24,528 matches
-
numită ”V.I. Lenin”, predecesorul actualului Institut de Cercetări pentru Inginerie Radio din Nijnâi Novgorod (NNIIRT). Echipa care a realizat proiectul a fost distinsă cu ”Premiul Lenin” de către Uniunea Sovietică în anul 1960. Radarul a fost destinat pentru controlul spațiului aerian, descoperirea, determinarea coordonatelor (azimut, distanță), a vitezei și traiectoriei de zbor a țintelor aeriene la distanțe și înălțimi mari, cu o înaltă posibilitate de separare, în condițiile unor intense acțiuni de război radioelectronic. Un total de 731 de radare (index GRAU
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
1976, dintre care 24 au fost pentru export. Radarul P-14 a fost înlocuit de radarul de supraveghere îndepărtată 55J6 ”Nebo” în anul 1982 care lucra tot în gama metrică. Toate variantele de radare P-14 au fost dezvoltate pentru descoperirea și urmărirea îndepărtată a țintelor aeriene și au avut caracteristici de performanță similare între ele. Toate au folosit o singură antenă atât la emisie cât și la recepție; antena a fost un mare cadru deschis, o antenă parabolică trunchiată, antena
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
bruiajul pasiv (ca și la radarul ”Lena”) era folosită o aparatură coerentă de compensare cu tuburi potențialoscop. Radarul "Furgon" putea fi operat la temperatura ambiantă de ± 50 ° C, și o viteză a vântului de până la 30 m/s. Radarul de descoperire îndepărtată ”Oborona-14" - era transportabil, cu protecția la bruiaj modificată față de radarul ”Lena”. Stația avea în compunere șase unități de transport: două semiremorci cu aparatură (AP1, AP2); două cu dispozitivul de antenă catarg (ANP1, ANP2) și două remorci cu sursa de
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
prezentator italian, actor și cântăreț. Pasquarelli a fost un participant la al patrulea sezon al versiunii italiene a X Factor și a jucat rolul lui Tom în cadrul programului de televiziune în turism, care a fost produs pentru Disney Channel Italia.Descoperirea să internațională a experimentat cu rolul Federico în telenovelă americano-latină:<nowiki>"</nowiki>Violetta<nowiki>"</nowiki>, care a fost, de asemenea, produsă pentru Disney Channel. s-a născut în 1993, în Italia Città Sant'Angelo, o localitate din provincia Pescara în
Ruggero Pasquarelli () [Corola-website/Science/336561_a_337890]
-
și în punctele de comandă ale formațiunilor de artilerie și rachete antiaeriene ale eșaloanelor operative și tactice din Ap.A.A. Pe tot timpul exploatării au fost lansate următoarele modernizări: Radarul P-15 a fost destinat pentru cercetarea spațiului aerian, descoperirea și urmărirea mijloacelor aeriene care evoluează până la 6.000 m, în limitele zonei de cercetare, determinarea apartenenței de stat și transmiterea coordonatelor acestora (distanță și azimut) beneficiarilor informațiilor despre situația aeriană. Radarul P-15 folosește ca emițător un magnetron reacordabil
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
se putea face în fază sau în opoziție. Ca o opțiune acest radar a primit o antenă specială pe un pilon cu o înălțime de până la 30 de metri (antena ”Unja”). Funcționând cu antena pe acest pilon înălțimea maximă de descoperire a fost redusă, dar diagrama antenei se aduce mai aproape de suprafața pământului și pentru acest lucru radarul putea, de asemenea, localiza ușor avioanele care zboară la înălțime foarte mică (300 - 500 m). Radarul a fost echipat cu sistemul de interogare
P-15 (radar) () [Corola-website/Science/336594_a_337923]
-
gama de unde metrice. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent este în exploatare. Prototipul radarului P-18 l-a constituit radarul P-12NA, care a fost varianta modernizată a radarului de descoperire îndepărtată a avioanelor, P-12 ”Enisei”. Radarul P-18 a fost realizat pe baza radarului P-12MP, pe calea translatării aparaturii pe noua bază de elemente (două camioane tot-teren de tip Ural). În același timp a fost prevăzută conjugarea radarului cu
P-18 (radar) () [Corola-website/Science/336590_a_337919]
-
emisie în undă continuă (CW) de câțiva zeci de mW. Proiectul a fost însă încheiat după realizarea unui lot de 5 exemplare neutilizate. Către sfârșitul anilor '80 a făcut parte dintr-o echipă de realizare a unui RADAR modern de descoperire și tragere AA la joasă înălțime, montat pe un șenilat ușor. În calitate de „locțiitor șef Secție Radiolocație și Aparate de Conducerea Focului” și de Secretar Științific de Facto, activitatea sa a fost preponderent concepțională și de coordonare a unui contract cu
Andrei Ciontu () [Corola-website/Science/336595_a_337924]
-
