198,372 matches
-
Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
incidentul după alte surse, pe care le vom analiza: „... Petre Poenaru care, jucându-se că din Întâmplare cu praștia, Îl izbi În frunte / pe M. Eminescu,n.n./ cu o pietricica. (...) Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat care Îi pricinuise o simplă zgârietura și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgara declamațiune, Scipione Bădescu: „Îndată ce-l dezleagă rupe tot cu o putere de fiara și strigă de produce
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
că murise, m-am speriat foarte tare: era prima persoană cunoscută care murea. Nici azi nu știu ce înseamnă să mori. Dacă mă gândesc mai bine, poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a aparatului un clișeu răsturnat, și-a făcut apariția de după pânza neagră - Nu mișcați și nici măcar nu și-a semnat
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
metalepsa asumă toate practicile transgresive prin care povestirea de ficțiune poate să treacă propriile ei praguri, interne și externe: între actul narativ și povestirea pe care el o produce, între acestea și povestirile secundare pe care ea le înglobează și așa mai departe. Cu o plăcere și ingeniozitate parcă mai mari ca oricînd, Genette parcurge, antrenîndu-l și pe cititor în această aventură a radiografierii unei figuri, toate cazurile și subtipurile ei, probabile și improbabile, în domenii și la autori dintre cei
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
Soarele suie roșu peste lume/ și trage orizontul din adîncuri” (Apune luna). Să însemne acestea o reconciliere a poetului cu universul? Un soi de exorcizare printr-un ritual al lirismului aderent la materialitățile respinse? Ne e teamă că nu e așa. Ofensiva împotriva materiei își schimbă pe alocuri strategia, nu și ținta. Chiar dacă nu mai sînt vituperate „limitele care izbesc”, „rămînerea pe cruce”, strigătul care îneacă „surparea-n goluri”, „lacrima necruțătoare”, adică acea recuzită (melo)dramatică a lui homo patiens, rămîne
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
a destinului: el se vrea o ființă condamnată să fie liberă în opțiunile sale majore și găsește resursele lăuntrice de a alege singura ramură disponibilă a alternativei descalificării ca ființă umană: suicidul. Ori, altfel spus, voluntara desființare. În absolut, Anghelache, așa mort și livid, este un învingător.
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Cioran naiv și sentimental - are afinități cu teza lui Matei Călinescu privind relectura hermeneutică de tip cvasidetectivist, menită să descopere secretele semantice pe care textul le ascunde abil în el însuși, uneori chiar împotriva intenției auctoriale de a face sens. Așa, de pildă, un “cifru”, ori, altfel spus, un criptonim, ar conține, în opinia lui Ion Vartic, numele personajului matein Gogu Nicolau. Aceeași hermeneutică a secretului îl aduce pe critic la revelația unui fel de ereditate cîtuși de puțin biologică, în
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
că multe lucruri se materializează deformat, chiar pervers (și aici avem exemplul utopiei comuniste). Avem tot felul de proiecte, dintre care unele pot să fie chiar absurde; dar foarte multe dintre aceste proiecte au o noimă și se și realizează. Așa și cu Europa: dacă se dorește să existe o Europă, se va face, cu toate ezitările, renunțările și deformările care vor apărea în raport cu proiectul ideal. - Întorcându-ne la România, nu vi se pare că în societatea noastră, chiar în mediile
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
să existe o Europă, se va face, cu toate ezitările, renunțările și deformările care vor apărea în raport cu proiectul ideal. - Întorcându-ne la România, nu vi se pare că în societatea noastră, chiar în mediile academice, există o carență de comunicare ? - Așa este, dar cred că nici eu nu sunt chiar cel mai potrivit pentru a critica o asemenea stare de lucruri, pentru că nici eu nu comunic prea mult. Eu îmi fac treaba mea, o lansez și apoi îi las pe alții
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nevoie aveau românii să trimită o delegație la Constantinopol ? Noi nu ne puteam face unirea singuri ?!” Zis și făcut: nu s-a mai trimis delegația la Constantinopol. Asta ca să vedeți la ce grad de imbecilitate se ajunsese, și asta în așa-zisa perioadă de “deschidere” a regimului comunist. - Coborând în istoria dumneavoastră personală, ce v-a atras spre studierea trecutului ? - Este, în primul rând, o chestiune de familie. M-am născut într-o casă de intelectuali, am avut o bibliotecă destul de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
