3,016 matches
-
care nu îngăduie nici un act? A ști nu mai rabdă firea decât prin voința noastră de a fi încă în ea. Te frămânți atunci printre obiecte și idealuri, aderând cu fărâme de pasiuni, acordând din milă și din amăreală o adiere de existență umbrelor în căutare de ființă. Universul nu e serios. El trebuie luat tragic în glumă. A face este antipodul lui a ști. Nehotărârile între cer și pământ te sortesc unui destin de Ianus, ale cărui fețe ar deveni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu norii sub mine, rezemat pe zăpezi și pe cer, am înțeles: - că senzațiile trebuie să fie mai pure decât aerul rarefiat al înălțimilor, - că-n ele nu trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele, vârtej de altitudine privirea; - ca murmurul melancolic al vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin pătura noastră cultă. Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mare oboseală Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
știam că se-mbrăca ea. Printre spărturile scîndurei am privit și eu înăuntru. Sărmana copilă! Abia-i murise sora - sa, și ea trebuia să joace un rol vesel. Puțin alb trebuia feței sale celei de-o albețe palidă, o lină adiere cu roșu îi dete un fel de reflect trandafiriu asemenea [cu] al luminei serei. Sânul ei era acoperit numai c-o ușure cămașă de gaz care trăda mai mult decât acoperea piepții cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
p...duri în care p...sim încetișor, admirând în același timp multitudinea de arbori și p...s...ri, încercând s... ne integr...m cât mai profund în armonia natural.... Pe m...sur... ce înaint...m în aceast... p...dure, simțim adierea vântului, mirosul ierbii proaspete, auzim ciripitul p...s...relelor. La un moment dat, întâlnim în calea noastr... o c...rare de-a lungul c...reia curge un pârâiaș. Urm...m aceast... c...rare și, pe m...sur... ce înaint...m
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
cu imagini de 75 H.P. de care nu te poți apropia fără a fi electrocutat pe loc, cu pocnet de mitraliere și cu descărcări de artilerie grea... Voronca al nostru, păpădia risipită la vînt, funigelul călător la cea mai mică adiere, iepurele de casă ascuns sub foaia de varză, prefăcut Într-un războinic cu pistoale la brîu, cu chivără și cu paloșe În mîini și În dinți! Minunata putere bovarică de a te proiecta altfel decît cum ești!” Și totuși! Dacă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
eden primitiv, sugerînd o vîrstă a unității cosmice originare, ca În aceste Bucurii Îngăduite: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglica nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de senini. O pace apărînd treptat la orizont ca o navă, Și timpul ca un fum prin mîinile noastre de apă. Sus Întîlnim păsări lîncede ca niște valuri Liniștite. Suflet numai. Atît mai suntem. Și ce bine Ne simțim. O adiere calmă ne duce pe alte maluri Din plante Întîlnim numai aroma. Numai zumzetul suav din albine. (Au fost oameni) Diferența față de scrierile anterioare se vede imediat. Baroc-manieristele jocuri de artificii ale unei fantezii atrase de eternul spectacol al metamorfozelor lumii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
metamorfoze imaginare, ca nucleu de energie mobilizînd Întreaga ambianță și declanșînd fluxul asociativ: Din umăr o pasăre revarsă prin tril limpezimea sîngelui Din deget izbucnește În jedou curcubeul Din mormînt ploaia se desface ca o păpădie legendară Și Într-o adiere de vînt trec orașele Africei Ca foile calendarului ucis de o mișcare neprevăzută a pupilei Ca Întîlnirea În crepuscul a sălciilor cu portocala de sînge al Îndrăgostiților... Și poate e locul să notăm aici, anticipînd unele considerații privitoare la dinamica
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
luat drept text emblematic pentru o astfel de viziune, animată de sentimentul universalei comuniuni: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglicile nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci ale lunii (În Legenda rîndunicăi): „Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
veșnic închisă care credea în iluzia a cătorva ore de lumină, nu știa că tot în întuneric se afla. Îl intriga, îl dorea și îl ura. Dorea să își simtă tălpile plantate în pămăntul maro și umed nu pe această adiere albă și ușoara ce îl menținea într-o continuă plutire. Conchise că era ferecat între doua lumi și blestemat să fie un înger bastard. Gavriel era o mediocritate căt și o parte integrantă a cortului îngerilor bastarzi. Dar cine sunt
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
sănătos și teafăr. Erai un prunc zdravăn, de aproape cinci kilograme; lumea stătea la coadă să te vadă, nu le venea să creadă că te-ai născut din carnea mea. Cuvintele acestea, amintindu-și-le, i-au dat întotdeauna fiori, adierea unei presimțiri, entuziasmându-l. Copil fiind, ori de câte ori se simțea împilat de gânduri, se apropia de maică-sa în orice loc ar fi fost și i se ghemuia la piept ca un câine ciomăgit. Simțea nevoia să-i vorbească și Catarinella
