24,784 matches
-
mai adesea, austriacul Își dezvăluia prejudecățile (ca și Jean-Marie Le Pen) În mod indirect - de pildă, orice lucru supărător În viața publică era ilustrat de oameni ce erau, Întâmplător, evrei. Dar țintele predilecte, pentru el și suporterii lui, erau cele recente, cum ar fi Uniunea Europeană: „Noi, austriecii, nu ar trebui să dăm socoteală Uniunii Europene, nici Maastrichtului, nici unei idei internaționaliste sau alteia, ci numai patriei noastre”. În alegerile parlamentare din 1986, partidul lui Haider a câștigat 9,7% din voturi. Patru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o unitate benefică. În absența europenilor Încătușați din Est, cetățenii Europei de Vest au prosperat: scăpaseră de grija statelor sărace și Înapoiate apărute pe ruinele fostelor imperii continentale, iar umbrela militară americană Îi apăra de un reflux politic al trecutului recent. Această viziune, obtuză după părerea Estului, nu mai putea fi menținută după colapsul comunismului și destrămarea imperiului sovietic. Coconul fericit care era Europa Occidentală (cu comunitățile ei economice și zonele ei de comerț liber, cu alianțe externe liniștitoare și granițe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cale de Întoarcere nu exista. Comunismul din Europa de Est fusese răspunsul greșit la o Întrebare reală. În Occident, la aceeași Întrebare - „Cum să depășim catastrofa care a fost prima jumătate a secolului XX?” - s-a răspuns prin obnubilarea completă a istoriei recente și recapitularea unor succese din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (stabilitatea politică pe plan intern, o mai mare productivitate economică și o dezvoltare constantă a comerțului exterior), care au primit numele „Europa”. Însă după 1989 Europa de Vest postpolitică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apreciată de vechile orașe hanseatice precum Hamburg sau Lübeck și chiar mai lăudată de orașe ca Tallinn sau Gdañsk, dornice să se plaseze În centrul unei comunități baltice reinventate (acum cu accente occidentale), distanțându-se de patria-mamă și de trecutul recent. Dar pentru alte regiuni din țările membre, mai ales Germania și Polonia, Marea Baltică nu Înseamnă mare lucru. Dimpotrivă: În anii din urmă, perspectiva câștigurilor din turism a mânat Cracovia să insiste asupra orientării ei sudice, promovând imaginea de fostă capitală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai aglomerate șosele din Europa sau folosind rețeaua națională de cale ferată, Învechită și costisitoare. Dincolo de marginile Londrei și suburbiile ei, care Își Întindeau acum tentaculele până departe În sud-estul rural, a apărut un contrast regional fără precedent În istoria recentă a Angliei. La finele secolului XX, din cele zece regiuni administrative, numai trei (Londra, estul și sud-estul Angliei) atingeau sau depășeau media avuției naționale pe cap de locuitor. Restul Angliei era mai sărac, uneori chiar cu mult mai sărac. Nord-estul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecutului În scopuri ascunse, ci tocmai de ceea ce, la prima vedere, este un complement firesc al cunoașterii istorice: nostalgia. În ultimele decenii ale secolului, publicul a manifestat o fascinație tot mai mare pentru trecut ca artefact izolat, cuprinzând nu amintirile recente, ci pe cele pierdute: istoria nu reprezenta doar o sursă de Înțelegere a prezentului, ci ilustra cât de diferite erau lucrurile altădată. Istoria de la televizor (narată sau jucată), istoria din parcurile de distracție, istoria din muzee, toate reliefau nu ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece. Expoziția a atras mulți vizitatori nu tocmai tineri, pentru care monotonia gri a exponatelor era o amintire recentă. Însă reacția vizitatorilor sugera un grad de afecțiune și chiar de regret care i-a surprins pe curatori. Ostalgia, cum i se spunea În Germania, se hrănea din același gen de reminiscențe incomplete. Dacă ne gândim că RDG - ca să adaptăm
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însemna să fii francez sau britanic nu mai era atât de clar ca deunăzi. Alternativa, să devii cu grăbire „european”, era mult mai facilă În țări mici ca Belgia și Portugalia sau În locurile (ca Spania și Italia) unde trecutul recent nu era un motiv de mândrie 17. Dar, pentru națiuni crescute cu idei de glory și grandeur, „Europa” avea să rămână mereu o tranziție incomodă: un compromis, nu o alegere. Din punct de vedere instituțional, moda nostalgiei În Marea Britanie a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
