KorAP: Find »[drukola/base=arde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...975 976 977 ...1031 >

25,771 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

care le șterg furnicile de plumb. „Oare unde mă poartă acest vehicul?“, simt că mă preocupă, mă obsedează o asemenea Întrebare, dar nu sunt curios; Îmi comand să aștept, să văd ce se mai Întâmplă; rezist la durerea ce-mi arde brațul drept prins În menghina ușii dinăuntru, de acolo mă privesc prin geam niște ființe care nu mai seamănă cu ea sau cu el, adică cu cei doi martori ai călătoriei mele spontane; sunt Întins pe o masă de laborator

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
din convent pe Matei Basarab spre Călărași; când să dau cotul, se deschide o fereastră chiar În nasul meu, „Afurisitule!“, aud aproape de ureche ca un miorlăit „nu mă lași să dorm!“; niște ochi stranii mă fixează din găurile unei figuri arse de vârstă. (Nebuna din colț mă confiscă din nou de la Întâlnirea cu destinul meu planetar.) (dimineața) Am devenit scriitor de scrisori amoroase când eram În clasa a X-a. Zina, o colegă brună, era Îndrăgostită de un tânăr de 24

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
uitam Încordat cum o fiară o doboară pe cealaltă, voiam să văd cele mai mici amănunte ale luptei, strigam isteric „Hai, Leul!“ și tropăiam pe loc, apucat de o febrilitate bolnăvicioasă, neînțeleasă, astfel că mama mea era forțată să-mi ardă câteva perechi de palme pentru a mă smulge din starea aceea. Eram dezamăgit și multă vreme mă concentram pentru a reține cât mai multe imagini ale sângerosului spectacol. Odată, În lipsa alor mei de acasă, am asistat timp de o jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
spus Ana Barbu de la revistă); de exemplu, citez episodul cu cina și Îl invit să spună la ce se gândea când a scris această secvență, unde se găsea, dacă era seară sau dimineață, dacă e reală situația, cine s-a ars cu ciorba Într-adevăr. Mă chinui, fierb de nerăbdare și teamă, doar Îl voi Întâlni pe Marin Preda, Îl voi vedea de foarte aproape și voi putea să-i pun orice Întrebare Îmi va trece prin cap. Uit să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și nici ea nu rezistă fără mine. În clasa a VIII-a, eu stăteam În ultima bancă de pe rândul din stânga pentru a putea mătura cu raza ochiului locul unde stătea ea, În banca a doua din dreapta; laserele privirilor mele Îi ardeau umerii În permanență. Mă și mir cum de nu i s-a carbonizat corpul. Nu știu cât din ceea ce vedem noi când ne privim văd și ceilalți. Se Întâmplă uneori să rămânem izolați În aceste priviri lacome. Toți pleacă și ne trezim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
la o distanță enormă, Înoată liniștit cu mișcări egale; nu mă vede, nu mă aude. Deodată, lovesc cu mâna În ceva tare, mă prind cu putere, Înșfac lacom un obiect, mă țin cu amândouă mâinile, respir cu jăratec, plămânii Îmi ard, Îmi iau foc; filmul de imagini existențiale devine mai lent, Încetinește ritmul acela sacadat, fulgerător, recunosc malul, e aici la câțiva metri; de ce nu, cred că voi putea să-l ating chiar acum. Ce trebuie să fac ca să reușesc? Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe coridor, cu o privire de bărbat, și ea l-a strivit cu un dispreț ucigător, ca și cum i-ar fi spus: „Eu sunt pură, sunt intangibilă, sunt de neatins, tu, vierme mărunt, rămâi În noroiul tău, că altfel vei fi ars de imensul meu dispreț!“. Atunci am Început să citesc cărți despre marii bărbați ai istoriei și m-am Îndrăgostit definitiv de Napoleon. În acea perioadă, am strâns toate biografiile despre el; ea a făcut un gest de o mare tandrețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să exprim În acel timp așa cum Încerc să exprim acum, dar e mai bine că s-a Întâmplat așa. Am rămas atât de puri amândoi, că, dacă ne-am fi atins din Întâmplare, poate am fi luat foc. Am fi ars fără scrum. E mai bine că nu ne-am carbonizat, că, iată, putem să ne privim cu aceeași misterioasă lăcomie și că putem să așteptăm curioși, să vedem ce se Întâmplă. Eu Îți scriu acum ca să te Încredințez că te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
