3,053 matches
-
într-o clipă; frică de ele și de mânia multă vreme închisă, care ar fi putut să izbucnească dintrodată și să se abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu neliniște. Înțelegeam acum și întunericul din sufletul pușcașului și, poate, și simțirea mai deosebită a Chivei. Dar greșala tinereții mele o vedeam nelămurită încă: nici nu puteam s-o înțeleg; cumplitele lucruri neguroase de demult, totuși, îmi trimeteau o adiere de durere din mormântul trecutului. Iar Chiva, alături, se gândea cu ochii negri, mari, nemișcați. Deodată zise cu glasul moale: — Și maica a păcătuit cu stăpânul cel vechi al moșiei... Acuma, parcă-i un blestem!... Începu a râde întorcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca un șarpe ce mi se încolăcește în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă prin urechea ațintită vine, cu adierea vântului șoptitor prin trestii, un glas pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită, cu puteri puține. Sta mută cu privirile ațintite spre apă, în tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai este... — Da’ cât? Așa, într-un ceas ajungem? Apoi da, cam așa, într-un ceas... —Bun! oftă cu veselie doctorul. Hai înainte... Caii porniră; săteanul își puse pălăria în cap și rămase sprijinit în băț, în umbra pădurii... Acuma adieri răcoroase treceau. Ne dădurăm jos. Băiețelul în durligi vorbea cu boii. Noi pășeam în urma ambulanței, apoi rămaserăm mai în urmă. Moșneagul sta neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da. Și zicea că nu te-a găsit. — Apoi nu, că eram încolo dus, spre Fundeni... Un timp tăcu; lumina scădea; o adiere rece se strecura din pădure: ne apropiam de pârău. Voinea întoarse spre mine capul: —Era cuconu Enacache? Apoi cine putea să fie? că boierul cel bătrân nu se mai urnește de acasă... Și-n prisacă te-ai întâlnit cu dânsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în pământ privirile. Apoi deodată tresări: Ia! și se sculă în picioare, naltă și subțirică și intră în casă. De departe, dinspre câșlărie poate, se auzea cornul lui Voinea. Chema prelung - îngâna sunete scurte apoi, și iar tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme. Abia se deslușea, venea ca un freamăt prin codrul des: Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un târziu o secure începu a bocăni undeva, în adâncuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-și înfunda copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fioros: —Bade Gavrile... bade Gavrile... Ce vrei? întrebă blând, apropiindu-se, chihaia... —Bade Gavrile, să-mi dai o lumânare... Stăpânul simți o înfiorare: omul își aștepta ceasul morții! Și dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul îl privea cum se mișcă, solemn, nepăsător parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
născuseră. Au cântat și la casa rabinului, și rabinul nu s-a arătat; și au pornit mai departe, întovărășiți de o mare mulțime; și pe lângă cimitir le-au scăzut glasurile, și cotind drumul cel mare abia se auzeau ca o adiere mâhnită cântările lor - și-n curând au murit sunetele; pe când plângeau mamele și surorile. Iar Haia nu plângea... Ea se gândea că frații ei se vor întoarce; că ea niciodată n-ar pleca în țări străine, niciodată, pentru nimic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-n sufletele celor mai umiliți... Acuma Haia era o fată năltuță-n boi; și-n plimbările de vineri seara, cu celelalte fete, se avântase chiar până la grădina publică și până la ulițile românești, unde era liniște, răcoare și livezile risipeau adieri parfumate. La vârsta ei găsea puțină plăcere numai în aceste clipe de răgaz; iar în ceasurile când sta acasă lucrând la o cusătură ori la un călțun, icoanele văzute i se deșteptau în lumina umedă a ochilor. Viața care fierbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pulberea nelămurită, fugară, schimbătoare, a lunii. Vântul fugea slobod împrejurul lor, îi împresura în vârtejuri călduțe. Ea îl privea deodată în față cu ochii arzători, țintuiți parcă cu două ace de argint. Și deodată prin pieptul lui Bucșan trecu o adiere, prin mintea lui o lumină de înțelegere și începu să râdă încet, arătându-și dinții ascuțiți. De ce v-ați sfădit?... —Așa, ne-am sfădit într-o zi, săptămâna trecută... Parcă eu pot să-ți spun?... Vrei numaidecât să știi? Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-și căuta lucrul. Sta neclintită, și acul fugea harnic. Și ea se gândea iar, lucrând, la zilele ce aveau să vie, la pruncul care i se mișca în sân, la cel care a lăsat-o... Câteodată o cerca o adiere veninoasă de ură; apoi i se limpezea sufletul. Acuma era hotărâtă, acuma aburii dragostilor trecuseră bătuți de un vânt năprasnic; și-l vedea limpede înaintea ei pe feciorul lui Vartolomei, cu râsu-i de animal de pradă, cu ochii plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Culi ducea cățelușa; domnul Ionaș Popa îl urma cu felinarul cu petrol, care lumina slab. Le era destul, ca să nu apuce greșit o altă potecă. Umblau cu luare-aminte, ca să nu tulbure pacea aceea a întunericului. Din când în când, o adiere de șuiet prin brazi, vestind înainte trecerea oamenilor. Când au ajuns la locul cel bun de oprire și așteptare, de unde dintrodată puteau ieși la pătul, s-au oprit, așteptând ziua. Vântul dinaintea zorilor se strecura tot mai des în somnia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să caute smuncit. Cățelușa avea mai multă cumpănă decât el. În sfârșit, li s-a părut că găsesc urma. Vidra a înălțat apoi bănuțul nasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
l-am mai văzut în viața mea încă de două ori trei ori. Era jocul luminii și al bucuriei de a trăi de la mijlocul lui iunie, când soarele a ajuns la cursa lui cea mai înaltă pe cer. O ușoară adiere a trecut prin flori și mi-a răcorit fruntea; m-am simțit, într-o clipă de sănătate deplină, înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
e să te scoli și să faci ceva, orice... Starea de urgență e cu totul firească de la o anumită vârstă. Pentru azi s-a anunțat caniculă, peste 33 de grade la umbră, Parisul geme de căldură. Nu se simte nici o adiere de vânt, poluarea atmosferică e maximă. — De ce nu scrii și despre oamenii politici? mă interoghează Pastenague, fără să-i pese de starea mea sufletească. Lui nu i-o fi cald? E drept că mă așezasem deja în fața computerului și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
mai cunoscuți filosofi japonezi moderni, D. T. Suzuki, în eseul intitulat "Pictura, meșteșugul săbiilor, ceremonia ceaiului": "Acum, ascultăm sunetul apei care fierbe în ceainic [...]. Sunetul nu aparține, propriu-zis, apei, ci vine de la ceainicul greu de fier, fiind asimilat, de cunoscător, adierii care străbate crângul de pini. Astfel, liniștea încăperii sporește, omului părându-i că se găsește singur într-o colibă din munți, unde norul alb și muzica pinilor sunt singurii oaspeți care aduc mângâiere". Acesta este secretul care ne plasează pe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
bine, pe lângă lumina inefabilă care radiază din prinț, de unde și epitetul însoțindu-i numele, este interesant să aflăm că Genji este recunoscut de către oricine, chiar când vrea să treacă neobservat, prin parfumul unic, inconfundabil, pe care îl degajează. Numai la adierea acestui parfum, precedându-i intrarea într-o încăpere sau impregnând câteva zile locul vizitat, femeile sunt deja ca și supuse. Obiceiul nobililor din perioada Heian, al cărei apogeu este descris în romanul celebrei Murasaki Shikibu, este să realizeze, în general
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Ei nu, dar eu da, așa că am oprit sub picior piatra des tul de colțuroasă pe care tocmai mă pregătisem să o împing spre marginea asfaltată. Camionul intră în curbă, cauciucurile protestară scrâșnind ușor pe asfaltul înmuiat, peste care o adiere slabă împingea firele de nisip. Iar noi așteptam cu sufletul la gură să vedem cine va câștiga. Roata din față trecuse deja de pietre și așteptam să vedem dacă roata dublă din spate va călca vreuna. — Parcă-s două purcele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
se relaxa decât după ce cobora din mașină, alerga un timp prin iarba grasă, arunca o pătură la întâmplare, se așeza cu fața la soare ori către valurile lacului și-i striga: „Fă dragoste cu mine!“. Toate în jur nu erau decât o adiere fără agitație și fantasme, ca un ocean de spumă invizibilă filtrând lumea întreagă. Lui îi țiuiau urechile de liniște și, ca întotdeauna, gândul îi zbura în altă parte, făcând asocieri livrești. Ea iradia de ceva imposibil de povestit. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
totuși, că îl iubește, oricâte ar fi în capul lui contrare gândului ăstuia, și în fond ieșise din orașul supraaglomerat să se destindă și să se umple de zgomote închipuite, precum ronțăitul de fierăstrău al firelor de iarbă legănate de adiere, și atunci se ridica ușor, îl învăluia cu brațele, îl trăgea la pământ, sărutându-l și respirând ușurată, dă-o naibii de logică! n-o să trăiesc o veșnicie! Iar din acele clipe încolo n-ar mai fi fost interesată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte încet degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc, ce înflorește în buchete violete, ca niște bulgări, în târziul toamnei ÎDoamne, își zicea, mult mai este până la toamnă!). Se bucura dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]