3,465 matches
-
frecvent de nostalgia față de natura simplă, neîntinată, mai apropiată de primordial, pe care anticii au redat-o. Este apreciat, în acest sens, Virgiliu, care a ales să surprindă frumusețea peisajului idilic și nu fastul Romei. Într-atât este Fénelon de îndrăgostit de puritatea naturii originare încât ajunge să afirme că: "Ceea ce trebuie îndreptat este orgoliul nostru excesiv și atroce, nicidecum nobila simplitate a anticilor."84 Aceasta este, de fapt, una din numeroasele afirmații care trădează o anumită predilecție a lui Fénelon
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fi avut știre / și ochii mei în veci de veci să plângă". Cățuia cu "trei feluri de tămâie", aprinsă în Odaia gingașei iubiri amintește de galanteria minulesciană; însă în imaculatele dantele de odinioară zace "o grămăjoară de albe oseminte", iar îndrăgostitul e "trecut de veacuri pe lista de decese..." În Poemul de purpură (cel care dă titlul plachetei respective), secvența finală (a zecea) devine o litanie generalizatoare: "Iubita mea ce nu exiști / cu ochii mari atât de triști / din locul unde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
grotesc spumos; cei patru sergenți dezertori instalați într-o "groapă pătrată" conviețuiesc cu "palida fecioară Jeny". Au de toate acolo: Cutii cu afumături conservate, / Operele complete ale lui Shakespeare, / Mici plăpumioare cusute cu fir (...) / Și chiar o banchetă Biedermayer"; fugarii îndrăgostiți se duceau la Jeny care "le dădea voie să-i lingă, / doi câte doi, talpa stângă". Termeni din cele mai diverse domenii, referiri la mitologie, istorie și religii, la arte și mașini, toponime românești și străine, ecouri orientale și extrem
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să trăiască prima, cea mai curată și cea mai puternică iubire din viața sa. Pare curios, pentru că el încă nu împlinise paisprezece ani, iar fata -, cum se va dovedi documentar, pe paginile următoare -, avea optsprezece. N. Zaharia a remarcat că îndrăgostiții lui Eminescu din nuvela La aniversară sunt "aproape copii; ea de 14 ani, el de 18 ani"40. După cum se vede, poetul le-a inversat vîrstele, ca să nu dea de bănuit propria sa iubire. Iubita de la Ipotești era o fată
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Floare albastră, nu pentru că el ar fi citit opera romanticului Novalis, cum s-a spus -, ci pentru că ea avea rochia albastră, ochii albaștri și fără îndoială că și în cununa de flori de pe cap își punea tot flori albastre, cînd îndrăgostiții colindau nestingheriți împrejurimile Ipoteștiului. În această privință, cîteva extrase, din poeziile sale începătoare: "Prin lanuri înflorite noi mergem împreună Și mîndre flori cîmpene eu pentru dînsa strîng Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zîmbește Iar sufletul îmi rîde
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de dincolo de viață, tărâmul morții. Colossos-ul este o varietate a categoriei eidolon-ului, asemenea fantomei, imaginii din vis sau apariției de origine supranaturală. Să ne amintim de figura Elenei din Agamemnon a lui Eschil. Fantoma ei, ivită la chemarea nostalgică a îndrăgostitului Menelau, se înfățișa sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
excluderii oricărei prezențe a morții ori a tristeții: suntem în toiul pregătirilor pentru nunta lui Theseu cu Hipolita. Și totuși, printr-un bizar efect al întâlnirii dintre teatru și magie, noaptea Visului... îi va „supune” pe „actori” ca și pe îndrăgostiți tuturor metamorfozelor, inversărilor de roluri și amăgirilor, făcându-i să treacă printr-o experiență în care jocul nu e departe de teroarea reală a unei alterități periculoase. La sfârșitul primului act, când trupa actorilor amatori programează o repetiție a piesei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
impresia că portretul a fost pictat de un semizeu. Imaginea reunește animatul și inanimatul, viul și inertul. Și nu e oare comparat Bassanio, câștigătorul probei, cu Hercule, eroul care învinge monștrii, eroul prin excelență al confruntării cu Gorgo? Ca și cum privirea îndrăgostitului ar trebui, atunci când o întâlnește pe cea a iubitei, să suporte șocul, violența întâlnirii cu Gorgo. „Dar ce-mi văd ochii?”, exclamă Bassanio îndată ce deschide sipețelul de plumb. Într-adevăr, ceea ce vede pare a nu fi mai puțin terifiant decât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mi văd ochii?”, exclamă Bassanio îndată ce deschide sipețelul de plumb. Într-adevăr, ceea ce vede pare a nu fi mai puțin terifiant decât viziunea iadului care îl cutremurase pe prințul Marocului 1. Această uneori insuportabilă intensitate a privirii „celuilalt” le oferă îndrăgostiților experiența unică a deposedării de sine. Înainte ca Bassanio să aleagă unul dintre cele trei sipețele, Porția dă glas propriei fascinații vorbind despre privirea tânărului pretendent, despre vraja învăluitoare a ochilor lui, vrajă resimțită ca o perturbare a identității și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
