7,050 matches
-
După Croce, numai puțini lingviști s-au putut apropia de adevăr și anume numai aceia care au văzut în limbă o creație spirituală, dar au greșit și ei atunci cînd au susținut că limba s-a dezvoltat prin asociație, prin analogie. De aceea, nu este utilă analizarea cuvintelor sau clasificarea lor, fiindcă singura realitate lingvistică este propoziția, ea fiind un organism expresiv cu înțeles deplin. Așadar, Croce consideră posibil înțelesul numai prin raportarea la ceva care se comunică (afirmație, atitudine etc.
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
devine la analogiștii români plîntă, după regula [a] urmat de nazală se transformă în [î]). Legile fonetice nu privesc, în principiu, decît cuvintele moștenite, nu și pe cele împrumutate, eventualele modificări produse la acestea în sensul urmat de celelalte datorîndu-se analogiei. După Louis H j e l m s l e v, legea fonetică este "comparabilă cu oricare altă lege în vigoare într-o societate, de exemplu cu o lege juridică: în timpul întregii perioade care începe cu momentul în care această
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adept al ideii că limbile literare se schimbă mai ușor decît graiurile, transformările producîndu-se în salturi și în mod inegal, ca urmare a activității marilor scriitori. Philippide arată că, deși factorii volitivi se manifestă și la nivelul limbii populare, prin analogie și imitație înde-osebi220, și, ca urmare, multe dintre fenomenele limbii populare au loc conștient, ele rămîn totuși fenomene obiective în înțeles primar, cu manifestare apropiată de cele naturale, dar totuși profund diferită de acestea. Limba literară este însă un aspect
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aceste directive este oportun, iar a nu ține cont de ele este inoportun și condamnabil. Stabilirea regulilor sau normelor presupune o activitate laborioasă, fiecare normă, luată individual, avînd independență relativă față de celelalte și o posibilă motivare diferită (uzul general, tradiția, analogia etc.), dar funcționînd numai în corelație și concomitent cu altele. De aceea, normele realizate de voință trebuie să se coreleze între ele, să fie consecvente și cu acțiune permanentă și, pe de altă parte, să fie însoțite de obligații și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fiind obiectul științei, al logicii. Ca atare, în legătură cu faptele de limbă se poate pune întrebarea dacă ele sînt sau nu alcătuite în mod logic, adică în ce măsură ele antrenează și cuprind logicul din gîndire, din activitatea cogitațională, și dacă există o analogie între ea și limbajele logice, construite ca instrumente ale matematicii, logicii sau ale altor discipline formale 288. Pe de altă parte, dacă logica studiază coordonatele gîndirii, concretizată în studiul inferențelor sau al raționării, constatările ei trebuie să se aplice acestei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
indirect în limbă, modul de articulare în vorbire determinînd aspectul imaginilor acustice, a valorilor fonologice la nivelul limbii. Dar, arată G. Ivănescu, temperamentul se manifestă și în mod direct în limbă în cazul unor fenomene de natură spirituală, precum este analogia 299. Implicat în structurarea și în manifestarea conștiinței lingvistice și participant la conturarea bazei psihologice -considerată, în sens larg, atît ca formă de existență a limbii, cît și ca principiu de schimbare al ei− , psihicul, ca trăsătură particularizantă a unei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
iar greaca de dialogurile lui Platon sau de logica lui Aristotel. Orice limbă este, așadar, în măsură să devină mijloc de expresie pentru numeroase modalități de filozofare și faptul că un filozof sau altul uzează de unele sugestii primite prin analogiile de formă sau de conținut sugerate de elementele limbii nu justifică opinia unei legături necesare între anumite limbi și anumite moduri de filozofare. Legătura dintre modalitățile de filozofare și limbă se reflectă în cazul limbii literare în tipurile de limbaje
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Ele fac ca un grup să se diferențieze de altul, așa cum indivizii se deosebesc Între ei prin trăsăturile de personalitate. Psihologul american R.B.Cattell a introdus pentru descrierea și radiografierea trăsăturilor și manifestărilor unui grup particular, conceptul de sintalitate. Prin analogie cu cel de personalitate, conceptul de sintalitate surprinde ceea ce este propriu unui grup concret de oameni, așa cum se manifestă el În viața socială. Parafrazând pe G.W.Allport preocupat de cunoașterea personalității, se poate afirma că fiecare grup se aseamănă
