2,651 matches
-
că Evtimie de Târnova era privit ca o autoritate în materie dogmatică și liturgică, la care apelau prelații din Țara Românească ori de câte ori se iveau chestiuni mai complicate, precum și tonul diferit de adresare. Dacă lui Nicodim îi răspunde din postura unui învățat mai luminat, cu Antim tratează chestiunile pe picior de egalitate frățească. În prima scrisoare către Nicodim, patriarhul îi răspunde la câteva întrebări asupra unor probleme de credință religioasă, dând și citate din Sfinții Părinți. În ce-a de-a doua
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
tratatelor. Muhammad ash-Shaybani a scris Marea carte a guvernării statelor, Abu Yusuf Uă kub a scris Cartea impozitului funciar, iar Mawerdi a scris Statutele Guvernării. În perioada otomană s-au afirmat Molla Husrev și Ibrahim al-Halebi Fetva - emise de muftii, învățați sunniți care interpretau Shariâ(legea). Kanun-name (cartea de legi) era o altă sursă care reprezenta în scris puterea sultanului. Dreptul ginților și tradițiile isilamice au fost surse ale legislației otomane. Se pleca de la premisa că între noțiunea de stat nemusulman
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
mai sunt cunoscute drept cei 5 stâlpi ai Islamului): profesiunea de credință, rugăciunile, dania, postul și pelerinajul la Mecca. Juriștii musulmani au stabilit că djihad-ul era o obligație colectivă, care nu făcea parte din cei 5 stâlpi ai credinței. Însă învățații considerau că djihad-ul este unul din elementele care constituie credință islamică. Prin urmare, djihad-ul făcea parte din acel „cult disciplinat”, pus în practică de adevăratul credincios prin serviciul său dedicat divinității. Că „efort pe calea lui Allah”, ce presupunea propagarea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Olbia de la gurile Niprului) datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos, le cere Olbienilor să-i alunge pe pirații care „se adăposteau pe insula sacră”, ori poetul roman Ovidiu (exilat la Tomis), geograful grec Ptolomeu, istoricul grec Strabon și învățatul grec Megalos din Tir (care a trăit în secolul al II-lea după Hristos) menționează cu toții „templul sacru, închinat lui Ahile, din insula Leucos”. Tot în antichitate apare în scrierile grecilor ideea unei posibile existențe a unui templu dedicat venerării
Insula Șerpilor () [Corola-website/Science/297700_a_299029]
-
direct al conflictelor cu alte cercuri literare, și au dus la o scurtă colaborare a lui Iorga cu jurnalistul de la "revista Făt Frumos", Emil Gârleanu. Noua revistă, ilustrată cu portrete ale țăranului român în ipostaze idealiste, care era populară printre învățații de la țară (pentru care era distribuită gratuit), promovând teorii antisemite și aducând oprobriul autorităților și a presei urbane. Tot în 1906, Iorga a mers în Imperiul Otoman, unde a vizitat Istanbulul, și a publicat o altă colecție de volume—"Contribuții
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
sens. În unele orașe transilvănene precum Brașov (pe atunci cetatea săsească Kronstadt), „șcheilor” și românilor nu li s-a permis nici măcar să locuiască între zidurile cetății. Începând cu secolul al XVI-lea, Moldova și Țara Românească, precum și clericii, juzii și învățații români din Transilvania și din ținuturile vecine (Banat, Zărand, Bihor, Satu-Mare, Oaș, Maramureș) au trecut progresiv de la limba slavonă (bisericească și cărturărească), moștenire a obedienței religioase ortodoxe față de Patriarhatele sud-Dunărene (Peć sau Trnovo), la limba română, până atunci doar populară
Renașterea națională a României () [Corola-website/Science/296814_a_298143]
-
macedoneni. Ei și-au consacrat viața misionariatului de evanghelizare a popoarelor slave (convertirea la creștinism). Chiril și Metodiu au conceput în acest scop "alfabetul slavonesc", supranumit "chiliric", pe care l-au folosit și românii până în secolul al XIX-lea. Unii învățați consideră că de fapt Chiril și Metodiu au creat alt sistem, alfabetul glagolitic (urmele lui se găsesc și în "Psaltirea Scheiană" și în "Codicele Voronețean"), și că abia continuatorii misionariatului lor au fost cei care au inventat în secolul al
Alfabetul chirilic () [Corola-website/Science/298235_a_299564]
-
numele de Andaluzia), au preluat acest termen de la Romanii din Africa de Nord, apoi l-au transmis arabilor în limba cărora se pronunță "bărbăr" (în arabă : بَربَر). Cuvântul Imazighen (în tifinağ : Imaziγen) este pluralul cuvântului Amaziğ, care după învățații medievali Ibn Hazm și Ibn Khaldun ar însemna «părinte», «conducător», «om liber». Pe lângă limba arabă pe care și-au însușit-o odată cu religia islamică ei vorbesc și limbile berbere. Limbile berbere formează, împreună cu limba egipteană veche (azi limbă liturgică a
Berberi () [Corola-website/Science/298315_a_299644]
-
