24,570 matches
-
Italia postbelică era extrem de politizată și indisociabil legată de problema comunismului. Majoritatea covârșitoare a tinerilor intelectuali italieni, chiar și unii dintre cei mai fervenți simpatizanți ai fascismului, se formaseră În umbra lui Benedetto Croce. Amestecul crocean de idealism hegelian În filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a adaptat conștient comunismul pentru uzul intelectualilor italieni, după o formulă proprie: „jumătate Croce, jumătate Stalin”. Formula a avut un succes uriaș. Oameni ca Giorgio Amendola, Lucio Lombardo Radice, Pietro Ingrao, Carlo Cassola și Emilio Sereni, care proveneau din lumea filosofiei și a literaturii, au urmat toți calea de la antifascismul liberal al lui Croce la marxism, devenind cei mai talentați lideri ai Partidului Comunist Italian. După 1946 li s-au alăturat cei dezamăgiți de incapacitatea Partidului Acțiunii de a transforma În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Început. Când Jean-Paul Sartre a fondat Les Temps Modernes În 1945, din consiliul de redacție făceau parte nu numai Simone de Beauvoir, ci și Maurice Merleau-Ponty și chiar Raymond Aron, reflectând un larg consens În jurul politicii de stânga și a filosofiei existențialiste. Eticheta din urmă i se aplica (Întru neplăcerea sa) și lui Albert Camus, pe atunci prieten bun cu Sartre și Simone de Beauvoir: ca editorialist al cotidianului Combat, el era cel mai influent scriitor din Franța postbelică. Toși Împărtășeau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai greu nostalgia transformărilor radicale. În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că „socialismul democratic, ale cărui origini În Europa sunt morala creștină, umanismul și filosofia clasică, nu ține să proclame adevăruri absolute”. Conform acestui document, statul trebuie „să se limiteze la a influența economia prin metode indirecte”. Libertatea pieței muncii și a bunurilor era vitală: „Dirijismul economic totalitarist distruge libertatea”6. Era o recunoaștere tardivă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
realismul american, erau tocmai subtilitatea și rafinamentul intelectual: capacitatea tipic franceză de a Învesti interacțiunile umane cele mai banale cu semnificații culturale epatante. În Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969) de Eric Rohmer, Jean-Louis - un profesor de filosofie din provincie interpretat de Jean-Louis Trintignant - e nevoit, din cauza zăpezii, să petreacă o noapte pe canapeaua lui Maud (Françoise Fabian), o tânără de o inteligență seducătoare, iubita unei cunoștințe. Catolic, Jean-Louis e chinuit de implicațiile etice ale situației și de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber sau Durkheim. „Teoria” nu era nici filosofie: cei mai importanți filosofi occidentali ai timpului - Bertrand Russell, Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie ocupați cu alte subiecte, iar gânditorii din estul Europei - Jan Patočka sau Leszek Ko³akowski - erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intelectuale și obsesiile politice ale anilor ’60 În Europa nu pot fi Înțelese decât În lumina fascinației durabile exersate de Marx și marxism. În 1960, Jean-Paul Sartre scria În Critique de la raison dialectique (Critica rațiunii dialectice): „Consider că marxismul reprezintă filosofia supremă a timpului nostru”. Credința de nezdruncinat a lui Sartre nu era Împărtășită de toți, dar Întreg spectrul politic era de acord că oricine Încearcă să Înțeleagă lumea trebuie să ia În serios marxismul și moștenirea sa politică. Raymond Aron
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o reacție sinceră În universitate. Procesul secret al celor doi studenți a fost un șoc; s-a cerut nu numai eliberarea lor, ci și publicarea Scrisorii și a lucrării anterioare. Savanți consacrați le-au luat apărarea. Leszek Ko³akowski, profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia, se adresa anul următor studenților de la Institutul de Istorie la la sesiunea plenară prilejuită de cea de-a X-a aniversare a Partidului Comunist Polonez din octombrie 1956. Toamna anului 1956 a fost o ocazie ratată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
individ și clasă, clasă și societate, societate și stat, bine cunoscută ca formă, dacă nu În conținut, tuturor gânditorilor și militanților din secolul al XIX-lea. Cultura anilor ’70 s-a axat nu pe colectiv, ci pe individ. După ce detronase filosofia pentru a deveni arhidisciplina anilor ’60, antropologia a fost eclipsată la rândul ei de psihologie. În deceniul anterior, tinerii marxiști foloseau masiv conceptul de „falsă conștiință” pentru a explica incapacitatea muncitorilor (și nu numai a lor) de a se elibera
