27,087 matches
-
în căutare de liniște, atunci e locul ideal. Bineînțeles că-mi plac liniștea și sentimentul de siguranță pe care mi le oferă. Înțeleg foarte bine și faptul că dacă îmi pierd sufletul, o să mă pot bucura din plin de o liniște perfectă pentru că nu există nimic care să-ți producă neplăceri. Sunt absolut convins că o să regret dacă plec de-aici, dar îmi este imposibil să rămân. Eu nu sunt capabil să accept cu sânge rece sacrificiul Umbrei și al animalelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să-ți producă neplăceri. Sunt absolut convins că o să regret dacă plec de-aici, dar îmi este imposibil să rămân. Eu nu sunt capabil să accept cu sânge rece sacrificiul Umbrei și al animalelor. Oricât de mult aș tânji după liniște și pace, nu-mi pot păcăli inima. Nu mă pot păcăli pe mine însumi. Chiar dacă știu că voi muri în curând. Ceea ce pierd se duce definitiv. Știu lucrul acesta. Înțelegi ce spun? A tăcut îndelung și și-a privit vârfurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
niște sentimente prin intermediul mamei tale. Ca un spectru fragmentat. Ele sunt cele care te mai frământă, după părerea mea. Dacă ai putea ajunge la ele, s-ar rezolva ceva. Tăcerea dinăuntru părea să absoarbă dansul fulgilor de nea. Era o liniște anormală. Aveam senzația că Zidul își ține suflarea pentru a auzi ce ne spunem. Mult prea multă liniște. — Hai să vorbim despre visele vechi! am zis. E adevărat că animalele absorb zilnic sentimentele noastre și acestea se transformă astfel în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mea. Dacă ai putea ajunge la ele, s-ar rezolva ceva. Tăcerea dinăuntru părea să absoarbă dansul fulgilor de nea. Era o liniște anormală. Aveam senzația că Zidul își ține suflarea pentru a auzi ce ne spunem. Mult prea multă liniște. — Hai să vorbim despre visele vechi! am zis. E adevărat că animalele absorb zilnic sentimentele noastre și acestea se transformă astfel în vise vechi? — Da, după ce ne moare Umbra, ele sunt cele care ne preiau sufletul. — Deci, eu îți pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a fost faptul că n-am văzut două care să semene între ele și printre acestea unele care nici nu știam cum se folosesc. Am intrat în magazin și nu-mi venea să cred că poate exista pe lume atâta liniște. Doar veneam de la sala de jocuri, nu? La tejgheaua din capăt ședea un bărbat între două vârste. Purta ochelari și avea început de chelie. Meșterea la ceva cu o șurubelniță. Am intrat acolo ca să-mi cumpăr o unghieră. Lângă aparatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care încinge orașul. Asta e. Iubesc tot ce se află aici. Iubesc oamenii. Dar nu pot rămâne mai departe. În clipa aceea am simțit o tresărire în sufletul meu. A mai rămas ceva în el care tânjea după pacea și liniștea de-aici. Am deschis ochii și am mai apăsat o dată butoanele armonicii. Pe rând. Am încercat să caut unele anume. Să le armonizez. Am reușit să le găsesc pe primele patru. Au fost precum lumina blândă a soarelui, care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
canapea, beam bere și priveam craniul. — Luminează ca să-ți arate că reacționează la prezența ta? întrebă ea. — Nu știu exact, dar s-ar putea. Dacă nu la prezența mea, tot reacționează el la ceva. Am băut toată berea. Era o liniște în zori de parcă ne aflam în mijlocul pădurii. Pe jos stăteau aruncate de-a valma lucrurile de care ne dezbrăcasem în grabă. Haina, cămașa, cravata, pantalonii, iar dintre ale ei, rochia, ciorapii și chiloții. Grămăjoara mea de obiecte părea chintesența unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
paharul gol în mână. Dar îmi sar în ochi o serie de detalii legate de structura lumii. Melcul, ploaia, obiectele etalate la ferometal... Chiar mă preocupă. — Să strâng lucrurile de jos? Nu, lasă-le așa. Îmi dau o senzație de liniște. — Spune-mi și mie ceva despre melc. Am văzut un melc pe băncuța din fața spălătoriei. N-am știut că se pot vedea melci și toamna. Ei există în tot cursul anului, sublinie fata. — Așa o fi. — În Europa, melcii au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
umăr din piele zăcea pe măsuța din colțul camerei. Hainele ei aruncate pe jos îi trădau prezența, așa cum ale mele erau un indiciu al propriei mele existențe. — De ce te-ai angajat la bibliotecă? — Pentru că mi-au plăcut întotdeauna bibliotecile. E liniște, sunt multe cărți, poți acumula o serie de cunoștințe. Niciodată nu mi-am dorit să lucrez la o bancă sau la o firmă de comerț. Și nici meseria de profesoară nu mi-ar fi plăcut. Am privit dâra de fum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
