33,891 matches
-
ca o bijuterie de preț. Un somn adânc, fără vise, odihnitor o cuprinse cu brațele sale nevăzute, dar atât de prezent. A doua zi dimineață, se trezi cu mult în urma soarelui care strălucea deja, împrumutând pământului căldura lui binefăcătoare. Nici cântecul cocoșilor, vestind o nouă zi, nu-l auzise. Ratase deșteptarea dată de natură, dar se trezi odihnită și chiar binedispusă. Se întinse pentru a-și dezmorți mușchii și atinse din nou, cu mâna caldă, lama foarte ascuțită și rece a
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
o astfel de experiență. Nu vrei deloc să fii prevăzătoare.” O mână caldă îi mângâie obrazul ca o adiere blândă de toamnă. „- Plângi, iubita mea! Eliberează-te, alungă gândurile care îți întunecă judecata și lasă iubirea să vorbească! Ascultă-i cântecul divin! Nu o mai reprima cu nimicuri nesemnificative! - Nimicuri? Pentru tine toate astea sunt nimicuri? - Tu chiar nu știi de glumă? - Glumele inspirate nu rănesc. - Ești mult prea serioasă, mult prea rigidă. De aceea suferi atât de mult. Eu sunt
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
cu al vostru cânt din capul meu pe oală încântați, cântați fără măiestrie, cântați, împliniți-vă destinul, în timp ce oalele celor mai înțelepți, ascunzători urâte de simț comun, de gândaci murdari, greieri muți, sărbătoresc abil nocturn. Răsună aceste oale de ecoul cântecului vidului. Acesta este ghidul pentru educația geniului, s-a confesat don Avito. * L-au anunțat pe don Fulgencio că îl caută Carrascal; iese filosoful în galoși, pune o mână pe umărul lui don Avito și exclamă: Pace și știință! prietene
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lasă-l, lasă-l, lasă-l... "Să-l las își zice Avito în stradă să-l las... lasă-l... îl voi lăsa, da, dar repetându-i, deși nu mă înțelege, alte lucruri. De ce vor fi eșuat atâția câți au inventat cântece pentru cor cu logica și bunul simț și pe care copiii le adoptă? Pentru că iubește copilul absurdul?" Ajunge acasă, ascultă de la copilul său un absurd sfat și îl întreabă: Dar, hai să vedem, Apolodoro, crezi asta? Copilul ridică din umeri
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
acestei flori a visurilor sale; dar se abține pentru a nu o trezi; cum doarme! Cum doarme! Cum doarme mai mult decât poate! Pentru a nu o trezi, trebuie să păzească săruturile ce se risipesc acolo, prin viscere, cântându-i cântece stranii. Of, fata! fata! Cupă de dragoste! Și fata, Rosa pentru că don Avito își lasă acum soția să-i pună numele, ce importanță are cum se numește femeia? crește împreună cu Apolodoro, crește mimoza, atașată sânului matern. Și începe să meargă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
întregul corp și dând pe-afară, mărindu-se și umflându-se tot, și odată ce i se îndepărtează orizonturile sufletului, intră într-un spațiu infinit. Începe Umanitatea să cânte în el; în abisurile conștiinței, preferații săi bunici, morți deja, cântă dulci cântece de leagăn viitorilor nepoți, nenăscuți încă. I se relevă eternitatea în dragoste; lumea dobândește în ochii săi sens, a aflat cărarea inimii fără a avea de galopat pe câmp neliniștit. Zgomotul vieții începe să se schimbe în melodie; meditează, înțelegând
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
evoluția este un fenomen dependent de diferite achiziții de-a lungul a numeroase generații. 22 Fraților, într-o vreme lui Amor și Moartea/i-a asediat soarta. Leopardi, Amor y Muerte, Cântul XXVII, primele două versuri. 23 Malagueña este un cântec popular din provincia Málaga. 24 Solitar. Este vorba de jocul de cărți ce se joacă de unul singur (fr. Solitaire). 25 Gaz incolor, cu miros penetrant, compus din nitrogen și carbon, care intră în compoziția albastrului de Prusia. 26 Diviziunea
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
a născut din ditiramb, cântul liric intonat în cinstea lui Dionysos de un cor dansând în jurul unui altar al zeului, în timp 7 ce asistența se închina. Coriștii, purtând măști în chip de țap (grec. tragos = țap, de unde cuvântul „tragedie” - cîntecul țapiloră, simbolizau pe satiri (sau silieniă, prietenii zeului. În momentul în care unul dintre coriști s-a detașat de ansamblu, povestind isprăvile lui Dionysos, a apărut elementul dramatic - dialogul și primul actor. Acest fapt, legat de numele poetului semilegendar Thespis
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
