2,758 matches
-
nu înțeleg de ce nu ajung. De ce, dacă eu fac tot posibilul, trec chiar și peste mine, să ajung, să merg, să mă mișc, dacă eu sunt consecventă, nu ajung la nici un rezultat? Devin și eu inconsecventă și, odată cu amețeala, mă amețesc și eu, învârtindu-mă haotic în cercul unei amețeli invizibile. Ritmul, direcția s-au abandonat dezordinii absolute. Dar nici așa nu se vede nici un rezultat. Și mi-e frică, nu pentru mine, ci ca nu cumva, cât eu sunt aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
crima. Îmi trag un suflu adânc. Tocmai fugii de la iaht până aici. În fața oglinzii, în baie, îmi vine să mă sui pe pereți, însă când îmi iau diplomatul și fug, simt libertatea. Mă îmbăt cu viteza, cu luminile, m-am amețit cu nițel vin din paharul cu picior. Și the city este imens, plin de viață, plin de locuri în care să plec: posibilitățile sunt infinite. Ador senzația de tinerețe ce mă străbate. Lumea mi-e la degetul mic. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
deasupra capului, după care coborî spre sâni, sfârcuri. Eu zâmbeam cu ochii închiși, simțind aceeași libertate, și în acest fel de dragoste o continuare a primului, respect, libertate și intimitate, care însă era acum mai senzual. Apoi ne dădurăm drumul amețind și trezindu-ne după ce, mult mai târziu, delirasem de plăcere. Ce urmă fură zorii ca o trezire lentă, și noi ne ignoram iubindu-ne, fără a fi atenți, și odihnindu-ne. El făcu, după mai multă lenevire pe canapea, cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Da, am observat și eu ceva deosebit. Dansăm, și uitându-se la mine, văzându-mă în noapte, nu-și mai poate desprinde privirile de la mine. La el eu văzusem ceva nemaiîntâlnit. Însă eram convinsă că mi se părea. Intenționat, îl amețeam, îl înnebuneam; mă învârtisem în jurul lui până când devenisem eu centrul lui. Până când să aibă nevoie de mine. Și mie îmi tânjea inima după el. Însă nu vroii să mi-o dau pe a mea. Furioasă, cu patimă, îl iubii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Popescu Cristian se porni să scrie o familie de poeme într-atît de grozave, încît întreceau cu mult capacitatea de-a suporta a unui rival, dară-mi-te a unui prieten. Accelerase ușor și se pierduse în peisaj. Umblam pe străzi amețit de invidie și de admirație. O variantă a poemului "DESPRE TATA ȘI NOI" suna cam așa: "(poem dedicat infarctului ce a avut loc în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1975)" "Mama își întinde rugina pe buze și mișcă lin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un bărbat cu torsul gol și încordat, care, de un sfert de ceas, se chinuie să înțepenească o foaie de geam într-o fereastră. Azi-noapte m-am întors de la audiția de rock a acelei tipe timide și revoltate, într-atît de amețit și cătrănit și pentru că, pe drum, nimic mulțumitor nu mai mi se întîmplase, am încercat să trag afară liftul din locașul lui, să-l aduc la mine în casă, de gât, ca pe un cățel și să pun înaintea lui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o viață proprie. Ea a crescut la un mini-Southfork, în vreme ce eu am copilărit într-un cartier muncitoresc, una dintre cele mai periculoase zone din sud-estul Londrei. Părinții lui Susan se despărțiseră dinainte ca ea să vină pe lume. Se căsătoriseră amețiți de aburii beției și o concepuseră în aceeași stare, pentru ca la scurt timp să-și încheie uniunea și așa prost inspirată. Susan nu-și cunoscuse niciodată „tatăl“ și nu știa sigur nici măcar dacă bărbatul mai era în viață. Mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
