KorAP: Find »[drukola/base=arhaic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...97 98 99 ...143 >

3,560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

a putut să devină zeul care îndepărtează răul (apotropaios) și purificatorul prin excelență (katharsios). Orice crimă de homicid producea o murdărie malefică, forță de natură aproape fizică, miasma, flagel veritabil care amenința colectivități întregi. Apollon a făcut mai umane obiceiurile arhaice privind omuciderile 14. El este acela care a reușit să facă să fie achitat Oreste de vina de matricid (cf. Eschil, Eumenidele). Delfi avea o preistorie, ca loc oracular, cu mult înainte de Apollon. Oricare ar fi etimologia sa, grecii legau

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
privește simbolismul arcului, el este universal răspândit. Apollon este cel care "săgetează de departe"; totuși același epitet i se aplică lui Rama, lui Buddha și altor eroi și personaje fabuloase. Dar geniul grec a revalorizat în chip strălucit această temă arhaică, după cum a transfigurat tehnicile și simbolica șamanică. Grație lui Apollon, simbolismul arcului și al tragerii cu arcul revelă alte situații spirituale: stăpânirea 19 Primele mărturii privind văgăuna datează din secolul I î. Hr. 20 Vezi referințele în cartea noastră De Zalmoxis

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
de pietre (hermaiori) de pe marginea drumurilor: fiecare trecător arunca o piatră în grămadă 22. Probabil că, la origine, Hermes a fost un zeu protector al păstorilor nomazi, poate chiar un Stăpân al Animalelor. Dar grecii au interpretat atributele și prestigiile arhaice ale lui Hermes într-un sens mai profund. El guvernează drumurile, pentru că merge cu mare iuțeală (are "sandale de aur") și nu se rătăcește noaptea pentru că știe bine drumul. De aceea, el este călăuza și protectorul turmelor și patronul hoților

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
prestigii chtoniene au fost progresiv uitate, și de la Homer încoace, Hera a fost ceea ce va rămâne până la sfârșit: zeița, prin excelență, a căsătoriei. Numele de Artemis, atestat sub forma Artimis pe o inscripție din Lydia, indică originea sa orientală. Caracterul arhaic al zeiței este evident: ea este înainte de toate, și prin excelență, Stăpâna Animalelor (poânia theron, cum e calificată în Iliada, XXI, 470 sq.); adică iubitoare de vânătoare și protectoare a animalelor sălbatice totodată. Homer o numește și Agrotera, "A Sălbăticiunilor

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
de altfel dansurile zeiței din tot Peloponesul, aveau un caracter orgiastic. Un proverb rostea: Unde n-a dansat Artemis?" Altfel spus: unde nu se dansează pentru Artemis? 30 Sub aspectele ei multiple, și adesea contradictorii, se ghicește pluralitatea formelor divine arhaice, revalorizate și integrate într-o vastă structură de către geniul religios grec. Arhaica Doamnă a Munților și Stăpână a Sălbăticiunilor din preistoria mediteraneană a asimilat foarte devreme atributele și prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
proverb rostea: Unde n-a dansat Artemis?" Altfel spus: unde nu se dansează pentru Artemis? 30 Sub aspectele ei multiple, și adesea contradictorii, se ghicește pluralitatea formelor divine arhaice, revalorizate și integrate într-o vastă structură de către geniul religios grec. Arhaica Doamnă a Munților și Stăpână a Sălbăticiunilor din preistoria mediteraneană a asimilat foarte devreme atributele și prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele mai arhaice și mai specifice: patroană atât a vânătorilor cât și a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și integrate într-o vastă structură de către geniul religios grec. Arhaica Doamnă a Munților și Stăpână a Sălbăticiunilor din preistoria mediteraneană a asimilat foarte devreme atributele și prestigiile Zeițelor Mame, dar fără a pierde prin aceasta trăsăturile ei cele mai arhaice și mai specifice: patroană atât a vânătorilor cât și a fiarelor sălbatice, și a tinerelor fete. După Homer, profilul ei începe să se precizeze: Artemis guvernează sacralitatea vieții sălbatice care cunoaște fertilitatea și maternitatea, dar nu și dragostea și căsătoria

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ieșind din țeasta tatălui ei (Theogonia, 886 sq.; cf. § 84). S-a văzut în acest episod o adăugare târzie; mitul originar ar fi evocat pur și simplu apariția Atenei pe vârful muntelui Olymp. Dar Otto subliniază, pe bună dreptate, caracterul arhaic, "sălbatic", al temei înghițirii 33. Oricare ar fi originea lui, mitul nașterii miraculoase a Atenei ilustrează și confirmă raporturile sale foarte strânse cu Zeus. "înclin cu totul înspre Tată", mărturisește ea în Eumenidele (736). În Odiseea (XIII, 297) zeița îi

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ei specifică (Odiseea, 8,362 sq.). Procesul de elenizare este destul de avansat în Iliada (5, 365), unde Homer o proclamă fiică a lui Zeus și a Dionei, și soție a lui Hefaistos 36. Dar Hesiod a păstrat o versiune mai arhaică a nașterii ei: zeița a apărut din sămânța amestecată cu spumă (aphros) ieșită din părțile sexuale ale lui Ouranos azvârlite în mare. Or, tema castrării unui mare zeu este, după cum am văzut (§ 46), de origine orientală. - Cf. Homeric Gods, p.

