2,847 matches
-
vedea nicăieri. Fără să mai stea pe gânduri porni voinicește la vale. Habar n-avea dacă va găsi mașina în acea direcție, dar mergând într-acolo se apropia de oraș. Un gând îl făcu să se înfioare și să își încetinească pașii. Își dădea seama că se află exact în aceeași situație cu șoferul dispărut cu trei zile în urmă. Noaptea stătea să sosească iar el mergea pe jos pe drumul forestier spre oraș. Privi îngrijorat spre marginea pădurii. Se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
imediat ce amenințarea ce plutea în aer s-ar fi manifestat într-o formă ori alta. În față, drumul făcea o curbă, dispărând în dreapta printre copaci. Privirea nu putea să străbată dincolo de viraj iar acest lucru îl umplea de neliniște. Își încetini puțin pașii înainte de a ajunge acolo, apropiindu-se cu grijă. O senzație de căldură îl cuprinse brusc și, respiră apoi dintr-o dată ușurat. La mai puțin de o sută de metri în față, tras pe marginea drumului, își văzu autoturismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drum nu se intersectaseră cu nici un camion care transporta lemne. Era luni, prima zi de lucru a săptămânii și, în mod firesc, camionagii ar fi trebuit să muncească din plin. Ajunși la locul unde își lăsaseră mașina zilele trecute, Cristian încetini și vru să tragă pe dreapta. Nu, rupse tăcerea Ileana, mergi mai departe! Ascultător, Toma băgă în viteză și acceleră. Un kilometru mai departe, femeia îi arătă un drum lateral făcându-i semn să o ia pe acolo. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajungă la el. Stinse farurile și își scoase pistolul, pregătit pentru orice. Întâmplarea făcuse să se oprească într-o porțiune unde drumul se întindea drept în fața lui pe o distanță de câteva zeci de metri. Văzu cum vehiculul care cobora încetinește pentru a se putea înscrie în viraj după care farurile acesteia îl scăldară în lumină. Recu noscuse Loganul secției cu bara de girofaruri de deasupra cupolei. Respiră ușurat și coborî, făcând semne cu mâna. Unde l-ai lăsat pe Godunov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesta. Timpul se oprise în loc iar el se prăbușea într-un abis fără capăt. Era întuneric și frig. Apoi, o licărire luminoasă apăru în depărtare, transformându-se cu repeziciune într-un tunel strălucitor a cărui albeață îi ardea privirea. Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină. Nu știa când își revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai o bătaie din pleoape. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
altele invizibile se încrucișau avide pe corpul lui Homer. "Vocea umană", care reproducea glasul interior al omului crucificat pe brațele metalice, nu mai avea nimic dintr-o voce umană: era ca o bandă magnetică desfășurată vertiginos. Dacă ar fi fost încetinită, ar fi ținut, probabil, cât o viață. - Homer Hidden, hârâi Zeul Neantului, ești o făptură cum nu se ivește decât o singură dată într-un cosmos. Bucură-te de unica ta apariție! - Amplificatoarele interogatoare! comandă Zeul Vitezei. Pânza viziunii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
cuprinse pe după umeri ca să-i arate că-i este aproape. Eu alergam fără să-mi pese. Nu eram pe pământ în acele momente. Pașii mă purtau într-un zbor nefiresc. Ea rămânea tot mai în urmă așa că a trebuit să încetinesc lăsând-o să creadă că mă va prinde, apoi eschivând, mi-am schimbat brusc direcția. Îi scăpasem chiar de sub nas și râdeam mândru de mine. Dă-mi picsssul înapoi Gonzalesssss!... îmi striga tânguitor, supărată un pic atât cât să se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de toate grijile lumii și simțeam că fericirea se ascunde deseori în lucruri atât de mărunte. Alergam atât cât să mă poată prinde fiindcă simțeam că obosește și mi-era teamă să nu se plictisească tot urmărindu-mă, așa că am încetinit și când a fost destul de aproape, m-am întors brusc, și am prins-o în brațe. A început să râdă fâstâcită, dar oboseala și modul în care gâfâia îi schimbau la fiecare respirație linia ochilor. M-a prins de obraji
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Iartă-mă, Dor, e frumoasă, dar altfel... altfel... ― Nu-mi cere mie iertare. Cere-i ei... Și nu aici, ci la fața locului... Vezi să nu uiți... ― Nu, Dor, n-am să uit... Gara se apropia... Macazurile pocniră asurzitor, trenul încetini mersul. Înainte de a coborî, ne-am luat rămas bun de la domnul cu barbă. Am salutat și pe celălalt tovarăș de drum, care se prezentă: ― Sachelarie, ministrul României la Tokio. Stupefacție! N-am știut cum să pier mai repede din fața lui
