27,540 matches
-
dar nu-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea șmecheră... În sfârșit, rochița fu gata. Maică-sa o călcase cu fierul de călcat și acuma era ca din magazin. O îmbrăcă pe copilă, îi zise să se învârteasă, o privi din toate părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
călcat și acuma era ca din magazin. O îmbrăcă pe copilă, îi zise să se învârteasă, o privi din toate părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la magazin să cumperi pâine, îi zise mama, vei trece și pe la bunică-ta să vezi ce mai face. Cum să se dezbrace ea acum de rochița pe care a așteptat-o atât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
eu, că sunt mai mare... zise ea plângând și tremurând de frică. Atunci moș Ion, își dădu seama imediat de numărul pe care i-l jucase tatăl fetei și, fără să mai stea pe gânduri, înjurând și ocărând, repede se îmbrăcă, silind-o și pe ea să facă același lucru și, înfuriat peste măsură, înhămă calul la sanie, urcară ambii și porniră în satul vecin, la părinții fetei. Aceștia erau gata de așa ceva și chiar îi așteptau. Flăcăul începuse a se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o porți. Încă a ținut bine. Du-te și-ți cumpără alta nouă, fu ea de acord cu el. Se pregăti moș Parfene de dus la târg și, a doua zi dimineață, porni să-și cumpere o pufoaică nouă. Se îmbrăcă în cea veche, că nu avea altceva mai bun, și își potrivi un locușor unde să ascundă banii. Buzunarele pufoaicei erau rupte pe dinăuntru, nu putea să-i țină în ele, așa că îi ascunse în buzunarul din față al pantalonilor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
băgă înapoi. Cei doi, când văzură smocul de bani, își dădură seama că erau mai mulți decât costa cojocul lor și, hai să-l ajute pe om să-l măsoare. Moș Parfene lăsă pufoaica pe masă, luă cojocul și se îmbrăcă. Și-l potrivi bine pe corp, ridică gulerul și se întoarse cu spatele, așteptând să audă părerea vânzătorilor. - Ei, cum vă pare? îi întrebă el. Nu primi niciun răspuns. Când se întoarse iar cu fața spre ei, nu-i mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
buzunar, nu au mai așteptat, au luat pufoaica și au dispărut printre oameni. Moșul, iubitor de dreptate cum era, nu se bucură, i se făcu milă de acei oameni; doar nu se aleseră cu nimic decât cu o pufoaică veche. Îmbrăcat în cojoc și cu banii în buzunarul pantalonilor, el stătu mult timp acolo și îi așteptă cu gând că se vor întoarce, dar în cele din urmă, trebui să plece, să se întoarcă acasă. Când îl văzu mătușa Paraschiva îmbrăcat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Îmbrăcat în cojoc și cu banii în buzunarul pantalonilor, el stătu mult timp acolo și îi așteptă cu gând că se vor întoarce, dar în cele din urmă, trebui să plece, să se întoarcă acasă. Când îl văzu mătușa Paraschiva îmbrăcat cu cojoc, îl luase la rost: - N-ai zis că mergi să-ți cumperi pufoaică, bre? - Da, dar m-am răzgândit și mi-am luat cojoc. Crezi că nu merit? Cei care mi l-au vândut au zis că îl
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
spăl, observasem că era cam trist. - Ce ai? îl întrebasem eu. El nu-mi răspunse. - Hai, la făcut băiță și repede la culcare în pătuc, la călduț! îi zisei eu. Copilul ascultă și făcu ce-i spusesem. După ce-l spălasem, îmbrăcându-l, el zise trist: - Mamă, astăzi tanti Genia nu ne-a adus pâine și plăcinte. Eu nu observasem aceasta, dar copilul așteptase toată după amiaza ca să vină tanti Genia cu pâinica și plăcinta caldă. Suferea și nu înțelegea cum de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o carte, dar nu știu de unde să o apuc. Personajele mă vizitează, dar nu le găsesc încă locul în poveste. Închid ochii și mă gândesc la ele: Zinzin stă cocoțată în vârful unui copac în parcul din centrul orașului. Este îmbrăcată într-o rochie de seară, ruptă în fâșii înguste, de parcă cineva ar fi pus-o acolo să prindă muște. Printre zdrențele de pe ea se zărește un trup împlinit, încă pietros. Stă cu o vioară în poală și se uită absentă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu era chipul ei. Cu o furie nemaipomenită și-a rupt straiele de pe ea. Voia să afle adevărul până la capăt. În oglinda apei apare un trup de o frumusețe desăvârșită. Doar mâinile și fața au culoarea alunei coapte, trupul e îmbrăcat într-o piele trandafirie. Se aruncă în pârâul rece ca gheața cu gândul că ar fi mai bine să se înece. 9 noiembrie 2009, Sydney Mă fascinează vegetația luxuriantă, vara australiană, lumina, clima și peisajul, foarte diferit de cel european
