17,527 matches
-
doar pentru o generație sau mai puțin și de a presupune că alte nevoi și alte invenții tehnice vor determina clădirile viitorului, este o abdicare cu un abia disimulat caracter de barbarie. Am asistat în toamna aceasta la prelegerile unor arhitecți asupra tendințelor actuale ale arhitecturii. Două din acestea m-au tulburat. Case elastice și amovibile și biblioteci fără cărți. Ce înseamnă aceasta dacă nu nomadism și analfabetism? SURÎSUL RAȚIUNII Titlul acesta l-am împrumutat, fiindcă mi-a plăcut, de la un
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sau premeditată a unor pasagii, meditația și visarea pe marginea ei, toată această gamă de superioare voluptăți nu poate fi niciodată înlocuită, așa cum se preconizează azi, prin metode audio-vizuale sau mai știu eu care. Am asistat asta-toamnă la prelegerile unor arhitecți asupra tendințelor actuale ale arhitecturii și viitorului ei. Două lucruri m-au tulburat, ba pot chiar să spun că m-am îngrozit; case elastice și amovibile și biblioteci fără cărți. — Apocaliptic! — Hm! Părerea unor Tönnies sau Spengler că civilizația reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în stare de vapori se descompune astfel în oxigen, care se fixează pe fer, și hidrogen, care se culege sub un clopot de sticlă M. Apa nedescompusă se condensează și se culege in vasul H. 4 Antoine Lavoisier (1743-1794), considerat arhitectul chimiei moderne, a trăit într-o veșnică luptă de idei, adeseori epuizantă, menită să orienteze chimia pe drumul adevărului. Devine membru al Academiei de {tiințe din Paris la 26 de ani. Dintre meritele lui menționăm: - a descoperit și enunțat legea
Apa, între miracol și științã. In: Aplicaţii ale echipamentelor periferice şi de interfaţare om calculator by Dan Marius Dobrea () [Corola-publishinghouse/Science/259_a_528]
-
În perioada interbelică. Succesul expoziției Îi determina pe organizatori să inițieze o expoziție itinerantă, numai cu secțiunea de arhitectură, prezentată În 1994 la ETH la Zürich (Institutul Tehnologic Federal Elvețian) și În 1997 la RIBA, la Londra (Institutul Regal al Arhitecților Britanici), numită „Romania in the 1930’s: Architecture and Modernism”. Expozițiile au avut succes și și-au atins scopul. Confrații străini și-au manifestat interesul și s-au arătat apologetici cu privire la ignoranța lor aproape totală În ceea ce privește subiectul. Ca urmare, arhitecților
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Arhitecților Britanici), numită „Romania in the 1930’s: Architecture and Modernism”. Expozițiile au avut succes și și-au atins scopul. Confrații străini și-au manifestat interesul și s-au arătat apologetici cu privire la ignoranța lor aproape totală În ceea ce privește subiectul. Ca urmare, arhitecților români li se deschid porțile revistelor academice internaționale și Începe publicarea de articole pe marginea subiectului. Proiectul elitei arhitecturale românești (bucureștene) de a face cunoscută peste hotare mișcarea modernistă românească are, pe lîngă o valoare academică, interesante implicații politice și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
revistelor academice internaționale și Începe publicarea de articole pe marginea subiectului. Proiectul elitei arhitecturale românești (bucureștene) de a face cunoscută peste hotare mișcarea modernistă românească are, pe lîngă o valoare academică, interesante implicații politice și culturale. Exploatînd ignoranța audienței străine, arhitecții români prezintă o imagine mitică a unei perioade interbelice epurate de orice notă discordantă. Arhitecții români sînt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau Într-o societate În plin avînt
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
bucureștene) de a face cunoscută peste hotare mișcarea modernistă românească are, pe lîngă o valoare academică, interesante implicații politice și culturale. Exploatînd ignoranța audienței străine, arhitecții români prezintă o imagine mitică a unei perioade interbelice epurate de orice notă discordantă. Arhitecții români sînt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau Într-o societate În plin avînt, ce se scălda În binefacerile economice, sociale și culturale ale perioadei interbelice. Unii arhitecți români
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
discordantă. Arhitecții români sînt prezentați ca niște genii pe nedrept ignorate de istoria arhitecturii din „lumea vestică”, creatori talentați care operau Într-o societate În plin avînt, ce se scălda În binefacerile economice, sociale și culturale ale perioadei interbelice. Unii arhitecți români stabiliți În străinătate, ca Șerban Cantacuzino, merg mai departe propunînd o interpretare cvasiprotocronistă (În filiera teoretizărilor arhitectului Constantin Joja) a arhitecturii tradiționale țărănești, prezentată ca un fel de modernism avant la lettre. Cu toate că Își declară neștiința, comentatorii străini reperează
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