prindeau și susțineau privirea lui Vultur-în-Zbor, îl și examinau, misterioși și gri, purtând probabil în ei pâlpâirea unei promisiuni. Elfridei îi spuse: — Două sfinte, draga mea. Două sfinte laolaltă. Câte n-am putea realiza noi? Ochii ei continuau să-l amețească pe Vultur-în-Zbor. Erau ochi care-și cunoșteau puterea. O ușoară încruntare se ivi între sprâncenele Elfridei. — Intrați, intrați, exclamă Irina și, luând-o de braț pe Elfrida, îi conduse în salon. Ignatius Gribb murmură către Vultur-în-Zbor în timp ce pășeau amândoi în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ce făcea de obicei. Nu-i cunoștea pe artiștii prezenți pe afiș, dar era un motiv în plus să meargă la spectacol. Mai citi încă o dată ora și locul pentru a se convinge că înțelesese bine, pentru că de multe ori amețea locațiile făcând confuzie de nume și aruncă ziarul pe măsuța de sticlă din fața fotoliului în care meditase, cu picioarele ascunse sub ea pentru a le proteja de frig. Avu nevoie de câteva secunde bune să-și revină. Picioarele îi amorțiseră
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
în care îmi spuneai că nu poți vorbi. Ce ai făcut? - Am...dormit. - Te simți bine? Vocea ta îmi spune că nu prea. - Acum sunt bine. Am ieșit în oraș fără să mănânc și mi s-a făcut rău, am amețit. Nu am leșinat, stai liniștită. Karina evită să-i povestească despre tentativa eșuată de a susține un interviu în vederea angajării. Bine că nu apucase să-i spună nimic înainte să meargă, când doar se hotărâse să încerce. Cât despre bărbatul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val de melancolie mă izbește În țeastă. Probabil că am nările lărgite, aburinde, asemeni animalului feroce pândindu-și ca hipnotizat savuroasa pradă pe care o adulmecă. Amețesc rău. Vreau să mă agăț de ceva concret, dar realul Își refuză parcă solida prezență. O căldură dulceagă Îmi năvălește În palmă. Apoi, pereții camerei se adună iarăși În jurul meu. Și scaunele Înalte.. Și masa de lângă pat, pe care se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că, atunci când Îi crăpă inima Între dinți, Câinele Negru se simți izbit de o mireasmă puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aceasta. Pă-că-tosul de mine! În câteva locuri din bucătăria mea Îngustă se preling, ca o tainică sângerare, dâre lungi de salivă, Împrumutând reflexele diamantii ale luminii de afară. Îmi aprind o nouă țigară și inspir adânc. Nu mai tușesc. Ușor amețit și cu ”ceva” experiență de fumător acum, mă las Învăluit de pânzele subțiri ale norișorilor formați. Seamănă cu fâșiile străvezii văzute de atâtea ori pe cerul matinal. Poate că ar fi potrivit să beau ceva, mi-am spus Înmugurit de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dinții albi și chițăia ștrengărește, sorbea din paharul cu șampanie și aștepta. 126 La mulți ani fericiți, lebădă grațioasă, am spus eu banal, frizând din nou ridicolul. Dar ea râdea cu toată ființa, coborând uneori capul spre umărul meu și amețindu-mă din nou cu parfumul părului ei bogat. Mi-a spus că se duce până la baie și a dispărut ca o ciută sălbatică. Am așteptat-o Îndelung, aranjându-mi puțin pletele nepieptănate și căutând În mintea mea alte asocieri de cuvinte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
știam asta - dar eu continuam să-i vorbesc. O reclamă de la Coca - Cola Îi proiecta pe chip irizări de lumină roșie - gălbuie, Încadrând-o Într-o cromatică bizară. Băuse două pahare de lapte cu coniac și se pare că se amețise de-a binelea. Hai, fii fetiță cuminte și bagă-ți limbuța În guriță. Mă privea galeș (e drept că părea o mironosiță, dar pe cuvânt că nu era), zâmbindu-mi apos. În privirea ei voalată i se oglindeau șuvițele de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
