26,075 matches
-
blând alintător Cu fața veșnic zâmbitoare. Mă ierți? În ochii tăi senini Strălucitori, profunzi ca marea Citesc ca-n clarul unei cărți Că tu de mult mi-ai dat uitarea. Și singură luându-ți zborul Te-ai ridicat în lumi albastre, În templul sfânt al poeziei Cu mii de sori și mii de astre! Iar eu privind în sus la tine La zborul tău măreț și falnic Mă văd așa de mititică Și parcă cânt așa de jalnic! Încât te rog
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
limba franceză, engleză și germană, a volumului de poezii al marelui nostru poet Mihail Eminescu (de preferat după ediția lui Titu Maiorescu) împreună cu o parte din poeziile sale bune, publicate mai î n ur mă în revistele « Convorbiri literare», «Floarea Albastră» și alte publicații. Traducătorii sunt rugați de a avea în vedere și observațiunile importante ale d-lui G. Ibrăileanu publicate în revista «Viața Românească» din Iași, numerele 2— 3 din 1928 si 5— 6 din anul 1929, prin care se
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ridică subsuoară și le poartă cu fața urâtă și moartă. Țiganii s-au așezat la margine de sat. Eram mică când am plecat, fără cheile de la ușă. Era război, a murit atunci o mătușă tușa, îi spuneam noi, avea ochii albaștri, era primăvara împletită în culori și parfum! Tușa mea de zare încă se clatină după obiceiuri și datină. Azi la mănăstire am pus o lumânare pentru sat, ciudat, am văzut și am visat: caii ce s-au întors la arat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
lăsat omenirii și tu l-ai purtat peste anii ce-au fost cu ochii de jar cu umbre de argint ce au atins clopotele care în vreme s-au stins! Recuzita teatrală Recuzita teatrală se rotește în scene în ritm albastru de desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ne naștem claustrați. Ei l-au creat; cei învățați nu au știut că vor muri și ei, odată cu cei rămași o vreme de neatins, sub ochiul suferind și aprins. * * * vecina mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este invocat, numit, implorat; cu el plângem când ne chinuim, îl așezăm lângă petalele de flori, pe perna suferindă, blândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
credință. * * * N-a mai scris, n-a mai venit, a trecut ca un vis. Șaptesprezece ani a ales din stâncă în stâncă, fructele de pădure apa de izvor, floarea de colț și de cicoare; prin ele mi-a trimis semnul albastru din apa de mare, întunecat și violet mă învăluia în haina de dantelă încet. Eram frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga, ci din negrul pământ și nu mai are albastrul veșmânt. Bucuria soarelui a trecut, nici tristețea lunii nu se mai lasă peste singuratica mea casă. Cine din noi va muri Înainte ca trupul să moară? Se întreba Nicolae Labiș. După atâția ani, putem să-i răspundem? Să-l chemăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu fruntea lipită de cer; coboară învăluind în ceață, și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște iele. Am fost un pacient prea docil și victima unei nedreptăți, până și ziua mi-am sărbătorit făcând loc speranței, a trecut și timpul care ne desparte cu vorbe deșarte. Cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
făcu de platină, în bătaia vântului se clatină cu sunet ciudat de sfere. Trăiesc în alte ere; și bărbatul nu se mai întoarce, al ei a plecat, al meu își poartă umbra sub pământ! Dida e veselă în rochia ei albastră, dansată de vânt, așteaptă să zboare, dincolo de mare: o văd sub măslini și migdali aproape de cer, în înălțime! Spre Palma de Mallorca aș pleca și eu să văd perlele angelice, din Manacor, cu aerul lor rece, la gâtul și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cel neinstruit. Te ascunzi cu boala ta ca o floare cu rădăcina înnegrită, gata să moară; încă înflorită tace, își ascunde fața dăruită. Cine să-i urmărească petalele în fiecare zi? A trecut de anotimp, au uitat-o în glastra albastră. Și ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare ar mai ține-o sub soare, oho! Nimeni nu crede că n-o să mai fie nici măcar floarea din fereastră ce așteaptă ploaia s-o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de catifea. Și povești mărunte înlănțuiau mărgele de pietre scumpe. Erau tristețile marilor depărtări peste mări de Marmara; te chemau femeile voluptoase cărora nu le mai păsa că timpul trecea. Iele și îngeri, șerpi și vipere, cetăți în ruine, zâne albastre, cu flori de astre în păr, arta se stingea, căzută ca o stea! Iubirea te fură, umilă, tainică și dură. Nu știam atunci ce-o să vie. Un portativ alb, gol, mărginit de ramă grea din fier sau din armă. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
rouă. * * * Nu mai știu cine scria că orice carte este o confesiune gravă sau veselă, când amintirile vin de-a valma, amestecate ca un joc de cărți, din părerile de rău, stropite cu vin, ca niște astre, colorate cu petale albastre. Ne-am iubit atunci? Nici nu mai știu... Lumina și ora de care vorbeam au rămas în pustiu. Cât de mult a trecut, de când n-ai mai fost pe-acasă. Nici nu te văd clar, sub ochelari. Cât ai crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă. Mică, în spital, refuzam moartea. Așa era familia mea! Nimeni, nici mama nici bunica nu vorbeau despre ea. Șica, frumoasă cu ochii albaștri, fusese bolnavă mulți ani, avea în privire umbrele frunzelor de castani; abia acum îi înțeleg privirea de altădată și glasul ce suna ca o lăută spartă. Mama Lucreția credea în minuni și în astrele opale, citea toată vremea romane despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