a realizat la Uzina Electromecanică din Lianozov. Radioaltimetrul PRV-9 este specializat pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, în special, din Apărare Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Totodată a fost și este folosit pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, specializate pentru descoperirea mijloacelor aeriene ce evoluează la înălțimi mici, aparținând Trupelor Radiotehnice din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului. Deosebirea constructivă a instalației de emisie a radarului a fost folosirea modulatorului magnetic, care nu s-a folosit la nici un alt radar, nici până atunci
PRV-9 () [Corola-website/Science/336621_a_337950]
-
La Nature" și-a schimbat numele în "La Nature Science Progrès" (titlu tradus vag "Revista Nature: Progrese în știință"), apoi, în 1963, în "Science Progrès La Nature" ("Progrese în știință: Revista Nature") înainte de a deveni "Science Progrès Découverte" ("Progrese în descoperirile științifice") în 1969. În cele din urmă, în 1972, "La Nature" a fuzionat cu revista științifică "La Recherche", care apare și în prezent. Următoarele persoane au îndeplinit funcția de redactor-șef al revistei:
La Nature () [Corola-website/Science/336664_a_337993]
-
în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. Radiotelemetrul P-40 în complex cu radioaltimetrul PRV-9B a fost în înzestrarea Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Radarul P-40 ”Bronia” a fost prima stație de radiolocație de descoperire (radiotelemetru) în gama undelor centimetrice destinat Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Proiectarea radarului a început în anul 1960 la Institutul 208 de Cercetări Științifice în Radioelectronică din orașul Gorki, mai târziu VNIIRT. Prototipul experimental al radarului a fost realizat
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
radiotelemetrul a fost modernizat. Testele prototipului modernizat desfășurate în anii 1969 - 1970 în poligoanele Donguz și Embensk au arătat că cerințele cerute de beneficiar au fost îndeplinite. S-au executat modernizări și la radioaltimetrul PRV-9A. Radarul a fost destinat pentru descoperirea și recunoașterea țintelor aeriene în zona sa de observare, direcționarea automată a radioaltimetrului PRV-9A (B) pe țintă, transmiterea coordonatelor țintelor la punctul de comandă, dirijarea aviației de vânătoare de la indicatorul de observare circulară, transmiterea datelor despre situația aeriană la sistemele
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
aviației de vânătoare de la indicatorul de observare circulară, transmiterea datelor despre situația aeriană la sistemele automatizate de conducere ”Vozduh-1M”, ”Vozduh-1P”. Radiotelemetrul este compus din următoarele sisteme: S-a prevăzut lucrul radiotelemetrului cu două radioaltimetre. Radiotelemetrul se folosea în calitate de radar de descoperire și indicare a țintelor pentru divizionul de rachete antiaeriene ”Krug”, pentru care în radiotelemetru a fost instalată aparatura de codare radio a liniei de legătură cu stația de dirijare a bateriei de rachete antiaeriene a acestui divizion și aparatura autonomă
P-40 (radar) () [Corola-website/Science/336670_a_337999]
-
globuri, care a dus la certuri cu Jodocus Hondius. Arnold și Henricus au realizat și ei hărți. Hărțile lor de la mijlocul anilor 1590 au fost întocmite, de obicei, după hărțile lui Plancius sau Ortelius, dar conțineau uneori noutăți bazate pe descoperiri recente (de exemplu, Nova Zembla ca o insulă, Coreea ca o peninsulă). Arnold s-a mutat cu familia sa, care era formată din fiii săi Jacob și Michael, de la Amsterdam la Anvers în jurul anului 1609. El a primit titlul de
Michael van Langren () [Corola-website/Science/336679_a_338008]
-
din anul 1970 în fosta URSS. A fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia. Este în înzestrare. La sfârșitul anilor '60, în scopul creșterii fiabilității, imunității la bruiaj, protejării împotriva atacurilor cu rachetele antiradiolocație și măririi zonei de descoperire, la radioaltimetrele PRV-9 și PRV-9A s-au efectuat lucrări pentru perfecționarea acestora, care s-au terminat prin crearea, pe baza radioaltimetrului de serie PRV-9, a prototipului experimental, al noului radioaltimetru mobil ("Încredere" 1RL132). Proiectantul șef al acestei modernizări a fost
PRV-16 () [Corola-website/Science/336712_a_338041]
-
nou-descoperită exoplanetă de Pământ. Aceasta este situată la aproximativ 4,2 ani-lumină (1,3 parseci, 40 de trilioane de km, sau 25 de trilioane de mile) de Terra, în constelația Centaurus. În august 2016, Observatorul European de Sud a anunțat descoperirea planetei Proxima b, o planetă terestră care orbitează steaua sa în zona locuibilă. Planeta orbitează la o distanță de aproximativ 0,05 unități astronomice (7.000.000 km; 5.000.000 mile) de Proxima Centauri, cu o perioadă orbitală de
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