talentați care operau Într-o societate În plin avînt, ce se scălda În binefacerile economice, sociale și culturale ale perioadei interbelice. Unii arhitecți români stabiliți În străinătate, ca Șerban Cantacuzino, merg mai departe propunînd o interpretare cvasiprotocronistă (În filiera teoretizărilor arhitectului Constantin Joja) a arhitecturii tradiționale țărănești, prezentată ca un fel de modernism avant la lettre. Cu toate că Își declară neștiința, comentatorii străini reperează cu ușurință acest filon mitizant din discursul românesc exportat. Arhitectul și teoreticianul britanic Neil Leach găsește că „există
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
departe propunînd o interpretare cvasiprotocronistă (În filiera teoretizărilor arhitectului Constantin Joja) a arhitecturii tradiționale țărănești, prezentată ca un fel de modernism avant la lettre. Cu toate că Își declară neștiința, comentatorii străini reperează cu ușurință acest filon mitizant din discursul românesc exportat. Arhitectul și teoreticianul britanic Neil Leach găsește că „există o obsesie a modernismului În România” care reprezintă o „reprimare a memoriei” recente, În favoarea unui trecut precomunist aurit. Mulți comentatori Înțeleg că este vorba despre o Întoarcere nostalgică la o „perioadă de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
la o „perioadă de aur” care este mai mult un construct cultural cu valoare terapeutică. Astfel, Dennis Sharp notează că acest nou interes pentru modernism „este de o importanță capitală În procesul de reînsănătoșire națională”, iar Deborah Singmaster observă că arhitecții români „vor să uite ultimii 50 de ani și să se Întoarcă la momentul cultural al anilor ’30 - În timpul lui Brîncuși - cînd Bucureștiul era cunoscut ca «micul Paris», iar leul românesc era la paritate cu dolarul”. Neil Leach vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
etapă pentru cercetarea românească originală În domeniul studiilor urbane și artelor vizuale. Cu toate acestea, autorii sînt atît de impregnați de curentul cultural prezentat mai sus Încît uită uneori să-și privească critic presupozițiile. Autorii, o arhitectă româncă și un arhitect britanic, prezintă saga modernismului românesc ca pe un triumf, Într-o viziune progresistă asupra istoriei care e, la rîndul ei, modernistă (de exemplu, planul director din 1935 este apreciat drept „unul dintre cele mai progresiste planuri generale de urbanism ale
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
dintre cele mai progresiste planuri generale de urbanism ale timpului În Europa”, fără a se insista pe ce anume poate fi considerat „progresist” și de ce). Cartea este centrată asupra unui număr de personalități (Marcel Iancu, Horia Creangă, G.M. Cantacuzino ș.a.), arhitecți care sînt prezentați mai degrabă drept „creatori” originali și individuali, decît drept indivizi aflați sub vremi, influențați de istorie și context. De exemplu, nu se fac decît puține aluzii la modul În care curentul modernist (și reprezentanții săi de frunte
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
sub vremi, influențați de istorie și context. De exemplu, nu se fac decît puține aluzii la modul În care curentul modernist (și reprezentanții săi de frunte) este captat pe rînd de diversele ideologii politice ale timpului (naționalism, nazism, socialism etc.). Arhitecții sînt prezentați ca făcînd parte dintr-o generație aleasă, un fel de copii-minune ai secolului care au apărut dintr-o dată, Într-un moment istoric fericit. În acest sens, cartea adoptă un tip (neexplicitat) de istorie urbană (centrată pe personalități, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
scriu despre arhitectură și urbanism În perioada specificată vorbesc despre lipsa acută de locuințe onorabile pentru majoritatea locuitorilor capitalei. Printre alții, urbanistul Cincinat Sfințescu, istoricul Nicolae Iorga, politicianul Constantin Argetoianu, ex-primari ca Vintilă Brătianu sau Dem.I. Dobrescu și chiar arhitecți ca Marcel Iancu. Mulți dintre acești autori dezvoltă o adevărată reacție organică Împotriva sărăciei și mizeriei din zonele adiacente centrului și se lansează În diatribe Împotriva „politicii” vremii care nu Întreprinde nimic pentru a remedia situația. PÎnă la momentul apariției
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
În domeniul istoriei urbane și arhitecturale românești. Probabil că distanțarea În timp de mult detestata perioadă socialistă va aduce cu sine și o echilibrare a viziunii mult prea optimiste despre „perioada de aur” a arhitecturii românești interbelice. De asemenea, pe măsură ce arhitecții români vor putea călători și vor stabili contacte cu specialiști străini, dorința lor exagerat de entuziastă de a face realizările românești cunoscute În exterior va face loc probabil unei analize mai critice și mai obiective. PÎnă atunci, trebuie avut În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și social. S-ar părea că punctul culminant l-au reprezentat rezultatele remarcabile ale mobilizării economice a statelor beligerante (mai ales a Germaniei) În primul război mondial. Deloc surprinzător, terenul social cel mai fertil aveau să Îl constituie urbaniștii, inginerii, arhitecții, oamenii de știință și tehnicienii ale căror competențe Îi transforma În proiectanții unei noi ordini. Credința În modernismul extrem nu ținea seama de frontierele politice tradiționale, putînd fi Întâlnită de-a lungul Întregului spectru politic, la dreapta, la stânga, dar mai
