2,510 matches
-
obiceiurile celebrului pictor foarte scrupulos în pregătirea picturilor sale. Antoine-Jean Gros, elevul său, avea o schiță în ulei a unui cal ridicat, probabil un studiu pentru poziția calului. Carnetele lui David conțin câteva schițe prezentând o primă idee despre aspectul călărețului. Pentru realizarea diferitelor replici, David a fost ajutat de doi dintre elevii săi, Jérôme-Martin Langlois, care a lucrat la primele două tablouri și se pare că a realizat în principal caii, și Georges Rouget care a făcut ulterior o copie
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
asemenea, el mai lucrase la un portret ecvestru al regelui Ludovic al XVI-lea, rămas la stadiul de schiță. Acest proiect fiind abandonat, tabloul regelui a fost realizat în cele din urmă de Jean-François Carteaux. Pentru poziția calului și a călărețului, David s-a inspirat din mai multe modele. Este vorba, în primul rând, de "Statuia lui Petru cel Mare" de Falconet, de la care preia atitudinea calmă a monarhului pe un cal ridicat în două picioare pe o stâncă, și pe
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
numeroși artiști, precum Géricault care s-a inspirat mai întâi pentru poziția personajului din acest portret în primele sale studii pentru "Ofițer de vânători călare din garda imperială în atac". Eugène Delacroix s-a inspirat din imaginea lui "Bonaparte" pentru călărețul turc situat în partea dreaptă a picturii sale "Scenă din masacrele din Chios", pe care l-a combinat cu călărețul lui Géricault. Paul Delaroche cu "Bonaparte traversând Alpii" propune o nouă versiune a evenimentului într-o formă realistă, ca reacție
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
pentru "Ofițer de vânători călare din garda imperială în atac". Eugène Delacroix s-a inspirat din imaginea lui "Bonaparte" pentru călărețul turc situat în partea dreaptă a picturii sale "Scenă din masacrele din Chios", pe care l-a combinat cu călărețul lui Géricault. Paul Delaroche cu "Bonaparte traversând Alpii" propune o nouă versiune a evenimentului într-o formă realistă, ca reacție la viziunea eroică a lui David. Pictorul prerafaelit John Everett Millais, în tabloul "The Black Brunswicker", arată pe perete o
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
la categoriile pentru actori, regizori sau scenariști . Celelalte filme din această categorie care au primit nominalizări au fost "Iron Man 3" (2), "Hobbitul: Dezolarea lui Smaug" (8), "Star Trek În întuneric 3D" (11), "Marele Gatsby" (17), "Bunicul neastâmpărat" (31), "Legenda Călărețului Singuratic" (38) și "Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii" (48). Înaintea derulării montajului Premiului Oscar pentru realizări tehnice, Ellen DeGeneres, alături de alți participanți la ceremonie, printre care Bradley Cooper, Jared Leto, Jennifer Lawrence, Julia Roberts, Kevin Spacey, Meryl Streep, Angelina
Oscar 2014 () [Corola-website/Science/330081_a_331410]
-
urmă pe măsură ce tehnologia a permis carelor, cavaleriei, artileriei să joace un rol activ pe câmpul de luptă. Cavaleria nu joacă nici un rol major până la inventarea scăriței (care a contribuit la apariția cavaleriei grele) sau inventarea inelului pentru degetul mare pentru călăreții arcași. Proprietățile caracteristice ale războiului medieval, în special cavaleria grea și armele de asediu, cum ar fi catapulta, au fost introduse pentru prima dată în Antichitatea târzie. De la începutul epocii fierului, a fost introdusă cavaleria ușoară (rezultând declinul utilizării carului
Războiul în Antichitate () [Corola-website/Science/330136_a_331465]
-
bandiți și trupele italiene nu s-au oprit. Unul din episoadele cele mai brutale a avut loc în martie 1863, când trupele sale (inclusiv cele ale lui Ninco Nanco, Caruso, Caporal Teodoro, Coppa, Sacchetiello și Malacarne) au atacat 25 de călăreți din Saluzzo, conduși de căpitanul Giacomo Bianchi, veteran al războiului din Crimeea, ucigând aproximativ 20 de călăreți, inclusiv căpitanul. Exterminarea a avut loc ca răspuns la execuția unor bandiți lângă Rapolla de către aceiași călăreți. În toamna aceluiași an, Crocco împins
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
în martie 1863, când trupele sale (inclusiv cele ale lui Ninco Nanco, Caruso, Caporal Teodoro, Coppa, Sacchetiello și Malacarne) au atacat 25 de călăreți din Saluzzo, conduși de căpitanul Giacomo Bianchi, veteran al războiului din Crimeea, ucigând aproximativ 20 de călăreți, inclusiv căpitanul. Exterminarea a avut loc ca răspuns la execuția unor bandiți lângă Rapolla de către aceiași călăreți. În toamna aceluiași an, Crocco împins de presiunea tot mai mare a directorului coaliției și de pierderea treptată a susținerii poporului, a avut
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
