3,728 matches
-
un obiect de cunoaștere distinct. Dintr-o altă perspectivă, însă, tocmai ele erau importante. Acest lucru a fost confirmat de un eveniment de viață banal, care s-a întâmplat la un observator astronomic, cu ocazia efectuării unor observații asupra mișcărilor aștrilor de pe cer. Era vorba de necesitatea surprinderii cu precizie a deplasării stelelor de pe bolta cerească, fapt care implica efectuarea de măsurători cronometrice și manuale foarte precise. Se cerea marcarea momentului trecerii stelelor peste meridianul superior și inferior al bolții cerești
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
Intrarea în cetate. Timișoara - poeme și priveliști (în colaborare cu Iosif Costinaș), Timișoara, 1980; Cuvinte magice - Magic Words, ed. bilingvă, tr. Irina Grigorescu, introd. Cornel Ungureanu, Cluj-Napoca, 1981; Tematica umbrei, București, 1982; Iarna imperială, pref. Marcel Corniș-Pop, București, 1986; Fonetica astrelor, Timișoara, 1986; Călătorie neterminată, București, 1988; Curtea retorilor, București, 1989; Capcane și visuri, Timișoara, 1992; Predica focului, Cluj-Napoca, 1993; Dragoste și iarnă, Timișoara, 1995; Diamantul de întuneric, Cerașu-Prahova, 1997; Războiul estetic, postfață Crișu Dascălu, București, 1998; O ireală bucurie de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
intuiției de tip tradițional. A traduce în limbaj specializat experiența a veacuri de înțelepciune riguroasă, a comenta inspirat și țintit către scopuri metodologice textul încifrat și tainic al atleților spiritului, sunt demersuri la fel de științifice ca perfecționata calculare a distanțelor între aștri sau a potrivirii reactivilor într-o combinație chimică. Iar dacă se adaugă la aceste tentative epistemologice și pertinența pe care o au experimentele psihologice și sociologice în cercetarea actuală, se obține un tablou complet a ceea ce ar trebui să se
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
disopra degli individui" allora esso è una semplice metaforă del linguaggio, "uno scherzo a cui lo Stato va soggetto insieme con le altre idee e ideali, îl Vero, îl Bello, scritti con la maiuscola e tutti sospesi în alto come aștri luminoși" , mentre occorre essere consapevoli "che non c'è îl Vero, mă îl pensiero che lo pensa, non îl Bene, mă la volontà morale, non îl Bello, mă l'attività poetica e artistică; e non già lo Stato, mă le
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
ființa lor cerească, iar tensiunea acestui avânt creator este lumină, dă strălucire întregului parcurs încă nestrăbătut. Întrevăzutul este deocamdată imaginea clar-obscură a perspectivei, nelămuritul unui semn aparent-disparent: Calea lactee abia ghicită se pierde/ scrisă în noapte fierbinte și calmă"; "un astru/ văzut - nevăzut, în albastru 12" călăuzește imposibila apariție a ceea ce totuși începe, se așază într-un început nevăzut. Stă chiar în natura diafanului să facă posibil - vizibil-invizibil - semnul arătător prin transparența lucrurilor, străbătător "în simplu albastru, în simplă lumină 13
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
diafanului să facă posibil - vizibil-invizibil - semnul arătător prin transparența lucrurilor, străbătător "în simplu albastru, în simplă lumină 13". Cu alte cuvinte, o distanță nevăzută care dă de văzut, în ascunsul străluminat, deschiderea lăuntrică a manifestării. Căci calea lactee abia ghicită, astrul incert nu strălucesc în cuvântul poemului, ci în necuvântul ce răsare - minune a întunericului - în urma reducției fără rest a oricărei apariții 14. În lumina lumii, el e nevăzut și neauzit, ca și în soarele orbitor ce inundă corpul unui poem
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Și totuși nu te teme, căci mâine ne vin iarăș -/ Dar gustă clipa-n care un Dumnezeu creează/ Din fiece lumină o stea ce-a tremurat/ De dorul fără margini al cerului tovarăș". Semn nevăzut și totuși întrevăzut, precum un astru ieșit din dezastru, al creației - divine sau poetice - care luminează intervalul ce leagă dispariția de apariție, invizibilul de adâncul unui vizibil nebănuit. Începutul e lumina; dispariția e transparența. Ce rezultă din ecuația acestei stranii creații? Dacă orizontul mundan dispare, ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contemplare mixtă, la limita dintre rațiune (a inteligibilului) și percepție (a sensibilului), l-am putea echivala cu intuiția eidetică a înțelegerii albe, cea care întrezărește imaginea întrupată poetal (încarnare a logosului) în mediul transparent al posibilului semnificabil. Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un imens organon, cu miile de coarde ale Slavei"; "e un sistem de relații infinite, o perpetuă comunicare de forme", o "neîntreruptă simfonie de lumină"20. În acest spațiu al oglindirii și al prefacerii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce lume suntem?" spuneai. "În ce lume"/ Această spaimă liniștită ca un obraz mut cuprins/ De spaimă". Într-adevăr, în ce lume ne aflăm, de vreme ce "Veșnicia e acolo pe o culme. Pe altă culme/ Din nisipul fierbinte se rostogolește un astru aprins"? O lume de culmi, se pare, configurată la altitudinea unei imposibile cuprinderi; nu imaginarul tărâm de nicăieri, rod al spaimei de real și al distanțării compensatorii, ci lumea reală a cărei culme e veșnicia însăși, slava ei întrevăzută în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