aș evada din lumea aceasta În lumea mea, minunata mea lume... Dar tu, asemenea unui fulger, aprinzi În mine dorul năpraznic al iubirii, iar apoi mi te arăți În toată măreția ta sălbatică, pentru ca să dispari, lăsând În urma ta flacăra care arde, Îmi arde inima, Îmi smulge lacrimi pe care altfel nu le-aș da nici În ruptul capului, Îmi frânge mâinile și, spre nefericirea mea, Îmi mărește pe zi ce trece speranța alimentată prin minunate visuri. Înșală-mă, Petre, minte-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
din lumea aceasta În lumea mea, minunata mea lume... Dar tu, asemenea unui fulger, aprinzi În mine dorul năpraznic al iubirii, iar apoi mi te arăți În toată măreția ta sălbatică, pentru ca să dispari, lăsând În urma ta flacăra care arde, Îmi arde inima, Îmi smulge lacrimi pe care altfel nu le-aș da nici În ruptul capului, Îmi frânge mâinile și, spre nefericirea mea, Îmi mărește pe zi ce trece speranța alimentată prin minunate visuri. Înșală-mă, Petre, minte-mă, dacă vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-și pună capul pe pieptul meu, s-a retras singur. Apropierea de omul drag depășește limitele conștiente ale judecății. Viața mea, idealul ei se concentra În acele momente În omul din fața mea, care În acele clipe mă iubea. Obrajii Îmi ardeau mai rău ca oricând, buzele lui erau reci, ca un balsam peste o rană deschisă. Nu-mi venea să cred că cel care mă sărută e Petre. Nu puteam realiza că-l am lângă mine pe Petre, dragostea mea atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
m-ai părăsit? Dureroase cuvinte, le simt cum se zbat În mine și cum speranța le alungă cu furie. Oare m-ai părăsit? Oare ai plecat? Petre, ai plecat pentru totdeauna? Mi-ai lăsat În suflet o flacără care mă arde, În fiecare moment o simt cum Îmi străpunge sufletul cu junghiuri dureroase. Crudă mi-a fost Împărtășirea primei iubiri, trist i-a fost sfârșitul! M-a purtat În sferele necunoscute ale voluptății, ca apoi să mă arunce jos, prea jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mulțime s-a ridicat puternic, aproape disperat: „Opriți execuția, e al meu!“. O femeie a apărut cu o hârtie În mână, a arătat-o călăului și acesta a făcut un semn. Femeia s-a apropiat de osândit și, cu ochii arzând de teama grozăviei ce putea să se Întâmple, i-a luat capul În mâini, 1-a privit drept În ochi și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe el să alerge după mine. Degeaba! Mi-a Întors spatele și s-a dus!... Deștept, nu? Nu l-am văzut de mult, nu știu ce o să fac atunci când vom fi din nou aproape. Aș fi vrut să scriu aici că mă arde dragostea. De ce să scriu? E inutil. Ce-o să fie când Îl voi vedea? Până atunci, profit de libertate și să nu mă gândesc la lucruri triste! 28 ianuarie 1962 (duminică) Altă iubire? Poate. Dar să scriu mai amănunțit. Dragostea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
atunci, sunt complet incapabilă de a Începe ceva. Cred că lovitura nu poate fi mortală pentru lucrarea mea literară. Aș fi În stare să-l omor! Totuși, senzația asta de dezgust pentru toată lumea, de separare totală, de singurătate voită mă arde, mă domină acum. O să mă duc cu Crângulescu. Ce bine e de el! E consacrat, e liber, e nebun și știe să-și respecte nebunia... N-am nici un punct de sprijin. Și În momentul În care sper că Îl găsesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a gesturilor; este extrem de bine educată, atât de atentă cu mine, că n-o pot jigni nici cu o floare; mă invită la ea Într-un sat de pe lângă Sfântul Gheorghe. Aș veni, Adriana, cum aș mai veni, dar nu-mi arde de Însurătoare, căci tu, fată dragă, ești bună de nevastă. Ce nevastă bună ai fi tu! (azi) Aproape toți, În liceu, eram fascinați de Caterina, o fată mai coaptă, ce se plimba cu soldați pe centru, fără frică de profesorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ca identitate erotică aparte din revelația aceea ca absență pură În conștiința unei fetișcane de 10 ani. Îmi dau seama acum că am rămas marcat de fragilitatea brațelor ei, ce mă strângeau drăgăstos, mă recuperau treptat din absență; mâinile ei, arzând de ger și febra interioară, scuturându-mi părul (prima parte reînviată), frecându-mi obrajii cu disperare să mă trezesc, oprindu-se gingașe pe