esențial diferite. Aceeași mînă sigură, același ochi neobosit și lucid care înregistrează avid tot ce vede, același umor negru și o neschimbată ironie, fin diluată în poantă lingvistică. Pe scurt, Răzvan Petrescu e un scriitor cu o puternică individualitate. Probabil așa se și explică succesul de critică cunoscut de proza sa încă de la debut. O frază a Adrianei Bittel, reprodusă pe coperta a patra a antologiei, rezumă esențial receptarea de care s-a bucurat autorul: „Răzvan Petrescu este, cred, cel mai
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Fotografiile, portretele călătoresc prin case, buzunare, medalioane, albume și arhive. Dar nici modelele nu stau degeaba, să se plictisească, în poze. Mai au și alte treburi, cum aflăm din Harry Potter, decît să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar răbdare. Orișicît ar călători, odată imortalizat în poză sau portret, modelul nu se pierde, ci revine tot acolo, pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
să încremenească, țepene, într-o postură de început. Așa încît dispar și reapar după un timp. Privitorului i se cere doar răbdare. Orișicît ar călători, odată imortalizat în poză sau portret, modelul nu se pierde, ci revine tot acolo, pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează cu adevărat. Cu cît mai multe fapte memorabile ai făcut, cu atît ai fost mai des reprezentat. Iar asta, după moarte, îți conferă libertate de mișcare. Fiindcă portretele-ți sînt așezate, evident
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
cu propriul portret, deci cu adevăratul sine, Sir Oliver-modelul este obligat să lase artificiile deoparte. Portretul e atoatesalvator. Nicicînd o oaie neagră, în literatură, nu și-a avut portretul agățat în galeria de portrete. De mortuis nil nisi bene, pentru că așa e-n tenis și în ficțiune. Oile negre își au locul rezervat în Camera Ororilor. Iar dacă oaia neagră totuși a avut portret cîndva, după moartea modelului, portretul se transformă într-un schelet ascuns în vreun dulap familial. Cînd un
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
film polițist (dimpotrivă!, s-ar putea spune), și pentru că am constatat, văzînd filmul de mai multe ori, că, paradoxal, starea de suspens crește, cu fiecare vizionare, cu cît știi mai exact spre ce conduce totul!(Încercați, verificați, veți vedea că așa stau lucrurile!) Pintilie “face” lumea filmului în șapte zile. Șapte zile presărate între o înmormîntare adevărată care pică de 1 aprilie și o crimă a unui colonel în rezervă care pică de Ziua Armatei (25 octombrie, pentru cultura noastră generală
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Furia chioară a vanității. Interesant din cale afară pentru istoria literară a primului deceniu de comunism. * În revista 22 (nr. 724), dl. Andrei Cornea face un lucru la care nu s-a gîndit nici un ziarist ori comentator politic după istoria așa-zisei convertiri la filosemitism a dlui Vadim Tudor: răsfoiește un număr din România mare (publicația înstrăinată de Vadim unui inexistent iranian, care totuși apare și tot sub mîna liderului PRM, și după ce și-a ratat înregistrarea ca marcă și a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă marcă a vagului, a aproximării, a suspendării, îndeplinind un rol pragmatic pe care îl joacă și alte expresii, de tipul: și așa mai departe, tot felu de chestii, mă rog, una-alta, aia... Fenomenul nu e recent; putem găsi atestări ale acestei utilizări în culegeri mai vechi de texte dialectale, de povestiri populare (în citatele care vor urma am simplificat și „normalizat
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
reperul situației: „și-atuncea nemții când le văd așa-mbrăcate-n caftane și nu știu ce...” (CORV 129); „pentru că la școală și nu știu ce, peste tot, nu vrea să... și de-aceea a vrut să se mute” (CORV 131); „las’că ș-acolo e tot așa, adică dacă ești cu bani și nu știu ce nu, da’ dacă...” (CORV 131); „nu p-ăia care sînt de treabă și nu știu ce” (CORV 133). De multe ori nu e totuși prea clar dacă și nu știu ce se leagă într-adevăr, ca sens
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
că nu știu ce trece mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par să spună ceva (introducerea unei consecințe, a unei explicații - deci, care va să zică ; cererea de confirmare - nu?, nu-i așa), angajîndu-l pe interlocutor. Vag și dezangajant, nu știu ce proliferează, fără riscuri majore.