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
se poate afirma că fiecare grup se aseamănă cu toate grupurile, se aseamănă cu unele dintre ele și nu se aseamănă cu nici unul. Sintalitatea se centrează pe unicitate, incluzând tot ceea ce face ca un grup să se deosebească de celelalte. Analogia dintre personalitate și sintalitate se justifică dacă avem În vedere geneza și conținutul celor două realități. Așa cum personalitatea este rezultatul intensității și a modului În care sunt dispuse anumite componente psihice, tot așa și sintalitatea rezultă din conținutul și modul
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile. Referindu-se la poemele hugoliene, Baudelaire sublinia, într-un comentariu (1861), tentația perpetuă a poeziei spre "universala analogie", punte între mobilitatea vieții cosmice și cea a individului. De foarte multă vreme, începând cu Platon (în Phedru), se vehiculează ideea despre gratuitatea actului creator ca unul care ar fi expresia irepresibilă a unui daimon, a unei porunci din afară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
unui text persuasiv,spectacol inițiind, provocând și revelând. Deși Faurul, centru al lumii, vorbește în nume propriu, el crede în participarea mai mult decât simbolică a lectorului respectiv. Câtă vreme poezia se întemeiază pe esențe, pe constante și variabile, pe analogii și invenție, destinul ei e asigurat. Nu e de imaginat moartea ei. Marea Poezie e un umanism în perpetuitate: un umanism magic! Din dezbaterile de po(i)etică din ultimele decenii preia fiecare ce i se potrivește. Într-un eseu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
apele de uscat..." Aventura cunoașterii ia proporții, luciditatea mărind distanțele: "Un zeu al hotarelor stă între noi..." Ideea revine obsedant în Nocturnă I, în Proximitate, în Oedip și Sfinxul. În Proximitate perpetua întrebare despre " Ce e dincolo de mine?" duce la analogii consolatoare: Am observat de câte ori privesc garoafa, garoafele se întorc să mă privească. Parcă s-ar spiona două imperii Peste tristețea unui râu de sulf... De o specială acuitate dispune auzul; cuvintele iubitei sunt "foșnitoare ca iarba"; pe plaje, "înecații foșnesc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe nici unul (...) // Stau cu o lopată în mână între două gropi, / și nu pot, în ploaia măruntă, / să aleg prima pe care voi astupa-o" (A șasea elegie). Din acest repetat, mâhnitor NU, obstacol în calea transparenței, un "Nu" cu analogii în cenzura transcendentă la Blaga, decurge apăsătoarea, progresiva notă de tânjire metafizică. De o parte "opțiunea de real" din A șaptea elegie, de alta priveliștea descurajantă a interdicțiilor din Elegia a zecea, rotirea în cercul-limită, teribil spațiu de incertitudini: "Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mii de lanțuri subțiri, de argint (...) / Și de inele fără număr îi erau mâinile-ncărcate..." O altă structură ardentă, în perpetuă combustie, fusese Magda Isanos, în necontenită percepție senzorială. Ar mai fi de menționat la Ana Blandiana din perioada debutului, analogii cu Maria Banuș din Țara fetelor. Eros și Trecere Un fel de jurnal elegiac, Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unifică interludii erotice, în introspecție lină, și premoniții thanatice. Cel iubit, mai degrabă miraj ("născut din cuvânt") decât ființă în carne și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Și-o să acopere albul slaba voastră tăgadă, Și intra-va pământul în rotirea de stele Ca un astru arzând de zăpadă. Viziunea planetară catastrofică (din Vulcanii) despre eroziunea lucrurilor (până "și carnea pietrelor se va usca și va muri") are analogii cu stingerea cosmică anunțată de cugetătorul eminescian din prima Scrisoare; "planeții toți îngheață" anticipă acesta. În cele din urmă e acceptată o moarte în lumină, întrucâtva mioritică, în plină împăcare cu natura: "Adormi, adormi, / Cum stăm cu ochii-nchiși / Părem
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din noaptea / definitivei tăceri, ca o salvă de tun"; corelativ, "goarnele nunții" sună fantastic. În Missa solemnis fantome "de prin astre" dialoghează cu vedenii din "cotloanele mării", arătări care în Odihnă anunță exact contrariul: neodihna. Non-fixatul, fluidul, stările labile cu analogii în regimul acvatic se îngemănează într-un topos melopeic sugerând freamătul universal: "Privește corabia sufletului tău cum pe apa / de sus și de jos migrează străină de tine, / Și îngenunche sub candela lunii și tânguie har / ca să te poți hotărî
