26,075 matches
-
în așa fel ca toate războaiele să se termine repede, iar oamenii să fie din ce în ce mai deștepți, mai sănătoși și mai fericiți. Să vedem ce face Ana. Tocmai și-a potrivit din nou licuriciul în păr și și-a lustruit pantofii albaștri pentru călătorie. Deci - la drum! Dar, între timp, n- aș putea, oare, să vă mai spun câte ceva despre mine? Au apărut două în camera mea. Așa numesc eu locul în care îmi place să dorm: „camera mea”. Dar toate camerele
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ajuns pe creastă. Bate vântul tare, dar ne ținem bine pe cărarea asta îngustă, și eu și Ana. Pe coada mea stufoasă că e o cărare foarte îngustă dar nu mă clatin deloc. Nici spre dreapta, nici spre stânga. Pantofii albaștri o duc pe Ana unde vrea ea... Acum pantofii ei înaintează rapid și nu-i poate clinti nimeni și nimic din drumul lor. Deci, amândoi, și eu și Ana, suntem plini de elan și siguri pe noi. De când mergem, oare
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
eu și Ana, suntem plini de elan și siguri pe noi. De când mergem, oare ? Nici nu știu cum a trecut timpul. Am întâlnit până acum tot felul de minunății. Am trecut pe lângă niște lacuri cu ape limpezi și cu cerul albastru reflectat în ele, un fel de ochi albaștri ai muntelui, deschiși către cer. Am mirosit flori ne-mai-văzute cu parfum amețitor... Erau un pic cam îngâmfate florile acelea, pentru că au aflat, probabil, că oamenii le numesc ”monumente ale naturii”. N-ai
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
siguri pe noi. De când mergem, oare ? Nici nu știu cum a trecut timpul. Am întâlnit până acum tot felul de minunății. Am trecut pe lângă niște lacuri cu ape limpezi și cu cerul albastru reflectat în ele, un fel de ochi albaștri ai muntelui, deschiși către cer. Am mirosit flori ne-mai-văzute cu parfum amețitor... Erau un pic cam îngâmfate florile acelea, pentru că au aflat, probabil, că oamenii le numesc ”monumente ale naturii”. N-ai voie să le rupi dar ai voie să
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
în curcubee, în castele și chiar în prinți, numai și numai ca s-o păcălească pe Ana. Nu, copii, am glumit. Ana nu poate fi păcălită. Pe lângă faptul că e foarte deșteaptă, o feresc de păcăleli și pantofii ei albaștri. Știți ce fac pantofii ăștia? În primul rând: îi pot transforma pe cei răi în stane de piatră - ați văzut doar ce s-a întâmplat cu zmeoaica Lăcomia În al doilea rând: aduc pacea în suflete. În al treilea rând
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
o lumină de aur. Următoarea încăpere, o văd de pe acum, e roșie. Dar nu e roșie și gata. Seamănă cu un bujor sau cu un măr roșu. Are și miresme de floare și miresme de măr. Iată și încăperea albastră. Albastră ca cerul și ca pantofii Anei. Aici te simți de parcă ai fi în văzduh. M-am grăbit un pic și am ajuns, înaintea lor, în încăperea verde. Aici îmi miroase a pădure, adică mă simt liber, sunt vesel și
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lumină de aur. Următoarea încăpere, o văd de pe acum, e roșie. Dar nu e roșie și gata. Seamănă cu un bujor sau cu un măr roșu. Are și miresme de floare și miresme de măr. Iată și încăperea albastră. Albastră ca cerul și ca pantofii Anei. Aici te simți de parcă ai fi în văzduh. M-am grăbit un pic și am ajuns, înaintea lor, în încăperea verde. Aici îmi miroase a pădure, adică mă simt liber, sunt vesel și inspirat
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
mie câte o copie din tot ce faceți. ...Iertați-mă, copii, dar pe mine mă cam doare capul de vorbele astea ale zmeilor și mă cam mănâncă ghearele... Îmi vine să zgârii... Dacă ar fi aici Ana, cu pantofii ei albaștri, și i- ar preface pe toți ăștia în stane de piatră - eu aș putea să mă reped la ei și doamne ce le- aș face! I-aș zgâria rău de tot! Pe coada mea stufoasă, că i-aș învăța minte
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pe acea cărare îngustă pe care mergeam cu Ana data trecută. Parcă văd: acum e soare, e cald, nu sunt nicăieri șoareci, voi vedea din nou capre negre, urși, ursuleți, tăuri, adică lacuri de munte, în care se reflectă cerul albastru, flori mândre și alte frumuseți. Viperele s-au mai dezmorțit și ele, probabil. Dar nu-mi iese din cap întâmplarea de acum, cu zmeii. Unde și cum au dispărut ei? N-am fost atent o clipă și i-am pierdut
