4,058 matches
-
străbate adeseori o dezamăgire, pe care poetul știe să o tempereze, pe care o resimte din nepăsarea mediului exterior față de așteptările sale, manifestată, de pildă, prin refuzul comunicării: toate mânerele de care mă agăț sunt reci, încât, retoric, se întreabă: încotro să întind stelara frânghie? Livrescul este o constantă, însă nu ofensivă, a poeziei lui Ovidiu Genaru, traversând lumea creată de poet - acest rezumat de real, în care Lumină este din Ierusalimul sânilor tăi - doar spre a sublinia eternul omenesc, prin
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
plecati slugi, Gheorghe Sturza vel logofăt,... un hatman și... un stolnic”. Acum, te-aș ruga să-mi citești din această anaforă, iar eu am să ascult cu atenție, ca să văd ce povești i se pot spune lui vodă. ― N-am încotro, părinte. Iaca ce scriu slujbașii, dând socoteală lui vodă: “Preînălțate Doamne,” “ Din luminată poronca înălțimii tale, după cea de cătră dumnealor epitropii svintii mănăstiri Halchi cerire, luând sama tuturor veniturilor svintii mănăstiri Aron Vodă, ce iaste închinată la numita de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Păi, cel care urma calea rohatcei (barieră) Trei Calici (de pe Calea Gălății) trebuia să oprească și să scotocească prin coșul căruței după “2 ocă” de pește sărat și încă “2 pești de car” pentru sfințiile lor de la Trei Sfetite? ― Nu aveau încotro, fiule, fiindcă așa scria în “testament de la ziditoriul sfintii m(ă)n(ă)stiri, răpăosatul Vasile vod(ă)” (Lupu). Și “exarhii a tuturor de obștie mănăstirilor Sfeti Gorii” (Muntele Sfânt) trebuia să se “înfrupte” și ei când era zi de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Cred că tocmai terminase de mâncat găina, ale cărei pene le-am găsit la fața locului. A cui o fi fost biata pasăre? ― Oi afla eu în zilele următoare. De la mine, nici pomeneală. Și acum, să revenim la cârlanii noștri. Încotro ne vom îndrepta pașii astăzi? ― Apoi, pregătește-te de drum lung, părinte. ― Dacă mi-i spune unde ne vom opri, oi răsufla mai liniștit. ― Păi, eu aș ruga pe sfinția ta să-l asculte întâi pe Petru Șchiopu voievod, care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
până la capăt, fiindcă, dinspre chilii, cu poalele anteriului fâlfâind în vânticelul ce tocmai se iscase, se apropia călugărul. Ce l-aș mai fi întrebat dacă... Da’ cine-i acela care s-o facă, fiindcă eu... Mai va! ― Sărut dreapta, sfințite. Încotro ai pornit? ― Am ieșit să-mi dezmorțesc încheieturile, fiindcă au început să scârțâie rău de tot. După ce îi sta la masă, te-aș ruga să vii și tu, că mâine-poimâine ai să pleci și mi-or țiui urechile de atâta
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
care nici mănăstirile nu prea au folos?”... Ai dreptate, dragule. Eu cred că trebuie să mergem totuși mai departe “pe ogorul cunoașcherii” - vorba lui Nenea Iancu. ― Mai revoltat ca acum n-am putut fi nici când, sfințite. Da’ n-am încotro și trebuie să ne continuăm drumul. Și iată-ne la 3 august 1743, când: “Eu, Boroh, carele mai gios am iscălit, la mâna preosfinți(ei) sale părintului patreiah Parsenii de la Ieriiselim, întâmplându-se aice, în Ieși să se știe că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
vreme. Bătrânul, oftând uneori, privea în zare spre ultimele licăriri ale lunii. Mi s-a părut chiar că a clătinat din cap, ca răspuns unui gând... Era acea mișcare a capului unui om care ar fi spus: “Ei! N-am încotro! Asta-i viața!”... După un timp, a întins mâna după sprijin. ― Hai să mergem... dragul meu drag. I-am oferit brațul. Când cu tremur de neputință s-a văzut în picioare, s-a lipit de mine chiar cu tandrețe, după cum
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
și vor iniția plantarea masivă, în zona mediană a șoselelor, a unor superbi arbori sau arbuști, ceea ce va conduce implicit la redresarea suprafețelor împă241 durite, la revigorarea haiducismului tradițional, cât și la lansarea primei olimpiade de slalom automibilistic diurn. 25. Încotro ne îndreptăm ?! Aceasta este întrebarea!... Aceasta este întrebare pe care domnul Bică Suculeț, șomer fără ocupație, i-a pus-o controlorului de bilete pe ruta Negrești - 10 Prăjini - Copenhaga. Răspunsul a sosit clar, prompt, indubitabil șo sigur ca și creșterea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