subțiri, apoi tot mai groase și mai întunecate... pe măsură ce ardeau animalele. Paznicul era deci în crângul cu meri. Zăpada îmi ajungea până la genunchi și înaintam greu, dar încercam să mă grăbesc ca să ajung cât mai repede la ghereta lui. Era liniște în jur. Toate zgomotele fuseseră absorbite de zăpadă. Vântul nu bătea, păsărelele nu ciripeau. Se auzea doar zăpada scârțâind exagerat de tare sub pașii mei. Am găsit ghereta goală, soba stinsă era caldă încă, masa plină de farfurii murdare. Pipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la țarcul Umbrei. Zăpada troienită acolo era neatinsă, iar în mijlocul ei se înălța, negru, ulmul cel bătrân. Mi-a trecut o clipă prin minte că era un teren sacru ce nu se cuvenea a fi pângărit de picior de om. Liniștea perfectă din jur părea îmbietoare. Vântul spulberase frumos zăpada, lăsând în urma lui modele alese cu grijă, iar crengile răsucite ale ulmului, albe pe alocuri, se odihneau în aer. Nu mișca nimic. Doar câte o adiere ușoară mai amintea de existența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
răsucite ale ulmului, albe pe alocuri, se odihneau în aer. Nu mișca nimic. Doar câte o adiere ușoară mai amintea de existența vântului care plecase să se odihnească. N-am să uit niciodată cum am năvălit în oaza aceea de liniște mirifică. N-aveam însă timp de ezitări și nu exista nici cale de întoarcere. Am scos cheile și le-am încercat pe rând, dar nici una nu se potrivea. M-a trecut o transpirație rece. Parcă-l vedeam pe Paznic descuind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din nou ca să le încerc. Le-am luat pe rând. De data aceasta am reușit să bag a treia cheie până la capăt și să o răsucesc. Nu-i greu de imaginat zgomotul asurzitor pe care l-a scos metalul în liniștea aceea desăvârșită. Cred că s-a auzit până-n oraș. Am lăsat cheia în broască, am privit în jur, dar nu mi s-a părut nimic suspect. Nu se distingea nici o voce, nici un pas de om. Am deschis portița, m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și titlul unei culegeri pregătite pentru tipar în 1948. Era a patra carte a poetului, marcând prin această „punte” momentul când poezia lui își regăsește legea lăuntrică, temele și timbrul specific. Dacă, din culegerile anterioare (Murmurul străzii, 1955, Soarele și liniștea, 1958,Voci puternice, 1962), cu un anume tribut plătit convențiilor epocii, sunt puține lucruri de reținut (imaginea unui pastelist suav, predispoziția către rostirea sceptic-surdinizată, cultivarea notației simple, concentrate, ușor reflexive), în Revers citadin, apoi în Omul modern (1967), Ritual solitar
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
cunoașterea anilor 1955-1993. Marile emoții, dacă există, se consumă în afara poemului. În spațiul poemului nu pătrund decât emoțiile purificate de o gândire cumpănită, de o frumoasă și loială modestie față de lucruri. EUGEN SIMION SCRIERI: Murmurul străzii, București, 1955; Soarele și liniștea, București, 1958; Voci puternice, București, 1962; Dialoguri despre poezie, București, 1965; Revers citadin, București, 1966; Omul modern, București, 1967; Reflexii critice, București, 1968; Ritual solitar, București, 1969; Poezie și critică, Cluj, 1971; Sentiment de vârstă, București, 1972; Cântecul materiei, cu
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
mult decât onorabilă. Daniel Corbu (Weekend, Flash cultural, iunie 1998) MAESTRU ȘI DASCĂL Ionel Spânu, dascăl iscusit și mărinimos din Școala,,Axinte Uricariul”Scânteia, Iași, transmite dragostea sa față de meleagul natal învățăceilor , inițiindu-i în enigmatica odă a culorilor. În liniștea orei de desen, copiii absorbiți de magia culorilor pictează. Pictează imagini din pădurea ce-i împrejmuiește, din locuri pitorești ale satului natal, locuri speciale sufletelor lor. Ce fericit este când simte în desenele copiilor fiorul inspirației divine și dragostea de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
oricui, un peisagist bun se vede de la distanță. În lucrările expuse a predominat peisajul de toamnă - deci verdele în toate nuanțele posibile,,,lucrături” de verde cu verde, cu ruginiu, cu galben - pai, de efect, care îți creează o stare de liniște sufletească. Identică stare este indusă și în cele hibernale, albul fiind moale, catifelat, șoptit. Peisajul presupune perspectivă și culoare. Lucrând pe două planuri, perspectiva pare, poate nefiresc,,,adâncă”, dar nu violentează ochiul, nu devine abisală. Cuvântul greu de spus îl
