25,311 matches
-
de atribuire, AC a decis utilizarea criteriului de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, punctând corespunzător alături de preț și cheltuielile pe durata de funcționare, cele două oferte mai sus prezentate vor fi evaluate după cum urmează: În ipoteza de calcul: − durată de funcționare a microbuzului = 5 ani; − număr estimat de km/lună =200; − un euro = 4 lei; − cost carburant = 4 lei/litru. Concluzie: Punctând corespunzător factorii de evaluare raportați la cheltuielile pe întreaga durată de funcționare, prețul oferit
Managementul achiziţiilor publice by Elvira NICA () [Corola-publishinghouse/Science/199_a_192]
-
diagnostic diferențial. Diagnosticul diferențial Cancerul bronhopulmonar supurat este o descoperire bronhoscopică la mai mult de 10% din cazuri. La pacienții trecuți de 45-50 de ani orice supurație bronhopulmonară trebuie suspectată de malignitate, până când investigațiile și urmărirea în timp infirmă această ipoteză. Argumentele ce pledează în favoarea originii canceroase sunt: - caracterul recurent,- răspunsul incomplet la tratamentul antiinfecțios intensiv,- frecvența hemoptiziilor,- peretele gros și neregulat al cavității. Diagnosticul este precizat de bronhoscopie, de examenul histologic al biopsiilor și de examenul citologic al sputei. - Bronșiectaziile
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
multe capitole care se referă la unele teme speciale au fost introduse la începutul lucrării. O rememorare istorică și teoretică generală stabilește evoluția și situația actuală a terapiilor comportamentale și cognitive. Analiza funcțională, fundamentală în lucrare, organizarea faptelor în elaborarea ipotezelor prealabile alegerii procedurilor terapeutice de aplicat în practică merita o prezentare mai specială. De asemenea, relația terapeutică și aspectele motivaționale au fost abordate dintr-o perspectivă practică. Ca model bio-psihosocial, terapiile comportamentale și cognitive au, de asemenea, relații cu neuroștiințele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nostru. Este ceea ce fac, la începutul secolului XX, gestaltiștii. Ei sunt primii care au introdus teoriile cognitive în psihologie. Astfel, Kohler ia apărarea învățării prin insight, prin care animalul sau omul, dincolo de o asociere de percepții, elaborează prin gândire o ipoteză pe care o testează prin acțiune. De asemenea, Tolman, în 1932, introduce deja unele elemente cognitive în viziunea sa liberală asupra behaviorismului. El acceptă unele inferențe, unele constructe bazate pe elemente neobservabile, ceea ce behaviorismul radical califică cu dispreț drept „mentalism
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de tot ceea ce ar fi putut amenința omul „pretehnologic”. O singură întâlnire cu astfel de stimuli (reali sau imaginari) ar putea explica instalarea acestor fobii particulare a căror învățare ar fi, într-o oarecare măsură, programată genetic. Aceste fapte și ipoteze introduc în noțiunea de flexibilitate-inflexibilitate cunoștințe dintr-o perspectivă interacționistă cu adevărat bio-psihosocială. Modelul inhibiției reciproce (Wolpe) Modelul Wolpe continuă ideea că studiul nevrozelor experimentale induse la animal trebuie să conducă la o înțelegere a reacțiilor nevrotice umane. Reluând în
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
prelungire normală a psihologiei științifice. Nu este vorba aici despre o schimbare fundamentală în ceea ce privește opiniile metodologice și epistemologice ale behaviorismului. In această optică, comportamentul rămâne singurul obiect asupra căruia se concentrează reflexia și „locul” unde se infirmă sau se confirmă ipotezele. Ne putem aminti cum unul dintre părinții terapiilor comportamentale, sud-africanul Wople, nu ezita să utilizeze, în cadrul metodei sale de desensibilizare sistematică, imageria mentală și reprezentările simbolice, elemente pe care le-am califica astăzi drept „cognitive”. Opera lui Bandura aparține acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