și Malacarne) au atacat 25 de călăreți din Saluzzo, conduși de căpitanul Giacomo Bianchi, veteran al războiului din Crimeea, ucigând aproximativ 20 de călăreți, inclusiv căpitanul. Exterminarea a avut loc ca răspuns la execuția unor bandiți lângă Rapolla de către aceiași călăreți. În toamna aceluiași an, Crocco împins de presiunea tot mai mare a directorului coaliției și de pierderea treptată a susținerii poporului, a avut o scurtă revenire la legitimism. A difuzat o invitație la revoltă, încercând să exploateze sentimentele religioase ale
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
1505, în campaniile acestora împotriva regatelor catolice de pe continent (Provența, apoi Franța). Dar Arabii (veniți din Tunisia și Algeria) s-au și stabilit în regiune, uneori decenii la rând, lăsând toponime ca "Munții Maurilor", "Darboussèdes" (de la "Duar el buseida" : "tabăra călăreților") sau "Almanarre" (de la "Al manar" : "farul"). În sec. XIII, insulele, recucerite de catolici, devin o dependență a mânăstirii cisterciene din arhipelagul Lérins, situat mai la răsărit, în largului orașului Cannae. În 1304, Carlo II, conte al Provenței și rege al
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
De asemenea, pictorul colabora cu gravori renumiți cum era Jacobus Houbraken. Krzysztof Lubieniecki a locuit în Amsterdam însă nu a uitat de orifinea sa poloneză și era mândru de asta. Astfel, el semna picturile sale adăugând sintagma latină „"Eques Polonus"” ( „Călărețul polonez” ). Krzysztof rămas în Amsterdam, unde a pictat portrete și piese de gen. De asemenea, a colaborat cu Jacobus Houbraken, Daniel Willink și Johannes Brandt (fiul lui Gerard Brandt). Krzysztof Lubieniecki a fost fratele pictorului polonez Teodor Lubieniecki.
Krzysztof Lubieniecki () [Corola-website/Science/329147_a_330476]
-
ori cu cruciații, ori cu inamicii lor egipteni sau turci. Această pare să fie o campanie de o dificultate mai mică, întrucât se desfășoară la o scară mai mică. De asemenea se observă cu mulțumire schimbarea de peisaj, putând vedea călăreți galopând prin deșert, iar fortărețe de toate felurile din deșert înlocuiesc castelele europene care deveniseră deja familiare. Un aspect simpatic este faptul că diverse evenimente istorice se suprapun cu campania dumneavoastră, spre exemplu apariția unei alte cruciade europene, ori apariția
Medieval II: Total War: Kingdoms () [Corola-website/Science/329168_a_330497]
-
-i arestezi, să-i imobilizezi și să-i dezarmezi. Pedepsele erau oarecum extrem de severe (de obicei, prin spânzurare sau împușcare). Bandiții, în grupuri de 2 sau 3, atacau rareori din cauza gărzilor ce dețineau arme și din cauza solidarității dintre locuitorii și călăreții orașului. Criminalii împânzeau orașele, dezarmau cowboii și violau edictele controlului armat, încercând să prevină duelurile. De multe ori se desfășurau jafuri armate în bănci și izbucneau confruntări armate pe străzi în plină zi. Creșterea industriei de vite și cowboy este
Expansiunea Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329143_a_330472]
-
dispunea de 4,000 de Traci și Celți din Egipt și alți 2,000 din europa, ambele grupuri sub comanda lui Dionisie Tracul. Cavaleria sa era compusă din garda sa personală de elită (tis aulis) în număr de 700 de călăreți, 2,300 de călăreți din Libia și greco-macedoneni din Egipt, aflați sub comanda lui Polycrates din Argos. Alți 3,000 de călăreți din Grecia sau mercenari erau conduși de Echecrates Tessalianul. Astfel, Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
de Traci și Celți din Egipt și alți 2,000 din europa, ambele grupuri sub comanda lui Dionisie Tracul. Cavaleria sa era compusă din garda sa personală de elită (tis aulis) în număr de 700 de călăreți, 2,300 de călăreți din Libia și greco-macedoneni din Egipt, aflați sub comanda lui Polycrates din Argos. Alți 3,000 de călăreți din Grecia sau mercenari erau conduși de Echecrates Tessalianul. Astfel, Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
Tracul. Cavaleria sa era compusă din garda sa personală de elită (tis aulis) în număr de 700 de călăreți, 2,300 de călăreți din Libia și greco-macedoneni din Egipt, aflați sub comanda lui Polycrates din Argos. Alți 3,000 de călăreți din Grecia sau mercenari erau conduși de Echecrates Tessalianul. Astfel, Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți, precum și o forță de 73 de elefanți nord-africani. Flancul stâng ptolemaic era ocupat de Polycrates alături de cavaleria de sub
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
călăreți din Libia și greco-macedoneni din Egipt, aflați sub comanda lui Polycrates din Argos. Alți 3,000 de călăreți din Grecia sau mercenari erau conduși de Echecrates Tessalianul. Astfel, Ptolemeu avea în total 70,000 de infanteriști, 5,000 de călăreți, precum și o forță de 73 de elefanți nord-africani. Flancul stâng ptolemaic era ocupat de Polycrates alături de cavaleria de sub comanda sa. Între el și falaga din centru se aflau arcașii cretani, aflați lângă cavalerie, și hypaspiștii, ce asigurau extrema stângă a