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
-i ajunge timpul, la o mănăstire specială se scoate talentul din om, acesta fiind considerat sursa nefericirii ș.a.m.d. Imaginația lui Cătălin Mihuleac este, în primul rând, satirică. Umorul lui este cinism trecut prin filtrul ficțiunii. Prozatorul vânează orice așa-zisă slăbiciune umană, iar derizoriul este privit prin lentila fantasticului și a absurdului. De aceea prozele sale sunt, mai toate, niște farse, deși unora le pot părea pamflete deghizate. Sigur, pe undeva se face simțită și o firavă tendință moralizatoare
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
mei? Chiar ne-a blestemat Dumnezeu în halul ăsta? Lovitura de imagine a lui Vadim, dezvelirea la Brașov a statuii lui Yitzhak Rabin, mi-a adus aminte de una din anecdotele copilărirei: „Știi bancul cu statuia?” „Nu!” „Statu’ ia tot!” Așa s-a întâmplat mereu, așa se va întâmpla întotdeauna. Mai rămâne de văzut cine interpretează, în acest scenariu dubios, rolul statului și cine al statuii. Chiar dacă nu și-au propus, pesedeii îl au acum în mână pe Vadim așa cum nu
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
Dumnezeu în halul ăsta? Lovitura de imagine a lui Vadim, dezvelirea la Brașov a statuii lui Yitzhak Rabin, mi-a adus aminte de una din anecdotele copilărirei: „Știi bancul cu statuia?” „Nu!” „Statu’ ia tot!” Așa s-a întâmplat mereu, așa se va întâmpla întotdeauna. Mai rămâne de văzut cine interpretează, în acest scenariu dubios, rolul statului și cine al statuii. Chiar dacă nu și-au propus, pesedeii îl au acum în mână pe Vadim așa cum nu l-au avut niciodată. Declanșarea
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
statut cvasimitologic, în exterior sînt prezențe neglijabile. Această realitate se răsfrînge extrem de prost asupra capacității noastre de a convinge prin cultură. Ne batem cu pumnul în piept, propagandistic și narcisiac, că prin cultură suntem deja europeni, dar nu este deloc așa S-au creat, astfel, niște situații absolut aberante: dacă în România, un pictor ca N.Grigorescu este situat undeva la limita sfințeniei și este investit cu o valoare sufletească incomensurabilă, tot el, cu toată sfințenia lui, în Occident se află
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
primul rînd cele ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej) la congresele și plenarele anilor în discuție, întrucît ele reprezintă, de fiecare dată, excelente sinteze ale materialelor sovietice de ultim moment. Cel ce le redacta la acea dată (Leonte Răutu) avea, ca să spun așa, meritul de a alege miezul și de a adapta rapid și fără nuanțe realităților culturale românești tezele în perpetuă mișcare ale ideologilor moscoviți, care recurgeau adeseori, spre a spori legitimitatea noilor estetici și a-i atenua inepțiile, la citate expresive
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]