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din peisajele sale. Nu există zbucium (cel puțin exterior), încordare, ci doar liniște. Poate o liniște de dinainte de furtună. Una distrugătoare sau poate una purificatoare. Cine știe?! Florin Busuioc (Opinia Moldovei, 16 iunie 1998) NOTELE UNUI PEISAJ - SINTEZĂ Ultima expoziție de pictură (ulei și acuarelă) purtând semnătura lui Ionel Spânu îmi amintește de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din peisajele sale. Nu există zbucium (cel puțin exterior), încordare, ci doar liniște. Poate o liniște de dinainte de furtună. Una distrugătoare sau poate una purificatoare. Cine știe?! Florin Busuioc (Opinia Moldovei, 16 iunie 1998) NOTELE UNUI PEISAJ - SINTEZĂ Ultima expoziție de pictură (ulei și acuarelă) purtând semnătura lui Ionel Spânu îmi amintește de prima lui expoziție
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
spre simbolistica modernă. În noile cadre rustice descoperim aceeași eleganță, senzualitate, obsesie a amănuntului ca altădată. Satul înseamnă pentru Ionel Spânu un loc al veșnicei reîntoarceri, un mit al redescoperirii de sine și , nu în ultimul rând, o oază de liniște în civilizația noastră stresantă. A surprins unele secvențe din peisajul locurilor natale, la dimensiuni epopeice, un spațiu pe care-l sacralizează luxuriația vegetală. Uneori linia și culoarea amintesc de Grigorescu, alteori de Andreescu, dar și neoimpresioniști prin textură și prin
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
tăios, oximoronic, care trimit la definițiile paradoxale din poezia lui Nichita Stănescu: „Mă rezem în iubire/ ca-ntr-un pumnal; lunec/ până la prăsele, fac/ cu pământul un unghi.// Luminat de aura/ trupului căzut, sunt/ arătătorul acestui ceas al durerii.// Iau liniștea drept truc al urletului; // te văd,/ înveșmântată în cărnuri scumpe/ cum treci, smucită de/ animalul frumos/ de la celălalt capăt al nervilor” (Doamna cu cățelul). Alte poeme (numite balade), muzicale, melancolice, merg pe linia eposului baladesc: „Eu sunt o mahala/ cu
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
mult decât onorabilă. Daniel Corbu (Weekend, Flash cultural, iunie 1998) MAESTRU ȘI DASCĂL Ionel Spânu, dascăl iscusit și mărinimos din Școala,,Axinte Uricariul”Scânteia, Iași, transmite dragostea sa față de meleagul natal învățăceilor , inițiindu-i în enigmatica odă a culorilor. În liniștea orei de desen, copiii absorbiți de magia culorilor pictează. Pictează imagini din pădurea ce-i împrejmuiește, din locuri pitorești ale satului natal, locuri speciale sufletelor lor. Ce fericit este când simte în desenele copiilor fiorul inspirației divine și dragostea de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
oricui, un peisagist bun se vede de la distanță. În lucrările expuse a predominat peisajul de toamnă - deci verdele în toate nuanțele posibile,,,lucrături” de verde cu verde, cu ruginiu, cu galben - pai, de efect, care îți creează o stare de liniște sufletească. Identică stare este indusă și în cele hibernale, albul fiind moale, catifelat, șoptit. Peisajul presupune perspectivă și culoare. Lucrând pe două planuri, perspectiva pare, poate nefiresc,,,adâncă”, dar nu violentează ochiul, nu devine abisală. Cuvântul greu de spus îl
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din peisajele sale. Nu există zbucium (cel puțin exterior), încordare, ci doar liniște. Poate o liniște de dinainte de furtună. Una distrugătoare sau poate una purificatoare. Cine știe?! Florin Busuioc (Opinia Moldovei, 16 iunie 1998) NOTELE UNUI PEISAJ - SINTEZĂ Ultima expoziție de pictură (ulei și acuarelă) purtând semnătura lui Ionel Spânu îmi amintește de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape mistică. Starea de spirit a domnului Ionel Spânu se,,vede”din peisajele sale. Nu există zbucium (cel puțin exterior), încordare, ci doar liniște. Poate o liniște de dinainte de furtună. Una distrugătoare sau poate una purificatoare. Cine știe?! Florin Busuioc (Opinia Moldovei, 16 iunie 1998) NOTELE UNUI PEISAJ - SINTEZĂ Ultima expoziție de pictură (ulei și acuarelă) purtând semnătura lui Ionel Spânu îmi amintește de prima lui expoziție
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]