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să bei un suc, să te duci la toaletă (aici nu se obișnuiește mersul în tufișuri și, cu atât mai puțin, pe marginea șanțului sau pe cîmp). Câtă vreme te afli pe autostradă, n-ai voie să oprești, nici să încetinești prea mult. Timpul costă bani". Sunt "ieșiri" unde nici măcar nu cobori din mașină, dacă ți s-a făcut foame. Deschizi portiera, în dreptul primului ghișeu, spui ce dorești, plătești, iar, după câțiva metri, la următorul ghișeu, îți primești pachetul cu ce
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
foame. Deschizi portiera, în dreptul primului ghișeu, spui ce dorești, plătești, iar, după câțiva metri, la următorul ghișeu, îți primești pachetul cu ce ai comandat. Un prânz în toată regula. Eveniment neașteptat. O ceremonie funerară în latura stângă a autostrăzii. Mașinile încetinesc. Se văd multe coroane de flori. Un polițist a fost împușcat chiar aici când a oprit un infractor și i-a cerut actele. Destul de des se văd catarge metalice cu steagul american. În nici o țară n-am întîlnit drapelul de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Avem, deci în fața noastră o oră și trei sferturi. Cristian B. nu se grăbește. Cedează politicos, la toate intersecțiile, prioritatea și ține să-mi explice orice poate prezenta interes, pe drum, ca un ghid. Vrea să-mi facă educație turistică, încetinind mașina ca să văd mai bine, în vreme ce eu fierb. Îmi arată lebedele care plutesc melancolic pe un lac, în dreapta noastră, vorbindu-mi despre fidelitatea lor în dragoste. Dacă-și pierde perechea, o lebădă nu mai stă niciodată laolaltă cu suratele sale
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-A? - Sunt un non-A. - Gosseyn? - Gilbert Gosseyn. - Eu mă numesc Armstrong, zise omul întinzând mâna, zâmbind. Ne întrebam ce s-a întâmplat cu dumneata. Se opri. - Dar să ne grăbim. Nu se îndreptă spre ușă, așa cum se aștepta Gosseyn, încetini pasul și întrebă de ce. Amstrong îi explică: - Îmi cer iertare, zise, dar, dacă e să ne grăbim, dumneata trebuie să mă urmezi. Ai idee ce este un distorsor? Avea el una. - Nu avem deocamdată decât câteva, continua Armstrong. Am construit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
începu să viziteze personal șantierul, cu toiagul în mână. Stând pe o movilă de pământ proaspăt, într-o zonă a stăvilarului care, în sfârșit, se terminase, privea cu ochi învăpăiați în jos, spre miile de muncitori. Când descoperea pe cineva încetinind cât de cât, se repezea la lucrător cu o viteză ciudată pentru un invalid, lovindu-l cu bastonul: — La muncă! De ce trândăvești? Muncitorii tremurau și lucrau frenetic, dar numai când îi supraveghea Kanbei. — Războinicul-demon șchiop se uită la noi! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și privi puterea curentului năvalnic, propriile lui cunoștințe omenești fură copleșite. Rokuro se apropie, cu o propunere: — Dacă am tăia copaci pe cursul superior al râului și i-am împinge în apă cu coroane cu tot, s-ar putea să încetinească puțin curentul. Acest plan fu pus în aplicare și, timp de o jumătate de zi, peste o mie de muncitori doborâră copaci și-i împinseră întregi în râu. Dar nici acest lucru nu încetini năvala apelor. Următoarea sugestie a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu tot, s-ar putea să încetinească puțin curentul. Acest plan fu pus în aplicare și, timp de o jumătate de zi, peste o mie de muncitori doborâră copaci și-i împinseră întregi în râu. Dar nici acest lucru nu încetini năvala apelor. Următoarea sugestie a lui Rokuro fu aceea de a scufunda treizeci de bărci mari, încărcate cu bolovani enormi, pe locul propus pentru baraj. Se dovedi însă imposibil să tragă ambarcațiunile uriașe contra curentului, așa că, pe pământ fură așternute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un singur acoperiș. Cu bubele, eczemele și nasurile lor mucoase, alergau pe străzi ca niște gigantice insecte înaripate. — Au venit misionarii! strigau copiii. — Trec preoții de la Templul Namban cu o colivie mișto! Cei trei misionari râdeau auzind glasurile copiilor și încetineau pașii, ca și cum ar fi așteptat niște prieteni. Templul Namban, cum era cunoscută, în popor, biserica misionarilor, se