O lume de culmi, se pare, configurată la altitudinea unei imposibile cuprinderi; nu imaginarul tărâm de nicăieri, rod al spaimei de real și al distanțării compensatorii, ci lumea reală a cărei culme e veșnicia însăși, slava ei întrevăzută în aprinderea astrului. Imaginația realizează conversiunea ascensională prin care ceea ce apare deasupra sensibilului și sub inteligibil se arată a fi fâșia îngustă a unei liziere invizibile 3 din care accesul se face în ambele direcții, cota înaltă de pe culmea căreia se vede atât
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e dat să vedem, darul vederii înaintea actului de a vedea, dincolo de obiectul devenit vizibil, mai mare decât pot suporta ochii 17. Excedent al revelatului inegalabil sau transcendența definitorie - insuportabilă - a oricărei viziuni agonic-ascensionale: "O lacrimă de pe strunele genei/ Rostogolită: astru aprins. Veșnicie. Netulburată mare". Aprindere a ceea ce dispare, astru sclipind în dezastru, dar în ceea ce dispare răsare intervalul inaparentului, chipul imaginal care nu dă de văzut, ci ridică la vedere, dă veșnic lumină vederii. Vasile Voiculescu. Cine duce cerul mai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a vedea, dincolo de obiectul devenit vizibil, mai mare decât pot suporta ochii 17. Excedent al revelatului inegalabil sau transcendența definitorie - insuportabilă - a oricărei viziuni agonic-ascensionale: "O lacrimă de pe strunele genei/ Rostogolită: astru aprins. Veșnicie. Netulburată mare". Aprindere a ceea ce dispare, astru sclipind în dezastru, dar în ceea ce dispare răsare intervalul inaparentului, chipul imaginal care nu dă de văzut, ci ridică la vedere, dă veșnic lumină vederii. Vasile Voiculescu. Cine duce cerul mai departe A treia lume: splendoarea dintre lumi " Suntem tălmaci
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și noapte"? Vedem figurile poetice în regimul lor diurn, respectiv nocturn, și apoi depărtarea care pune, prin ele, stăpânire pe noi. Ce înțelegem în ceea ce ne este dat să vedem? Faptul că trecerea ne apropie de moarte, îndepărtându-ne de astrul luminos al existenței; în chiar timpul vieții, viitorul este deja prezent sub chipul morții, al morții apropiate care creează depărtarea, ne pătrunde și ne îndepărtează de noi înșine. Nu se deschide însă în intervalul acestei puneri în depărtare un sens
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fie clipa/ când își deschide piatra asprele petale/ se-aud miresmele pocnind/ în fulger nou spălate/ și fierul munților trăgându-mi/ din piept un fier mai palid și mai firav/ m-adun încet/ în diamantul fără muchii/ din care numai astrele-nfloresc". Ceea ce se deschide, în inima poemului, este chiar putința lui de a fi, sensul în care el ia naștere și luminează, fulgeră înțelegerea 42. Deschidere a vederii deopotrivă, căci acum nespusul se întrevede prin ceea ce se spune, se lasă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care mă apasă, Katherine Mansfield Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea Nihilismul, Franco Volpi Ok. Pentru America!, Gheorghe Stan Omul cu trei aștri, Yvan Le Page Simptome, Virgil Nemoianu Societatea românească în tranziție, Ion I. Ionescu Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată, Alina Hurubean (coord.) Trei rîuri și-un ocean de poezie, Valeriu Stancu Zece eseuri, Mihai Pricop În
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
April, 1937), în Dulciule, ascunsule (vol. Pe-o gură de rai) sau în Pădurencele (vol. Un dor fără sațiu, 1976-1978), în op. cit., pp. 43, 130, 352. Viziune-vedenie care apare cu "ireala-i poveste" (Monos) sau în "extraordinara puritate" a muzicii astrelor și a frumuseții (Iberia), înfățișând "Utopia și alte himerice" (Egalii cu zero), vol. Un dor fără sațiu, în op. cit., pp. 359, 414, 446. 12 "Viața stelei de la sine se stinge,/ din sine stoarce orbitoarea voință să moară,/ în orbitorul sine
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
359, 414, 446. 12 "Viața stelei de la sine se stinge,/ din sine stoarce orbitoarea voință să moară,/ în orbitorul sine se răsfrânge/ lumina, sieși statornică" (Am decăzut, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 136). 13 Vol. Poziția aștrilor (1967), în Dan Laurențiu, Poziția aștrilor, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 42. 14 Căci aici, conform coerenței imanente a poemului, creația înseamnă "a pune ordine în lumea lui "nu știu cum", a înălța o construcție omogenă, suficientă sieși în plan logic