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de ani un templu tragic, un sediu al iluminației" (Spiritul munților). La Nietzsche, la Eminescu și Blaga, muntele, arhetip al grandorii și treaptă spre celest, e învestit cu atribute sacre. La Ileana Mălăncioiu, Urcarea muntelui (1985), act de transcendere, presupune analogii de subtext cu ascensiunea pe Golgota: Și-acum când ninge cât de trist îmi pare". Simbolistica din Dormeam lângă-acel munte deschide porți spre cosmic: Dormeam lângă-acel munte ca lângă-un paradis Pierdut, în care lumea aceasta vinovată Nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
făpturi respingătoare sau fantastice: aligatori, cobolzi, inorogi, homunculi, arătări de "Turnuri Babele multicolore". Li se adaugă, în ton cu ansamblul înfricoșător: "Felii de tancuri, țevi de tun, chesoane". Ca într-un documentar filmic plural, demonstrația crește pe imagini vizuale, pe analogii și complementarități, pe date sugerând confuzia în absolut. Un amplu poem cu titlul Babel publicase anterior (1952) Pierre Emmanuel. La sfârșitul celui de al douăzecilea veac, Paul Zumthor deplângea neputința contemporanilor de a se salva: "Orice mișcare a ființei se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cămășii, auster. Ți-am spus să-ți pui ilicul prins în funte, Pantofii galbeni, mantia de jder... Când am trecut apoi de burg, de punte, Iar semnul l-am văzut pe cer, Mi-ai îndreptat șuvița de pe frunte. Poet al analogiilor secrete dintre oameni și lucruri, părând că ignoră transcendența, că repudiază dubiile, meditând și narativizând cu aerul că nu-și pune întrebări, constructorul de vise înregistrează simulând pasivitatea dimensiuni ale unei lumi inventate. Din fragmentele unui relicvarium psiho-moral planetar ies
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cristalurile cântecelor grele Și stropi scăpărători de melodii Ca roua nasc în ierburile mele. Eu curg întreg în acest cântec sfânt: Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sânt. După o uvertură magistrală ca aceasta, orchestrată impecabil (cu analogii într-un acompaniament de orgă), recitativul solistic lâncezește, tema se ramifică; în rest, limbajul sociologizant, retoric, se subordonează finalităților ideologice curente, în spiritul momentului 1955. Începând cu al treilea segment, eșafodajul anecdotic, discursiv, al acestui Labiș al cetății nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici femeie, / Măcar o dată pot să mă închipui?" Între grațios și trufie se desenează silueta din remarcabilul poem Trestia unul dintre cele mai caracteristice stilului său de alternanțe. Suplă ca "o trestie la mal", linia morală a poetei rezultă din analogii cu aceasta: "Știu să mă legăn, să șoptesc și să fluier. / Udă mereu la picioare (...) mă sui / Pe scara mea de noduri, în cer // Iar când mă uit în jos / în ude oglinzi / îmi strevăd slăbiciunile. / Dar și puterea: / Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
De la concretul imediat, de la orizontul în lumină vie, se trece la ficțional, la visul treaz, la succedanee cu miez de poveste. Precum la Blaga, munții, spații arhetipale (repere ale permanenței noastre aici) exercită un miraj continuu invitând în transcendent, propunând analogii: "Ziceam că suntem pe un munte, / Ziceam că suntem împreună / Pe-un munte, sus de tot, de unde / Se văd ruinele în lună..." Tot felul de semne mnemonice (în Iernând în munți) trimit din concret în transrealitate; privirea unifică pământ și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în labirint, sentimentul tragic al vieții devine temă de partitură panoramică între repere antice și prezent: douăsprezece scenarii în totul, fiecare subliniind câte o altă dimensiune a fluxului ființial. Retrospecția, aliaj de oniric (Adormirea. Visurile ei anxioase) și trezie, are analogii în Dante din Infernul, de unde: Drumuri pline de obstacole; Peregrinarea sufletului; Misterul firii. Un itinerariu; Casa viscerelor pământului; Magna Mater; Minotaurul. Lupta cu destinul și celelalte. Arhitectura riguros geometrică garantează o viziune rotundă; asaltul labirintului (al infernalului) se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
oscura) puterea de a înfrunta. Precum divinul florentin, un Liviu Ioan Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune. Temă filozofică fundamentală! Dincolo de grecitatea conceptului, labirintul e un dat al umanului în genere, iar germanul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune. Temă filozofică fundamentală! Dincolo de grecitatea conceptului, labirintul e un dat al umanului în genere, iar germanul Gustav René Hocke îi releva (în Lumea ca labirint) trăsăturile de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]