25,311 matches
-
nu devenise încă "un partid de guvernământ responsabil". Cancelarul Schüssel a folosit revolta ca pe o oportunitate de solicitare a alegerilor anticipate, în cadrul cărora FPÖ a suferit o mare înfrângere (vezi Tabelul 6.1). 6.3.2 Efecte pozitive Conform ipotezei numărul 4 (vezi Capitolul I), se poate susține că FPÖ, partid populist de dreapta, în perioada în care a fost în opoziție, a avut un efect pozitiv asupra calității democrației, prin aceea că a dat glas grupurilor care nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
32% în 1996 la 25% în 2001. Plasser și Ulram (2002: 104-5) susțin că această scădere s-a datorat, mai presus de toate, susținătorilor FPÖ, care au catalogat drept mai bune acțiunile noului guvern. Cât privește politicile, putem porni de la ipoteza (vezi și Capitolul I) că FPÖ a contribuit la o întărire a democrației, prin aceea că și-a îndreptat atenția asupra unor chestiuni pe care elitele (adică SPÖ și ÖVP) le-au neglijat. Imigrația (sau "chestiunea străinului") a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
exemplu, Fallend 2002: 911), dar politica față de imigrație a fost tot mai mult susținută cu argumente din sfera securității și a devenit tot mai dură (deși în aliniată la reacția globală de după 11 septembrie și sprijinită de opinia publică). Respectând ipoteza din capitolul introductiv, FPÖ, partidul populist de dreapta, a folosit conceptul de suveranitate populară (de tip "poporul nu dorește acest lucru") pentru a ignora sau limita drepturile minorităților. Suveranitatea populară și argumentele plebiscitare au fost folosite și în cazul inițiativei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
făcea acum parte din guvern, nu a dat uitării instrumentele plebiscitare de care se folosise în anii în care a fost în opoziție. Cu toate acestea, a dat greș din pricina poziției ferme adoptate de partenerul său de coaliție. Astfel, conform ipotezei din Capitolul I, FPÖ plănuia o transformare de ordin plebiscitar a politicii, dar aceasta nu a avut loc. După cum era de așteptat, Nationalrat a încuviințat în cele din urmă, aproape în unanimitate, cu excepția a doi parlamentari FPÖ, intrarea Republicii Cehe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mai experimentat, în a doua situație, din punct de vedere numeric, într-o poziție clar inferioară. De aceea, efectele populismului de dreapta asupra calității democrației nu au fost semnificative, nici într-un sesn pozitiv, nici într-un sens negativ (vezi ipoteza 3). În privința efectelor pozitive, FPÖ (și mai târziu BZÖ) cu siguranță a influențat agenda politică în două chestiuni asupra cărora segmente largi ale populației aveau atitudini foarte negative, integrarea europeană și imigrația. Totuși, efectul direct al celor două partide asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a fost foarte popular i-au permis să scape nepedepsit după toate provocările adresate Curții. Deși acestea au fost cazuri excepționale, principiile democratice ale separării puterilor în stat și domnia legii au fost afectate negativ. De aceea, cazul Austriei confirmă ipoteza 5, care afirmă că populismul guvernamental are efecte negative moderate asupra calității democrației. În același timp, FPÖ și BZÖ au contribuit la crearea unui mediu politic în care au fost duse lupte culturale, iar compromisurile au fost exacerbate. Acestea, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în opoziție. Pentru a recapitula, analiza cazului Austriei demonstrează că populismul (de dreapta) aflat la guvernare are atât efecte pozitive, cât și negative asupra calității democrației. Dacă efectele au fost mai puternice la guvernare, decât în opoziție (așa cum sugerează și ipoteza 1) este greu de spus. Pe de o parte, odată ajunse la guvernare, FPÖ și BZÖ au avut posibilități mai mari de a influența politicile socio-economice și de a schimba structura instituțională a sistemului politic. Pe de altă parte, ele
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
catalogarea cazului venezuelean. Venezuela reprezintă în mod clar un exemplu de populism la putere, lăsând așadar loc pentru potențiale efecte mai profunde asupra democrației decât într-o țară în care acest fenomen nu este decât o forță de opoziție (vezi ipotezele 1 și 2 din introducere). Tot astfel, acesta nu este un tip de populism care apare în contextul unei democrații tinere, neconsolidate (ipoteza 3), întrucât regimul democratic avea vechime și părea consolidat la finalul anilor 1980. Cu toate acestea, la
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
democrației decât într-o țară în care acest fenomen nu este decât o forță de opoziție (vezi ipotezele 1 și 2 din introducere). Tot astfel, acesta nu este un tip de populism care apare în contextul unei democrații tinere, neconsolidate (ipoteza 3), întrucât regimul democratic avea vechime și părea consolidat la finalul anilor 1980. Cu toate acestea, la începutul anilor 1990, trecea printr-o criză, iar semnele decăderii erau evidente. Prin urmare, deși catalogarea regimului ca neconsolidat în anii 1990 probabil
