24,732 matches
-
a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. El a fost relansat la 5 ianuarie 2001, fiind vizionat de încă 5.457 spectatori. Filmul "Neamul Șoimăreștilor" se află astfel pe locul 5 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Recenziile critice din perioada lansării filmului au fost
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
de „fiorul prozei sadoveniene”. Filmul a fost premiat în anul 1964 cu Premiul de excelență pentru calitatea imaginii și pentru ingeniozitatea mișcărilor de aparat la al IV-lea Congres al UNIATEC (Union Internationale des Associations Techniques Cinématographiques) de la Milano. Romanul "Neamul Șoimăreștilor" a fost dramatizat de Mihail Sadoveanu și de Mihail Sorbul, prima reprezentație teatrală având loc la Chișinău în 1922. Piesa a fost reprezentată în 1934 și la Teatrul Național din Iași.
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
limba română la Constanța, magistrat la Călărași și Tulcea și secretar al primăriei din Constanța. A debutat în 1895 cu poeme în proză și povestiri la „Adevărul ilustrat” și „Vatra”. De-a lungul vieții a mai colaborat la „Sămănătorul”, „Viața”, „Neamul românesc”, „Floare albastră”, „Luceafărul”, „Viața literară și artistică” ș.a. Volumele sale s-au bucurat de atenția criticilor, precum Nicolae Iorga, George Călinescu, Constantin Ciopraga, Ion Vulcan, Ion Bianu etc. În anul 1908 publică monografia "Constanța pitorească cu împrejurimile ei". A
Ioan Adam (scriitor) () [Corola-website/Science/328770_a_330099]
-
Național Țărănesc, 1928-1930. În rândurile baroului din Timișoara au activat ca decani, avocați de mare valoare morală și profesioanală printre care și . Încă de la înființarea corpului profesional al avocaților, aceștia au fost în primele rânduri ale luptei duse pentru reîntregirea neamului românesc, mulți dintre acestia făcând parte din rândurile Partidului Național Român, din componența căruia făcea parte și elita intelectualilor bănățeni. După instaurarea administrației românești în Banat, Statul Român a făcut apel la avocați, să intre în administrație, ocupând înalte funcții
Liviu Cigăreanu () [Corola-website/Science/328790_a_330119]
-
proză apărute după islam, însă acestea reiau relatări păstrate din tradițiile anterioare în legătură cu războaiele arabilor. Din acestea rezultă că o sursă importantă de sclavi și mai ales de sclave o constituiau luptele între triburile arabe sau între acestea și alte neamuri. Istoria a păstrat numele unor dintre femeile sclave, mai ales când erau de origine ”nobilă” sau mamele unor personalități importante. Pe de altă parte, prin comerț, sau cu alte ocazii, arabii ajungeau în ținuturi relativ îndepărtate; alteori, străinii veneau în
Mawālá () [Corola-website/Science/329407_a_330736]
-
o altă vatra de sat, întemeiata de strănepoții lui Pancu. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, „1-a biserică este în Lucavăț, cu popa”. Din acel Luca, feciorul lui Pancu, se trage neamul Lucavăț [apoi Cazacul, Căzăcel/Căzăcescul, Lukawiecki, Wassilko-Lukawiecki, Wassilko/Vasilco]. Dania marelui voievod a fost întărită prin uricul lui Alexandru Lăpușneanu, în 7 mai 1565, pentru satul străbunilor lor, iar ulterior pentru părți dintr-o mulțime de sate din nordul Moldovei
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
cei patru frați au fost numiți cămărari al imperiului, apoi "conți Wassilko von Serecki" în actul de nobilare la 29 august 1918 (diplomă de la 19 octombrie al anului) de către Carol I al Austriei. Familia Wassilko a fost singura familie de neam românesc, care a purtat titlul de conte. Din timpul înființării Camerei Superioare a imperiului austriac la 18 aprilie 1861 și numirea lui Iordachi Baron de Wassilko în acest gremiu, familia a avut mereu un sediu fix în această casă, din
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
unor ediții speciale ale revistei „Limba Română” și a unor lucrări tematice au contribuit la limpezirea multor aspecte legate de identitatea națională a populației majoritare din Republica Moldova. Publică articole, studii, reportaje, eseuri, interviuri etc. vizând diverse aspecte ale reafirmării unității neamului, valorificării patrimoniului lingvistic, literar și cultural autohton. Îngrijește rubrici de revistă, inclusiv cu tematică literară, antrenând la elaborarea lor scriitori, critici și istorici literari, lingviști, publiciști etc. Realizează, în special după 1988, un ciclu de dialoguri cu distinse personalități ale
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]
-