părților dialogate ale personajelor. Astfel, piesa începe printr-un prolog vorbit, care permite situarea acțiunii într-un anume context spațio-temporal; apoi în fața publicului își face intrarea corul, într-o mișcare cântată (parodosă; urmează acțiunea propriu-zisă, diferitele episoade fiind separate prin „cântecele pe loc” ale corului (stasimonă; în sfârșit, când acțiunea se află la deznodământ, corul părăsește orchestra, tot cântând (exodosă. Cântecul dialogat între cor și personaje se numește komos și este intonat în timp ce acestea din urmă își lovesc pieptul în semn
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
apoi în fața publicului își face intrarea corul, într-o mișcare cântată (parodosă; urmează acțiunea propriu-zisă, diferitele episoade fiind separate prin „cântecele pe loc” ale corului (stasimonă; în sfârșit, când acțiunea se află la deznodământ, corul părăsește orchestra, tot cântând (exodosă. Cântecul dialogat între cor și personaje se numește komos și este intonat în timp ce acestea din urmă își lovesc pieptul în semn de doliu. Se întâmplă uneori ca un personaj să intoneze singur sau în duo un cântec ce îi subliniază sentimentele
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
orchestra, tot cântând (exodosă. Cântecul dialogat între cor și personaje se numește komos și este intonat în timp ce acestea din urmă își lovesc pieptul în semn de doliu. Se întâmplă uneori ca un personaj să intoneze singur sau în duo un cântec ce îi subliniază sentimentele. Aceste solouri se numesc monodii. Fiecare cor este deosebit, manifestându-se ca o personalitate aparte, marcată de vârstă, sex, situație socială, aprobând sau condamnând inițiativele eroilor. El are rol de mediator nu doar între personaje și
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
și fiica să aducă jertfe la mormântul celui ucis, pentru a-l îmbuna. Făcându-și apariția, Oreste îi mărturisește surorii sale că a venit la porunca lui Apolo, să răzbune pe tatăl ucis și frații; alternând cu corul, intonează un cântec de jale grandios. 37 Una dintre scenele importante ale tragediei grecești este scena recunoașterii, căreia Aristotel îi consacră o analiză detaliată în Poetica sa. După părerea filozofului, ea este „răsturnarea care face trecerea de la ignoranță la cunoaștere, dezvăluind alianța sau
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
aud apoi strigăte de moarte, dovadă că s-a împlinit dreptatea cerută de zei. Eroul ezită însă să o ucidă pe cea care ia dat viață, dar Pilade intervine și-i amintește că are o datorie față de Apolo. Corul intonează cântece de bucurie, dar Oreste, cutremurat de fapta sa, va fi cuprins de groază în fața cadavrului mamei sale. Eriniile, zeițele răzbunării își fac apariția și chinuie pe vinovat. Acțiunea lui Oreste este o crimă odioasă; acest act i-a fost 39
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
regii c? utau „al vie?îi În?eles". Singura dintre cet??ile lumii antice pe care Eminescu o descrie În toat? m?re?ia ?i splendoarea să, este cea a vechilor poe?i Grecia antic?, expresie a geniului uman devenit cântec ?i poezie. Chiar dac? vechea Grecie, „cu domele sale albe str?lucind În lumina soarelui" s-a risipit În undele m?rii, cântecele lui Orfeu, preschimbate În murmurul valurilor, o redau nemuririi, amintind mereu c?, odinioar? „pe urmele de st
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ia ?i splendoarea să, este cea a vechilor poe?i Grecia antic?, expresie a geniului uman devenit cântec ?i poezie. Chiar dac? vechea Grecie, „cu domele sale albe str?lucind În lumina soarelui" s-a risipit În undele m?rii, cântecele lui Orfeu, preschimbate În murmurul valurilor, o redau nemuririi, amintind mereu c?, odinioar? „pe urmele de st? nce risipite cu splendoare" a existat cândva cetatea poeziei, a frumuse?îi ?i echilibrului. Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ea Ins??i se sustrage trecerii timpului ?i pe de alt? parte de for?a crea?iei artistice (simbolizat? de Orfeu), cetatea Greciei era, În aceast? lumea a libert??îi ?i frumuse?îi, un simbol al geniului uman constructiv devenit cântec ?i poezie. ??scut? din „Întunecată mare", cetatea care „poart?-n ceruri a ei temple ?-a ei sarcini de ninsoare" are privilegiul de a se Întoarce tot În natur?, În marea care-i cânt? „sublima durere" din momentul În care Orfeu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ei durere, În imagini de talazuri, cânt-a Greciei c?dere ?i cu albastrele ei bra?e ??rmii-i mângâie-n zadar... ". De?i oră?ul „cu dome albe str?lucind În verde crâng" s-a risipit În undele m?rii, cântecul lui Orfeu, preschimbat În murmurul greu de durere al valurilor sale, va aminti mereu poezia cet?? îi a c?rei frumuse?e ?i echilibru triumfă odinioar? „pe turmele de stânce risipite cu splendoare". Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