prietenul său Patrocle și cu bătrânul înțelept Fenix. La despărțire, odată cu plecarea flotei din Aulida, Peleus îi dăruiește lui Ahile armele sale: armurile și sulița primite ca dar de nuntă și caii primiți de la Poseidon. Conform lui Plutarh și a învățatului bizantin Ioannes Tzetzes, atunci când corăbiile aheilor au ajuns la Troia, Ahile s-a luptat și l-a ucis pe Cicnos din Colones, un fiu al lui Poseidon. Cicnos era invulnerabil, însă avea un punct slab, capul. După Dares Phrygius, tot
Ahile () [Corola-website/Science/298348_a_299677]
-
Mare", păstrat la Viena, sau Capela Palatină din Aachen, care amintește de "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum și Capela Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din Roma. Prezența învățatului Alcuin (latină: "Alcuinus") la curtea imperială a stimulat transcrierea textelor vechi și introducerea limbii latine ca limbă literară, fapt determinant pentru evoluția ulterioară în istoria culturală a lumii apusene. Încercând a înțelege perioada de dinaintea secolului al VIII-lea, se poate
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
a fost latina clasică deoarece unitatea administrativă a unui imperiu atât de vast, de la Elba și Dunăre la Pirinei, antrenând mai multe popoare laolaltă, nu putea fi menținută dacă fiecare dregător ar fi vorbit dialectul său. Astfel, limba pe care învățații o mânuiau cu ușurință a devenit singura limbă prin intermediul căreia se puteau înțelege toți. Totodată, se pare că, doar prin intermediul acesteia, renașterea carolingiană a reușit să transmită viitorimii ideile autorilor antici. Nu în ultimul rând, Henri Pirenne a considerat limba
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
deosebesc în această privință de negustori sau conducători politici. Creștinismul rămâne, totuși, elementul preponderent al culturii. Predicatori ca Bernhardin din Siena și teologi sau prelați ca Sant'Antonio din Florența sunt ascultați și onorați de credincioși. În același timp, însă, învățații umaniști se ocupă de problemele teologice și adaptează cunoștințele filologice și istorice noi la studiul și interpretarea scrierilor religioase. Viziunea umanistică asupra teologiei și scripturilor sfinte a dus, printre alte evoluții, la apariția reformei protestante, inițiată în Germania de către Martin
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
Bruni și ""Istorie fiorentine"" (1520) de Niccolò Machiavelli sunt exemple ale unui nou mod de a interpreta istoria și problemele statale. Istoricii Renașterii renunță la periodizarea istoriei după criterii religioase (Creația, Nașterea lui Iisus și Așteptarea Judecății de Apoi); în timp ce învățații Evului Mediu priveau cu neîncredere lumea păgână a grecilor și romanilor, noua generație a Renașterii era plină de admirație față de civilizația antichității și condamna perioada secolelor ce i-au urmat ca fiind ignorantă, barbară, întunecată. Propriul lor timp îl considerau
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
Andrea Gabrieli (1510-1586) conduce ""Die Münchner Hofkapelle"". Cu Giovanni Gabrieli (1553-1612) și Claudio Monteverdi (1567-1643) se dezvoltă muzica monodică și se face trecerea către genul muzicii de operă. Din Italia, Renașterea se răspândește și în alte țări din Europa apuseană. Învățați, artiști, negustori sau meseriași călătoresc în orașele italiene și se întorc în Franța, Flandra sau în zona hanseatică nu numai cu noi cunoștințe, dar și cu un alt gust în artă și în modul de viață. Declinul feudalismului și centralizarea
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
Roma era im oraș de mare întindere urbană și arhitectură de cărămidă neimpresionantă și avea nevoie disperată de o renovare. O nouă Rostra de marmură, terenuri pentru cai și noi piețe au fost construite. O librărie publică sub tutela marelui învățat Varro era, de asemenea, sub construcție. Casa Senatului, Curia Hostilia, ce fusese reparată de curând, a fost abandonată pentru un nou proiect de marmură care avea să fie numit Curia Iulia. Granița sacră -- "Pomerium"—a orașului a fost extinsă permițând
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
corecta eroarea. Alternanța istorică a anilor bisecți în această perioadă nu ne-a fost transmisă de nici o sursă antică, deși existența anilor bisecți la fiecare trei ani este confirmată de o inscripție care datează din anul 8 sau 9 A.D. Învățatul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma lui Augustus a avut loc în anul 8 A.D., și a stabilit că șirul de ani bisecți a fost 42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12-9 î.Hr, 8, 12 A.D., etc. Această propunere este cea mai răspândită
Calendarul iulian () [Corola-website/Science/297121_a_298450]
-
răspândită soluție acceptată. Uneori se sugerează că anul 45 î.Hr a fost un an bisect. S-au propus și alte soluții. Kepler a propus ca șirul corect al anilor bisecți să fie 43-40-37-34-31-28-25-22-19-16-13-10 î.Hr., 8-12 A.D., etc. În 1883, învățatul Matzat a propus șirul 44-41-38-35-32-29-26-23-20-17-14-11 î.Hr., 4-8-12 A.D., etc., bazându-se pe un pasaj din Dio Cassius, care menționa o zi din anul 41 î.Hr. ca fiind "contrară regulii (lui Cezar)". În 1960, Radke a presupus că reforma a fost