e că Lola mea părea tare prost educată: dădea capul pe spate cu o degajare dezarmantă, În timp ce râsul ei căpăta accente ireale - un fel de râgâieli sugrumate Împletite cu sâsâieli dintre cele mai bizare)! Lola - Lolicica, cred că te-ai amețit, drăguțo. Ea, Însă, se opri din râs și mă fixă mustrător cu privirea. Apoi, două lacrimi care nu pot ști cât erau de sincere i se desprinseră din ochii migdalați și se prăbușiră, cu zgomot stins, de masă. Ce Dumnezeu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pauză Îndelungată (pe care așteptarea mea o făcu nesfârșită), am sesizat un soi de tors ca de fus și am simțit ceva tolănindu-se ușor pe pat. Încercam să mă mișc, dar torsul acela mi se cuibărise În ureche, mă amețea cumplit, mă trimitea Într-un soi de beție neștiută. O plăcere nouă, amestecată cu un fel de teamă și oboseală mă toropea câte puțin, abandonândumă În propriul eu. Căzusem În plasa dulce a unei stări de spirit nedefinite, care mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sclavul ei În Întregime. În scurt timp nam mai știut nimic. M-am trezit cu o durere neînchipuită după ceafă și cu usturimi groaznice pe tot corpul. Ce Dumnezeu, am exclamat tremurând și m-am Îndreptat buimac spre Întrerupător. Eram amețit de-a binelea, ca și cum aș fi luat un drog puternic. Respiram foarte greu și am realizat că aveam fire de păr În gură. Am scuipat scârbit. La lumina lustrei cu abajururi plate, am văzut cearșaful răscolit, pătat vag de linii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu mă mint de ce în vise sunt speriat și fericit sau nu de ce sunt optimist și-n orele târzii plutesc și-n alte dimineți mi-e frică să gândesc de ce mi-e teamă când mă simt stăpân iar când sunt amețit sunt sigur că mă pierd? De ce mi-e dor și te visez mereu iară privirea ta mă urmărește întruna și glasul și mila sunt la cheremul tău când nu mai am puteri să îți ating gândirea îndepărtărilor pierdute-n eșecuri
?ntrebare nesf?r?it? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83896_a_85221]
-
nord. Eu și Julie stăteam pe o bancă cu două pahare de Dandelion& Burdock În față, o băutură care are gust de Pepsi amestecat cu creozot, dar pe care noi o consideram ambrozie pentru doamne sofisticate. Aveam doisprezece ani, prea amețită de la schimbatul orașului din șase În șase luni ca să știu ce Înseamnă un comportament normal și mult prea subjugată de tatăl meu ca să protestez. Bineînțeles că nu aveam bani, iar când aveam, se evaporau din poșeta mamei și erau băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ca parte din Încercarea de a arăta mai puțin ca o bancă și mai mult ca un club de noapte. Cafeneaua se vrea funky, postindustrială, dar atmosfera obținută e mai degrabă cea a unei cafenele din aeroport. Sunt Încă ușor amețită de la joint-ul lui Winston de azi-dimineață. Ce-o fi fost În capul meu? Când ieșeam din mașină, Winston m-a invitat cu el la un concert de duminică În două săptămâni. S-ar putea să nu fie exact genul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pe nesimțite cade? Oceanele-nfinirei o cîntare-mi par-c-ascult-. Nu simțim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană? Poate-urmează-a arfe-antice suspinare-aeriană, Poate că în văi de chaos ne-am pierdut de mult... de mult. {EminescuOpIV 122} Pe sub arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul Și-amețit abia aude cum vuiește surd poporul, Cum a mărei glasuri multe se repetă, gem și fug; Iar la carul lui de aur, cu coroane pe-a lor frunte Și înfrînți de umilire, cu priviri stinse și crunte, Regii țărilor învinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te desmierd, Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, 15Suspinînd și amețit Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier, Căci rănit sunt de amor, 20De nici trăesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daina cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Îmi dezvăluiseră vizitele noastre la domiciliu, nu-i luase mult timp să-și recruteze o echipă de traficanți - Nigel Kendall, veterinar pensionat din Hammersmith, un ins de piatră, abia trecut de patruzeci de ani, cu o nevastă tăcută și veșnic amețită de tranchilizantele Paulei Hamilton; Carole Morton, o coafeză rapace din Rochdale, care conducea recondiționatul salon de frumusețe din mall; Susan Henry și Anthea Rose, două văduve la vreo treizeci de ani, care puseseră deja pe picioare o mică agenție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]