4,786 matches
-
Vasile Sălăjan, funcționar. Urmează ciclul liceal mai întâi la Oradea (1950-1952) și, după o întrerupere, la Liceul „Gh. Lazăr” din București, absolvit târziu, în 1961. Frecventează cursurile Școlii de Literatură „M. Eminescu” (1952-1954) și pe cele ale Facultății de Filologie bucureștene (1965-1970). Redactor al „Almanahului literar” din Cluj (1954), unde anterior, în 1952, și debutase, între 1955 și 1958 este angajată la publicația „Cravata roșie”. În perioada 1958-1967 va fi lipsită de drepturi civile și de dreptul de a semna în
SALAJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289442_a_290771]
-
1938-1939 cântă în corul de copii al Operei Române, iar în timpul celui de-al doilea război mondial și în diverse spectacole ale Teatrului Barașeum. După război va absolvi Școala de Literatură „M. Eminescu” (1955) și Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1960). Lucrează pentru diverse publicații militare, între 1960 și 1978 fiind și secretar literar al Teatrului „Ion Vasilescu” din București. Va colabora mult la emisiunile de radio și televiziune. De-a lungul timpului i se vor monta numeroase piese de
SALEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
nu cedează ispitei de a concura istoria și urmărește un subiect bine închegat. Prin feciorul învățătorului din Ion, Titu Herdelea, care trece, ca și R., munții, spre a-și realiza visurile publicistico-literare, e transmis ecoul „chestiunii țărănești” în diferite medii bucureștene. Invitat de un prieten al rudelor sale regățene, moșierul Grigore Iuga, să îi facă o vizită la conac, Titu Herdelea descoperă satele flămânzite. Trăiește îndată răscoala de aproape, fiindcă pârjolul cuprinde și satele din zona unde se află latifundiile amfitrionului
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
a-i reda acesteia libertatea, îi acceptă condițiile. Schimbă linia ideologică a ziarului său foarte influent, atrăgându-și astfel ura tinerilor membri ai unei formații teroriste de extrema dreaptă. Situația din Ion se repetă în cu totul alt mediu (protipendada bucureșteană, cercurile industriale și gazetărești), iar foamea țărănească de pământ devine arivism social feroce. Deși romanul suferă de pe urma ezitărilor autorului între obiectivul inițial (critica politicianismului ca rău funest și justificarea dictaturii regale), Gorila izbutește să scoată la iveală un personaj interesant
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
SÂMBOTEANU, Ecaterina (Catinca) (prima jumătate a sec. XIX-lea), traducătoare. Cu o biografie rămasă încă necunoscută, S. a fost, așa cum se poate deduce din prefața traducerii sale după Lesage (Dracul șchiop, 1836), una din femeile cultivate ale societății bucureștene, care au sprijinit cu entuziasm activitatea culturală inițiată de membrii Societății Filarmonice. Pentru reprezentațiile teatrale ale trupei românești, ea a tălmăcit în 1836 Mérope de Voltaire, transpunere care, deși anunțată în „Gazeta Teatrului Național” (1836) ca fiind în curs de
SAMBOTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289454_a_290783]
-
spaniolă (Málaga, 1968; Santander, 1969; Madrid, 1972). Își susține doctoratul în filologie cu o teza de gramatică spaniolă (1974), sub îndrumarea lui Iorgu Iordan. Va fi cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București (din 1964), cadru didactic la Universitatea bucureșteana (1971-1990), conferențiar la Facultatea de Litere și Istorie a Universității „Ovidius” din Constantă (1992-1994), profesor la Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Craiova (1994-2002) și la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din capitală (din 2000). Este autoarea a peste
SANDRU MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289459_a_290788]
-