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În metanarațiuni”. Ca de atâtea ori În deceniile trecute, sursa profundă (adesea nemărturisită) a influențelor intelectuale predominant franceze era... germană. Scriitorul italian Elio Vittorini observa cândva că, de la Napoleon Încoace, Franța s-a dovedit impermeabilă la orice influență străină În afară de filosofia romantică germană - lucru la fel de adevărat În 1957, când remarca a fost făcută, ca și 20 de ani mai târziu. Dacă generația precedentă, cu sensibilitatea ei umanistă, fusese atrasă de Marx și Hegel, posomorâtul deceniu al șaptelea a fost sedus de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și efectele sale politice și epistemologice a creat o afinitate Între criticii modernității și progresului tehnologic de la Începutul secolului XX, ca Heidegger, și scepticii blazați ai erei „postmoderne” (iar Heidegger și alții au fost „spălați” astfel de conotațiile anterioare). Când filosofia germană, după ce trecuse prin gândirea socială franceză, a ajuns În criticismul cultural englez (formele sub care le era cunoscută celor mai mulți cititori din acea vreme), vocabularul său inerent dificil dobândise un grad de opacitate expresivă care a atras irezistibil o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că incomprehensibilul e semnul importanței”. Găsind În universități un public gata constituit, teoreticieni subit adulați precum Lacan sau Derrida au Înălțat curiozitățile și paradoxurile limbajului la rang de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală și politică. În instituții precum Centrul de Studii Culturale Contemporane al Universității din Birmingham, noul avânt teoretic Îl continua firesc pe cel vechi. Marxismul a fost debarasat de insistența atavică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Fără destrămarea cumulativă a acestei prezumții În cursul unor decenii dificile, nici thatcherismul, nici o volte-face precum cea a lui Mitterrand nu ar fi fost cu putință. XVIIItc "XVIII" Puterea celor fără de puteretc "Puterea celor fără de putere" Marxismul nu e o filosofie a istoriei, este singura filosofie a istoriei, și să renunțăm la ea Înseamnă să săpăm groapa Rațiunii istorice. Maurice Merleau-Ponty Vorbesc despre drepturi fiindcă numai ele ne vor permite să ieșim din acest joc de lumini și umbre. Kazimierz Brandys
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prezumții În cursul unor decenii dificile, nici thatcherismul, nici o volte-face precum cea a lui Mitterrand nu ar fi fost cu putință. XVIIItc "XVIII" Puterea celor fără de puteretc "Puterea celor fără de putere" Marxismul nu e o filosofie a istoriei, este singura filosofie a istoriei, și să renunțăm la ea Înseamnă să săpăm groapa Rațiunii istorice. Maurice Merleau-Ponty Vorbesc despre drepturi fiindcă numai ele ne vor permite să ieșim din acest joc de lumini și umbre. Kazimierz Brandys Societatea totalitară este oglinda deformată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu a Însemnat doar o reglare de conturi Între două generații de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă vreme. Din același an datează Revoluția În dezbatere, o lucrare inedită În care istoricul François Furet demola sistematic „catehismul revoluționar” prin care francezii au fost Învățați timp de zeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Isaiah Berlin drept „oribila soluție germană la povara dilemei morale”. Cuvinte cam aspre, fiindcă nemții nu erau nici pe departe singurii europeni care s-au Înjosit pe altarul necesității istorice, deși este adevărat că ideea Își are originea În filosofia romantică germană. De unde vidul apărut acum În gândirea politică europeană: dacă nu mai rămăsese nici o „mare cauză”, dacă tradiția progresistă era cu un picior În groapă, dacă Istoria (sau necesitatea) nu mai putea fi invocată În mod credibil pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cultura politică occidentală de astăzi. Am trecut de la istoria Învingătorilor la istoria victimelor, remarcă ei. Foarte bine, atunci să fim consecvenți. Chiar dacă nazismul și comunismul erau foarte diferite ca intenție - sau, cum spunea Raymond Aron, „există o diferență Între o filosofie a cărei logică e monstruoasă și o filosofie căreia i s-a dat o interpretare monstruoasă” - asta nu le consolează cu nimic pe victime. Suferința umană nu se măsoară În funcție de scopurile făptașilor. Conform acestui tip de raționament, pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istoria Învingătorilor la istoria victimelor, remarcă ei. Foarte bine, atunci să fim consecvenți. Chiar dacă nazismul și comunismul erau foarte diferite ca intenție - sau, cum spunea Raymond Aron, „există o diferență Între o filosofie a cărei logică e monstruoasă și o filosofie căreia i s-a dat o interpretare monstruoasă” - asta nu le consolează cu nimic pe victime. Suferința umană nu se măsoară În funcție de scopurile făptașilor. Conform acestui tip de raționament, pentru cei care au suferit sau au fost uciși acolo, gulagul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