bucățică de pâine.) Când ieși din casă căută cu privirea pasărea care cânta în fața casei încă din zori dar nu o mai zări. -O fi pornit și ea la plimbare! Își făcu curaj și porni la drum fără a ști încotro anume. Traversă poenița de lângă casa lui și păși prin pădure printre ferigi și tufe de mure. Copacii erau foarte înalți și cu ramuri dese, încât razele soarelui pătrundeau cu greu. Păsările se întreceau în cântat. Piticul privi în sus, printre
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
pădure. Tot la fel de frumoasă era pădurea de la Luncani. Cum cânta el cât îl ținea gura ca să-i răspundă ecoul din pădure, iată că-i ieși în cale piticul numit Cicălitorul, care adună vreascuri uscate. Cum îl zări îl întreba mirat: - Încotro Pălăriosule? - Ziua este atât de frumoasă și veselă încât am plecat la drumeție. - Un pitic nu ar trebui să plece niciodată singur! - Nu cumva ai uitat că azi e zi de lucru! Zise piticul Șchiop care venea din poenița din
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
Cât timp a dormit nu se știe, dar când se trezi zări cerul albastru și un norișor mic alb pe cer ca un pufuleț. Pălăria plutea pe apă cu tot cu el, dar piticul nu știa unde se află și încotro era purtat de apă. Pluti așa o bună perioadă de timp. Se apropia de mal, se depărta și iar revenea aproape de mal când, deodată, simți o mână puternică care îl înșfăcă și-l aruncă pe mal. - Cine ești tu? Întrebă
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
eu abia am ieșit din adăpost și vreau să zbor să mă joc. - Așează-te pe mâna mea și eu o să-ți cânt un cântecel: “Buburuza, ruza, Unde vei zbura Acolo mă voi mărita!” Sau: „Gărgăriță Rita Zboară-n poeniță Încotro vei zbura Acolo mă voi mărita!” Gărgărița își desfăcu larg aripile și zbură înspre râul din apropiere. Gândăcelul Bondărelul făcu și el la fel să o ajungă din urmă pe prietena lui. Când ajunse acasă, fetița povesti mamei despre cele
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
viul se metamorfozează rapid, într-o singură pagină, pentru a-ți lăsa în suflet fiorii ciudați ai incertitudinii, dar și satisfacția unei călătorii metafizice, cu un fin observator al năruirii, într-o interpretare poetică de surprinzătoare inspirație. Omul, stranie vietate, încotro curge? Filozofia ce se desprinde din paginile Ostrovului, nu încearcă nici o inovație, nici o precizare, nici o adăugire, la tot ce s-a scris până acum. Poetul știe doar să se mire de ce i se pare că vede și pătrunde prin metaforă
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
Dumnezeu. Când află însă că și mama își întoarce privirile cu același sentiment spre bunica și bunica spre străbunica până în veacul tuturor veacurilor, nedumerirea se amplifică și atunci copilul începe să se întrebe: cei cu universul acesta? De unde vine și încotro merge? A avut un început și dacă da, ce s-a întâmplat mai înainte de acesta? Care este natura timpului - strâns legat de spațiu - va ajunge el la un sfârșit? Și în continuare Hawking începe să explice de pe culmile descoperirilor științei
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93043]
-
borderouri pe care au fost notate cu grijă orele, exacte până la secundă, de plecare și de venire a trenurilor. Lipsesc însă și numele localităților de unde veneau aceste trenuri, și cele de destinație. Ca și cum n-avea importanță nici de unde veneau, nici încotro se îndreptau. Totul era să treacă la ora exactă, să nu întîrzie nici o secundă în acel drum al lor de nicăieri spre nicăieri. Și mai curios e că nu se văd niciunde ghișee de bilete pentru călători. Am cotrobăit prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
intimitate despre infern. Eu cred că infernul există. Dar cred că există aici pe pământ. Așa cum aici pe pământ e singurul loc unde s-ar putea crea paradisul. Nu mi-a răspuns și astfel și acest capitol s-a închis. Încotro trebuia să mă îndrept? Mă simțeam ca un câine în lanț. Vroiam să mă smulg și de-abia așa lanțul devenea vizibil. Cam în vremea aceea m-a părăsit și ultima dintre femeile cu care am avut legături, după ce înfruntase