activ asupra mediului înconjurător decât a-l percepe doar ca pe un obiect supus contingențelor mediului înconjurător real. Fără a nega importanța cercetărilor efectuate în acest domeniu, suntem obligați să constatăm că, la unii dintre cercetători, se asociază rapid acestor ipoteze o reintroducere a concepțiilor dualiste în legătură cu noțiuni cum ar fi voința, liberul arbitru, intenția... Cea de a patra variantă a cognitivismului organizează variabilele intermediare într-un model dihotomic: pe de o parte, avem domeniul cunoașterii ce corespunde funcțiilor de prelucrare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
modelul lui Beck ar putea să se rezume astfel: - percepțiile și interpretările pe care un subiect le are în legătură cu realitatea nu sunt realitatea; - interpretările realității „obiective” depind de procesele cognitive care pot fi eronate; - credințele subiectului reprezintă un ansamblu de ipoteze care sunt modificabile; - pentru a obține o schimbare în aceste sisteme de ipoteze și, în consecință, în ceea ce privește comportamentul, individul trebuie să se supună mai degrabă unor experiențe privind învățarea decât unei adeziuni la un sistem didactic pur verbal. Axele terapiei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
care un subiect le are în legătură cu realitatea nu sunt realitatea; - interpretările realității „obiective” depind de procesele cognitive care pot fi eronate; - credințele subiectului reprezintă un ansamblu de ipoteze care sunt modificabile; - pentru a obține o schimbare în aceste sisteme de ipoteze și, în consecință, în ceea ce privește comportamentul, individul trebuie să se supună mai degrabă unor experiențe privind învățarea decât unei adeziuni la un sistem didactic pur verbal. Axele terapiei lui Beck Modelul terapeutic se poate deduce cu ușurință din cele ce s-
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a trăsăturilor de personalitate. Modelul self instructional training al lui Meichenbaum Inspirându-se din lucrările sovietice ale lui Vigotski și ale lui Luria, Meichenbaum a studiat influența autoverbalizărilor asupra comportamentelor. Intr-un studiu princeps asupra unor copii hiperactivi, autorul formulează ipoteza că acest tip de conduită este legat de absența sau de reducerea discursului interior organizat în cele câteva secunde care preced „trecerea la act”. Cu ajutorul unei metodologii controlate, acesta propune subiecților săi să-și descrie singuri mental, înainte de a le
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
soluționare. Chiar de la începutul relației, clinicianul își pune întrebări, și el de asemenea, în legătură cu natura și cauzele problemei prezentate, înainte de a propune soluții specifice. Intrebările sale se înscriu în cadrul unui demers diagnostic care are ca obiect: - culegerea datelor (anamneza); - formularea ipotezelor explicative; - elaborarea unei strategii de tratament pentru atingerea unuia sau mai multor obiective definite cu claritate; - evaluarea efectelor tratamentului. Fiecare etapă implică o activitate cognitivă de prelucrare a informațiilor ale cărei concluzii determină natura și modalitățile de lucru în etapa
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
următoare. Această activitate este modulată de „ideile a priori”, de raționamentul și modelele teoretice ale clinicianului. Toate aceste date particulare au drept consecință preferința pentru anumite fapte sau pentru identificarea altora asemănătoare. Pornind de la unele dintre aceste fapte, clinicianul formulează ipoteze explicative congruente cu unul sau altul dintre modelele teoretice. Demersul diagnostic și raționamentul clinic sunt, deci, influențate de o multitudine de factori legați de cadrul conceptual, metodologic și teoretic al clinicianului, dar și de experiența sa clinică (factuală), de trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