Papilian, Petre Pascu, N. Albu, I. Domșa, N. Lascu, Ion Apostol Popescu, V. Copilu-Cheatră, Marcel Romanescu, Grigorie T. Marcu ș.a. Având rezerve față de E. Lovinescu, redacția consideră că scrisoarea-manifest adresată acestuia de Cercul Literar de la Sibiu și apărută în ziarul bucureștean „Viața” este „plină de locuri comune” și deplânge faptul că printre semnatari se află și colaboratori ai L. Cu articole, eseuri și studii de literatură universală sunt prezenți Șt. Bezdechi, Marcel Romanescu, Horia Petra-Petrescu, George Hanganu, I. Oană. Nu lipsesc
LUCEAFARUL-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287872_a_289201]
-
iar bacalaureatul îl trece la Școala Centrală. În 1946 obține licența, cu specializare în limba franceză, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Devine asistentă a lui Camil Petrescu la Seminarul de regie experimentală, organizat pe lângă Universitatea bucureșteană. În paralel susține cronica dramatică la săptămânalul „Democrația”, condus de Anton Dumitriu. În septembrie 1947 pleacă la Paris ca bursieră a statului francez și în august 1948 obține azil politic, stabilindu-se în Franța. Revista „Dimineața copiilor” îi publică, în
LOVINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287853_a_289182]
-
selecție severă a trăirilor proprii, să relateze „fără prejudecăți”, „cu ochii unui străin”, „cu bestialitate” chiar, ceea ce are comun cu cititorii, și anume nu ce e bun în el, fiindcă ar fi convențional. Relatarea autobiografică a Galiei, cântăreața de la restaurantul bucureștean „Rai”, se conformează acestor precepte. O Moll Flanders, în fond, ea își povestește viața marcată de o sexualitate precoce, frenetică, multă vreme la limita maladivului, izvor de suferințe fizice și morale nesfârșite. Romanul nu alunecă totuși în pornografie, ci mai
STAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289855_a_291184]
-
de portocale la Craiova, paracliser la Biserica Amzei din București, muncitor la fabrica de ciment din Sinaia și la cea de hârtie de la Letea, vânzător de jurnale în Iași, expediționar în administrația ziarelor „Dimineața” și „Adevărul”, muncitor la o fabrică bucureșteană de mobilă, hamal la Constanța, îngrijitor la spitalul Pantelimon), în aprilie 1913 se călugărește la mănăstirea Căldărușani, luându-și numele Daniil. Preot la mănăstirea Sinaia (1919), va fi paroh în câteva localități din Vlașca, Ilfov și Prahova (1920-1922), secretar și
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
Daniil. Preot la mănăstirea Sinaia (1919), va fi paroh în câteva localități din Vlașca, Ilfov și Prahova (1920-1922), secretar și membru în Consiliul duhovnicesc al bisericii Udricani din București(1924), conduce tipografia de la mănăstirea Cernica (1925) și slujește la biserica bucureșteană Antim (1926). La îndemnul superiorilor, elaborează monografii ale unor așezăminte monahale aparținând eparhiei București: Mănăstirea Căldărușani (1924), Mănăstirea Pasărea (1926), Mănăstirea Sămurcășești (Ciorogârla) (1926), Mănăstirea Țigănești (1926). Ajunge ieromonah, dar în mai 1932, în conflict cu autoritățile bisericești, părăsește rasa
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
cu Aquarele și Poezii în proză, scurte poeme, comentarii lirice, instantanee. Într-o cronică literară Mircea Demetriade comentează defavorabil piesa Gaspar Grațiani a lui Ioan Slavici. Sub pseudonimul Strapontin (I. D. Malla) se inserează un comentariu asupra repertoriului dramatic al teatrelor bucureștene, iar Polit (Al. Macedonski) discută o conferință a lui G. I. Ionnescu-Gion, ținută la Ateneul Român. S.ț., din care au ieșit numai zece numere, a fost o gazetă scrisă cu nerv, cu rubrici vioaie și însemnări de actualitate, confirmând
STINDARDULTAREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289934_a_291263]
-