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și se rânduiesc în spatele purtătorilor de prapuri și ai epitafului. Zgomotul cădelnițelor răsuna metalic, de parcă la fiecare pas s-ar fi deschis câte o fereastră strânsă până atunci în încuietori de fier. Din văzduhul veacului celui nou nu venea o adiere proaspătă, păduratică, ci una gălbuie și dulceagă, ca dintr-un bulgăre de tămâie. De aceea stelele păreau uriașe și se vălureau, ca și cum s-ar fi oglindit într-o apă curgătoare. De altfel, reperele începuseră să se inverseze, prapurii, deși mergeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să zic așa, un soi de mănuși... Era o poartă nefăcută de mâna omului. Avea forma unei ogive de catedrală, numai că stâlpii erau vii, iar arcadele erau formate din coroanele copacilor care se uneau. Deși nu se simțea nicio adiere, frunzele fremătau, sugerând că miș carea lor nu e stârnită de cerurile nemișcate, ci de pământul încărcat de îndoieli. Auzea păsările, fără să le vadă. Avea impresia că sunt peste tot, de parcă cineva le-ar fi azvârlit deasupra lui, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înaintea lui. Trunchiurile uriașe aveau scoarțe solzoase, iar crăpăturile lor neîntâmplătoare semănau cu literele alfabetelor runice. De fapt, fiecare formă, fiecare încrețitură a suprafețelor, sugera, privită în amănunțime, un înțeles, pădurea părea încărcată de simboluri și entități, frământată de o adiere ce nu venea de niciunde. Iar lucrul cel mai neobișnuit, ce contribuia la sentimentul de armonie pe care îl simțea în toată ființa sa, era că nimic în jur nu pornea sau nu se încheia în unghi drept. Marginile rotunjite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte vine tăcerea. Uneori se iscă din senin, ca o adiere. Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere. Au impresia că, dintr-o clipă în alta, se va întâmpla ceva, aud zgomote care nu există decât în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai sunt, constată Jenică, gâtuit. — Or mai fi niscaiva la gheretele dinspre bulevard, presupuse Tili. Și, dacă ne vede careva, ce zicem ? Maca scoase frunza care-i mai rămăsese și o aruncă prin rombul lui. Frunza se răsuci, căutând o adiere pe care să se sprijine, apoi căzu, cu totul nepotrivită pe întinderea de beton. De aceea, nici Magul frunzelor nu veni. — Am venit la serviciu, râse Maca, încercând astfel să ofere, așa cum îi era felul, o explicație în care nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce puteau ajuta lumea să se lecuiască. Se căută prin buzunare și scoase peticelele de hârtie pe care notase sudălmile, înjurăturile și blestemele ce făceau să se des chidă chivotul legii. Pe măsură ce le citea, le arunca. Hârtiile se înălțau în adierile stârnite de flăcări și se roteau, ca niște vrăbii de foc. Podurile rulante, brațele de fier, boturile căscate, frunțile încovoiate, înzorzonate și încornorate înce pură să se topească. El blestema și idolii se scurgeau ca o lavă. În depărtare se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a nevoințelor și a Sfintelor Taine. Însă, acest har nu vine la fiecare la fel. Viața în har este un progres neîncetat al conștiinței, o trăire crescândă a luminii dumnezeiești. La cei mai mulți, din păcate, nu li se arată măcar o adiere a sa, pentru că Lumina nu suportă indiferența omului mândru. Dobândirea vederii luminii dumnezeiești depinde de progresul duhovnicesc al fiecăruia, de capacitatea fiecăruia de a o primi cu iubire. Lumina divină și vederea ei înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu în
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
paradigmă care pune informalul în formal. De multe ori ceea ce este formal este și excesiv de rigid, ori mult prea sec, ori superficial, ori restrictiv. E nevoie de un suflu de prospețime, de un gen de implicare pe orizontală, de o adiere de nonconformism în învățare. Vargas Llosa afirma undeva în Peștele în apă, că ceea ce l-a format pe el a fost nu școala ci întălnirile acelea non formale, la colțul străzii spune el, sau la cinematograf, cu colegii săi. Moshe
„Să fie sfȃrşitul? Sau abia atunci începi?” Constantin Noica Savuroase paradigme pedagogice în sos de pasiune. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2311]
-
centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de-neatinsului, o previziune a ceea ce nu poate fi prevăzut. Chiar dacă timpul și spațiul îi despart pe oameni, chiar dacă oamenii se despart, acest centru există și există acest mister. El este un dar al zeilor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
I se pare că tot ce coboară sub verb este ocolit de spirit (dar și ceea ce trece dincolo de el - muzica). A doua zi, pentru că aveam o copie la mine, Noica mi-a citit articolul. L-am întrebat dacă îl supără adierile care vin din filozofia lui, problema "sinelui", apoi însuși faptul de a reacționa la "transcendental" ca o eminență a lui "dincoace", a "sinelui lărgit" etc. "Cîtuși de puțin: mă ierți dacă îți spun că le simt ca pe niște locuri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]