patru etape ale raționamentului experimental: - Prima etapă se referă la constatarea și observarea, comunicabilă și cuantificabilă, a faptelor. - Pornind de la o analiză a acestora și/sau de la informații care există deja, cea de a doua etapă constă în formularea unor ipoteze explicative ale căror efecte presupuse trebuie să fie analizate conform experienței pentru a le putea înțelege valoarea. - Această experiență sau observație provocată (a treia etapă) are drept scop să controleze ipoteza, observând și evaluând efectele manipulării unei variabile „independente” asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cea de a doua etapă constă în formularea unor ipoteze explicative ale căror efecte presupuse trebuie să fie analizate conform experienței pentru a le putea înțelege valoarea. - Această experiență sau observație provocată (a treia etapă) are drept scop să controleze ipoteza, observând și evaluând efectele manipulării unei variabile „independente” asupra variabilei „dependente”. - Ultima etapă conține interpretarea sau discuția critică a acestor efecte în raport cu ipoteza emisă. Ea poate să conțină concluzii privind acceptarea sau respingerea acesteia și formularea de noi ipoteze. Pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
le putea înțelege valoarea. - Această experiență sau observație provocată (a treia etapă) are drept scop să controleze ipoteza, observând și evaluând efectele manipulării unei variabile „independente” asupra variabilei „dependente”. - Ultima etapă conține interpretarea sau discuția critică a acestor efecte în raport cu ipoteza emisă. Ea poate să conțină concluzii privind acceptarea sau respingerea acesteia și formularea de noi ipoteze. Pe parcursul fiecărei etape, analiza datelor se bazează pe un proces de gândire de tip discursiv, în care elementele identificate sunt discutate, puse în relație
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
controleze ipoteza, observând și evaluând efectele manipulării unei variabile „independente” asupra variabilei „dependente”. - Ultima etapă conține interpretarea sau discuția critică a acestor efecte în raport cu ipoteza emisă. Ea poate să conțină concluzii privind acceptarea sau respingerea acesteia și formularea de noi ipoteze. Pe parcursul fiecărei etape, analiza datelor se bazează pe un proces de gândire de tip discursiv, în care elementele identificate sunt discutate, puse în relație și sintetizate după reguli logice explicite și conștiente. Modelele teoretice tind să explice fenomenele studiate, pornind
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
identificat sau nu. Modalitățile de anamneză sunt interogarea și observarea sistematică și detaliată a semnelor și simptomelor, completată de investigații paraclinice. Acestea din urmă precizează natura deficienței sau a disfuncției, apoi încearcă să identifice evenimentele biologice interne ce determină boala. Ipotezele explicative descriu mai ales relații de cauzalitate liniare între simptome și fiziopatologie, apoi între acestea și determinantul biologic. Ele se finalizează prin aplicarea tratamentelor validate al cărui obiectiv este fie simptomatic, fie fiziopatologic, fie, la modul ideal, etiologic, vizând eliminarea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
vorbește despre „vindecare” atunci când organul sau sistemul regăsește starea sa anterioară acțiunii factorului patogen. Efectele tratamentului ales fac obiectul unei evaluări precise pentru a-i controla eficiența. Constatarea ineficienței provoacă întrebări privind alegerea tratamentului și/sau pertinența analizei și a ipotezelor de lucru. Valoarea modelului medical este de necontestat. El a contribuit la tratarea și la vindecarea a numeroase boli acute (mai ales a bolilor infecțioase) declanșate de un factor biologic specific. In schimb, contribuțiile sale sunt discutabile în cazul numeroaselor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în cazul numeroaselor boli cronice pentru care simptomatologia este fluctuantă, evolutivă și factorii etiologici multipli. Anamneza nu poate neglija consecințele bolii asupra funcționării individului, ținând cont de caracteristicile sale individuale, de modul său de viață și de contextul său existențial. Ipotezele explicative trebuie să țină cont de interacțiunile dintre diferiții factori identificați sau presupuși. Alături de tratamentele simptomatice și fiziopatologice, alte intervenții încearcă să evite, să atenueze, să modifice, să compenseze consecințele funcționale prin acțiuni de educație sanitară, de prevenție, reeducare sau