Luni. Redactor la revista „Universitas”, colaborează și la „Dialog”, „Opinia studențească”, ca și la cele mai importante publicații culturale din țară. Obține premii ale revistelor „Tribuna” (1972), „Viața studențească” și „Amfiteatru” (1977). După absolvire este profesor suplinitor la câteva licee bucureștene și instructor la Casa de Cultură a Studenților. Debutează editorial în 1984, cu volumul de versuri Exerciții de apărare pasivă. În 1987 depune actele pentru a pleca în Statele Unite ale Americii. În 1989 își exprimă adeziunea cu opiniile expuse, într-
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
studiile la Liceul de Filologie din Craiova și la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, secția română-franceză, absolvită în 1973. În 1978 își susține doctoratul în științele educației la Facultatea de Filosofie și Istorie a Universității bucureștene, cu teza Un model alternativ de învățământ superior umanist. Lucrează ca asistent universitar în Laboratorul de Psiholingvistică al Universității din București (1973-1974), de unde se transferă la Laboratorul de Cercetare Interdisciplinară al aceleiași universități (1974-1976). Ulterior devine cercetător științific și coordonator
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
Ulterior devine cercetător științific și coordonator al departamentului de teorie literară la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Concomitent, în 1994 ocupă postul de conferențiar și, din 2001, de profesor la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. Debutează în 1978, la „Revista de istorie și teorie literară”, cu articolul Conceptul de metodă în știința literaturii, iar editorial în 1982, cu volumul Sadoveanu. Divanul înțeleptului cu lumea. Beneficiază de o serie de burse de studii post-doctoral research la
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
cvasiautonome, reprezintă adevărata ei realizare literară. Bine lucrate, cu umor și vervă descriptivă sau cu emoție, paginile memorialistice învie personaje (dintre care se distinge Bunica), peisaje și interioare din copilărie și adolescență. Mediul târgului de provincie sau acela al cartierului bucureștean la început de secol XX sunt surprinse cu un ochi proaspăt, atent la detaliul de epocă, în ceea ce are el savuros, pitoresc. Notația realistă face loc adesea unor „inserții poematice” (Mircea Zaciu), dar se remarcă mai ales deschiderea către fantastic
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
1937), consilier economic și șef al Legației Române din Washington (1938). În timpul războiului îndeplinește înalte atribuții (până la funcția de secretar general) în Ministerul Economiei Naționale, la Finanțe și la Externe. Anunță totuși, în 1942, un volum de versuri, intitulat Mănăstiri bucureștene, ilustrat cu șaizeci de heliogravuri proprii, iar în primăvara lui 1944 i se editează volumul Războiul nevăzut. Vieața de îndumnezeire a sfântului părintelui nostru Paisie cel Mare. Cel puțin o vreme neinclus în „loturile criminalilor de război”, S. va fi
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
Ilfov), gazetar și poet. Este fiul Ioanei (n. Preda) și al lui Ion Stoian, agricultori. Urmează la București școala profesională a uzinelor Electromagnetica (1950-1952), apoi Școala de Literatură „M. Eminescu” (1952-1954). În 1968 va absolvi Facultatea de Filologie a Universității bucureștene. Activitatea sa jurnalistică se desfășoară la „Tânărul scriitor” (șef de secție, 1954-1957), „Luceafărul” (redactor, 1958-1966), „Viața studențească” (redactor-șef, 1966-1974), „Flacăra”, „Tribuna României” (redactor-șef adjunct, 1974-1977), „Urzica” (redactor-șef din 1982). Debutează cu versuri la „Albina” în 1950, iar
STOIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
1927, Galați - 13.IX.2005, București), gazetar și prozator. Este fiul Paulei (n. Schwarzwald) și al lui Heinrich Freiberg, meșteșugar. Urmează liceul la București, susținând examenul de bacalaureat în 1946. Se înscrie la Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității bucureștene, pe care o va absolvi în 1951. Redactor, încă din perioada studenției (1948-1951), la revistele pentru copii „Licurici”, „Pionierul”, „Pogonici”, între 1963 și 1967 este angajat la „Gazeta literară” și „Luceafărul”. Ulterior devine liber profesionist. Mai colaborează la „România literară
STOIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289945_a_291274]
-
Z. Ornea Dl Mircea Handoca s-a devotat, încă în timpul vieții lui Mircea Eliade, conservării și editării operei marelui cugetător. I-a cîștigat încrederea încît acesta, la moartea surorii sale Corina, i-a încredințat custodia arhivei sale bucureștene. A vrut mai mult decît asta și a scris, în 1992, un fel de monografie, ratată, despre crîmpeie din viața și opera lui Eliade. E evident că scriitura nu e domeniul său de rezistență, probă fiind și prefețele la unele
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
caracteristicile mediului în care s-au născut. Mai întâi o altă comparație se impune din păcate, melomanilor, care cunosc de pe o videocasetă foarte circulată (dată chiar la TVR), celebrul spectacol londonez. Am spus din păcate, nu pentru a minimaliza spectacolul bucureștean ci doar pentru că având în fața ochilor decorurile, costumele și traseele regizorale ale originalului nu poți să ștergi cu totul din memorie prestația incomparabilă a unor Kiri Te Kanawa sau Herman Prey evoluând în același cadru. Deci, scenografie luxoasă, mișcare scenică
Un "Liliac", doi "Lilieci" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17148_a_18473]
-
Corneliu Mugur s-au putut bucura de acutele sale răsunătoare într-un "Nessun dorma" foarte grăbit dar și foarte sonor. Rolul lui Orlovsky a fost scris de Strauss pentru mezzosoprană, iar în versiune Karajan a fost cântat de baritoni; Opera bucureșteană l-a atribuit unui contratenor (altist) Romeo Văsuț. Alegerea nu mi se pare fericită: vocal nu îl pune în valoare, iar actoricește el este încă foarte crud, nu știe să vorbească, nu știe să comunice cu partenerii și nu are
Un "Liliac", doi "Lilieci" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17148_a_18473]
-
de vorbă cu actorii de la Nottara. Mi s-a părut că au prins gustul teatrului profesionist, că au fost marcați de povestea Mariei Callas așa cum a scris-o Terrence McNally, apreciind o dată în plus jocul protagonistei și al întregii trupe bucureștene. Australia n-a fost pentru mine o întîlnire culturală. Deși clădiri celebre atît din punct de vedere arhitectural, cît și din punctul de verdere al dotării tehnice ar fi pregătite pentru o efervescență spirituală. Spectatorii sînt interesați de operă, balet
Din inima Australiei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17147_a_18472]
-
Constantin Țoiu Pentru un călător român, cît de cît umblat prin lume, a rămas un fel de legendă replica de pe vremuri a actorului de teatru bucureștean, Costache Antoniu, artist al poporului, după ce vizitase China prin 1952, parcă... La întoarcerea în țară, colegii mai tineri, intrigați, se strînseseră în jurul lui întrebîndu-l, lacomi: "Nene Costache, nene Costache, și cum e, bre, China asta?!"... " Dragii mei, le răspunsese, măreț
Băgarea de seamă a Golescului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17184_a_18509]
-
fapt îmbucurător, foarte mulți tineri, studenți sau absolvenți de dată recentă ai facultăților de istorie, de științe sociale etc., autori ai unor comunicări cu subiecte foarte specializate (d. ex. "Programul ceaușist de alimentație rațională", " Ideea de confort în locuințele medii bucureștene din anii '80", "Planul de stat" etc.). Comunicările "punctuale" prezentate la Simpozion, în număr de 172, dacă am socotit bine, au fost grupate în jurul următoarelor mari teme: "Rezistența la comunism în deceniile 8 și 9 (oponenți și disidenți)", "Drepturile omului
Sighet 2002 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14991_a_16316]