copacii se conturează tot mai bine, sunt tot mai mulți, de forme și soiuri diferite. Pe ici-colo, flori înflorite de mărimea unui vârf de deget. Dacă nu s-ar auzi din când în când ciripitul păsărelelor, liniștea mormântală ar fi de-a dreptul apăsătoare. Am pornit pe cărare. Copacii erau tot mai deși și formau o boltă ce mă împiedica să văd Zidul. Nu mai aveam cum să merg de-a lungul lui. Am luat-o pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos pâinea din buzunar și am mâncat-o. Peisajul se deschidea frumos în fața ochilor noștri. Era multă liniște în jur. Pajiștea părea brodată cu flori în toate nuanțele toamnei. Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul vârtejului arăta ca o oglindă perfectă. Dincolo de el se înălțau stânci albe de calcar, dominate de Zidul din cărămidă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
flori în toate nuanțele toamnei. Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul vârtejului arăta ca o oglindă perfectă. Dincolo de el se înălțau stânci albe de calcar, dominate de Zidul din cărămidă ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spăl decât unul. Am luat rucsacul la subsuoară și am ieșit din cameră. Nu era nici suflet de om pe coridor. Am decis să nu folosesc liftul, așa că am coborât pe scări. Nu se luminase încă de tot. Era o liniște desăvârșită în clădire. Nici în parcare nu m-am întâlnit cu nimeni. Liniște. Mult prea multă liniște. Dacă îi interesa craniul meu, atunci ar fi trebuit să fie măcar unul la pândă. Dar n-am văzut pe nimeni. Poate uitaseră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Nu era nici suflet de om pe coridor. Am decis să nu folosesc liftul, așa că am coborât pe scări. Nu se luminase încă de tot. Era o liniște desăvârșită în clădire. Nici în parcare nu m-am întâlnit cu nimeni. Liniște. Mult prea multă liniște. Dacă îi interesa craniul meu, atunci ar fi trebuit să fie măcar unul la pândă. Dar n-am văzut pe nimeni. Poate uitaseră cu toții de mine. Am intrat în mașină, am pus rucsacul lângă mine și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de om pe coridor. Am decis să nu folosesc liftul, așa că am coborât pe scări. Nu se luminase încă de tot. Era o liniște desăvârșită în clădire. Nici în parcare nu m-am întâlnit cu nimeni. Liniște. Mult prea multă liniște. Dacă îi interesa craniul meu, atunci ar fi trebuit să fie măcar unul la pândă. Dar n-am văzut pe nimeni. Poate uitaseră cu toții de mine. Am intrat în mașină, am pus rucsacul lângă mine și am pornit motorul. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
punct. N-o să se mai atingă nimeni de tine pe urmă. Calmează-te! Mi-am dat seama că dacă nu mă potoleam, dădeam de bucluc, așa că am decis să nu mai zic nimic și să-mi văd de bere, în liniște. — Și-ți mai dau un sfat. Gratuit. Cine trece de treizeci și cinci de ani n-ar trebui să mai bea bere. Prost obicei. Berea e pentru studenți și pentru muncitori. Faci și burtă, se duce naibii și sexul. La o asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
curaj s-o întâmpine. Nu numai ele. Absolut totul e gata să înfrunte anotimpul dur. Semnele iernii se lasă peste oraș ca o membrană invizibilă. Vuietul vântului, tremuratul frunzelor și al ierbii, tocurile care răsună pe piatra de pavaj în liniștea nopții... toate se pierd sub greutatea apăsătoare care nu prevestește nimic bun. Nici măcar apa râului pe care o ascultam cu plăcere cum se izbește de mal nu mă mai alină. E vorba de o retragere instinctivă de dragul conservării, o închidere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în partea în care Zidul de est cotește brusc spre sud. Se deschidea ca un evantai, pornind dintr-o cută a Zidului. În mod cu totul inexplicabil, hățișul des al pădurii nu ajunsese până la el. Locul era dominat de o liniște pe care n-o mai întâlnisem nicăieri. M-am mirat cu atât mai mult, cu cât se afla atât de aproape de Zid. Pământul era acoperit