26,075 matches
-
putut spune c-a căzut peste bord, dar asta naște discuții. Da’ și Eddy a avut noroc cu caru’. Chiar c-a avut. După aia am ieșit din curent și am ajuns la marginea golfului, unde apa nu mai era albastră, ci verzuie; se vedeau deja cazinourile de pe Long Reef și cele de pe Western Dry Rocks, catargele vaselor ancorate la Key West și hotelul La Concha, Înălțîndu-se dintre toate casele mici, și o grămadă de fum ridicîndu-se din locurile unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ale Thompson-urilor. La umbra unui copac, În spatele mașinii pe care era montat reflectorul, stătea un negru. Purta o pălĂrie de paie turtită și cu boruri Înguste și o haină de alpaca. Pe sub cămașă, purta la gît un colier din mărgele albastre voodoo. Stătea-n tăcere și urmărea raza reflectorului. Lumina trecea În continuare peste cîmpul părĂginit unde fata stătea Întinsă, cu bărbia Înfiptă-n pămÎnt. Nu se mișcase de cînd auzise Împușcăturile. Își simțea inima bătÎnd, lipită de pămÎnt. — O vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Se urcă pe locul din față, așa că acum stăteau doi lîngă șofer, și cele patru mașini intrară pe drumul principal, care ducea spre Havana. Înghesuit pe scaunul din față, negrul Își băgĂ degete sub guler și prinse colierul de mărgele albastre voodoo. Stătea În tăcere, ținînd mărgelele Între degete. Fusese muncitor În docuri Înainte de a primi slujba asta de informator al poliției - pentru seara aceea de muncă avea să primească 50 de dolari. 50 de dolari Înseamnă mult În Havana, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la bani acum. CÎnd intrară pe șoseaua luminată de la Malecon Își Întoarse puțin capul și, privind În spate, văzu chipul fetei strălucind mîndru; Maria Își ținea capul sus. Negrului i se făcu frică și-și strînse tare colierul. Dar mărgelele albastre nu-l puteau ajuta cu nimic În privința fricii care-l cuprinsese, pentru că acum lupta se dădea Împotriva unei magii mult mai vechi. Leul cel bun A fost odată ca niciodată un leu care trăia În Africa Împreună cu ceilalți lei. Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
semn soră-si să se tragă și mai În spate. Intrară În mlaștina cu cedrii, mișcîndu-se la fel de tăcuți ca niște căprioare. Îl știu pe tip. E un nenorocit. — Zicea că de patru ani te urmărește. — Știu. — Celălalt, Ăla În costum albastru și cu fața de zici că-i scuipat cu tutun, e trimis de stat. — Bine. Acu’, că i-am văzut cum arată, ar fi bine să mă duc. Te descurci s-ajungi acasă? — Sigur. O tai peste deal, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Suzy. Așa se-ntîmplă mereu. Nick se-ntinse cu soră-sa pe un pat din mlădițe, sub un adăpost pe care-l construiseră Împreună la marginea pădurii; cum stăteau acolo, puteau să vadă panta din față, mlaștina cu cedri și dealurile albastre din zare. — Piticot, dacă nu-i destul de comod putem să mai punem niște rășină de pe copacu’ Ăla. În seara asta ne mulțumim cu ce avem, o să fim prea obosiți. Da’ mîine putem să-l facem bine de tot. — E minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ajunse din urmă, Juma privea În spate, pe drumul pe care veniseră, și apoi la niște dealuri pietroase din depărtare, ca niște insule În șesul uscat, și În cele din urmă păru a se orienta către culmile a trei dealuri albastre care se vedau departe, la orizont. — De-acum Juma știe unde să mergem, Îi explică taică-său. Și Înainte credea că știe, dar acum am dat peste asta, spuse privind Înapoi, la cîmpia prin care merseseră toată ziua. Se merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mic de statură și purta o bască pe cap. Pe sub ea se vedea un bandaj Înfășurat În jurul frunții. Și cel de care era prins cu cătușe purta o bască, numai că avea un gît gros, era Îmbrăcat Într-un costum albastru și-și purta basca de parcă și-ar fi pus-o special pentru drumul Ăsta. Ceilalți doi bărbați erau cam de aceeași statură, doar că cel dinspre culoar avea gîtul mai gros. — Șefu’, Îmi dai o țigară? Îl Întrebă pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Débine-toi. — Ceux sont des poivrots pourris, spuse Claude. — Și