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
aparatura ei și a Prințului i-a adus pe zmei, adică imaginea lor, cu vorbele și harababura, aici, în Castel. Numai că, vedeți voi, un reporter trebuie să meargă, totuși, de-adevăratelea la fața locului, pe picioarele lui, cu papuci albaștri sau fără papuci albaștri. Normal ar fi fost chiar să stau de vorbă cu zmeii. Dar cum puteam să stau de vorbă cu ei când mie îmi venea să-i zgârii?! Nu-i bine ce-am făcut. Nu sunt un
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Prințului i-a adus pe zmei, adică imaginea lor, cu vorbele și harababura, aici, în Castel. Numai că, vedeți voi, un reporter trebuie să meargă, totuși, de-adevăratelea la fața locului, pe picioarele lui, cu papuci albaștri sau fără papuci albaștri. Normal ar fi fost chiar să stau de vorbă cu zmeii. Dar cum puteam să stau de vorbă cu ei când mie îmi venea să-i zgârii?! Nu-i bine ce-am făcut. Nu sunt un jurnalist matur, sunt un
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
silit). Senzația că ești doi, că ai două inimi în tine, e ceva despre care merită poate scris cândva, pe îndelete. Pe 15 martie 1999 venea pe lume Alexandra, cel mai frumos copil din lume, bebeluș roz, cu ochi uriași, albaștri, și cu un puf de aur pe cap, ca-n povești. Spre deosebire de ceilalți nou-născuți din spital, era foarte agitată și, de câte ori mergeam cu celelalte mame să hrănim odraslele, primeam în brațe un prunc urlând ca din gură de șarpe. Îi
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
După ce termin de călcat o bluză, o cămașă, o față de pernă, o eșarfă de mătase, le trec mai întâi peste fața ei, ea râde, țesăturile sunt ușoare și colorate și călduțe. Închide ochii și râde. Lumea e galbenă, apoi roz, albastră și verde, albă și albă și albă, violet, bariolată, mătăsoasă. Și asta se cheamă fericire. Feeericire. Dănduța era atât de nostimă, un cozonăcel pufos, ne topeam după ea, era - incredibil! - o bucurie fără sfârșit, zilnică. A fost, pur și simplu
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
și cu gură și o fetiță cu inima uriașă, care se întinde de la piept până la genunchi (lângă masa mea de lucru de acum se află, de pildă, „tabloul“ în care plouă : e acolo un nor mov din care cad picături albastre peste două iurte sau cam așa ceva ; într-un colț, abia vizibil, e un îngeraș auriu, înconjurat de raze de aur - pe el nu-l atinge niciun strop ; dacă te uiți mai bine, prin ploaie, vezi scris din picături : „NU PLÂNGE
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
și surescitat, își scosese din șifonier costumul cel bun de croială nemțească, primul și singurul costum de haine pe care-l avusese până atunci, pantofii negri cu talpa groasă, cămașa bleumarin cu gulerul bine scrobit și cravata elegantă, cu dungi albastre. În geamantanul ieftin, cumpărat cu o zi înainte de la unul dintre negustorii de pe Lăpușneanu își adunase tot avutul: o cămașă, două batiste, briciul, câteva caiete din timpul școlii, multe cărți, un stilou, pălăria primită-n dar de ziua lui de la
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Pe-nserat, când reveni spre dormitor după plimbarea zilnică prin livada școlii, pe aleea cu castani o zări din nou pe fata de la bibliotecă. Era frumoasă, într-adevăr frumoasă! Părul blond închis, îi era strâns cu o panglică îngustă, avea ochi albaștri adânci, și vădea distincție în orice mișcare. Era, cu siguranță, cea mai frumoasă fată pe care-o văzuse vreodată. Fapt explicabil, fiindcă până atunci, când ieșise în oraș, fusese preocupat doar de arhitectura clădirilor care ascundeau cine știe ce destine
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
poate, doar ești pe stradă! - Dacă întâlnirea noastră este posibilă, este firesc să mă crezi. Scriu. - Bine, dar ce scrii? - Nu contează ce scriu, contează cui îi scriu, sau despre cine scriu. Este vorba despre o fată frumoasă, cu ochii albaștri, cum rar poți vedea. Să zicem că suntem în bibliotecă. Acolo, într-o zi am văzut-o... - Pe cine-ai văzut? - O fată cu privirea deschisă spre cer, absentă la cei din jur, care prin grație, distincție și farmec, a
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