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
savura "bunătățile", fără să se întrebe cum au "aterizat" acolo începuseră să o obosească și să o întristeze. Muncea ca o sclavă afișând o fericire deplină. Nu voia să afle nimeni cât este de fraieră. În primăvară când venise acasă, îmbrăcată cu cele mai bune haine pe care le avea, dar fără ciorapi, când soarele încă mai avea dinți, i-a venit să intre în pământ când a văzut privirile părinților plimbându-se de la unul la altul și cu mare sfială
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în ea de cum răsare până apune", și așa au făcut-o. Închide ochii și o vede pe bunica pe lespedea de piatră din fața casei bătrânești, stând cu mâinile în poală, cu ochii uscați, un sicriu alb, ea despletită, fără ochi, îmbrăcată în rochie de mireasă, din coșciug se preling picuri de sânge ... bunica murmurând: "draga mamii, draga mamii". Cineva bate vârtos în ușă, poate doar visez, încă visez, îl aude pe tatăl ei bodogănind, îl vede ieșind, o siluetă albă, e
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu ochii uscați, fără lacrimi, stă pe lespedea de piatră din fața casei, cu mâinile în poală. La patru fără un sfert se ridică din pat, are gust de cenușă în gură, se duce în bucătărie, se spală pe dinți, se îmbracă în fugă, mama ei stă lipită de perete, cu un pachet, probabil cu mâncare, se enervează, își dă seama că își descarcă nervii pe biata femeie, îi atinge ușor obrazul, parcă ar atinge o hârtie uscată, trebuie să ajungă în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a ajutat-o întodeauna, are o claie de păr cârlionțat. Își prinde părul într-un coc meșteșugit, se uită în ciobul de oglindă de pe perete, bronzul și graba au făcut treabă bună. Zâmbește, în fond nu sunt chiar de lepădat, îmbracă sandalele ei superbe, numai curelușe, piciorul arată ca o pasăre fericită, le-a cumpărat "din pachet", a dat o avere pe ele. Va fi bine, trebuie să fie bine, își spune să se încurajeze. Iese din casă, aleargă spre autobuz
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
poate nu așa se intitula cartea, memoria mă lasă, întotdeauna am avut o memorie extrem de selectivă, femeia lui Vonnegut spunea ar fi bine să mă sinucid, îmi vine să mor din dragoste, dar să văd cum o fac, diseară mă îmbrac pentru cină în cea mai frumoasă rochie pe care o am, aceea pe care am pregătit-o pentru balul de la terminarea liceului și la care nu am mai ajuns niciodată, chiar dacă e strâmtă și arăt ca un caltaboș în ea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era în ultimul an la Facultatea de Agronomie. Era una dintre studentele eminente. Deși mică de statură, părea zveltă, își punea cu iscusință trupul în valoare, un trup de statuie, părul de culoarea nisipului, pieptănat într-o coafură rebelă. Se îmbrăca simplu, dar un ochi foarte atent observa că simplitatea ei este căutată. Aide avea o natură schizoidă. Cuminte și rebelă, modestă și pasionată, autistă și frondeoră, altruistă și sălbatică. Șeful Catedrei de cereale o stabilise ca reper pentru exigențele la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai încolo. Omul alb a mai făcut o crimă de neiertat. Prin anii '20 tăbărau peste triburile de aborigeni, luau copiii între un an și șapte ani, pe alese, cei mai viguroși, și îi duceau în orașe, îi spălau, îi îmbrăcau și îi dădeau spre adopție unor familii de australieni. Era ceva de bonton să crești un copil de aborigen ca pe propriul tău copil. Să-l porți la școală, să-i faci rost de o slujbă bună. Albii se mândreau