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
ambițios. Termenul potrivit pentru această aspirație pare să fie cel de „modernism extrem”. Ca și credință, acesta era Împărtășit de adepții unui spectru larg de ideologii politice. Principalii săi susținători și exponenți se aflau În avangarda inginerilor, urbaniștilor, tehnocraților, managerilor, arhitecților, oamenilor de știință și vizionarilor. Dacă ar fi să ne imaginăm un panteon al figurilor de marcă ale modernismului extrem, acesta ar include cu siguranță nume precum Henri Comte de Saint-Simon, Charles-Edouard Jeanneret (Le Corbusier), Walther Rathenau, Robert McNamara, Robert
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
potențial periculoase - nevoiașii, vagabonzii, bolnavii psihici și criminalii - puteau deveni obiectul celei mai intensive inginerii sociale. Metafora grădinăritului, sugerează Zygmunt Bauman, redă În mare măsură acest nou spirit. Grădinarul - de fapt, poate că cea mai potrivită paralelă ar fi cu arhitectul peisagist specializat În geometrice grădini franceze - ia un teren natural și creează un spațiu al ordinii botanice proiectat până În cel mai mic detaliu. Deși caracterul organic al florei Îi limitează posibilitățile, el are enorm de multă libertate În ceea ce privește aranjamentul de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
o realizare de sine stătătoare. Trebuia Îndeplinit dintr-o mișcare, fixat și „Înghețat” pentru vecie, ca și cum ar fi fost munca de-o clipită a unor spirite din O mie și una de nopți. Un asemenea plan are nevoie de un arhitect despot, care să slujească unui monarh absolut și care să trăiască suficient de mult pentru a-și vedea viziunile Împlinite. A schimba acest tip de plan, a introduce elemente noi, dintr-un alt stil, Înseamnă a-i altera Însăși esența
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
luat citatul de mai sus, critica autorului se Îndreaptă Împotriva Washingtonului proiectat de Pierre-Charles l’Enfant În particular și a urbanismului baroc În general. Mult amplificată, această critică s-ar putea aplica lucrărilor și gândirii lui Charles-Edouard Jeanneret, eseist, pictor, arhitect și urbanist francez de origine elvețiană, mai bine cunoscut sub pseudonimul, Le Corbusier. Jeanneret a fost Întruchiparea urbanismului extrem-modernist. A lucrat În intervalul 1920-1960 și a fost nu atât arhitect, cât un urbanist vizionar cu ambiții globale. Marea majoritate a
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
putea aplica lucrărilor și gândirii lui Charles-Edouard Jeanneret, eseist, pictor, arhitect și urbanist francez de origine elvețiană, mai bine cunoscut sub pseudonimul, Le Corbusier. Jeanneret a fost Întruchiparea urbanismului extrem-modernist. A lucrat În intervalul 1920-1960 și a fost nu atât arhitect, cât un urbanist vizionar cu ambiții globale. Marea majoritate a proiectelor sale, demne de un adevărat Gargantua, nu au fost niciodată puse În practică și necesitau, În general, o tenacitate politică și resurse financiare pe care puține autorități politice le
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
din urmă, unei suprafețe date Îi corespunde volumul maxim - În locul pătratului sau dreptunghiului? Natura, după cum pretindea Le Corbusier, poate să fie matematică, Însă logica alambicată, complexă, „haotică” a formelor de viață a fost Înțeleasă doar recent, cu ajutorul calculatoarelor. Nu, marele arhitect nu exprima nici mai mult, nici mai puțin decât o ideologie estetică, o preferință marcată pentru liniile clasice pe care le considera linii „galice”: „sublime linii drepte și, oh, sublimă rigoare franceză”. Era un mijloc puternic de a controla spațiul
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
ad infinitum. Desigur, În practică, linia dreaptă era adesea greu de aplicat și excesiv de costisitoare. În zonele cu relief neregulat, construirea unui bulevard În linie dreaptă, fără suișuri și coborâșuri, necesită un efort enorm de săpare și nivelare. Geometria acestui arhitect era, așadar, rareori una rentabilă. Le Corbusier a dat proporții impresionante proiectului său utopic de oraș abstract și linear. El a prevăzut că industrializarea din domeniul construcțiilor va duce la o binevenită standardizare și, de asemenea, la prefabricarea locuințelor și
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
standardizare și, de asemenea, la prefabricarea locuințelor și a clădirilor de birouri, ale căror părți componente aveau să fie realizate În uzine și asamblate ulterior la fața locului. Urmau să fie standardizate dimensiunile tuturor elementelor, multiplii mărimilor stabilite permițându-i arhitectului să realizeze combinațiile particulare pe care le dorea. Tocurile de uși și ferestre, cărămizile, țiglele, ba chiar și șuruburile au Început să respecte un cod uniform. Primul manifest al CIAM, datând din 1928, cerea legiferarea noilor standarde de către Liga Națiunilor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]