castele, palate și „zone de o frumusețe naturală deosebită” - au devenit destinații turistice importante: unele locuite Încă de foștii proprietari, care Își lăsaseră averea prin testament națiunii În schimbul unor scutiri semnificative de impozite. Din anii ’50 până În anii ’70, trecutul recent a apărut și a reapărut Într-o versiune liniștitoare În filme de război, filme de epocă și mode vestimentare: o componentă aparte a acestei tendințe a fost reciclarea modei edwardiene, de la teddy boys la bărbi neîngrijite, culminând În 1977 cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Chirac) suferise schimbări care o făceau de nerecunoscut. Acum se cereau comentate nu continuitățile cu gloria de altădată - sau tragediile de demult -, ci mai degrabă discontinuitățile. Trecutul - trecutul revoluționar, trecutul țăranilor, trecutul lingvistic, dar mai presus de orice trecutul recent, de la Vichy la Alger - nu oferea soluții pentru viitor. Învinsă de transformările demografice și cele două generații de mobilitate sociogeografică, istoria Franței, odinioară impecabilă, părea gata să se șteargă din memoria națională. Teama de o eventuală dispariție a avut două
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu va fi niciodată deplină: America va avea cea mai mare armată, iar China va produce bunuri mai multe și mai ieftine. Dar nici America, nici China nu au un model de propus Întru emulația universală. În ciuda ororilor din trecutul recent - și, În bună parte, din cauza lor -, europenii sunt acum cei mai În măsură să ofere lumii un sfat modest despre cum poate fi evitată repetarea propriilor greșeli. Puțini ar fi anticipat acest lucru acum 60 de ani: secolul XXI ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o făcuseră În anii ’50, ori să Îi elogieze pe naziștii „buni”. În conștiința publică se Înrădăcina ideea că trecutul recent al germanilor era inacceptabil și rușinos. Proporțiile schimbării nu trebuie totuși exagerate. În anii ’60, unul dintre cancelarii vest-germani (Kiesinger) și președintele (Heinrich Lübke) erau foști naziști - o contradicție flagrantă cu imaginea de sine a republicii de la Bonn, sesizată prompt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor li se impuneau standarde diferite. La urma urmelor, Austria a avut după război un cancelar evreu (socialistul Bruno Kreisky), ceea ce nu se putea spune despre germani. Dar nimeni nu aștepta mare lucru de la austrieci. Raportarea lor senină la istoria recentă (la sfârșitul anilor ’90, aproximativ doi din cinci austrieci tot mai credeau că țara lor fusese mai curând victimă decât complice a lui Hitler, iar 43% considerau că nazismul „avea părți bune și părți rele”) nu făcea decât să confirme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naziștilor. La fel ca În Germania, interesul olandezilor pentru trecutul lor tăinuit a fost declanșat de procesele din Israel și Germania la Începutul anilor ’60. și, ca peste tot, și În Olanda cei născuți după război erau intrigați de istoria recentă și destul de sceptici față de povestea pe care o auziseră - sau mai degrabă nu o auziseră - de la „generația tăcută” a părinților lor. Schimbările sociale din anii ’60 au creat o breșă În zidul tăcerii oficiale cu privire la ocupație: Încălcarea tabuurilor sociale și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Algeria sau despre torturile practicate acolo de militari. Sfârșitul carierei lui de Gaulle nu a schimbat mare lucru În această privință, deși francezii mai tineri nu erau interesați de gloria națională și nu se identificau cu miturile din istoria recentă a Franței. În anii următori, francezii au devenit, fără Îndoială, mai conștienți de Holocaust și mai sensibili la suferința evreilor În general, poate și din cauza scandalului provocat de celebra conferință de presă susținută de Charles de Gaulle pe 27 noiembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
printre care Martin Walser, contemporan cu Habermas și o voce influentă În viața literară din RFG - Începeau acum să discute despre alt „trecut ignorat”: nu era vorba despre exterminarea evreilor, ci despre cealaltă latură, prea puțin abordată, a istoriei germane recente. De ce, Întrebau ei, n-ar trebui să vorbim, după toți acești ani, despre incendierea orașelor Germaniei sau chiar despre adevărul incomod că viața În Germania hitleristă nu era câtuși de puțin neplăcută (pentru nemți), cel puțin până spre sfârșitul războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În școli ca un război antifascist; dimensiunea sa rasistă era ignorată. În anii ’70, guvernul Cehoslovaciei a Închis sinagoga pragheză Pinkus și a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe ziduri. Când remodelau istoria recentă a acestei regiuni, autoritățile comuniste postbelice puteau conta pe un rezervor nesecat de sentimente antievreiești, pe care Îl ocultau chiar și retrospectiv (În anii ’70, cenzorii polonezi interziceau sistematic orice aluzie la antisemitismul interbelic). Dar est-europenii acordau mai puțină atenție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