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în cabina de duș, mă răsfăț, până aud bubuituri în ușă, sper că nu ai adormit acolo, tună Silvia, imediat începe slujba, eu sunt în corul bisericii, vino odată, doamne ce greu e să trăiești lângă o femeie pompier, mă îmbrac în grabă, aproape udă, ajungem în biserică trecând printr-un șir de oameni în vârstă, văd și câțiva tineri, vreo doi copii, vreau să salut, Silvia mă trage după ea înclinând capul în stânga și în dreapta, hello, hello, când ajungem la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca un porc mistreț, o voce îi șoptește ceva în ureche, nu înțelege nimic, deschide ochii cu greutate, este tot pe plaja de la Manly, un tânăr cam de 35-40 de ani, înalt, chipeș, zâmbește prostește în fața ei. Stă ghemuit, e îmbrăcat ca un funcționar public, în pantalon bleumarin și cămașă bleu deschis. Nu înțelege încă ce se întâmplă, se uită în jur, se uită la tânăr, se uită la ea, înfășurată în sarong, cu picioarele dezgolite, sarongul îi subliniază goliciunea umerilor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
data asta cu un fel de nostalgie. "Dacă mă uit la viața mea, e un prăpăd pe lângă a acestei femei". Mă uit la ea și nu știu ce să-i răspund, mă măsoară din cap până în picioare, mi-a cerut să mă îmbrac bine, am devenit un fel de blazon al Silviei, vrea să se laude cu mine în comunitatea românească și în acest fel să șteargă impresia proastă pe care a lăsat-o printre o parte a românilor de aici care spun
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mereu că este săracă. Se pare că venirea mea a impus un protocol pe care Ștefi ține să-l onoreze, de aceea mâncăm în sufragerie, deși mi-ar fi plăcut să luăm masa în grădină. Mă duc în baie, sunt îmbrăcată într-un pantalon și o cămașă de bumbac albe, foarte arătoase pentru România, privindu-mă aici în oglindă, le văd ponosite, prost spălate, prost călcate, prost cusute. În băile lui Ștefi nu e fir de praf, totul strălucește de curățenie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
asigure că îmi este bine. O cățelușă intră pe ușă și toți musafirii exclamă: "Vine Jozsi, vine Jozsi!" Ștefi străpunge buluceala de musafiri, îl ia de mână pe cel care intră, un bărbat cam la șaptezeci de ani, înalt, chipeș, îmbrăcat ca un englez, cu foarte mult rafinament, în nuanțe de bej, mi-l prezintă, după care îi spune: "Să ai grijă de ea", îi face cu ochiul și dispare în sufragerie. Acum e acum, îmi spun în mintea mea, Silvia
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
frig într-o încăpere, și totuși cu greu a adormit, zgribulindu-se în imensele falduri ale plăpumii de puf. Și aceasta mirosea cumva a stătut, deși învelitoarea era dintr-un damasc gros, apretată ca o foaie de tablă. S-a îmbrăcat la repezeală, s-a uitat în oglinda pișcată de rugină și nu i-a plăcut chipul de acolo, dar își zicea că și-l "reșapează" în cele zece zile de vacanță. Era trimisă de partidul comunist să facă rapoarte despre
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tufișuri, uitase să se mai teamă că cineva i-ar putea face vreun rău. De ani buni Sandei era stăpână pe colțul acesta de lume. Trăia într-o armonie perfectă cu natura din jurul ei. La anotimpuri reacționa instinctiv. În timpul iernii îmbrăca haina de blană a Mariei și se simțea fericită. Dormita și cânta la pian. În miezul zilei ieșea în zăpada pufoasă și se încălzea la soare. Se întorcea și se afunda într-o carte, ale cărei înțeles nu prea îl
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
citea de parcă s-ar fi îmbătat. Sandei a ieșit din peșteră pe înserate cu gândul precis de a ajunge la Clădirea Albastră. I se făcuse dor de băiatul care îi umplea trupul de un fel de căldură vecină cu leșinul. Îmbrăcase rochia mamei ei. În cufărul din peșteră avea haine pentru două vieți, și ar mai fi putut da din ele și altor femei, numai că ea nu se întâlnea cu nimeni. Maica stareță avusese grijă să adune în peșteră tot
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]