Calendarul iulian () [Corola-website/Science/297121_a_298450]
-
împrumutată - martie), Ostarmanoth (luna Paștelui - aprilie), Winnemanoth (luna pășunatului - mai), Brachmanoth (luna aratului - iunie), Heuvimanoth (luna fânului - iulie), Aranmanoth (luna recoltei - august), Witumanoth (luna lemnului - septembrie), Windumemanoth (luna culesului viei-octombrie), Herbistmanoth (luna ierbii - noiembrie), and Heilagmanoth (luna sfântă - decembrie). Conform învățatului din secolul al XIII-lea Sacrobosco, schema originală a lunilor calendarului iulian era una foarte regulată, cu luni alternative scurte și lungi. Astfel, din ianuarie până în decembrie, numărul de zile ale lunilor era, pentru calendarul roman republican, următoarea: El credea
Calendarul iulian () [Corola-website/Science/297121_a_298450]
-
de organisme, se face folosindu-se nomenclatura binară. Botanica se ocupă cu studiul plantelor din punct de vedere anatomic (anatomia plantelor), morfologic (morfologia plantelor), fiziologic (fiziologia plantelor), clasificare (taxonomia plantelor), originea și evoluția organismelor vegetale. Părintele acestei științe este considerat învățatul grec Teofrast (372 î.Hr.-287 î.Hr.), discipol al lui Aristotel. Acesta a scris mai multe lucrări despre plante. Cele mai importante sunt "Cauzele plantelor" și "Cercetarea plantelor" în nouă cărți. Teofrast elaborează un sistem de clasificare a plantelor care s-
Botanică () [Corola-website/Science/298176_a_299505]
-
mondial cercetători ca Nehemiah Grew (1628-1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray (1626-1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Camerer (1665-1721), descoperitorul organelor sexuale la plante și Carl von Linné (1707-1778), genial botanist al secolului XVIII. Contribuții în cunoașterea plantelor au adus și învățați români precum stolnicul Constantin Cantacuzino (1650-1716), care a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică românească, Dimitrie Brândză (1846-1895) fondatorul botanicii românești, Florian Porcius (1816-1906) unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice românesti, Iuliu Prodan (1875-1959), marele ctitor
Botanică () [Corola-website/Science/298176_a_299505]
-
Seneca-fiul se va atașa de gânditorii stoici care își îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate și curaj în fața greutăților și suferințelor vieții. Scopul stoicilor era libertatea interioară, sufletească - scut împotriva nedreptății și tiraniei. În vremea împăratului Tiberiu, învățatul stoic Attalus, profesorul lui Seneca, este alungat din Roma. Această măsură de prigonire făcea parte dintr-o campanie de intimidare și represiune împotriva "opoziției stoice". Reacția lui Seneca va fi decizia de a părăsi Capitala. A plecat în Egipt, unde
Seneca () [Corola-website/Science/298163_a_299492]
-
n-a reușit să descifreze enigma. La cererea împăratului Rudolf II, Galilei a consimțit să dea soluția anagramei: „Altissimum planetam tergeminum observavi”, cu alte cuvinte: „Am observat că planeta cea mai înaltă este un tricorp”. Dispunînd de un instrument slab, învățatul nu putuse deosebi inelul lui Saturn de planetă și i s-a părut că vede trei aștri îngemănați. Dar, după doi ani, în 1612, cei doi „aștri laterali”, după ce au pălit treptat, au dispărut cu totul. „Saturn și-a devorat
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
inelul lui Saturn de planetă și i s-a părut că vede trei aștri îngemănați. Dar, după doi ani, în 1612, cei doi „aștri laterali”, după ce au pălit treptat, au dispărut cu totul. „Saturn și-a devorat copiii!” a exclamat învățatul din Pisa, decepționat. Ulterior, alți astronomi l-au observat însă din nou pe Saturn ca tricorp( Hevelius, Riccioli - în 1650 ). În sfîrșit, în 1656-1657 Christiaan Huygens a construit un instrument destul de puternic ca să poată contempla fenomenul în toată măreția lui
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În 1707 el a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kymenitul, urmat de Marcu Porfiropol. În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonește și în românește. Așa au fost școlile de la mănăstirile "Sfântul Gheorghe Vechi
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
acest ultim exemplu poate să însemne de asemenea și 40 ½</font color> . Fracțiile complexe puteau fi scrise în mod similar, dar pentru citirea lor corectă, contextul era esențial. Numărătorul era "supraliniat" iar numitorul era urmat de "semnul diacritic": Mai mulți învățați greci au produs variante ale acestei notații, Arhimede reușind să exprime un număr de ordinul 10 (numărul total de fire de nisip pe care poate să le conțină o sferă care cuprinde lumea). Sistemul a avut difuzare limitată, fiind complet
Numerația greacă () [Corola-website/Science/297443_a_298772]