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
la fel de diversă, un fapt obișnuit pentru statele elenistice. El își plasase 60 de elefanți sirieni, comandați de fratele său vitreg Filip, în fața flancului său stâng, unde el se afla personal, alături de o bună parte din cavaleria sa, 4,000 de călăreți. Legătura dintre aceștia și falanga sa centrală era asigurată de arcași 2,500 de cretani și peltaști libieni sub comanda lui Eurylochus și a lui Zelys din Gortyna, precum și de 5,000 de mercenari greci, 3,000 dintre aceștia înarmați
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
centrul seleucizilor, în principal secțiunile mai slabe ocupate de arabi sau alte contingente aliate. Antiohus în schimb avea în vedere strategia clasică alexandrină a ciocanului și nicovalei, prin care infanteria din centru ține în loc centrul adversar (nicovala), iar cavaleria învinge călăreții adversarului și atacă centrul inamic din spate, unde ele este cel mai vulnerabil (ciocanul). O ipoteză este ca Antiohus să fi sperat să îl captureze sau să îl ucidă personal pe Ptolemeu, aflat pe aceași parte a câmpului de luptă
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
multă confuzie în rândurile lor. Prima unitate ptolemaică ce a fost forțată să se retragă de către făga elefanților a fost chiar garda regală a lui Ptolemeu. Antiohus între timp și-a condus cavaleria, ocolind masa de elefanți, si a atacat călăreții ptolemaici aflați sub comanda lui Polycrates, învingând-ui. Deasemeni, mercenarii greci ai seleucizilor au atacat trupele ușoare de peltaști inamice, ce fuseseră deja lovite de asaltul elefanților, forțând-ui și pe aceștia să se retragă. Astfel, întreg flancul stâng al lui Ptolemeu
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
puse pe fugă, forțându-l astfel pe Antiohus să își retragă ce îi mai rămăseseră din trupe înapoi în nord către Raphia, iar apoi în continuare spre capitala sa, Antioh. Antiohus pierduse aproape 10,000 de infanteriști și 300 de călăreți omorâți, iar alți 4,000 de infanteriști luați prizonieri. Pierduse deasemeni 3 elefanți pe câmpul de luptă iar alți 2 mai târziu în urma rănilor. Ptolemeu în schimb pierduse doar 1,500 de infanteriști și 700 de călăreți. 16 elefanți îi
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
și 300 de călăreți omorâți, iar alți 4,000 de infanteriști luați prizonieri. Pierduse deasemeni 3 elefanți pe câmpul de luptă iar alți 2 mai târziu în urma rănilor. Ptolemeu în schimb pierduse doar 1,500 de infanteriști și 700 de călăreți. 16 elefanți îi fuseseră omorâți iar majoritatea celorlalți de pe flancul stâng capturați de seleucizi. Victoria ptolemaică a însemnat păstrarea pentru moment a controlului asupa Coele-Siriei și a Palestinei, singura pierdere teritorială fiind orașul Seleucia-Pieria. Situația însă nu a durat mult
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
au înregistrat evenimente legate de prezența ungurilor în Europa, care a culminat cu „descălecatul” . Cea mai veche însemnare legată de unguri apare în „Tactica” împăratului Leon al VI-lea (904), care, în relatarea războiului bizantino-bulgar din 894-896, amintește de prezența călăreților maghiari în rândurile armatei bulgare. O cronică din aceeași perioadă a lui Gheorghios Amartolos amintește de asemenea de participarea ungurilor la luptele cu bizantinii. Relatarea cea mai detaliată a campaniilor de cucerire a Bazinului Panoniei de către unguri apare în "De
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
referire la cărți mai vechi ale unui geograf din Buhara, afirmă că în cazul confederației "Hetumoger" existau doi lideri: un lider spiritual, "kende", și unul militar. "gyula". Aceeași autori notează că "gyula" comanda o armată de aproximativ 20.000 de călăreți, dar veridicitatea acestui număr este pusă la îndoială. Regino din Prüm și alți autori contemporani i-au descris pe unguri ca fiind un popor de războinici nomazi. Împăratul Leon Filozoful a remarcat importanța pe care o aveau acțiunile cavaleriei în
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
azi în Kosovo). El a fost răpit în 1427, în timpul unei invazii otomane în Șerbia, de către turcii otomani ("devșirme", o practică otomană) și a fost trimis, împreună cu alți doi băieți la Edirne. Potrivit lui Laonikos Chalkokondyles, el a fost capturat de călăreții sultanului Murad al II-lea, în timp ce călătorea cu mama sa de la Novo Brdo la Smederevo. A fost crescut că musulman în conformitate cu practică din acea vreme. Fratele său Mihail Angelovic a rămas în Șerbia, dar el ar fi avansat rapid în
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]