2,942 matches
-
Vreau să-ți spun că și tu trăiești, numai că nu prea-ți dai seama de asta. Ilie: Nu mai spune! Ștefan: Ba mai spun. Și uite cam ce: n-o mai fă pe mortu-n păpușoi, lasă naibii fandoseala, sau angoasa, cum i s-o mai fi spunînd, ieși dintre dosarele alea soioase în care stai îngropat, că ăsta-i cavoul tău și altul nu-ți mai trebuie, și uită-te, frate, la lume, dar știi cum, cu ochi bine deschiși
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ar putea da "frisoane de neliniște" unei anume categorii de public. Datoria noastră, spune Ovidiu Lazăr, este de a nu lăsa memoria să înghețe, într-un timp care presupune un trecut nu foarte îndepărtat. Gina Popa ("Evenimentul", 2 februarie 2009) Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii Naționalul ieșean a început anul 2009 cu o premieră de excepție la Sala Studio: "Gheorghe Popescu". Un spectacol "limpede" în care accentul cade pe text și care se conturează într-o lecție
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
da "frisoane de neliniște" unei anume categorii de public. Datoria noastră, spune Ovidiu Lazăr, este de a nu lăsa memoria să înghețe, într-un timp care presupune un trecut nu foarte îndepărtat. Gina Popa ("Evenimentul", 2 februarie 2009) Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii Naționalul ieșean a început anul 2009 cu o premieră de excepție la Sala Studio: "Gheorghe Popescu". Un spectacol "limpede" în care accentul cade pe text și care se conturează într-o lecție de actorie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Un spectacol oglindă 9 Frica naște frică... 9 Blînda tiranie a trecutului 9 Obsesia ca sursă a creativității 9 De la Secu' la Sala Studio.Admirabil "autodenunț" la Teatrul Național Iași 9 Vreți să fiți pentru o seară Gheorghe Popescu? 9 Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii 9 TABLOUL I 9 TABLOUL II 9 TABLOUL III 9 Salonul nr. 6-bis Suflete în ceață 9 Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" 9 Părerea autorului Boala comunismului Sechele 9 PARTEA
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
oglindă 9 Frica naște frică... 9 Blînda tiranie a trecutului 9 Obsesia ca sursă a creativității 9 De la Secu' la Sala Studio.Admirabil "autodenunț" la Teatrul Național Iași 9 Vreți să fiți pentru o seară Gheorghe Popescu? 9 Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii 9 TABLOUL I 9 TABLOUL II 9 TABLOUL III 9 Salonul nr. 6-bis Suflete în ceață 9 Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" 9 Părerea autorului Boala comunismului Sechele 9 PARTEA ÎNTÎI TABLOUL
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
viitorul postuman imaginat de autor, nu aduce cu el fericirea. Neo-omul este o ființă ataraxică, Înstrainata de ceea ce se cunoaște prin conceptul de pasiune, cu praguri de durere și rezistență mai ridicate, a cărei moarte nu provoacă nici un fel de angoasă, atîta vreme cît destinul ei este reîncarnarea veșnică (desigur, trebuie avut grijă cu termenul de veșnicie, nici Pămîntul nu e veșnic, nici sistemul solar dar, În fine, la scară umană, timpul cosmic este infinit). Persistă În neo-uman o nostalgie a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la stabilirea unei valori a sinelui liber convertibilă, poartă măcar iluzia unei astfel de valori, pînă la capăt. Dintotdeauna, realizarea de sine fie că vorbim de un om, de o comunitate religioasă sau națională a presupus agonia (luptă, dar și angoasă, În grecește). Apetitele naturale au fost mereu satisfăcute, pînă de curînd, prin diverse forme de violență. Societatea occidentală a Închis, de la o vreme, mai toate căile de descărcare a libidoului, cvadrilînd spațiul locuibil și locuit, Întronînd un "cîine" al democrației
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lor anterioare, bolnavi. Ceea ce era diagnosticat În anii 1930-50 ca boală metafizică, ori măcar „umană”, dar investită de o valoare transcendentală subiacentă, acum devine ceva nenumit, un fel de „petits maux” epileptice, aleatorii, bruște, sau nici măcar atît: presentimente, jene, scurte angoase Înghesuite Într-un cotlon de conștiință. Boli psihice, am spune, dar e prea mult: manifestarea unor urme, consecințele psiho-fiziologice ale unei absențe: doar o muscă - prea puțin pentru a fi ceva. Singur, protagonistul romanului minimalist, avatar al celui existențialist, reîncepe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pînza de păianjen a Mafiei, în timp ce, pe de altă parte, el servește ca suport la construcții abstracte și îndrăznețe în logica matematică. Astfel, în ce privește rețeaua, e vorba nu atît de un strigăt de triumf cît de un compromis, remediu la angoasele lumii contemporane privind mersul evenimentelor sau al acțiunilor, responsabilitatea unuia sau altuia într-o întreprindere. Dacă rețeaua nu ar avea drept fond originar această legătură cu corpul și cu arborele, fără îndoială că punerea în cauză a "surselor" și a