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
războinice și sportive) și celebrează nunți divine (printre cele mai ilustre sunt cele dintre Peleus și Thetis, Niobe și Amfion, lason și Mcdeea). Eroii se caracterizează printr-o formă specifică de creativitate, comparabilă cu aceea a Eroilor civilizatori din societățile arhaice. Ca și strămoșii mitici australieni, ei modifică peisajul, sunt considerați "autohtoni" (Le. Primii locuitori ai anumitor regiuni) și strămoși ai raselor, popoarelor sau familiilor (Argienii descind din Argos, Arcadienii din Arkos etc:). Ei inventează - adică "întemeiază", "revelează" - numeroase instituții umane

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
42 Precum Kleomedes în Jocurile olympice din 496 (Pausanias, VI, 9, 6). Olympienii și eroii ale Afroditei, confruntare inițiatică în care Teseu își desăvârșește inițierea printr-o hierogamie. După H. Jcanmaire, ceremoniile care constituiau Theseia vor fi ieșit din ritualuri arhaice care, într-o epocă anterioară, marcau întoarcerea adolescenților în oraș, după șederea lor inițiatică în pădure 43. Tot astfel, unele momente ale legendei lui Ahile se lasă interpretate ca niște probe inițiați ce: el a fost crescut de Centauri, adică

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sau care se manifestau sub aspect de animale; el a suferit trecerea prin foc și prin apă, confruntări clasice de inițiere, și a trăit chiar, câtva timp, printre fete, îmbrăcat ca o fată, urmând unui obicei specific al anumitor inițieri arhaice de pubertate 44. Eroii sunt asociați, de asemenea, cu Misterele: Triptolemos are un sanctuar și Eumolpus un mormânt, la Eleusis (Pausanias, 1,38,6; 1,38,2). În plus, cultul eroilor este solidar oracolelor, mai ales riturilor de incubație care

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
vorbea despre dispariția vegetației, nu însă a grâului, deoarece înainte de răpirea Persephonei grâul nu era cunoscut încă. Numeroase texte, precum și monumente figurative, atestă și faptul că grâul a fost procurat de către Demeter după drama Persephonei. Se poate descifra aici mitul arhaic ce explica crearea semințelor prin "moartea" unei divinități (§ 11). Dar, întrucât poseda condiția nemuritorilor olympieni, De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis Persephone nu putea să "moară", precum divinitățile de tip dema sau precum zeii vegetației. Străvechiul scenariu mitico-ritual

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
că acest conținut ar fi fost fie o replică a matricei, fie un falus, fie un șarpe, fie prăjituri în formă de organe genitale. Nici o ipoteză nu este convingătoare. Se prea poate ca recipientele să fi conținut obiecte-relicve din timpuri arhaice, solidare cu un simbolism sexual caracteristic culturilor agricole. Dar, la Eleusis, Demeter își revela o altă dimensiune religioasă decât cele manifestate în cultul ei public. Pe de altă parte, este greu de admis ca un asemenea ritual să fi fost

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
faptul că epoptul percepea un "secret divin", care îl "familiariza" cu zeițele; el era, întrucâtva, adoptat de către divinitățile eleusiniene 10. Inițierea revela atât apropierea de lumea divină cât și continuitatea dintre viață și moarte. Idei, desigur, împărtășite de către toate religiile arhaice de tip agricol, dar respinse de religia olympică. "Revelarea" continuității misterioase dintre viață și moarte îl reconcilia pe epopt cu ineluctabilitatea propriei sale morți. Inițiații în Misterele din Eleusis nu formau o "Biserică", nici o asociație secretă comparabilă cu Misterele din

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sunt încă insuficient studiate. Toate marile descoperiri și invenții - agricultură, metalurgie, tehnici diverse, arte etc. - Implicau, la început, secretul: numai cei "inițiați" în secretele meseriei erau socotiți în stare să asigure succesul operației. Cu timpul, inițierea în tainele anumitor tehnici arhaice deveni accesibilă întregii comunități. Totuși, tehnicile respective nu-și pierdeau cu desăvârșire caracterul lor sacru. Exemplul agriculturii este deosebit de instructiv: la câteva milenii după răspândirea ei în Europa, agricultura își păstra încă o structură rituală, dar "secretele meseriei", adică ceremoniile

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sacralitatea hranei, a activității sexuale, a procreației, a morții rituale - Eleusis merita, pe bună dreptate, renumele său de "loc sfânt" și de sursă de "miracole". Totuși, este greu de crezut că inițierea supremă se limita la o anamneză de sacramente arhaice. Eleusis descoperise, cu siguranță, o nouă dimensiune religioasă. Misterele erau vestite mai ales pentru unele "revelații" cu privire ia cele două zeițe. Or, atari "revelații" reclamau "secretul" ca o condiție sine qua non. Nu altfel era în cazul diverselor inițieri