rtat? s? fie cât mai Inc?rcat ?i cât mai dens", poetul Îi amplific? rezonan?a utilizând semiadverbul „mai", a c?rui redundan?? puncteaz?, ca Într-o partitur? muzical?, intensitatea expresiei poetice. Aici, vocală „a" irumpe În mijlocul cuvântului că un cântec pe care fiin?a poetului, ve?nic pendulând Între destinul unei trec?toare ?i zbuciumatei vie?i ? i lini?tea cufund?rii În infinitul cosmic, Îl Înal?? c?tre z?rile Îndep?rtate . ale dorului: Mai departe, mai departe, Mai
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
eufonic al cuvintelor din aceste versuri: „... nu poate intra perfect Într-o reprezentare a noastr? decât secondat ?i de contextul În care se integreaz?. Adev?rata valorificare rezult? numai din asocierea lor În grupuri cu caracter constante ". (E. Papu) Prin cântec („..lumea muzicii atinge mai mult ????cină fiin?ei noastre" „Manuscrise"), prin artă sunetelor, omul poate ajunge mai u?or la esen?a lucrurilor (că odinioar? Orfeu), iar gândirea eminescian? atribuie acestui concept un sens superior, ontologic: Înzestrat? cu „virtu?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nu ne face s? ne par? r?u dup? acea sclipire de albine de aur, sau dup? acele mâini albastre Întinse s? culeag? miere din fagurii cerului, la care poetul a renun?at. Fragmentul liric a fost Înlocuit cu un cântec unitar, modulat dup? tonurile acum Înalte, acum umile ale contempl?rii cosmice ?i ale regretului alegoric ". (Roșa Del Conte) Cu aceea?i senin?țațe clar?? ?i solemn?, luna prive?te alteori, din imensitatea ț?cut? a cerului, o lume plin
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
luna prive?te alteori, din imensitatea ț?cut? a cerului, o lume plin? de frumuse?e ?i vraj? o adev?rât? Arcadie urzit? din murmur de fluier ? i plânset de ape „clar izvorând din fântâne", din sunet de bucium ?i cântec de clopot „umplând cu glasul lui sar?" din sclipiri de stele ?i scântei de lumin? coborând pe umerii dealurilor: „ Sară pe deal buciumul sun? cu jale, Turmele l urc, stele le scap???-n cale". În acest ?inut str?vechi, luna
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu cele mai simple mijloace", „o atmosfer? de labirint al iubirii" În care „farmecul vr?jit" al razelor lunii Insufle???te codrul, face ca ? opotul apelor ?? fie „mai limpede ?i mai Înalt" pe fundalul „undei tot mai sc?zute" a cântecului cornului („Iar cornul plin de jale / Sun? dulce, sun? greu"). Luna este ?i În acest caz că o divinitate care ocrote?te sufletul Îndr? gosti?ilor: „ Se tot duc, se duc mereu, Trec În umbr?, pier În vale, Iar? cornul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
care plâng „neîncetatele mor?i" -? irul nesfâr?it de Întrup?ri ale fiin? ei ?i lumina lunii ce deseneaz? „peste vârfuri" traiectoria eternei „treceri" a universului reveleaz? un alt orizont al cunoa?terii din poezia eminescian?: „Mesajul s?u (al cântecului cornului), În care vibreaz? totu?i notă de voluptate care devine « dulce jale », este acela la care a consim?it supus? inima Isoldei ?i inima lui Tristan: ?i durerea iubirii poate deveni o form? de cunoa?tere că experien?? a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
I?i mai deap??? firul sonor, pierdut ?i neauzit, Într-o Înnegurat? dep?rtare" , acolo unde lini?tea cosmic? pare s? ating? ve?nicia. ??tre aceast? sublim? stare de armonie aspir? mereu sufletul chinuit al poetului. Cand nostalgia iubirii ?i cântecul dep?rt?rilor Îi Înl???uie sufletul, el cere de la lumina stelelor, de la oglindă lini?țiț? a lacului În care acesta se reflect?, de la seninul cerului pe chipul c?ruia str?luce?te luna, de la ramurile copacilor ce bat În
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
a lumii, o demonstreaz???i prezen?a sugestiilor muzicale: „ ?? s?rim În luntrea mic?, Îngâna?i de glas de ape "; „ S? plutim cuprin?i de farmec Sub lumina blândei luneVântu-n trestii s? fo? neasc?, Unduioasa ap? sune! " (Lacul) Armonia cântecului (exprimat? nu numai la nivelul expresiei poetice, a sugestiilor fonetice ob?inute prin alternarea vocalelor Închise „u", „i" ?i a vocalei deschise „a", prin repetarea cuvântului „de" ?i prin rimă deschis?, ci ?i la nivelul imaginilor artistice) este o dimensiune
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]