afla în apropiere, pe Strada a Patra. Dimineața, în mahalale se auzeau imnurile slujbelor religioase din Templul Honno, iar seara, clopotul bisericii răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de mult? În timp ce un paj turna vinul, Nobunaga glumea cu bătrânul, dar nici Soshitsu nu se lăsa. — Ei, în loc de a vă face griji pentru asta, mă puteți asigura că veți pune totul în ordine înainte să mor eu? Dacă dumneavoastră încetiniți prea mult, s-ar putea ca eu să n-am cum să mai aștept. — E de așteptat să se întâmple curând, zâmbi Nobunaga, încântat de umorul bătrânului. Soshitsu putea spune ceea ce credea într-un mod de care generalii lui Nagoya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
orb era un samurai al clanului Akechi cu o scrisoare de la Mitsuhide pentru Mori Terumoto. Plecase din Kyoto în dimineața zilei a doua. Mitsuhide mai trimisese, în aceeași dimineață, încă un mesager - pe mare, de la Osaka - dar furtunile l-au încetinit și a ajuns la Mori prea târziu. — Crezusem că aveam să ne întâlnim dimineață, spuse Ekei, după ce-l salută pe Hikoemon, dar în scrisoare ați spus să vin cât mai repede, așa că am sosit imediat. — Îmi prezint scuzele pentru că v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet să-l aștepte pe Hideyoshi. — Întocmai, dădu din cap Honda, lovind șaua calului. Ca să câștigăm timp pentru aliații noștri din Nagakute, ar trebui să ne dăm toată silința să-l apucăm strâns pe Hideyoshi de picioare și să-i încetinim atacul - fie și doar puțin - prin moartea noastră. Cu gândul ăsta să acționezi, Tadatsugu. — Bine. Înțeleg. Kazumasa și Honda întoarseră capetele cailor în altă parte. — Împărțiți-vă trăgătorii în trei grupe. În timp ce se grăbesc pe drum, fiecare grup poate îngenunchea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu mânie reținută domnul Ionescu. Și cum Dogaru tot nu se clintea din loc, răcni scos din minți: Afară! Abia atunci Dogaru țâșni ca din pușcă, trecu glonț prin fața catedrei și numai când ajunse în apropierea ușii din fundul clasei încetini pasul două clipe ca să mârâie ceva. Dar nu-și întoarse capul către domnul Ionescu, ci se întoarse doar pe sfert înapoi către clasă, părând mai degrabă că se adresează ultimei bănci: Las' c-o să vedeți dumneavoastră! Și ieși trântind ușa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ar fi putut atașa unei încheieturi, unul care putea fi scos și pus la loc după bunul plac. Ceasul electric bâzâia imperceptibil. Palma alunecă peste materialul fustei spre tiv și îl prinse... Zgâlțâindu-se, trenul traversă un mic pod, apoi încetini din nou. M-am gândit că ar fi cea mai bună ocazie să scap de profesor. Nu mă deranja să aștept în vreo gară adormită venirea următorului tren. Nu aveam nici o înclinație pentru ororile pe care mi le povestea profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
netulburată, fără să-i dea atenție, senină și ocupându-se cu alegerea altor flori de pe marginea cărării. Hoinarule, spune-i să nu mai adune flori! mi a zis Ghidușa privind spre mine ca și cum eu aveam putere de decizie incontestabilă. Ne încetinește și o să fie seară până ajungem la pădure! Lasă florile, Portocală! i-am zis eu, dar cealaltă a răspuns cu îndrăzneala-i caracteristică: Iaca na, dacă eu am chef să culeg!... Am ridicat din umeri, zâmbind oarecum. Las-o atunci
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
parte m-am târât cât am putut de repede, nu-mi păsa că aveam palmele zdrelite, și deodată am auzit din sală că se cânta în cor, despre destoinicii mineri care dau cu târnăcopul în adâncuri, și atunci am mai încetinit, știam că nu s-a dat curentul înapoi, iar dacă suntem șmecheri, putem ajunge la locurile noastre înainte să ia sfârșit cântarea, intrând și noi în cor cu ceilalți, de parcă nici n-am fi plecat de-acolo. Învoiala De cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aia, că înăuntru toate sunt din aur, și cuier, și robinete, toate-toate, deși nu prea aveam chef, aș fi vrut să văd câte ceva, dar trecuserăm și de zidul înalt de cărămidă, și de poarta neagră de fier, fără ca bunicul să încetinească măcar, conducea mai departe, am traversat fâșia de pădure, ajungând sus, pe platforma de la poalele dealului, unde se țineau serbările la iarbă verde, cu mici și bere, după defilările de 1 Mai, bunicul a ieșit de pe carosabil, a traversat trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]