5 km/h (3 mph). Primul indiciu al unei exoplanete a fost găsit în 2013, atunci când caracteristici sugestive au fost reperate de Mikko Tuomi de la , în Hatfield, Marea Britanie, din date arhivate referitoare la mișcările Proxima Centauri. Pentru a confirma posibila descoperire a unei noi exoplanete care orbitează Proxima Centauri, ESO a lansat proiectul Pal Red Dot în ianuarie 2016. Pe 24 august 2016, existența Proxima Centauri b a fost confirmată de o echipă a Observatorului European de Sud, condusă de Guillem
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
noi exoplanete care orbitează Proxima Centauri, ESO a lansat proiectul Pal Red Dot în ianuarie 2016. Pe 24 august 2016, existența Proxima Centauri b a fost confirmată de o echipă a Observatorului European de Sud, condusă de Guillem Anglada-Escudé de la . Descoperirea a fost comunicată în "Nature". Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul a două spectrografe, HARPS pe de la și UVES Telescop Foarte Mare de 8 metri. Vârful vitezei radiale al stelei gazdă, combinat cu perioada orbitală a permis să fie calculată masa
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
de la și UVES Telescop Foarte Mare de 8 metri. Vârful vitezei radiale al stelei gazdă, combinat cu perioada orbitală a permis să fie calculată masa minimă a exoplanetei. Statistica fals pozitivă este mai mică decât unu la zece milioane. Știrea descoperirii de la ESO a fost divulgată către "Der Spiegel", care a publicat-o pe 12 august 2016, iar zvonul a circulat repede. Observatorul Sudic European a negat orice implicare în scurgerea de informații și a refuzat să comenteze pe tema descoperirii înainte de
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
Știrea descoperirii de la ESO a fost divulgată către "Der Spiegel", care a publicat-o pe 12 august 2016, iar zvonul a circulat repede. Observatorul Sudic European a negat orice implicare în scurgerea de informații și a refuzat să comenteze pe tema descoperirii înainte de anunțul oficial de pe 24 august 2016. Aparenta înclinare a orbitei Proxima Centauri b nu a fost măsurată. a Proxima b este de 1,27 "M", presupunând că orbita sa este văzută pe muchie de pe Pământ, care ar produce efectul
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
al SUA, sub coordonarea științifică a Universității din Chicago și a unui consorțiu internațional de universități. Fermilab operează acceleratorul "Tevatron", de tip "collider", capabil să producă ciocniri proton-antiproton la energia de 1,96 TeV; experimentele efectuate aici au dus la descoperirea quarkului top, în anul 1995.
Fermi National Accelerator Laboratory () [Corola-website/Science/336765_a_338094]
-
stilul vechi al caselor decorate cu cupole și arcuri, au făcut din Cartier o atracție imobiliară și unul din cele mai scumpe cartiere din capitala Israelului. Cartierul evreiesc a fost excavat cu minuțiozitate în cursul anilor 1970 și 1980, iar descoperirile făcute au indicat o intensă activitate în zonă pe parcursul epocilor. Cele mai vechi lucrări și obiecte găsite sunt Zidul de lărgire, Turnul israelit, și vase pentru alimente și figurine care se păstrează la Muzeul Cartierului herodian. Potrivit rezultatelor cercetărilor, la
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
Vittore, și permisiunea de a celebra o liturghie în memoria celor căzuți în Republica Socială Italiană, în caz de refuz rezervându-și dreptul de a începe lupta în numele propriilor lor martiri. Scrisoarea trimisă de Leccisi a fost transmisă , care, după descoperirea unor exemplare din "Lupta fascistă" a ordonat să se procedeze la identificarea coordonatorilor grupului. Aflând de locul în care a fost înmormântat Benito Mussolini, în noaptea dintre 22 și 23 aprilie 1946, a devenit protagonistul răsunătorului gest de furt al
Domenico Leccisi () [Corola-website/Science/336798_a_338127]
-
român, specializat în sculpturi în stil modernist din metal, cunoscut pentru stilul său unic ce îmbină elemente simboliste și de design industrial, combinate cu motive fantastice și sci-fi. a absolvit Universitatea de Arhitectură din București în 2008 iar ulterior, după descoperirea înclinației spre arte plastice și design acesta își continuă studiile la Universitatea de Arte din București pentru încă trei ani. Concomitent, EugeneX începe să își facă simțită prezența ca artist independent, acceptând diferite comenzi private. În această perioadă artistul reușește
EugeneX () [Corola-website/Science/336826_a_338155]
-
Sir , KCIE, FRAS, FBA (în ) (n. 26 noiembrie 1862 - d. 26 octombrie 1943) a fost un arheolog englez de origine maghiară, cunoscut în primul rând pentru explorările și descoperirile arheologice din Asia Centrală. El a fost, de asemenea, profesor universitar în India. Stein a fost, de asemenea, etnograf, geograf, lingvist și topograf. Colecția de cărți și manuscrise luate din peșterile Dunhuang este importantă pentru studiul istoriei Asiei Centrale și a
Marc Aurel Stein () [Corola-website/Science/336870_a_338199]