283-284; moșieri 84-85; Politica Agricolă Comună (PAC) 283-284; procentajul În RDG 303-304; procentajul muncitorilor agricoli În Europa de Est 304; procentajul muncitorilor agricoli În Europa de Vest 303 Ferry, Luc 441 fertilitate - vezi rata natalității Festivalul Britanic 159 Festivalul de teatru de la Avignon 350 filosofia germană 441 Fini, Gianfranco 642, 718 Finkielkraut, Alain 693, 715 Finlanda; membră a Uniunii Europene 654; Tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică 138 „fir roșu” Între Washington și Moscova 237 Fischer, Joschka 453 Fischler, Franz 698 Fish, Hamilton 94 Flanner
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cărbunelui și Oțelului (CECO) 154; Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite 110; controlul statului asupra corporațiilor industriale 506-507; criticarea Planului Marshall 100; demonstrațiile de la Nanterre 377-378, 382; demonstrațiile studențești 377-381; depopularea satelor 503; descentralizarea regională 643; divizarea politică 503; efectul filosofiei germane 441; efectul luptelor coloniale 268; eforturile de modernizare politică internă 268; epurarea colaboraționiștilor 52; EuroDisney 718; „evenimentele” din mai 1967 377-381; evreii - vezi evrei; fermele În perioada postbelică 282-283; Frontul Național 677, 679; Frontul Popular Francez 505; ghetouri urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
însă parte dintr-o tapiserie epică deasă, unde Agamemnon, Clitemnestra, Seneca și Egist trăiesc în devălmășie cu Oreste Mercantil Brâncoveanu, dar și cu specimene de stirpe autohtonă pură, ca Jogginguță, Panait Caragea sau Tudor Crevedia. Conform axiomei „câtă bufonerie, atâta filosofie” - enunțată într-un loc de naratorul însuși -, aproape fiecare personaj este dublat de un alter ego cu clopoței la tichie, chiar dacă acesta din urmă are o existență de hârtie și deambulează prin spații intergalactice. Rețeta prozei SF, prizată la cenaclul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
Cuza" din Iași, promoția 2010, în cadrul proiectului de cercetare Vigne, vin et alentours, care s-a desfășurat sub egida prestigioasei Catedre UNESCO Culture et Traditions du vin, cu sediul în Dijon, Franța. 1 Mitologia poate fi definită ca și o "filosofie în imagini" (J. Bottéro, Le plus vieux récit du déluge, L'histoire, nr. 31, Paris, februarie 1981, p. 118). 3 A. H. Krappe, Mitologie universală, Pari, Payot, 1930, p. 11. 4 "Literatura vedică" povestește că Indra, "regele zeilor" avea o
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
publicist. Este fiul Floarei Vedinaș, țărancă. Urmează școala generală în satul natal și în comuna Valcău de Jos, o școală profesională (1961-1964) și Liceul „Ioan Slavici” (1964-1968) la Arad, Facultatea de Filologie, secția română-germană (1968-1972), și Facultatea de Istorie-Filosofie, secția filosofie (1975-1981), la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Își susține doctoratul în filosofie în 1996 cu teza Structuri arhaice în cultura populară română din Transilvania. Angajat în 1972 instructor la Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Cluj, este transferat în 1975
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
natal și în comuna Valcău de Jos, o școală profesională (1961-1964) și Liceul „Ioan Slavici” (1964-1968) la Arad, Facultatea de Filologie, secția română-germană (1968-1972), și Facultatea de Istorie-Filosofie, secția filosofie (1975-1981), la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Își susține doctoratul în filosofie în 1996 cu teza Structuri arhaice în cultura populară română din Transilvania. Angajat în 1972 instructor la Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Cluj, este transferat în 1975 la Casa Municipală de Cultură. În 1990-1992 ocupă un post de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, unde este și rector între 1970 și 1976. A fost redactor la „Contemporanul”, „Tânărul scriitor”, redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (1965-1968) și redactor-șef la „Amfiteatru” (1969-1974). A mai colaborat la „Revista de filosofie”, „Gazeta literară”, „Era socialistă”. Estetician de formație marxistă, A. încearcă, în volumele Ce se va întâmpla mâine? (1972) și Artă și speranță (1974), abordarea fenomenului artistic contemporan din perspectiva unei gândiri marxiste eliberate de dogmatism. Necesitatea reexaminării conceptelor estetice tradiționale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]