E cu neputință de știut, într-atât privirea iubirii are puterea de a face să răsară umbre, ele însele deținătoare de putere. Dar umbrele acestea ascund și capcane, amăgiri care fac ca unele priviri ce par a fi ale unui îndrăgostit să-și exercite din plin și nestingherite înșelătoarea vrajă. În Noaptea regilor, Viola, deghizată în paj, încearcă să o seducă pe Olivia prin cântecele ei. În realitate, o va cuceri cu o privire. Căci, în timp ce Olivia își descoperă chipul, iar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care ar fi făcut mai bine să se îndrăgostească de un vis (a dream), aceeași Viola, în același discurs, va recunoaște importanța privirii, forța ei și puterea unei înșelătorii bazate pe travestire. Privirea arzătoare, intensă a iubirii îl înrudește pe îndrăgostitul shakespearian cu nebunul, cu poetul, cu melancolicul, într-o lume dominată de viziune, de ceea ce vezi sau crezi că vezi, viziune în jurul căreia gravitează toate relațiile dintre adevăr și minciună, dintre adevăr și iluzie. Este însă și o lume în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu întâmplător, Shakespeare plasează toate aceste scene de violență în mijlocul unei păduri, știut fiind că pădurea e și un spațiu al strigoilor: prin ea trec noaptea fantome rătăcitoare, în drumul lor spre cimitirul unde trebuie să ajungă înainte de răsăritul soarelui. Îndrăgostiții, ca și nebunii - ni se va spune în ultimul act al Visului..., într-o nouă scenă dintre Tezeu și Hipolita -, au năluciri, vedenii (shaping fantaisies), în miezul cărora se ascunde uneori fascinația pentru cea mai monstruoasă alteritate, chiar dacă până la urmă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Bottom nu posedă limbajul apt să traducă experiența unei alterități ce depășește limitele percepției și ale vocabularului său. În schimb, la începutul ultimului act, în discuția dintre Tezeu și Hipolita despre înțelesul posibil al întâmplărilor relatate de tinerele perechi de îndrăgostiți, abundă termenii care transformă comentarea aventurilor acestora într-o adevărată dezbatere asupra statutului însuși al realității în teatru. Tezeu susține că povestea lor e mai degrabă ciudată decât adevărată; pentru el, scepticul care nu crede („I never may believe”) nici
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pentru el, scepticul care nu crede („I never may believe”) nici în străvechile legende, nici în basmele cu zâne (fairy toys), toate astea nu sunt decât niște forme goale, închipuiri comparabile cu cele născocite doar de mintea nebunilor ori a îndrăgostiților, niște shaping fantaisies. Iată însă că în acest moment își face loc, în discursul lui Tezeu, și poetul. Alături de nebun și de îndrăgostit, poetul este și el o făptură dăruită cu harul imaginației, cuvânt-cheie în acest discurs. Numai imaginația îl
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu sunt decât niște forme goale, închipuiri comparabile cu cele născocite doar de mintea nebunilor ori a îndrăgostiților, niște shaping fantaisies. Iată însă că în acest moment își face loc, în discursul lui Tezeu, și poetul. Alături de nebun și de îndrăgostit, poetul este și el o făptură dăruită cu harul imaginației, cuvânt-cheie în acest discurs. Numai imaginația îl face pe nebun să vadă demoni, numai ea îl face pe îndrăgostit să vadă frumusețea chipului celui mai hidos. Imaginația, așadar, îți îngăduie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
loc, în discursul lui Tezeu, și poetul. Alături de nebun și de îndrăgostit, poetul este și el o făptură dăruită cu harul imaginației, cuvânt-cheie în acest discurs. Numai imaginația îl face pe nebun să vadă demoni, numai ea îl face pe îndrăgostit să vadă frumusețea chipului celui mai hidos. Imaginația, așadar, îți îngăduie să vezi ceea ce nu există: astfel, Tezeu va defini poetul ca fiind cel ce dă un trup real irealității, cel ce dă o înfățișare lucrurilor inexistente. Oare nu e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atunci când prezicătorul își încheie interpretarea va fi același methought („așa s-ar părea...”), cuvânt împrumutat încă o dată din vocabularul asemănării, cuvânt esențial în definirea aparițiilor efective din vis. Miracol sau înșelătorie, apariție efectivă, halucinație a melancolicului, a nebunului sau a îndrăgostitului, iluzie fabricată, toate aceste forme ce populează în teatru spațiul dintre vis și realitate rămân, aidoma fantomelor, în zona indeterminabilului: substanțial sau nesubstanțial?Vizibil sau invizibil?Corp sau non-corp? Forța iluziei se întemeiază pe capacitatea permanent solicitată a spectatorului de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de el. Atât de tare s-a îndrăgostit de creația sa, încât Afrodita, zeița iubirii, a înviat-o de dragul acestui creator... și a nenumăratelor povești de dragoste care au urmat (căci, în orice poveste de acest tip, apare fenomenul cristalizării, îndrăgostitul „creându-și”, nu-i așa, iubirea...). Motivul nu avea cum să nu fie exploatat și de literatură. Este cazul lui G.B. Shaw, care în My fair lady își construiește piesa pe acest motiv: un ambițios profesor de fonetică, prin tactici