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
lui George Alboiu, Gheorghe Pituț, Ion Brad, Nicolae Ioana 9. "Vârcolacii", câinii lui Dumnezeu care urcă și mănâncă luna, explicând fenomenul eclipselor, apar la Ion Brad10. G. Alboiu aude, ca altădată Eminescu, chemarea pământului, și implicit a morții, ea dă angoasă și spaimă 11. Motivul șarpelui, alături de motivul biblic al afurisirii șerpilor, (șarpele ocrotitor, șarpele simbol malefic al ispitei,) abordat în perioada interbelică de majoritatea poeților 12, se concretizează în metafore și simboluri de o fantezie impetuoasă și strălucitoare în poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
venit./ Și s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice" se subordonează sferei, fără să se greveze pe simbolistica cunoscută în poezia lui Nichita. Invocarea corpurilor geometrice nu creează stări lirice, nici nu leagă simboluri care să trimită la perfecțiune, la angoasă, la inefabil; sfera presupune doar un contur al numelor pe care poetul nu reușește să-l umple cu sens. De-altfel, singur ne mărturisește: "Hei, aproape minunatelor/ aproape perfecțiunilor/ aproape sferelor/ Să strigi,/ Numai așa..." sau în "Dreptul la foame
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în care discursul poetic este aforistic și demonstrativ: "A te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creației nu este de la "Duhul sfânt", ci de la iarba, munții, apele și mai ales cerul care l-a dezmărginit. În afară de problema creatorului, care se cuprinde în multe poeme ale volumului, simțim în alte poeme semne de plictiseală albă, vecină cu angoasa, precum și o încercare de izolare într-o casă îndepărtată de toate locurile cunoscute. Ceea ce îl obosește și îl agasează este neputința: Totul e calculat dinainte/ Cu mare precizie,/ Numai noi, naivii/ Mai umblăm pe la policlinici". Volumul se numește "Moartea ceasului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumea este văzută ca un univers închis, repetabil, ca în poemul "Roata". Atât în "Poeme", cât și în "Moartea ceasului", Sorescu încearcă o lirică reflexivă, într-o formulă inedită și o interpretare cu totul particulară, pentru a dezvălui adevărul, nemurirea, angoasa, plictisul. Asistăm la o redimensionare a majorului și la o reabilitare a banalului în sensul descoperirii unor semnificații noi, încercând alte măsuri în fixarea valorilor. Apare, încă în acest volum, o sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Deși noroiul dăinuie ca un simbol al degradării, cuvintele sunt pline de noroi, porcii poartă nămolul veacului pe rât, noroiul a atins-o și pe neînțeleasa Monalisa. Un necunoscut misterios, o boală a veacului condamnă pe "cântăreții bolnavi" la o angoasă existențială "în plin cântec/ la ora miezului nopții/ eu flautul mi-am îmbolnăvit" ("Flaut ipohondru"). Boala se încearcă să se explice că ar proveni din "Frigul inițial", care a sălășluit la începuturi și îl purtăm în ființa noastră trecută prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care dă seama de limitele rostirii noastre? Cred că, pe un anumit interval, există o suprapunere între nerostit și ne-rostibil, pe seama lui încercându-și (și încurcându-și) talentul artiștii, unul din semnele presimțirii limitei putând fi neliniștea (având ca "maximă" angoasa). A avea dreptate dă seama de o rostire adecvată (la ce?) a realității sau de orientarea înspre dominație a unuia sau altuia dintre discursuri? Pentru cea de-a doua variantă a avea dreptate înseamnă a avea putere; fapt deosebit de evident
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o lipsă a încrederii în noi ca popor capabil să genereze elite; asta echivalând cu absența unei ierarhii organice, deci cu anarhia. Concluzia: suntem o națiune anarhică. Dacă lăsăm educația noastră sentimentală pe seama moralei va trebui să suportăm în continuare angoasele provocate de revolta biologicului în fața acțiunii discret sterilizantă a normelor etice. Însă și smulgerea afectivului din zona eticului aduce o sărăcire. Soluția: o educație afectivă ce se dezvoltă odată cu însușirea normelor morale, astfel încât sentimentele noastre să nu mai fie polarizate
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