polonezi să aibă acces nelimitat la arhivele rusești. Până În mai 2005, nici una dintre aceste cereri nu primise Încă acceptul Rusiei, iar amintirile continuau să provoace resentimente 16. De asemenea, rușii aveau propriile amintiri. Privită din statele-satelit, versiunea sovietică asupra istoriei recente era evident falsă, Însă pentru mulți ruși ea conținea mai mult decât un sâmbure de adevăr. Războiul chiar fusese un „mare război patriotic”; cele mai multe victime au fost soldați și civili sovietici; Armata Roșie eliberase Într-adevăr largi Întinderi din Europa de Est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din poveste entuziasmul și angajarea sinceră de la Începuturi. În al doilea rând, această nouă ortodoxie avea consecințe de ordin politic pentru prezent. Dacă cehii, croații, maghiarii și toți ceilalți nu jucaseră nici un rol activ În episoadele tenebroase ale trecutului lor recent, dacă istoria est-europeană de după 1939 - sau, În cazul rușilor, din 1917 până În 1991 - era În exclusivitate opera altora, atunci Întreaga epocă devenea un fel de paranteză În istoria națională, comparabilă cu locul pe care Îl căpătase regimul de la Vichy În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locului acestor versiuni În reprezentarea colectivă a europenilor) a constituit În ultimele decenii o realizare și o sursă a unității europene demnă de slavă. O realizare ce se va pierde Însă cu siguranță dacă nu este reînnoită permanent. Barbaria trecutului recent al Europei, „dublul” Întunecat Împotriva căruia s-a construit cu trudă Europa postbelică, se află deja În afara câmpului memoriei pentru europenii mai tineri. Într-o generație, peste muzee și mausolee se va așterne praful: vor fi vizitate, precum locul bătăliilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evenimentele narate nu-l face mai obiectiv și nici mai puțin pasionat. Într-un cuvânt, misiunea de istoric e subminată de aceea de cunoscător „de la sursă” al evenimentelor. Postwar s-ar fi putut circumscrie cu ușurință listei lucrărilor de „istorie recentă”, În care mărturisirea, confesiunea, memoria și, Într-un cuvânt, subiectivitatea joacă roluri de prim-plan. Tony Judt respinge o asemenea postură, revendicându-se tradiției unor istorici precum Eric Hobsbawm, George Lichtheim, A.J. Taylor sau François Furet, autori ai unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO 464; ajutor economic 485; aliată a Vestului 464; armata 464-465; beneficiară a Planului Marshall 96, 464; comuniști 140; conflicte regionale 464; epurarea colaboraționiștilor În perioada postbelică 57-58; excluderea din Consiliul Europei 467; grupuri politice de dreapta 465-467; istoria politică recentă 465-469; Închisorile pentru comuniști 464; Întoarcerea la democrație 468-469; junta 466; lovitură de stat 466; membră a Comunității Europene (CE) 484; membră În Comunitatea Economică Europeană (CEE) 469; Mișcarea Socialistă Panelenă 468; partide comuniste 464; Partidul Noua Democrație 468; Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atitudinea față de regimul de la Vichy 745; reacția la evenimentele din mai (1967) 379 Ponto, Jürgen 433 Poos, Jacques 616 Popie³uszko, Jerzy 555, 635 Popper, Karl 516 Portugalia; armata 470, 473; colonii africane 471; greve 470-471; guvernare democratică 473; istoria politică recentă 469-474; Legea Reformei Agrare 473; lovitură de stat 471; Mișcarea Forțelor Armate (MFA) 471; partide comuniste 471-473; Partidul Leninist Comunist (PCP) 472; Partidul Socialist 472; pierderea coloniei Goa 470; posesiuni imperiale 259; privatizarea 510; revolta angoleză 470; standardul de viață
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atitudini sexuale 481; Biserica Catolică În perioada postbelică 214-215; Catalonia 478, 641; Constituția 477-478; Coordonarea Democratică 477; disparități regionale economice 689; ETA - vezi ETA; guvern democratic 478-479; Herri Batasuna 428-429; identități regionale 477-478, 640-641; industria de turism 475; istoria politică recentă 474-480; legea avortului 449; libertatea religioasă 476; lovitura de stat 478; opoziția politică 476; Pactele de la Moncloa 479; partide comuniste 455-456; partide socialiste 479-480; Planul de Stabilizare Națională 474; politici economice 474-475, 479; posesiuni imperiale 258; privatizarea 509-510; provincii autonome
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să obțină sticla suflată, stă la originea acestei revoluții a consumului, permițând o fabricare mai ușoară, mai rapidă și la un cost mai scăzut. Dacă galii cunoșteau și ei, la rândul lor, sticla chiar începând din secolul I, săpăturile arheologice recente arată că ei foloseau pentru băut pahare fără picior, din ceramică, cu pereții subțiri, adesea decorate și purtând inscripții, sau, uneori, chiar pahare din argint. Folosirea paharului din sticlă s-a generalizat începând din secolul al XII-lea: paharul cu
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]