o cunoșteai, nu știai cum ajunsese acolo, în bibliotecă. - Ei, în visele mele o cunoșteam bine, aveam impresia c-o mai văzusem când era mică, la fântâna de acasă... *** Aici visul se întrerupea brusc, totul părând învăluit într-o culoare albastră, blândă, mângâietoare. Dimineața, înainte de-a se ridica din pat, cu ochii închiși, încercă să rememoreze măcar fragmente din vis. Degeaba, vedea obsedant doar chipul domnișoarei din bibliotecă, a cărei prezență acolo rămânea în continuare un mister. Ziua se scurse
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
infinit așterne oceane de apă, oceane de nori. Jos, pământ reavăn mustind a apă; sus, văzduh umplut cu aburi fini ce urcă val după val, umplând căușul avid al norilor. Este atâta pulbere, condensată strat după strat, ce umple bolta albastră a cerului. Și lumina fulgerului scăpărând răzleț printre apele de sus. Cer și pământ, ape și foc reunite învolburat în spațiul incomensurabil ce-și poartă povara de apă. Milioane de nori ce îmbrățișează pământul în coborârea lină a ploii. Cântă
ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
140. </ref> Tudor Vianu afirma: <ref id="20"> 20 Vianu, Tudor , op. cit . , p . 269.</ref> Obiectul pasiunii lui Gheorghidiu e o femeie frumoasă, care avea "atâta tinerețe, atâta frângere, atâta nesocotință în trupul bălai și atâta generozitate în ochii înlăcrimați albaștri, că a trecut biruitoare. Eroul este urmărit la seminarii, controlat permanent, ca nu cumva să flirteze cu colegele. În ciuda faptului că nu simte nicio atracție pentru speculațiile intelectuale, Ela frecventează cursurile de filozofie, ca să fie tot timpul lângă soțul ei
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
îmi poate găsi răspunsul. Și doar în clipirea lor se regăsește zbaterea de aripi a rezolvărilor la toate întrebările mele. Doar tu m-ai învățat, mamă, să iubesc în culori, și doar surâsul tău vopsește câmpul toamna și marea e albastră fiindcă o privești tu. Doar tu m-ai învățat să iubesc iarna, cu ploaia ei de fulgi mângâietori, cu răsuflarea ei dulce, căci e răsuflarea ta cu ea. Iar vara e întotdeauna arzătoare, asemenea iubirii tale pentru mine, călătorind din
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
că pacientul trebuie să-l asculte pe doctor... Vântul, purtând parfumul furat de la floarea caisului din grădinița din fața cerdacului, l-a Întâmpinat pe Gruia În acea dimineață cu mare generozitate. Un cer limpede și deschis spre Înalturi, Întins deasupra dealurilor albastre ale Iașilor, i-a amplificat respirația... A răsuflat adânc, cu aducere aminte de diminețile primăverilor de acasă... A zâmbit unei amintiri de când Încă nu știa ce sunt aceia pantaloni... Aducerea aminte Îi juca aievea În fața ochilor... Era o dimineață de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
locomotivă, care pleacă de pe loc cu greutate În spate. Zgomotul a venit de undeva din stânga. Tensiunea pe care o strecura Petrică În povestire se oglindea cu limpezime pe chipurile celor din preajmă. A continuat pe același ton: „Treaba Îi cam albastră, Petrică, flăcăul moșului Dacă o luăm la stânga, Îi călcăm pe coadă pe cercetașii lui Ivan” - a apreciat Toader. Atunci mi-am spus și eu părerea: „Eu cred că ar fi bine să mergem drept Înainte și, după spusa colonelului, trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
următoare, când glasul profesorul, molcom și catifelat, recita: „La steaua care-a răsărit I-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins În drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre.” ― Domnule profesor, aceste versuri mă trimit la demonstrația făcută de dumneavoastră - acum vreo trei ani - privind răspunsul la Întrebarea: „Care este cea mai mare viteză din univers?” Întrebare la care ați răspuns
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Ed. Helios, Iași 2003; 7Iașii lui Eminescu, proză, Ed. Helios, Iași 2003; 8Aripi frânte, proză, Ed. Helios, Iași 2003; 9-Un humuleștean la Iași, proză, Ed.PIM, Iași 2003; 10-Junimiștii la ei acasă, proză, Ed. PIM, Iași 2004; 11-Iașii dealurilor albastre, album ghid, Ed. PIM, Iași 2004; 12-Întorși din Infern, vol. I, roman, Ed. PIM, Iași 2004; 13-Punctul pe... i, proză, Ed. PIM, Iași 2005; 14-Întorși din Infern, vol. II, roman, Ed. PIM, Iași 2005; 15-Ruga de seară, proză, Ed. PIM
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]