25,771 matches
-
În ușa grajdului, alături, stătea Ichim cu furca de fier în mână. Răspunse: ― De căișorii mei nu se atinge nimeni cât oi trăi eu! ― Ia seama c-o să-ți dăm foc și dumitale, nea Ichime, că vezi bine cum mai arde de frumos conacul! mormăi un glas. ― Mai bine să ardă decât să ajungă de batjocura voastră! făcu bătrânul vizitiu cu o mândrie, parcă el ar fi fost boierul. Țăranii nu voiau să-și puie mintea cu Ichim, și că era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în mână. Răspunse: ― De căișorii mei nu se atinge nimeni cât oi trăi eu! ― Ia seama c-o să-ți dăm foc și dumitale, nea Ichime, că vezi bine cum mai arde de frumos conacul! mormăi un glas. ― Mai bine să ardă decât să ajungă de batjocura voastră! făcu bătrânul vizitiu cu o mândrie, parcă el ar fi fost boierul. Țăranii nu voiau să-și puie mintea cu Ichim, și că era bătrân, și că îl știau trăsnit din fire, cu toate că se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dacă nu i-am da toată cinstea creștinească! Ș-apoi după-amiazi avem înmormîntarea femeii lui Melentie... Hai, hai! Mergea greu și se sprijinea în cârjă și se oprea să se odihnească pe drum. La curtea Iuga se mărise gălăgia. Castelul ardea mereu, înfundat. Bucătăreasa Profira sărută mâna preotului și-l conduse în odaia mortului. ― Of, Doamne, Doamne, amară soartă ai hărăzit omului! bolborosi preotul, punîndu-și patrafirul, după ce s-a uitat o clipă la cadavrul boierului Miron. Ascunse sunt cărările tale, Doamne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu copilașul în brațe, zbiera ca o năucă, cu ochii ieșiți din orbite: ― Mi-au ucis bărbatul în regimentele lor și tot nu le ajunge, mînca-i-ar cîinii! Mînca-i-ar toate relele și boalele! Arde-i-ar focul iadului cum mi-au ars mie inima!... Cârciumarul Busuioc, ieșit în fața prăvăliei, cu o figură satisfăcută, ascultând un răstimp gălăgia, n-avu de lucru și zise în chip de mustrare: ― De, măi oameni, n-ați ascultat pe cine vă învăța să vă astâmpărați ș-acu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca să nu ațâțe mai rău pe țărani. N-a apucat nici să răsufle bine că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus foc, ba s-ar fi săvârșit și răutăți mai mari. Și apoi, numaidecât, că arde conacul domnului Cosma. Atunci, fără zăbavă, a ieșit să facă ordine, chiar de-ar trebui să verse sânge. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. Aproape de cârciumă a întîlnit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rătăcitori, spunea întruna procurorului, care parcă asculta și nu auzea: ― Ne trebuie sânge rece, ca să nu se verse sânge nevinovat... Își dădea seama că vorbește de sânge, vroia să evite cuvântul și cuvântul îi venea mereu pe buze și-i ardea gura ca o năvală de sânge fierbinte. Cravașa maiorului se înălță iarăși în aer, glasul lui tăios se sfredeli iar printre sunetele trâmbiței, armele făcură iarăși câteva mișcări scurte și împușcăturile trosniră cu același pârâit prelung. ― Domnule maior, domnule maior
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se tot măresc. Și că lucesc mai tare, mai ales unele. — Ce-o vrea să mai însemne și asta ? — Înseamnă că stelele vin tot mai aproape și că într-o zi or să se prăbușească peste noi. Și-or să ardă pământul ca pe o scoarță uscată. — Și de asta să-ți pui capăt zilelor ? — Vezi bine... Când ești convins că o să se întâmple, așteptarea te chinuie. La urma urmei, nu suntem și noi un fel de sinucigași ? Arătă spre pahar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Privi după stolurile de păsări, dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pietrei, dar mai lung, atât de lung, încât capătul i se topea în fumul coborât din coșurile proptite în cer. Dincolo de zid se auzea un alt fel de viață, motostivuitoare, remorci, lanțuri, șenile, benzi transportoare, clești ce apucă, cuptoare ce ard, sudează, concasează, sfărâmă și laminează, curgând și totuși nemișcate, ca în miezul pământului. Petrache trecu pe trotuarul de vizavi, de parcă, stând prea aproape de zidul din prefabricate, ar fi simțit toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt stelele, șopti Aurica. Zici că poți să le atingi cu mâna... Parcă sunt și mai mari... — Și ție ți se pare așa ? Nu e de glumă când stelele cresc. Unii chiar mor din asta, de frică... Stelele cresc și ard, zic ei, cerul nu poate să le mai țină și cad peste noi... Aurica își dădu capul pe spate și privi în sus, pe fereastră. — Cad peste noi ? râse. Ca perele coapte... El o mângâie pe obraz și-și strecură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel. Dar poate că trebuie să te mai duci la femei. — Uite, până și asta. Ca s-o iau în brațe pe Aurica, a trebuit să mă sui până la cer. Dar ai avut dreptate, stelele sunt parcă mai mari și ard mai tare. Poate că știa croitorul ceva, cade cerul pe noi... Cumătrul mai ceru un rând. Șofronică veni încet printre mese, încercând să prindă frânturi de cuvinte. Fandarac îi făcu semn să se aplece și-i șopti la ureche : — Spune