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
siguranță, o nouă dimensiune religioasă. Misterele erau vestite mai ales pentru unele "revelații" cu privire ia cele două zeițe. Or, atari "revelații" reclamau "secretul" ca o condiție sine qua non. Nu altfel era în cazul diverselor inițieri atestate în societățile arhaice. Ceea ce singularizează "secretul" eleusinian, este faptul de a fi devenit un model exemplar pentru cultele de Mistere. Valoarea religioasă a "secretului" va fi exaltată în epoca elenistică. Mitologizarea secretelor inițiatice și hermeneutica lor vor încuraja cu timpul speculații nenumărate, care

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Hr. Dacă se acceptă tradiția mazdeeană în care se vorbește de "cu 258 de ani înainte de Alexandru", se poate fixa viața lui Zarathustra între ~ 628 și 551 î. Hr.1. Datele cele mai vechi au fost propuse ținând cont de caracterul arhaic al limbii imnurilor găthă, îndeosebi de analogiile cu Vedele, Analiza lingvistică permite să se tragă concluzia că profetul trăise în răsăritul Iranului, probabil în Korasmia sau în Bactriana 2. După tradiție, el era zaotar (Yast 33: 16), adică preot sacrificator

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
văzut (§ 21) și vom mai vedea (§ 106), diferitele reprezentări mitico-rituale de înnoire a lumii erau cunoscute în Orientul Apropiat, la indo-iranieni și la alte popoare. Ritualul, care reitera cosmogonia era celebrat cu prilejul Anului Nou. Dar Zarathustra recuză acest scenariu arhaic care avea drept scop să regenereze anual lumea și anunță o "transfigurare" radicală și definitivă o dată pentru totdeauna, în plus, renovarea nu va mai fi obținută prin efectuarea unui ritual cosmogonic, ci prin voința lui Ahură Măzdă. Această reînnoire comportă

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
fiecărei ființe și implică pedepsirea răilor și răsplata celor drepți (§ 122). Dacă textele găthă sunt opera lui Zarathustra - și opinia aproape unanimă a savanților este aceasta - ne e permis să tragem concluzia că Profetul s-a străduit să abolească ideologia arhaică a ciclului cosmic periodic regenerat și a proclamat eshaton-uiminent și irevocabil, hotărât și adus la îndeplinire de Ahură Măzdă. Pe scurt, punctul de plecare al învățăturii lui Zarathustra este revelația atotputerniciei, a sfințeniei și bunătății lui Ahură Măzdă. Profetul o

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
în epoca indo-iraniană, întrucât India vedică îi opunea pe devi asurilor. Cu deosebirea că în India valorile religioase ale acestor două grupuri au evoluat în sens contrar celui din Iran: devii au devenit "adevărații zei" triumfând asupra clasei de zeități arhaice, asum, care în textele vedice sunt considerate figuri "demonice" (§ 65). Un proces similar, deși invers orientat, a avut loc în Iran: vechii zei, daeva, au fost demonizați. Se poate preciza în ce sens s-a făcut această transmitere: au devenit

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
11:4-7). O asemenea promovare a moștenirii indo-iraniene a trezit evident puternice rezistențe: 41 în textele Yasna posterioare - I; 11; 3: 13; 7: 13 - Soarele va fi numit ochiul lui Ahură Măzdă, l'apt ce indica reactualizarea unei idei indo-iraniene arhaice, căci încă în Rig Veda (I, 50, 6) soarele este ochiul lui Varuna. 42 R. C. Zaehner, Dawn. P. 64. 43 După cum remarcă R. C. Zaehner (Dawn., p. 65), în textele ulterioare, Apele sunt uitate: soția lui Ahură Mă/dă

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ajutoarele sale și la care vor participa Ohrmazd și spiritele Amesa Spenta, și în urina căruia oamenii vor învia și vor deveni nemuritori, și Universul întreg va fi radical regenerat 54. Se vede în ce sens a utilizat zoroastrismul valorile arhaice ale sacrificiului: Zarathustra proclamase un "război sfânt" împotriva forțelor Răului; fiecare credincios, alegând Dreapta Religie, era chemat să combată demonii daeva, să "curețe" lumea de demoni; cu alte cuvinte, el colabora la opera de însănătoșire universala a lui Ahură Măzdă

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Adică numeroase informații furnizate de textele avestice și pehlevi sunt valabile și pentru epoca prczarathustriană. Ritul atestat în Iranul occidental, anume, incinerarea trupurilor și înmormântarea cenușii într-o urnă, s-a răspândit cu zoroastrismul și în alte regiuni. și mai arhaic era un obicei specific stepelor din Asia Centrală: 51 Ihid., pp. 100 sq. Vezi, mai sus, § 103. 52 M. Mole, Culte, mythe ei cosmologie, p. 134. Saosyant și Mântuitorul final, identificat cu Zarathustra și, după anumite tradiții târzii, coborând din sămânța

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]