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de la sine se stinge,/ din sine stoarce orbitoarea voință să moară,/ în orbitorul sine se răsfrânge/ lumina, sieși statornică" (Am decăzut, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 136). 13 Vol. Poziția aștrilor (1967), în Dan Laurențiu, Poziția aștrilor, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 42. 14 Căci aici, conform coerenței imanente a poemului, creația înseamnă "a pune ordine în lumea lui "nu știu cum", a înălța o construcție omogenă, suficientă sieși în plan logic" (Dan Laurențiu, Eseuri asupra stării de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și clepsidra, în op. cit., p. 76), " Când urmele spre sacru s-au șters și uitarea/ se vădește cu puterea unei stihii" (Fragmentele, 73, în op. cit., p. 118), "un tărâm al rătăcirii/ Unde amprenta ființei și semnele sacrului s-au șters" (Astrul nomad, vol. Kaspar Hauser, în op. cit., p. 130), " Un anotimp al rătăcirii, când ființarea/ întoarce spatele adevărului Ființei/ și se abandonează ne-lumii, lipsei de temei" (Apoteoza răului, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 181). 61 Abia în "devenirea întru nimicnicie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființei, începutul este din nou posibil, căci "o reprezentație gata să înceapă trebuie să aștepte până putrezește cortina" (Aproapele meu, Heraclit, în op. cit., p. 97). Abia la termenul secularizării radicale, în urma naufragiului ființei, a dezastrului lumii care și-a pierdut astrul, mântuirea e posibilul însuși, împlinire a golului, răscumpărare în puritatea angelică a unui copil, "un copil abandonat în miezul celei mai vaste răspântii, sufletul" ( Fragmentele, 78, în op. cit., p. 119), așa cum apare deseori la Dan Damaschin. Acum el ia Totul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apasă, Katherine Mansfield Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea O țară ideală, Iosif Țon Ok. Pentru America!, Gheorghe Stan Omul cu trei aștri, Yvan Le Page Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh Simptome, Virgil Nemoianu Societatea românească în tranziție. Contribuții la o sociologie a capitalismului actual, Ion I. Ionescu Trei rîuri și-
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
contemporană a curriculumului, numai ele au importanță. Sensurile conotative sugerează ideile de „circularitate”, „ordine”, „coerență”, „rigoare”, „regularitate inflexibilă” și „predestinare”. Le găsim în expresii metaforice precum curriculum solis („mersul circular al soarelui pe boltă”) și curriculum lunae („cursa circulară a astrului nopții”). Cea mai fascinantă și mai plină de sensuri subtile era expresia curriculum vitae 7. Prin această expresie, romanii au încercat să traducă o veche credință grecească referitoare la educația de-a lungul întregii vieți - ca lege inflexibilă a destinului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Versurile de aur, în Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2, pp. 62-79. 51. Găsim la Aristotel - Despre cer, II (B), 9, 290 b12 - această precizare despre explicația alegorematică pitagoreică: „Din toate acestea reiese că teoria după care armonia se naște odată cu mișcarea astrelor prin ceruri, iscându-se sunete în consonanță (sumfwnia), deși a fost enunțată cu ingeniozitate și eleganță, nu este adevărată - așa cum stau lucrurile”. Consonanțele (symphoniai), pe care pitagoreicii le considerau căi de explorare a tuturor realităților pornind de la numere, par a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Părăsind-o pe Calipso, a părăsit școala și științele pentru filosofie. Nu se întoarce acasă doar pentru a se răzbuna pe pețitori, ci pentru a în-drepta lumea - care fusese ne-dreptățită în lipsa sa - cu ajutorul legilor sferei și ale mișcării circulare a astrelor. Dar, odată îndreptate lucrurile lumii, se cuvine și o îndreptare a destinului. Aceasta nu se mai poate realiza cu legile științei, ci doar cu filosofia. Spre deosebire de științe, cu care te mai poți înșela uneori, cu filosofia nu te poți păcăli
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ta albă sărut.//[...] Și cum ești în faptă sublim/ Pe calea ce urcă spre singurul bine,/ Învață-ne vrednici să fim/ De viață prin jertfa de sine,/ Tot astfel și noi să iubim”). Și în Altare ofranda lirică e închinată astrului suprem, iar cultul fecundității naturii se desăvârșește în poeme precum Ideal, Nepenthes, Piramidă, Înger de lumină, Nupțială, Fugară, Urania. Devot al calofiliei baudelairiene și al simbolismului, poetul înalță mereu imnuri frumuseții care nu moare (,,Floriș de cult, tu cea mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]