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vechime și părea consolidat la finalul anilor 1980. Cu toate acestea, la începutul anilor 1990, trecea printr-o criză, iar semnele decăderii erau evidente. Prin urmare, deși catalogarea regimului ca neconsolidat în anii 1990 probabil ar induce în eroare (conform ipotezei 7), adâncirea crizei a făcut ca democrația venezueleană să fie expusă efectelor populismului mai mult decât am putea estima folosind ipoteza 6, pentru cazul unui regim democratic complet consolidat. Într-adevăr, ascensiunea chavismului a făcut ca regimul democratic de după 1958
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
decăderii erau evidente. Prin urmare, deși catalogarea regimului ca neconsolidat în anii 1990 probabil ar induce în eroare (conform ipotezei 7), adâncirea crizei a făcut ca democrația venezueleană să fie expusă efectelor populismului mai mult decât am putea estima folosind ipoteza 6, pentru cazul unui regim democratic complet consolidat. Într-adevăr, ascensiunea chavismului a făcut ca regimul democratic de după 1958 din Venezuela să fie înlăturat și înlocuit cu unul nou, mai "popular", dar și mai neliberal. Spre deosebire de alte state precum Chile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de populism înțeles ca remediu adus democrației funcționează mai bine în teorie decât în practică. Ipoteza "populismului văzut ca remediu" se bazează pe o definiție abstractă a democrației, înțeleasă ca "o combinație între suveranitate populară și regula majorității" (Capitolul I), în care drepturile liberale nu sunt o trăsătură definitorie. Cu toate acestea, în practică, democrația fără
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
prezidențiale în 2011, în pofida unui discurs mai puțin populist. Această continuă "cerere" de candidați populiști sugerează faptul că fujimorismul a produs o mică schimbare cu caracter de permanență în sfera incluziunii politice, sociale și economice. Concluzie Cazul statului Peru confirmă ipoteza lui Mudde și Rovira Kaltwasser care spune că populismul la putere slăbește democrațiile neconsolidate. Populismul în America Latină contemporană are aproape întotdeauna un caracter incluziv, dar rar se democratizează. Astfel, conform afirmațiilor enunțate de editori în introducere, Alberto Fujimori a mobilizat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Cele șase aspecte pozitive, împreună cu alte șase aspecte negative ale populismului, menționate în capitolul introductiv, pot fi la rândul lor împărțite mai ușor în cinci categorii de comportamente. Trei dintre acestea au legătură cu natura competiției politice populiste. Conform acestor ipoteze populiștii pot: a) să caute un nou fundament pentru competiția politică, legată de ideologia lor diferită (dacă nu chiar ușor îndreptată spre centru) (efectele pozitive #4 și #5, efectul negativ #3); b) să mobilizeze și să reprezinte grupuri excluse (efectele
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și #5, efectul negativ #3); b) să mobilizeze și să reprezinte grupuri excluse (efectele pozitive #1, #2 și #3); și c) să determine derularea competiției politice la o intensitate mai mare (efectul pozitiv #6 și negativ #4). De asemenea, formulează ipoteze despre relația populismului cu instituțiile politice. Cu toate că resping latura definițională, Mudde și Rovira Kaltwasser pornesc de la "o legătură logică cu anumite tipuri de mobilizare (de ex., stilul de conducere carismatic, comunicarea liderului cu masele, existența câtorva organizații de partid puternice
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
o consecință pozitivă fără echivoc a populismului său. Polarizarea asociată populismului naționalist al lui Mečiar a avut, fără îndoială, un efect negativ asupra procesului decizional democratic în termeni de atingere a consensului, dar din motive diferite de cele prezentate în ipotezele din capitolul introductiv. În cazul democrației parlamentare unicamerale din Slovacia nu a apărut problema blocajului, ci, așa cum vom arăta în subcapitolele următoare, cel mai mare impas privea ușurința luării deciziilor de către oricare parte a eșafodajului politic polarizat care deținea o
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
civile) și trei de la Polity (democrație, constituționalism și competiție politică). Aranjamentul arată într-o manieră aproximativă că declinul scorului Slovaciei a avut loc în exclusivitate în timpul celor două guverne ale lui Mečiar, în timpul celorlalte guverne acest scor a crescut. Conform ipotezelor din capitolul introductiv, tabelul sugerează că populismul a amenințat democrația din Slovacia atunci când populiștii s-au aflat la guvernare și când democrația nu era încă consolidată. În cazul Slovaciei, declinul calității democrației s-a produs doar atunci când ambele condiții au
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