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
efecte. Chiar dacă aceste consecințe pot fi catalogate ca nefirești (în mod evident fiind vorba de așa ceva în raport cu spectrul de semnificații al ipotezei), nu putem să le trecem la ceteris paribus atâta timp cât ele sunt prevalente ca pondere. Nu ne rămâne decât, îndrăgostiți fiind de frumusețea ipotezei, să ne încăpățânăm să o păstrăm. Până la urmă - nu-i așa? - rezistența unei ipoteze este o problemă de acceptanță a comunității teoreticienilor. Numai că atitudinea, motivată de confortul nostru spiritual, ne aruncă din teritoriul raționalului, al
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
preocupați să creadă în fantasmele fabricate de ei decât în evidențele vizibile pentru orice terț neutru. Bunul-simț popular spune: iubirea te face orb. În unul dintre momentele sale cele mai ironice, poemul vorbește despre această transfigurare a celuilalt de către privirea îndrăgostitului: fiecare defect devine o calitate, toate tarele se transformă în talente, pocitaniile acced la statutul de divinități și de zeițe, neroadele devin niște partenere adorabile, iar istericele, niște blânde complice. Nimic nu falsifică mai tare privirea lucidă asupra noastră înșine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude ipoteza unei povești de iubire homosexuale... - sau femeia ispititoare reprezintă niște pericole de care trebuie să te ferești cu strășnicie. Idealul constă în a nu ajunge în situația de îndrăgostit, pentru că pare mai ușor să eviți o durere decât să te chinui s-o faci să dispară. Dacă nu ți-ai putut construi existența departe de asemenea afecțiuni pustiitoare, rămâne o soluție: să dai fuga la bordel și să-i
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pentru tânărul său partener. Perdeaua subțire care despărțea personajele nu era, în mod deliberat, etanșă și, lipsit de orice densitate, voalul nu marca decât fractura platoului de joc: într-o parte se ascundea Nero, iar în cealaltă se aflau nefericiții îndrăgostiți. Tânărul tiran îi spiona, adoptând poziția spectatorului care eram, în timp ce eu, la rându-mi, îmi intercalam privirea în diagonala privirii lui și, astfel, „supravegheam” situația în ansamblul ei. Vedeam altfel, vedeam altceva, pentru că supravegheam însăși supravegherea. Am simțit atunci cum
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a actelor în contextele lor. În măsura în care presupune constituirea unei rețele de relații umane, acest tip de supraveghere rămâne mai adecvat teatrului, căci, firește, scena nu are la dispoziție resursele tehnologice ale cinematografului. Supravegherea focalizată trimite la acțiuni individuale, întreprinse de îndrăgostiți travestiți și de servitori informatori. Aceștia pătrund în anturajul personajelor ce trebuie supravegheate și furnizează informații nicidecum și niciodată neutre: ele afectează raporturile personale, modifică alianțele și invită la un scepticism justificat, o dată în plus, de aceste „informații despre oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a iubi, pentru a umili, pentru a pedepsi, dar, de fiecare dată, cei doi au, ca prezență, același statut, indiferent de natura relației lor. Stau față în față, obraz lîngă obraz, trup lîngă trup... la bine și la rău. Orice îndrăgostit e fericit să-și vadă perechea, orice victimă urăște contactul cu torționarul ei. Dar supravegheatul? Lui îi va fi întotdeauna refuzată posibilitatea de a-și identifica „partenerul”, căci „dublul” său relațional este o umbră, o fantomă sau o bănuială. Regimul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
adăpostești”. Ceea ce nu-i împiedică totuși pe oameni să caute un refugiu, chiar și cu prețul celor mai amare înfrângeri, cum se întâmplă în celebrul roman al lui Orwell. Supravegherea ucide acțiunea, dar nu și gustul libertății, nu și patima îndrăgostiților. Împotriva virusului fricii încolțesc germenii rezistenței. Ierarhiile supravegheriitc "Ierarhiile supravegherii" Supravegherea este o activitate aproape întotdeauna deliberată, consecință a unei decizii luate altundeva, de obicei în cele mai înalte sfere ale puterii. Într-adevăr, puterea în exercițiu recurge la supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]