ochi, pe nas, pe gură, reluându-mă În stăpânire, smulgându-mă treptat din absență; iată, o revăd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ne ajutam reciproc să trecem băltoacele numeroase de pe stradă (era noroi) și ne Întindeam mâna sprijinindu-ne unul de altul, orice atingere Însemna o imensă descărcare electrică; mi se părea că o să ne facem scrum, Îmi era frică să nu ardem definitiv În acele Întâmplătoare contacte ale corpurilor. Nu cred că există sentiment al existenței mai profund, o mai mare bucurie a ființei, decât acea stare trăită atunci. Puritatea În sine. Când am ajuns la poarta lui Anton (veneam către liceu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se Învolburase și cerea cer albastru. Da... el vorbea despre cer albastru, despre noi, veșnicii pribegi spre clipe de fericire... despre noi... Iar eu, atunci, pentru că-l iubeam, am legat cuvântul fericire de gustul alcoolului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă dor, veți rămâne numai voi, rânduri scrise de mine... Cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată exploziile mele de bucurie, de deznădejde... de speranță... Trebuie să scriu ceva mare. Nu se poate să nu rămână nimic În urma mea. Prea mă arde ceea ce e de scris. Prea mă arde... 3 octombrie 1964 Tăceri de dincolo de stele, rotinde stane-ale durerii, oare voi sunteți doar o mască a zbuciumului de materii? Publicitate... iar publicitate... Femei frumoase... umeri goi și albi... Bietul poet... el spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
scrise de mine... Cuvintele nu vor putea cuprinde niciodată exploziile mele de bucurie, de deznădejde... de speranță... Trebuie să scriu ceva mare. Nu se poate să nu rămână nimic În urma mea. Prea mă arde ceea ce e de scris. Prea mă arde... 3 octombrie 1964 Tăceri de dincolo de stele, rotinde stane-ale durerii, oare voi sunteți doar o mască a zbuciumului de materii? Publicitate... iar publicitate... Femei frumoase... umeri goi și albi... Bietul poet... el spune atât de firesc: „Mi-ar plăcea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ce, crezi că orgoliul o să mă lase? 18 decembrie 1964 (vineri) Impresii din Fisura Albastră. Mi-a fost Întotdeauna teamă să-mi dau frâu liber sentimentelor. Chinuitor de puternice, ele mi-ar anula toate noțiunile de realitate și m-ar arde În intensități pe care, din fericire, nu le cunosc, dar le bănuiesc mistuitoare. Mi-a fost Întotdeauna teamă de dragoste. În ziua În care am hotărât să escaladez Fisura Albastră iubeam. Demult, le așteptasem pe amândouă și dragostea aceea, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cu desăvârșire orice gând cu privire la apă. Nici lămâia, unicul remediu de sete pe care-l aveam, nu mai putea fi folosită. De câte ori Îmi atingea buzele, limba sau cerul gurii, mă făcea să gem de o usturime aproape insuportabilă. Căldura Îmi arsese și uscase toată gura. Dar puterile Îmi erau treze, fuseseră doar bine educate. Abisul de sub mine era incredibil. 400 de metri. Gol imens. La o surplombă, mi s-a blocat coarda. Cea mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
inițial și pierdut prin transferul lor În litera textului, presată pe suprafața neutră a paginii scrise. Frânturile ce se ridică din foile și caietele răsfoite aruncate pe masă, pe jos și pe fotoliile din cameră transcriu un câmp de bătălie ars de liniștea finală; sfârâie doar gâturile tăiate, rănile deschise, membrele dezmembrate ale unor corpuri Încă vii, Încă aburind de viață, bolborosesc izvoare Închise violent să-și caute alte traiecte de manifestare. Când scriitorul a vizitat câmpul de la Waterloo după bătălie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
eu nu o văd altfel, vreau s-o păstrez așa, pură, neatinsă de alterare. Îmi dau seama că așa gândeam atunci și eram puternic, eram intangibil, eram pur, eram eu. Faptul că acum stau În această cameră de student sărac, ars toată noaptea de pofte pe care nu știu cum să le amân și evoc Întâmplarea aceea mi se pare semnificativ. Nu mă mulțumesc cu ceea ce găsesc În cărți; ele, cărțile, falsifică ființa adevărată. Eu, cel adevărat, eram acolo În acea naivitate, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]