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fiecare, în forma unui singur cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că ele se reaprinseseră. Se trezi, într-un târziu, în fața porților. Erau întredeschise, așa cum le lăsase de cu seară. Ezită, privi îndărăt, ca pentru a căpăta curaj. Cărarea era pustie și așa avea să rămână ziua întreagă, pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
negru, nu vedeam decât cenușiu. Iar albul cel mai îndrăzneț era un fel de gălbui, ca un gălbenuș de ou care picură. Singurul mod de a vedea negrul ar fi fost bezna, dar în celulele noastre nu era niciodată întuneric. Ardea permanent un bec chior, destul cât să-ți dai seama, când te trezeai noaptea, unde te afli și destul ca aceia care se uitau prin vizor să vadă ce se întâmplă. Și destul ca să știi că nu ai dreptul să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu te apuci de politică ? — De unde știi că n-o s-o fac ? — Atunci chiar că n-are rost să pleci. Medicii noștri sunt căutați în străinătate. Dar, la cum știm să facem politică, numai aici se potrivește... — Bine că vă arde de ceartă... interveni Cosmina. M-am săturat, răbufni Efrem, dând paharul pe gât. De o săptămână, de când am zis că plec, primesc tot felul de lecții. Unii vor să mă învețe ce-ar trebui să fac pe acolo, alții - ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se încheie la pantaloni și îi privi, de astă dată, cu o curiozitate placidă, șoldurile care se reliefau, albe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că poate m-apucă iar... Se priviră neclintiți, de parcă în orice clipă ușa se putea deschide din nou. Dintr-odată, Melania sări în picioare, dezmeticindu-se. — Mâncarea ! Răscoli cu lingura de lemn și trase cratița într-o parte. — S-a ars... Mâncăm și așa, o mângâie Coltuc. Cu mai multă pâine gustul nu se simte... Melania adăugă niște apă, să mai lungească zeama. El înghiți pe nemestecate, ca să nu simtă gustul amar al marginilor arse. Când și când fata îi ținea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un clopot uriaș în care lovea, din răsputeri, cu barosul. Apele care îl acopereau ca o plapumă se retraseră, i se făcu frig la umeri și la poale, iar locurile unde ar fi trebuit să i se articuleze încheieturile îl ardeau. Mâna uriașă continua să-l strângă de gât. — Cine te-a adus aici, mă ? Coltuc încercă să scoată o vorbă, dar prin menghina degetelor celuilalt nu ieși niciun sunet. — Îl aduce soru-sa dimineața, răspunse Ologu, văzând cum flăcăul se înroșește
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se uscă dintr-odată, foșnea ca un așternut, până ce deveni tăioasă. Lumea lui se zgâlțâia din temelii, cineva o lovea, pereții, deschiși până atunci și primitori ca două palme lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă i se umplea de nisip. Când loviturile conteniră, lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru totdeauna. Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înfățișări diferite, de câte ori lumea din jur se învolbura și devenea amenințătoare ; vocea nu dispăruse niciodată și nici loviturile pe care continua să le simtă în oasele încă moi. O parte din trupul lui striga, ferecat. Atunci îl dureau umerii, îl ardeau coapsele lățite ca niște tălpi ; odată, demult, înotase într-o apă primitoare, acum știa că nu mai poate fugi, nu poate să se cuibărească undeva, trupul adevărat era închis într-un alt trup, neîntregit. Golea avea, probabil, dreptate, atunci când spunea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o aruncăm ? — Ai dreptate, dădu un fel de răspuns Golea, mai bine n-o aruncăm. O găsește vreun amărât de câine, o linge și mai bagă pe careva la idei, dacă-i vede limba înverzită. Dă-o încoace, s-o ardem în chiuvetă... Prinse cartea cu două degete și se întoarse în bucătărie. Turnă peste ea din sticla cu spirt și îi dădu foc, privind flăcările. Apoi lăsă apa să curgă, până când funinginea înmuiată se scurse. — Ce-ai făcut ? șopti, îngrozită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aerul unui martir, căci părea întru totul nepăsător cu sine. Rada vedea diform și auzea înfundat, ca și cum ar fi stat cu capul sub apă. Ar fi vrut să strige după ajutor, dar își simțea încă pieptul strivit de lovituri, abdomenul arzându-i de o altfel de moarte care i se lățea acolo. Ajutorul veni, nu însă cum îl așteptase. „Băgați-i în salvări câte doi“, auzi un glas. „Pe asta care a înviat o duceți la secție, s-o trezească de-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori a șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul la un loc cu gunoaiele. — Mie mi-e cam frică, șefu’, șopti Chisăliță. Parcă doarme... De
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-o rână. — Că doar n-o fi piramida lu’ Keops, pufni Isaia. Aicea s-a făcut o gaură la război, continuă Bunelu, fără să-l ia în seamă. A căzut un avion american. L-am văzut și io, a ars cât a ars și p-ormă a rămas o droaie de fiare înnegrite. Oamenii veneau să-l vadă și răscoleau prin cenușă după te miri ce. Pe urmă s-au obișnuit cu drumul și au început să-și verse gunoaiele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]