Cuvinte și imagini" (1997, 228 p.) și "Limba română. Limbă, literatură, civilizație" (1997, 212 p.), ambele volume semnate de prof. Valeriu Rusu (Franța); "Cetăți de pe Nistru. Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă" (1998, 212 p.), colectiv de autori; "Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul" (1998, 252 p.) de Nicolae Matcaș; "Itinerar sociolingvistic" de acad. Silviu Berejan (Chișinău, 2007, 240 p.); Anatol Ciobanu, "Reflecții lingvistice" (Chișinău, 2009, 340 p.); Nicolae Corlăteanu, "Testament. Cred în izbânda limbii române. Studii. Comunicări. Memorii" (Chișinău
Alexandru Bantoș () [Corola-website/Science/330951_a_332280]
-
nu s-a bucurat de aprecierea savanților musulmani sau a poporului, ba chiar i s-au adus anumite porecle de ocară, ajungând să fie cunoscut drept Mülakkap Mustafa Efendi, "Mustafa Efendi cel poreclit". Mama poetului, Saliha Hatun provenea din renumitul neam al "Karaçelebizâdeler"-ilor, prezent încă din vremea căderii Constantinopolului (1451- 1471). Această familie de prestigiu avea să fie zdruncinată de uciderea prin linșare a bunicului viitorului poet și cuprinsă de nesiguranța vieții, proprietății și onoarei, ba chiar de teama unui
Nedim () [Corola-website/Science/330949_a_332278]
-
și soția sa aveau legături "prea conexe". Anularea căsătoriei lui Edwy cu Ælfgifu a fost neobișnuită și a fost împotriva voinței lor, în mod clar din motive politice din partea susținătorilor lui Dunstan. Biserica, la acea vreme, considera orice unire cu neamuri înrudite până la gradul al VII-lea ca fiind incestuoasă. (Acest lucru s-a redus la patru până în 1215). Dunstan, în timp ce se afla în exil, a devenit influențat de benedictienii din Flandra. Un partid pro-Dunstan și pro-benedictin a început să se
Edwy al Angliei () [Corola-website/Science/331029_a_332358]
-
(alternativ Rășcanu sau Rîșcanu) este un neam de boieri moldoveni cu rădăcini în vremea descălecătorului Bogdan. Genealogistul Gheorghe Ghibănescu a consacrat în 1915 familiei Râșcanu volumul X al seriei sale "Surete și Izvoade". În acest volum a fost publicat și arborele genealogic al familiei care ulterior a
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
al seriei sale "Surete și Izvoade". În acest volum a fost publicat și arborele genealogic al familiei care ulterior a fost completat de istoricul Gheorghe G. Bezviconi iar apoi actualizat de arhitectul Dan Râșcanu. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Râșcanilor s-a bifurcat într-o ramură boierească și alta răzeșească care au pierdut în timp conștiința originii comune. Primul „Râșcan” este consemnat la sfârșitul sec. XIV, pe vremea lui Iuga Vodă (fratele lui Bogdan I al Moldovei) care în urma
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
Râșcanu, deși mai puțin însemnată, a avut momente însă, când membri ai acestei familii au putut imprima vremii rostul persoanei lor și au luat parte directă la înfăptuirea actelor politice de așa natură ca să asigure o pagină celebră în istoria neamului lor”. Dintre mebrii mai de seamă ai familiei boierilor Râșcanu se pot enumera: Din ramura răzeșească a familiei s-au ridicat personalități precum: <br>
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
Ciprian sau Kyprianos (în limba greacă: Κυπριανός, n. 1756, Strovolos, Cipru - d. 9 iulie 1821, Nicosia) a fost arhiepiscop al Ciprului și martir al neamului în perioada Revoluției grecești de la 1821. A fost executat de către turci prin spânzurare, împreună cu alți trei episcopi care au fost decapitați. Este considerat un ierarh cu vederi largi, personalitate dinamică și educație vastă. Ciprian s-a născut la Strovolos, în
Ciprian al Ciprului () [Corola-website/Science/334953_a_336282]
-
Mihailidis, i-a dedicat mai multe versuri, inclusiv în poemele „9 iulie 1821 în Nicosia Ciprului” și „La moartea părintelui meu Ciprian”. Moartea eroică a lui Ciprian l-a determinat pe pictorul cipriot Iorgos Mavroghenis să picteze tabloul „Spânzurarea martirului neamului Ciprian”, care se păstrează în prezent la Fundația Arhiepiscopului Macarie al III-lea. Un monument din marmură (bust ridicat pe o coloană înaltă) al arhiepiscopului Ciprian a fost realizat de sculptorul Georgios Bonanos. Este plasat în apropierea palatului Arhiepiscopiei din
Ciprian al Ciprului () [Corola-website/Science/334953_a_336282]
-
fost dată în funcțiune o haltă CFR, aflată la nord la o distanță de 300 m, haltă legată de cimitir printr-o alee. Vizita regală a avut loc la 31 august, cu care ocazie locul a fost declarat "Cimitirul Eroilor Neamului". Regele Ferdinand a plantat un gorun. De asemenea, au fost plantați goruni în numele reginei Maria și al generalului Berthelot. La 1 noiembrie 1931 pe mormântul lui Avram Iancu a fost așezată o lespede inscripționată. La 6 decembrie 1935 sub gorunul
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