pe vremea lui Napoleon erau bețivi. — Probabil. — Sigur. Poți să stai liniștit În privința asta. Stăteam Întinși În iarbă și mirosea a vară adevărată și muștele, cele obișnuite și cele mai mari, albastre, Începuseră să se adune pe cadavrele din șanțuri, iar pe lîngă dîrele de sînge de pe drum Începuseră să se strîngă fluturi albi și galbeni. Nu știam că fluturii mănÎncă sînge, spuse Red. — Nici eu. — Sigur, cînd mergeam noi la vînĂtoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nu ți-ar fi tare dor de ei? Mereu mi-e dor de ei. Puseseră curcanul pe bancheta din spate și era așa de greu, cald și frumos, cu bronzul strălucitor al penelor, atît de diferit de penele negre și albastre ale curcanilor domestici, și mama lui David era atît Încîntată, că nu mai putea scoate un cuvînt. — Nu, lasă-mă să-l țin eu, spusese. Vreau să mă mai uit la el. Îl băgĂm În spate mai Încolo. El Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mai ușor să vezi cu ochii minții decât ceea ce ai în fața ta... De fapt nu mă împiedecă nimic să văd și de aici unde ne-am întâlnit ce ai vrea tu să-mi arăți... Atunci privește tu la dealurile astea albastre ale Iașilor și spune-mi dacă vezi ce văd și eu... Ieșeanul face „o cercetare” de jur împrejur și după o vreme își dă cu palma peste frunte: Da’ bine, vere! Din aiștia îmi ești? Colinzi podgoriile Iașilor așa de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
care nu poate lipsi o ulcică cu vinișor, va pune capăt acestei zile pline... Pentru că toamna asta ține cu noi, să știi că de mâine mă țin hojma de tine și nu te slăbesc până n-am colindat toate dealurile albastre ale Iașului. Atunci, pe mâine! -Mâine ne vedem tot aici. Numai să-ți faci bine lecțiile, vere, că dacă ai dat de-a bâca ca ursul în huci, nu te iert! N-am să am hodină până n-am să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ce am băgat de seamă că scrie în majoritatea actelor care vorbesc despre vii? Dacă n-ai să-mi spui, de unde să știu? Am observat că unde este o vie este și o livadă. Cum se vede treaba, cele dealuri albastre ale Iașilor erau pline de vii, livezi și în rest... pădure! De unde ai dedus faptul că în rest era pădure? În multe acte se vorbește de curățirea locului împădurit pentru a se planta vie. Apoi în multe acte domnești se
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
apă curată și,... urcau în „călcătoare”... Acolo, dă-i dans, vere!... Și nu se dădeau bătuți, până ce, și ultima bobiță nu era zdrobită!... Cred că n-ai să mă crezi lăudăros dacă am să-ți spun că umblând pe dealurile albastre ale Iașilor am dat peste oameni care încă mai păstrază documente vechi originale. Mai zilele trecute am citit „Diata Mariei Palade”, întocmită la 12 aprilie 1791. Apoi am dat peste numele unui loc pe care îl știam din documentele descoperite
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
bucurat hangița. Nu-i altul decât banalul client. Și acum am să-l las pe vărul meu să-ți povestească din ce pricină ne aflăm noi aici. Dumnealui e vărul dumneavoastră? - a întebat hangița, fixându-mă din nou cu țintele albastre ale ochilor. Așa îi spun eu. Totul s-a întâmplat acum câțiva ani buni, în Piața Unirii. Priveam amândoi vânzoleala porumbeilor și atunci eu n-am de lucru și îl întreb așa într-o doară: „Ești ieșean, vere?” Și? - a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
era înalt, frumos și drept cum îi bradul. Avea un chip parcă era rupt din soare. Pielea feței, să o tai cu un fir de păr. O gură frumos croită și dinții parcă erau din piatră scumpă. Ochii...Ce ochi! Albaștri cum îi sâneala cerului și luminoși ca două stele. Părul castaniu... numai inele. Gospodar și harnic fără pereche. Toți îl știau de Jănel. De mititel o învățat covălia. Făcea niște căruțe băiatul ista de tocau ca ceasul...Dacă îți potcovea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