esența sa de ființă dubitativă. * Îmi vin în minte vorbele lui Constantin Noica: sensul existenței este a-ți căuta sensul existenței. Nu unul sau altul din sensurile existenței proprii, propuse de lume și asumate în mod individual, ne lipsesc, ci angoasa sensului propriei existențe. Văd posibilitatea unei noi morale dependentă de acest context interogativ, ca mod al omului de-a fi. Orice critică, pentru a-și atinge sensul tare, trebuie să înceapă cu propria persoană; altminteri ea nu este decât o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
trebuie plătit, de justa evaluare a efectelor secundare depinzând gândirea mecanismelor sociale adecvate. * Una din întrebările grele ce atârnă asupra societății contemporane este dacă mecanismul similar roții hamsterului creat de societatea de consum generează suficientă motivație și îndeajuns de puțină angoasă. * Cred că pentru a putea fi considerat bun, un curs de epistemologie sau logică trebuie să înceapă cu o prezentare a tendințelor înnăscute (sau dobândite în diferite contexte sociale) ale minții de a efectua anumite raționamente. Abia conștientizarea limitelor noastre
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nu izvorăște întotdeauna dintr-o zonă altruistă a ființei noastre, ea având deseori la bază egoismul: dorim supraviețuirea urmașilor noștri ca una din formele slabe (însă singura în contextul lipsei credinței) de supraviețuire. * Prin distrugerea culturilor naționale globalizarea naște noi angoase, anulând șansele de supraviețuire culturală, distrugând deci una din formele de nemurire puse în scenă de modernitate. O lungă spovedanie pentru a mărturisi (dar și a justifica) păcatele pe care nu le doresc perpetuate. * Ceea ce scapă marilor critici ai comunismului
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
felul acesta cumva pentru alții. Ușurința cu care pot fi rezolvate anumite situații datorită bucuriei vizuale pe care-o produce are drept corelativ absența investițiilor în alte tipuri de strategii; preaplinul clipei ce pare să-l inducă este contrabalansat de angoasa cu care se raportează la timp. * Dinspre propriul corp ne pândește riscul acaparării existenței de lupta continuă pentru a face din el imaginea potrivită ce am vrea s-o proiectăm către ceilalți, sugerând pe această cale un mod a-l
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
greu de stăpânit, pe când râsul poate fi controlat voluntar. 2. Disperarea Este un sentiment vital, datorat impresiei că În fața ta totul se Închide. Este forma de supremă izolare, de totală limitare și Închidere interioară a ființei umane. Disperarea depășește nivelul angoasei. Ea dezorganizează ființa mea interioară și o prăbușește. Este anularea oricărei soluții, a oricărei așteptări a salvării. Ea este chinul interior sufletesc și moral al lipsei de perspectivă, când nu mai aștepți nimic de la viață. Este sentimentul care te face
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este inadaptarea la schimbare. A treia este prăbușirea sau epuizarea morală și sufletească a persoanei. Pierderea identității unei persoane se produce În următoarele situații: - boală somatică sau psihică care afectează imaginea de sine; - stări de neliniște existențială (pericol, crize de angoasă, disperare etc.Ă; - devalorizarea sistemului de referință la care mă raportez și cu care m-am identificat, pe care-l recunosc ca aparținându-mi și pe care acum Îl pierd; - stări de anomie socială; - conflicte, eșecuri, stări complexuale. Tot În cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și mă simt raportându-se permanent la prezența mea trupească, În sensul de bine sau de rău, de frumos sau de urât, de sănătos sau de bolnav, ca durere sau plăcere, ca suferință sau ca bucurie etc. Neliniștea, starea de angoasă o raportez la trup, pe când speranța ține de suflet. Angoasa mă Închide, pe când speranța mă deschide. Să insistăm un moment asupra acestor aspecte. Trupul mi-l percep ca pe un corp material, de care depinde existența mea fizică, ca viață
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a fi transcendent este specifică sufletului nu și trupului. Însă, descoperind și Înțelegând aceasta, eu Îi voi atribui, În mod firesc, sufletului meu calitatea de a fi sau de a tinde către eternitate. Aceasta este speranța care Însoțește sufletul, după cum angoasa Însoțește trupul. Atât angoasa, cât și speranța sunt experiențe ale persoanei. Ele sunt strict individuale și interioare ființei mele. Din acest motiv, ele pot fi comunicate celorlalți, dar pentru aceștia rămân de neînțeles, Întrucât sunt trăirile mele. Orice experiență sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]