având un punct de pornire mai puțin periculos. Concluzie Prin mai buna înțelegere a dinamicii populismului și a intereacțiunii sale cu alte elemente ale contextului politic, putem, în cele din urmă, pricepe mai bine relația complexă dintre populism și democrație. Ipotezele capitolului introductiv cu privire la impactul populismului derivă din două categorii independente de condiții care trebuie întrunite: categoria referitoare la impactul participării populiste la guvernare și categoria privitoare la gradul de consolidare al democrației. Cazul Slovaciei confirmă în mare măsură ipotezele capitolului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
democrație. Ipotezele capitolului introductiv cu privire la impactul populismului derivă din două categorii independente de condiții care trebuie întrunite: categoria referitoare la impactul participării populiste la guvernare și categoria privitoare la gradul de consolidare al democrației. Cazul Slovaciei confirmă în mare măsură ipotezele capitolului introductiv și oferă câteva perspective suplimentare valoroase. În vreme ce probabil doar câțiva se îndoiesc de faptul că statutul guvenului afectează impactul populismului, Figura 9.2 oferă dovezi experimentale utile în compararea efectelor pe care populiștii le-au avut atunci când au
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în special, a acțiunilor specifice întreprinse de al doilea și al treilea cabinet al lui Mečiar (cu toate că acest capitol sugerează faptul că abilitatea lui Mečiar de a dăuna democrației avea relativ puțin de-a face cu gradul său de populism). Ipotezele capitolului introductiv referitoare la relația dintre populism și gradul de consolidare al democrației sunt chiar mai interesante, iar datele din Slovacia sugerează faptul că variabila este bine aleasă. Fiecare dintre cele cinci condiții care țin de context, tratate în acest
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
establishment. În concordanță cu acestă perspectivă trans- și intraregională, acest capitol concluziv este elaborat pe baza celor opt studii de caz din volumul de față și este împărțit în trei subcapitole. În primul subcapitol ne îndreptăm atenția spre conceptele și ipotezele dezvoltate în cadrul teoretic al Capitolului I, pentru a le evalua validitatea. Apoi, în al doilea subcapitol, trecem de la "empiric" la "teoretic", adică prezentăm perspective noi pornind de la cele opt studii de caz. În final, în ultimul subcapitol, propunem câteva direcții
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
subcapitol, trecem de la "empiric" la "teoretic", adică prezentăm perspective noi pornind de la cele opt studii de caz. În final, în ultimul subcapitol, propunem câteva direcții de cercetare ulterioară pe tema populismului și a democrației. 10.1 Evaluarea conceptelor și a ipotezelor cadrului teoretic Cadrul teoretic dezvoltat în acest volum se bazează pe abordarea conceptuală a lui Sartori (1970). Am propus concepte minimale atât pentru populism, cât și pentru democrație, întrucât prin intermediul acestora, obținem o înțelegere mai bună a noțiunilor, evităm dilatarea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
În mod similar, considerăm că definiția minimală a lui Dahl (1971) a democrației este o bornă crucială care poate trasa o linie de demarcație între regimurile autoritare și cele democratice. În același timp, acest concept este util pentru emiterea de ipoteze referitoare la relația ambivalentă dintre populism și democrație. După cum afirmam în capitolul introductiv, populismul poate avea un impact pozitiv pentru democrație în termeni de îmbunătățire a "incluziunii" și negativ în privința "contestării publice". Studiile de caz din prezentul volum confirmă sau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
dintre principalii factori determinanți ai ascensiunii populismului (de exemplu, Mazzoleni, 2003; Meyer, 2006; Peri 2004; Puhle, 2003). Totuși, există o serie de studii care dezvoltă perspective noi referitoare la relația dintre populism și mass-media și care contribuie la emiterea unor ipoteze care pot fi testate în cadrul unor studii ulterioare. Art (2006), de exemplu, găsește că o explicație parțială pentru diferitele nivelurile ale succesului partidelor populiste radicale de dreapta în Austria și Germania este dată de memoria colectivă a ficărei țări în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
rezistenței vasculare pulmonare și a presiunilor de umplere ventriculare (5). Limitarea, asociată cu îmbătrânirea, a răspunsului fiziologic de creștere a frecvenței cardiace și a fracției de ejecție ventriculare a fost pusă inițial pe seama atenuării responsi - vității beta adrenergice la vârstnici, ipoteză susținută și de nivelul, de obicei crescut, al catecolaminelor- serice, în timpul exercițiului fizic, la această categorie de vârstă. Date clinice mai noi arată că răspunsul vasoconstrictor la stimularea simpatică nu este redus la subiecții vârstnici, ci poate fi chiar crescut
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Florin Mitu, Mihai Roca () [Corola-publishinghouse/Science/91929_a_92424]