-i cu îngerul alb? Uite cum vine vorba, gospodarule. Ingerul cel alb era o soră. O soră medicală de la spitalul cela unde ședea băiatul. Avea un chip alb ca spuma laptelui și niște ochi în care erau adunate toate florile albastre ale pământului. Mâinile...mâinile erau calde și moi cum îi puful de gâscă. Când o deschis ochii flăcăul, îngerul a izbucnit întâi în râs, apoi a început să plângă, murmurând cuvinte neînțelese...Vorbea într-o limbă pe care el nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cu ani înainte în vâltoarea orașelor mari ale lumii. Mă aștepta acolo, cu privirea ‐ ncălzită de dorul copilului dus de mult în lume străină, la învățătură și pricopseală! O, ce dureros de dulce m‐a‐ nvăluit privirea ochilor ei, calzi, albaștri și duioși! Am strâns‐o la piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
dacă puteți. Soarele e și el o stea. Adică mai bine nu vă uitați, că puteți orbi. Ați înțeles că nu se poate naște o fetiță pe așa ceva? Primul lucru pe care l-am observat la Ana sunt pantofii ei albaștri. Niște pantofi fermecați. Ana umblă mult prin lume, iar ei, pantofii, nu se tocesc niciodată și nici nu prea greșesc drumul. Dar de ce sunt albaștri? Albastrul e culoarea păcii din suflet și a gândului înțelept - spune PAM. Albastrul te ajută
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
fetiță pe așa ceva? Primul lucru pe care l-am observat la Ana sunt pantofii ei albaștri. Niște pantofi fermecați. Ana umblă mult prin lume, iar ei, pantofii, nu se tocesc niciodată și nici nu prea greșesc drumul. Dar de ce sunt albaștri? Albastrul e culoarea păcii din suflet și a gândului înțelept - spune PAM. Albastrul te ajută să descoperi mai repede adevărul? Vom vedea. Albastru, adică senin, fără nori, fusese și cerul de deasupra Țării lui Verde Împărat înainte de venirea zmeilor. Nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
capului, dar nu seamănă cu antenele extratereștrilor ci mai degrabă cu coarnele unui melc. Sunt însă destul de lungi și grele, motiv pentru care s-au îndoit în jos, ca două paranteze. Poartă de obicei o rochie albă și pantofii ei albaștri, fermecați, care nu se tocesc niciodată, o ajută să pășească nu numai pe orice drum de pe Pământ, ci și pe oricare stea. Sau, mai bine zis, pe oricare planetă, care a fost cândva o stea. Nu numai pe „Steaua Iubirii
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pe care nu le băgai în seamă. Prințul Culorilor are mulți ani dar e, totuși, tânăr, pentru că, să știți, copii, viața nu are vârstă, viața nu îmbătrânește, iar Prințul e plin de viață, e vesel, curajos și înțelept. Iubește cerul albastru, soarele, dar îi plac și ploile, zăpezile, gerul, urcușul și drumurile lungi. Nu e un prinț de azi sau de ieri, vă spuneam, e un prinț de demult și pentru totdeauna. Vine, adică, din străvechime. Tot de acolo a adus
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
mă transform, mă auto-declar, în mintea mea, reporter de război... Da, da, dacă mi-am spus că sunt reporter de război, parcă mi-a mai trecut spaima. Mai ales că, iată, Ana o atinge pe zmeoaică ușor, cu pantoful ei albastru și - minune! - fiara se preface pe dată în stană de piatră. Nu mai are chip de om, are chip de balaur. Văd cu ochii mei, pentru prima dată în viața mea, statuia unui zmeu. Și pentru că ea nu se mișcă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Nu mai are chip de om, are chip de balaur. Văd cu ochii mei, pentru prima dată în viața mea, statuia unui zmeu. Și pentru că ea nu se mișcă, mie îmi vine să râd. Ana deschide, tot cu pantoful ei albastru, ușa palatului și intrăm. Întuneric. Pustiu. Nici urmă de paznici, nici urmă de servitori. A, uite aici undeva trebuie să fie Împăratul. Intrăm într-o cameră mare. Foarte palid și foarte trist, cu barba albă, lungă, ochii verzi, Împăratul zace
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și voi găsi, împreună cu licuriciul, castelul Prințului din Munții Carpați. Rămâi cu bine, Măria Ta! Voi face tot ce mi-ai spus. Te du cu bine, copilă! Am plecat grăbiți. Abia mă pot ține de Ana. Eu n-am pantofi albaștri, dar am patru picioare sprintene și merg în salturi. Ea merge și tace, eu fac câte un salt și mă gândesc. La cine? La mine. Ies puțin din visul lui Pam și vă invit în gând la mine. Iată ce
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]