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și suferințelor, de varietatea tablourilor clinice, de multitudinea de consecințe funcționale, de natura și intricația numeroaselor determinante posibile. Utilizarea sa conduce adesea la realizarea de liste de sindrome și sub-sindrome cu scopul de a identifica corelațiile acestora cu factorii biologici. Ipotezele explicative se referă la conceptul de „boală” reducând variabilele psihologice sau de mediu la rang de epifenomene, de factori predispozanți sau precipitanți. Tratamentele (farmacologice și/sau cele psihosociale) sunt, în această situație, considerate ca „medicamente” a căror administrare standardizată este
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
se sprijină, în principal, pe analiza sensului simptomelor, pe explorarea evenimentelor interne (viață imaginară...) și pe trecutul cel mai îndepărtat al subiectului. Modul său de viață și stările sale existențiale sunt neglijate și considerate ca fiind secundare. Aparținând tipului „istorico-psihogenetic”, ipotezele explicative descriu, la fel ca și pentru modelul medical, raporturi de cauzalitate lineare: simptomele sunt manifestarea conflictului intrapsihic din interiorul aparatului psihic a cărui origine rezultă din natura și forța unor entități inconștiente, aflate într-un stadiu precoce sau anterior
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
modelul psihodinamic neglijează observarea datelor comportamentale și cele privind condițiile de mediu. El construiește o imagine rigidă a comportamentului, lipindu-i o etichetă simptomatică și scoate din câmpul conștiinței studiul interacțiunilor dintre subiect și mediul său. Modelul nu reține decât ipoteze cauzale psihogenetice care se referă la entități interne sau constructe de natură tautologică sau analogică. Astfel, denumirea descriptivă a unui comportament este, adesea, transformată într-un substantiv explicativ. Dinamica aparatului psihic este conceptualizată cu ajutorul împrumuturilor analogice de la alte discipline cum
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Astfel, denumirea descriptivă a unui comportament este, adesea, transformată într-un substantiv explicativ. Dinamica aparatului psihic este conceptualizată cu ajutorul împrumuturilor analogice de la alte discipline cum ar fi fizica, fiziologia, biologia, etc. Lipsa de consistență sau respingerea unei evaluări critice a ipotezelor, teoriilor și tratamentelor permite evitarea repunerii în cauză a postulatelor și dogmelor, și menținerea coerenței unui sistem închis promulgat de către părintele fondator. Abordarea cognitiv-comportamentală Principiile abordării cognitiv-comportamentale Abordarea cognitiv-comportamentală încearcă să aplice raționamentul experimental studiului conduitelor umane. Ea își propune
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
psihogenezei lor, concepțiile actuale se înscriu într-o perspectivă bio-psiho-socială. Această perspectivă pune accentul pe raporturile de cauzalitate retroactive caracterizate prin interacțiuni constante, complexe și circulare, între determinanții biologici, psihologici și sociali. Concluziile reținute nu sunt evidențe sau certitudini ci ipoteze care necesită a fi controlate, prelucrate sau schimbate în funcție de elementele noi constatate pe parcursul tratamentului. Tratamentele și evaluarea lor Intervențiile presupun utilizarea de metode de tratament validate empiric care sunt alese, apoi individualizate, în funcție de problemele, ipotezele, obiectivele și caracteristicile individuale. Multe
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sunt evidențe sau certitudini ci ipoteze care necesită a fi controlate, prelucrate sau schimbate în funcție de elementele noi constatate pe parcursul tratamentului. Tratamentele și evaluarea lor Intervențiile presupun utilizarea de metode de tratament validate empiric care sunt alese, apoi individualizate, în funcție de problemele, ipotezele, obiectivele și caracteristicile individuale. Multe dintre ele pot fi utilizate, în același timp sau succesiv, la același subiect. Ele nu sunt considerate ca „medicamente” ci ca mijloace specifice care ajută persoana să modifice unele aspecte ale funcționării sale. Dispariția problemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]