de un covor des de iarbă, iar deasupra capului am zărit, printre crengile copacilor, un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mi-am luat adio de la ultimul degetar de Jack Daniels. L-am dat pe gât pur și simplu, gândindu-mă la o lume zidită. Nu mi-a fost deloc greu să-mi imaginez cum arată zidurile înalte. Și poarta imensă. Liniște mormântală. Eu, închis înăuntru. N-am mai fost în stare să discern altceva. Realizam toate detaliile locului, cu excepția celor ce se petreceau în jurul meu. Doar ele erau în ceață totală. Dincolo de vălul acela netransparent, mi se părea că strigă cineva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
adevărat că mă cam săturasem de coșmelia mea, dar fusese totuși un adăpost. Se evaporase ca ceața dimineții într-un interval de timp în care ți-ar fi fost suficient să dai pe gât două cutii de bere. Slujba, whiskyul, liniștea și tihna mea, singurătatea, colecțiile cu Somerset Maugham și John Ford - toate, dar absolut toate, nu mai însemnau nimic. Strălucirea pajiștilor, splendoarea florilor... am murmurat eu. Am întins mâna spre panoul electric și am întrerupt toate luminile din casă. Chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și stă foarte liniștit. Am pornit de-a lungul șanțului. Drumul începea să coboare constant, iar pereții erau tot mai înalți de ambele părți, lăsându-ne impresia că or să ne strivească în orice clipă. Nu se mișca însă nimic. Liniștea era profundă. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu se auzea decât ecoul tălpilor noastre de cauciuc, la îmbinarea dintre pereți. Ridicam din când în când privirile fără să vreau. Acolo, printre Întunegri, mă așteptam parcă să văd stelele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ne afundam tot mai mult în bezna aceea, împinși de împrejurări, simțeam ceva zvârcolindu-se și luptând din răsputeri să ne despartă. Zgomotul infernal a mai continuat o vreme și apoi a încetat brusc. Doar câteva clipe. Curând după aceea liniștea a fost întreruptă de un fel de sâsâit, sau mai degrabă șuierat. Se auzea ca și cum mii de bătrâni își sugeau dinții, trăgând printre ei bruma de aer care mai exista acolo. Ciudat rău. A fost singurul zgomot care se distingea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Ce întrerupere neașteptată și ciudată! Fără nici un avertisment, fără reverberații. Într-o clipă mi-a dispărut presiunea din urechi. Era cât pe-aci să mă dezechilibrez din pricina asta, dar mi-am revenit foarte repede. Mă dureau parcă urechile de atâta liniște și nici nu mi se părea de bun augur. E adevărat că fiecare percepe sunetele în felul lui, dar acum nu era nimic de perceput. Zero. Zero. Zero. Plutea în tăcerea aceea desăvârșită un semnal care se cerea descifrat. O dată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am mania număratului - am auzit un zgomot asurzitor care venea dinspre picioare. A răsunat de parcă ar fi aruncat cineva într-un zid cu o halcă imensă de carne de vită prăjită. M-a izbit o umezeală stranie. Apoi, brusc, o liniște apăsătoare de rău augur. Se apropia cu siguranță acel ceva îngrozitor. Așteptam, agățat de stâncă. Era fără nici o îndoială huruitul apei. Răsuna de parcă ar fi ieșit toată apa din sutele de găuri peste care trecusem. Și nu era deloc puțină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
plecate peste râu. Păsărelele încercau să-și găsească un echilibru pe crengile acestora, dar văzând că nu reușesc, zburau resemnate spre alți copaci. Lumina soarelui era palidă. Am ridicat de câteva ori privirile spre cer încercând să absorb cu totul liniștea aceea minunată. Ea își ținea mâna dreaptă în buzunarul ei, iar stânga în al meu, peste mâna mea. În cealaltă aveam un cufăraș cu mâncare pentru noi doi și un cadou pentru paznicul centralei electrice. Lucrurile vor fi mult mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să înot în bezna aceea, dar n-aveam de ales. Apa îmi ajungea până la umeri, era rece ca gheața, dar n-am remarcat nimic neobișnuit la ea. Era apă normală, fără mizerie în ea, cu densitate obișnuită. În jurul nostru, o liniște desăvârșită. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu vibra nimic. Nici aerul, nici apa, nici întunericul. Nu se auzea decât clipocitul provocat de mâinile și picioarele noastre. Ecoul părea mult amplificat în beznă. Abia după ce-am intrat în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o asemenea grozăvie de tunel. După treizeci de minute de mers, am schimbat dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor și după încă zece minute s-a terminat drumul acela sinuos și îngust și am ajuns într-un loc cu plafonul înalt. Liniște mormântală, întuneric și miros de mucegai. Ca într-un hol de clădire veche. Drumul se bifurca și am simțit un curent de aer dinspre dreapta spre stânga. Fata lumină ambele direcții cu lanterna ei mare, dar nu se zărea decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de ea și am respirat ușurați. Mi-am șters cu palma sudoarea de pe față. O bună bucată de vreme nici unul din noi n-a scos vreun cuvânt. Vocile Întunegrilor s-au stins de tot și ne-a învăluit iar o liniște profundă. Se auzeau de undeva niște picături de apă lovind pământul. — De ce erau atât de furioși pe noi? am întrebat. — Nu pot suferi lumina și nici pe cei care trăiesc la lumină. Nu pot să cred că Simbolatorii s-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Și mie mi-a fost cândva frică de asta. Dar mi-a trecut. Nu-i nici o rușine, zise el căutându-și parcă vorbele și privind în gol. Dacă scapi de el, o să fii foarte calm. O să ai parte de o liniște cum n-ai cunoscut în viața ta. Așa că încearcă să faci abstracție de el. Am încuviințat, tăcut. — Am auzi prin oraș că Umbra ta nu se simte prea bine, zise Colonelul ștergând farfuria cu pâine. Vomită tot ce mănâncă. Zace

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
te întrebi ce sens are să iubești? Ești convins că așa ceva îți dorești toată viața? Vrei și tu să fii fantomă? Dacă eu mor, tu devii un locuitor pașnic al orașului, captiv aici pe vecie. În încăpere s-a lăsat o liniște apăsătoare. Umbra a tușit iar. Nu o pot lăsa aici pe fată. Indiferent ce are sau ce nu are, eu o iubesc. Nu mă pot păcăli pe mine însumi și de aceea recunosc că voi regreta profund dacă plec acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de diferite mărimi, frigider, prăjitor de pâine, bufet, suport pentru cuțite, o cutie cu ceai Brooke Bond, oală pentru orez, filtru pentru cafea și multe altele. Tot ce poate încăpea într-o bucătărie - o lume care-și avea ordinea și liniștea ei. Când m-am mutat în apartamentul acesta, acum opt ani, eram căsătorit, dar chiar și atunci mi se mai întâmpla să stau singur la masă și să citesc până noaptea târziu. Soția mea dormea atât de liniștită, încât uneori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mi se potrivește. Sunt convins că nu mă înțelegi. Mă privi liniștită. De fapt privea spațiul pe care-l ocupa chipul meu. — Nu-ți place Orașul? — Mi-ai spus de la bun început că dacă am venit aici în căutare de liniște, atunci e locul ideal. Bineînțeles că-mi plac liniștea și sentimentul de siguranță pe care mi le oferă. Înțeleg foarte bine și faptul că dacă îmi pierd sufletul, o să mă pot bucura din plin de o liniște perfectă pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Mă privi liniștită. De fapt privea spațiul pe care-l ocupa chipul meu. — Nu-ți place Orașul? — Mi-ai spus de la bun început că dacă am venit aici în căutare de liniște, atunci e locul ideal. Bineînțeles că-mi plac liniștea și sentimentul de siguranță pe care mi le oferă. Înțeleg foarte bine și faptul că dacă îmi pierd sufletul, o să mă pot bucura din plin de o liniște perfectă pentru că nu există nimic care să-ți producă neplăceri. Sunt absolut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]