greu, respirând odată cu trupul și sufletul ei și al meu. Simțurile nu mă înșeală, mireasma lor mă învăluie protector ele îmi spun dacă trăiesc sau o să mor, dacă sunt mințită frumos, ca firul ierbii mătăsos, ruginit de vreme ca în albastrele poeme chemat de condeierii bătrâni în pagini de suflet stăpâni. Marea iubire nici nu cred că ar greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de frig și de cald pe piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în față era o groapă! Dar nici în spital nu am putut să-mi protejez anonimatul forței personale parapsiologice. Dumneata, mi-a spus kinoterapeutul, dumneata ai o aură foarte concentrată, foarte...Cum să ți zic?! Chestia asta la dumneata e albastră, albastră rău. Oricum mai albastră ca la ăilalți. Și mi-a dedicat din memorie câteva delicate versuri direct pe carnetul de șomer de care cu drag nu mă mai despart de doi ani de zile. Așa-i! De la un timp
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
față era o groapă! Dar nici în spital nu am putut să-mi protejez anonimatul forței personale parapsiologice. Dumneata, mi-a spus kinoterapeutul, dumneata ai o aură foarte concentrată, foarte...Cum să ți zic?! Chestia asta la dumneata e albastră, albastră rău. Oricum mai albastră ca la ăilalți. Și mi-a dedicat din memorie câteva delicate versuri direct pe carnetul de șomer de care cu drag nu mă mai despart de doi ani de zile. Așa-i! De la un timp încoace
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Dar nici în spital nu am putut să-mi protejez anonimatul forței personale parapsiologice. Dumneata, mi-a spus kinoterapeutul, dumneata ai o aură foarte concentrată, foarte...Cum să ți zic?! Chestia asta la dumneata e albastră, albastră rău. Oricum mai albastră ca la ăilalți. Și mi-a dedicat din memorie câteva delicate versuri direct pe carnetul de șomer de care cu drag nu mă mai despart de doi ani de zile. Așa-i! De la un timp încoace nu există lucru pe
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
pare a fi o ușă. Clopoțeii chinezești tresaltă veseli, optimiști. Tresaltă și reprezentantul firmei. Aici e Societatea de Asigurări Perdampf? Aici. Dar nu văd decât un scaun și un sfert de sfert de birou. Aveți o privire ageră și foarte albastră. Felicitări. Noi suntem un birou mobil, că avem și rotile la scaun, la birou și la pantofi pentru a veni mai repede în întâmpinarea clientului. Avem și un sistem de urmărire prin satelit a solicitanților prin acest mic ecran care
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
cel mai important de la ultima aliniere a planetelor în formă de cerc, interveni Comunitatea ! Națiunile Reunite, prin Consiliul Suprem Inferior, au acceptat fără împotriviri prea mari, în urma războiului de LLLLCX zile, trimiterea de urgență a Căștilor Roșii care, deși erau albastre, n-au fost suficient protejate în Marele Conflict al Roșiilor, de unde și culoarea... Patria a priimit cu încredere trupele C.R., mai ales în urma contractului de achiziționare de către acestea a stocului de izmene rămase disponibile în rezervele de stat. Să mai
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
de sticlă, mă plimbam agale pe plajă gîndindu-mă printre pescăruși Împușcați la subiecte și cuvinte, priveam valurile de pe canapeaua albă și scriam. A trebuit să treacă o groază de ani ca să-nțeleg că visul meu de bază, nocturn, erotic ori albastru pastel, divin sau de natură feroviară (tema trenului, daunele ireparabile provocate de navetă, șuierat, călători, spațiul dintre traverse) a fost să devin muzician. Acum este prea tîrziu pentru așa ceva, prin urmare mă voi sili să mă conving că visez neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fiului un soi de eternitate limitată, eternitatea care constă În a dura Încă un timp cînd cei pe care-i cunoaștem și iubim nu mai sînt”. Te Întorci În clădire, spui frumos ce vrei, iei În sfîrșit certificatul cu chenar albastru, simți un val de vară În piept, parc-ai fi la mare, te gîndești, uite, sînt Înconjurat de ființele pe care le iubesc mai presus de orice, și totuși mă zdruncină atîtea gînduri, mă rod pînă la oasele tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un club al mamelor, eu voi fi președinte iar ele membre simple cu drepturi depline și cu toate Îndatoririle ce decurg dintr-o asemenea funcție solicitantă, Însă plină de neașteptate bucurii, de realizări, unele mame poartă de la un timp șorturi albastre extrem de scurte, se văd diverse lucruri cînd se apleacă să ridice căruciorul. Îl ridic pe urmă și eu. Am ridicat cam treizeci de cărucioare pînă acum, simt că-mi revin la vechea formă din liceu cînd ridicam mingi medicinale, ghinionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
apare problema camerelor de control al mirodeniei gazoase. CÎnd toți credeam că-i solidă ca pătrunjelul. Și deși imperiul e-n stare de șoc și n-a fost În stare să facă nici măcar recensămîntul fremenilor, Max Von Sydow are ochi albaștri. El este ecologul imperial și-n această calitate a proiectat un costum deosebit, cu furtunașe cu apă pe care ți le bagi În gură ca să poți sta cîte luni vrei În deșert, pe Arrakis. Îl vedem și pe Picard, căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pînă la cinci, la a doua intervenție spune nu, și la a treia are exact trei replici, o frază mică și două propoziții. Interpretează strălucitor rolul unui bandit handicapat fizic, nevricos. Joacă foarte fin, foarte puțin, are rictus, cocoașă, ochi albaștri, și totuși e Împușcat de Lee Van Cleef. Un alt actor mirific. Să notez și ce se mai pregătește la Hollywood. Două filme cu gîndaci. S-a lucrat pe brînci la ei, au ieșit mai mari decît oamenii, sînt antrenați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]