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu s-au oprit aici. Un alt îmblînzitor a început să sune la ușă în fiecare seară și, dacă nu-i deschideam, bătea cu pumnul sau îmi azvârlea cu pietricele în geam. Până la urmă trebuia să-i deschid, n-aveam încotro. Și își făcuse obiceiul să vină la aceeași oră, când umbra amurgului cădea roșie peste oraș însîngerînd acoperișurile de tablă... Ieșeam la ușă, iar el mă întîmpina în tăcere ca și cum eu îl căutasem. Avea ochii tulburi și o gură oribilă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
te temi. Dacă te temi, ești pe jumătate pierdut. De jur-împrejur nu se zărea, în afară de stufăriș, decât aceeași apă stătută amestecată cu noroi și resturi vegetale și, printre bălți, locuri înguste de pământ tare care oricând se putea dovedi înșelător. Încotro s-o apuc? m-am întrebat. Am pornit la întîmplare. După o vreme, am avut impresia că, în loc să ies spre marginea mlaștinii, mă afundam în ea. Am luat-o, așadar, în direcția opusă, până am reușit să mă zăpăcesc de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a dispărut. Oricât m-am învîrtit și am așteptat nu l-am mai auzit... Ba nu, l-am mai auzit o dată, să nu mint. Era o noapte oarbă de iarnă, mă pierdusem pe un câmp viscolit și nu mai știam încotro să mă îndrept. Totul era alb în jur, un întuneric alb, o mlaștină albă, vântul spulbera zăpada orbindu-mă și orice drum dispăruse. Eram gata să cedez, să mă așez în zăpadă epuizat, renunțând să mă mai lupt cu viscolul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors și ne-am oprit pe o fâșie de iarbă neatinsă de foc ca să așteptăm dimineața. Deodată, începu să se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deloc... Am adormit greu, repetîndu-mi că trebuia să fac ceva. Dar ce anume? Și, să nu râdeți, noaptea am visat că trenurile care au trecut pe aici aveau afișate pe vagoane reproduceri după tabloul lui Gauguin "De unde venim? Cine sîntem? Încotro ne îndreptăm?" 13. A doua zi s-a întîmplat ceva deconcertant. Nu-mi dau seama cum s-au petrecut exact lucrurile. Cred că Eleonora a vrut să facă o glumă și mi-a zis că "ar da un telefon". La
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bătute în cuie, iar dinlăuntru să nu se audă nici un zgomot. Va sta un timp, după care se va urni și va pleca mai departe la fel de mut și orb cum a venit, fără să știm ce transportă, de unde vine și încotro se duce... Sau va veni și nu va mai pleca nicăieri. Va rămâne să ruginească aici în gară, în ploaie și soare. Dar noi nu vom avea de unde să știm cât va rămâne astfel. Ne va fi teamă să nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
urmă am așteptat la fel peste tot. Aici în gară n-am făcut decât ceea ce am făcut toată viața. Am așteptat să vină cineva, să bată în ușă și să-mi spună: "Fetițo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro dorești să meargă? Spre care dintre visurile tale? Și cine dorești să fie pasagerii?" N-am avut nevoie de milă în nici o împrejurare. N-am nevoie nici acum. M-ar întrista dacă ai spune despre mine "sărmana". Dar dumneata n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un zgomot. Ușor la început, apoi din ce în ce mai puternic. Un scârțâit prelung și un scrâșnet asurzitor veneau din toate direcțiile și se amplificau înfricoșător. A urmat un fel de cutremur. Speriate, viețuitoarele au început să fugă care-ncotro. Urșii mormăiau înfiorător. Lupii urlau sinistru. Vulpile lătrau scheunat, Cerbii și căprioarele mugeau sfâșietor. Felurite păsări cârâiau pe „limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
și se amplificau înfricoșător. A urmat un fel de cutremur. Speriate, viețuitoarele au început să fugă care-ncotro. Urșii mormăiau înfiorător. Lupii urlau sinistru. Vulpile lătrau scheunat, Cerbii și căprioarele mugeau sfâșietor. Felurite păsări cârâiau pe „limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai ales, țipau ca în gură de șarpe de disperare. Greu de descris acele momente de groază. Tot acel vacarm a durat poate cinci
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]