țebeni căzuți pe câmpuri de luptă din Galiția, Italia și Franța și care nu s-au mai întors. Pe fața dinspre nord conține inscripția „"RECUNOȘTINȚĂ EROILOR COMUNEI ȚEBEA. AICI AMINTIȚI CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ PENTRU APĂRAREA PATRIEI ȘI ÎNTREGIREA NEAMULUI ÎN RĂSBOIUL MONDIAL DE LA 1914-1918. OMAGIUL SOC(IETĂȚII) SFT. GH(EORGHE) DIN ȚEBEA 5-XII-1931", iar pe postament "SÂNGELE MORȚILOR LUPTĂ ÎN INIMA VIILOR"”. Monumentul, memorial al eroilor Țebei căzuți în al Doilea Război Mondial este amplasat lângă colțul de nord-vest
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
crucea este protejată de o vitrină de sticlă. Este în realitate un stejar ("Quercus robur"), în vâstă de circa 200 de ani, având o înălțime de 12 m. În decursul timpului, în semn de recunoștință pentru eroii moților și ai neamului românesc, au mai plantat goruni ("Quercus petraea") în cimitir diverse pesonalități. Cu ocazia manifestărilor din 1924 au plantat goruni regele Ferdinand I și Regina Maria și s-a plantat un gorun în numele generalului Berthelot. În anul 1966, prezent la Țebea
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
de ciment care proteja vechiul gorun al lui Horea, puiet care în acel moment avea aproape 10 ani și care s-a prins. Pe aleea de la intrarea de la nord este situată o placă a cărei inscripție este „"ȚEBEA — INIMĂ DE NEAM ȘI ȚARĂ, PANTEON AL MARTIRILOR LUPTEI PENTRU LIBERTATE ȘI NEATÎRNARE"”. Între cele trei morminte, ale lui Iancu, Buteanu și Groza se află o placă de marmură cu inscripția "ÎN AMINTIREA CELOR TREI CONDUCĂTORI AI REVOLUȚIEI DE LA 1848 ÎNMORMÂNTAȚI ÎN ACEST
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
când trăia în Ungaria contele Otto de Lisch. Acest senior descinzând în țară, localitatea ce stăpâni se numi "Oteteliș", după care derivă și numele. familiei" (Octav-George Lecca, "Familiile Boerești Române"...op.cit.). O poveste la fel de neverosimilă este relatată în articolul consacrat neamului Obedenilor: "Origina acestei familii din Craiova pare a fi italiană. În cartea de aur a cavalerilor de Malta se găsesc înscriși cavalerii Obedino, cruciați, prin secolul XIII. Aceștia dând mai multe ramuri, s-au perpetuat în evul mediu și se
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
Roma a intervenit pe lângă guvernul țării gazdă pentru a obține permisiunea de a înființa un birou cu această destinație. Însuși șeful misiunii diplomatice de la Roma, Alexandru Lahovary, a cerut oficial permisiunea guvernului italian ca "„românii să-și facă datoria față de neam”". La aceste demersuri s-au adăugat eforturile de organizare a prizonierilor români întreprinse de doi profesori de la Universitatea din București: transilvăneanul Simion Mândrescu (profesor de limba și literatura germană) și George G. Mironescu. Aceștia au devenit principalii exponenți ai intereselor
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
tătari, care să-i aducă o nouă soție. Convoiul s-a deplasat pe traseul Iași - Tighina - Galați - Silistra - Burgas - Saray (?) - Istanbul - Eskișehir - Ankara - Samsun - Erzurum - Kutaisi - Oceac [Oceakov], în actuala regiune rusă Kabardino-Balkaria. Viitoarea mireasă trebuia să fie frumoasă, de neam ales, cel puțin de „"mirza"” ("mir"=domn, "zade"=fiu), virgină și de religie creștină. Ecaterina îndeplinea toate aceste condiții: era fiica unui „"mârzac"” (prinț) cerchez, avea o educație aleasă, vorbea patru limbi și, se pare, știa să citească. Catargie a
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
fiica fratelui său, Pheres, conform uneia dintre versiuni), cu care a avut patru copii: doi băieți, pe Bias și Melampus, și două fete, pe Aiolia și Perimela (sau Perimele). Copiii lui Amythaon și urmașii acestora sunt desemnați uneori ca formând neamul Amythaonizilor, răspândit ulterior în întregul Peloponez. Nu există o concordanță deplină a surselor literare în ceea ce privește identitatea mamei lui Melampus. Uneori, chiar în cadrul aceluiași text sunt prezente mai multe variante diferite. Astfel, în "Biblioteca" lui Apollodor, Eidomene este descrisă fie ca
Melampus () [Corola-website/Science/331968_a_333297]
-
Vintilă este atras de o parte a boierimii într-o ambuscadă și este ucis pe malul Jiului în iunie 1535. "„Odată cu el dispare nu știm în ce împrejurări și Barbu III Craiovescu ultimul vlăstar în linie bărăbătească, sigur dovedit, al neamului său”". Nu mai sunt cunoscute date certe despre el după 1535 și nici dacă a avut urmași. Totuși este foarte posibil ca el să fie acel "„Barbu banul moșul nostru”" menționat într-un hrisov din 1654 al lui Matei Basarab
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]