2,726 matches
-
nu intru în... Brusc, se aude ușa de la intrare dechizându-se. — Becky? aud vocea lui Luke. Tu ești? Fuck. Într-o panică nebună, deschid dulăpiorul de cocktail, arunc la repezeală ambele seturi de invitații înăuntru, trântesc ușița și mă răsucesc pe călcâie cu viteză supersonică, exact în clipa în care Luke intră în cameră. — Iubita mea! I se luminează toată fața când mă vede și își trântește servieta. Te-ai întors! Mi-a fost dor de tine! Mă strânge tare în brațe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din fotografii. Era mama. Rămâne în tăcere câteva clipe. — Și atunci... m-am ridicat repede. Ea și-a ridicat ochii spre mine și m-a văzut. M-a privit fix așa, vreo cinci secunde. După care s-a răsucit pe călcâie și a plecat. Ca și cum nici nu m-ar fi văzut. S-a suit într-un taxi și dusă a fost, și asta a fost tot. Închide ochii brusc, iar apoi îi deschide iar. Nici măcar n-am apucat să fac un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în piept adânc. Sinceră să fiu, nici pregătirile pentru nunta mea nu merg ca pe roate... Hai, lasă-mă în pace! Am auzit tot despre nunta ta. Toată lumea a auzit despre nenorocita asta de nuntă a ata. Se răsucește pe călcâie și pleacă ofuscată, iar eu rămân privind în urma ei, șocată. Nu ajunge că mi-am compromis propria nuntă. Acum i-am distrus-o și pe a Aliciei. Câte alte vieți am mai distrus, oare? Cât dezastru am mai provocat, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un mic exemplu, preluat dintr-o snoavă versificată de Speranția În 1888 : un evreu țipă Îngrozitor, plângându-se că un copil l-a lovit și i-a scos ochiul. Când i se atrage atenția că abia a fost atins la călcâi, nu la ochi, el răspunde : - Las’ călcâi să fie, ș-apoi ? Da-i frumos ? De-ar fi fost acolo ochiul, nu l-ar fi scos ? <endnote id="(80, p. 133)"/>. În unele producții folclorice, pădurea ia locul târgului, lupul ia
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
versificată de Speranția În 1888 : un evreu țipă Îngrozitor, plângându-se că un copil l-a lovit și i-a scos ochiul. Când i se atrage atenția că abia a fost atins la călcâi, nu la ochi, el răspunde : - Las’ călcâi să fie, ș-apoi ? Da-i frumos ? De-ar fi fost acolo ochiul, nu l-ar fi scos ? <endnote id="(80, p. 133)"/>. În unele producții folclorice, pădurea ia locul târgului, lupul ia locul câinelui, iar licofobia evreului ia locul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
-se că a fost fugărit de un lup, care l-a „scurtat de un picior” <endnote id="(70, p. 158)"/>. Interesant este faptul că În legendele populare românești lupul nu Îl hăituiește pe evreu, ci pe Diavol, mușcându-l de călcâi <endnote id="(259, p. 25)"/>. Nu ar fi aceasta singura asemănare Între portretul „evreului imaginar” și cel al Diavolului, nici singura legendă referitoare la deficiențele evreului la mers. De fapt, În această privință s-a dezvoltat o Întreagă mitologie. Mai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
va aduce pieirea. Este atins rău de tot - zic ei - iată-l culcat, n-are să se mai scoale!" Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea și care mânca din pâinea mea, ridică și el călcâiul împotriva mea. Și tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce și prieten cu mine! Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie și ne duceam împreună cu mulțimea în Casa lui Dumnezeu! Dar eu strig către
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
ce duce la scena principală. Noi credeam că acest pas Încetinit e ca o meditație În mișcare, că toată viața și sensul ei sunt contemplate În acest moment de totală concentrare. „Nici vorbă, toată atenția e cum să ating cu călcâiul podeaua, cum alunecă talpa și cum să mențin continuitatea Între un pas și următorul. Nu mă gândesc la nimic altceva: ca și atunci când mănânc, mă gândesc doar la ce fac În acel moment.“ Le-am mulțumit tuturor pentru generozitatea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
statuii lui Agamemnon, fruntea tatălui, Electra trebuia să-și Înalțe mâna deasupra capului, În gest de salut. Gwyneth rămânea un moment cu brațul suspendat În aer. Alinierea trupului se armoniza Întocmai cu brațul ridicat ce continua linia perfect dreaptă de la călcâie până În vârful degetelor: gestul spre cer devenea una cu sentimentul, cu personajul, cu momentul, dovadă a prezenței spiritului, a ființei unite cu invizibilul - gestul psihologic era acolo, În acea expresie unică de adevăr, ce-ți rămânea Întipărit În minte ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Într-un săculeț de catifea neagră: diamante pe care mai târziu le-am dăruit personajelor mele pentru a mă ușura de povara bogăției mele. Probabil că reușisem să desfac și să Împing În sus transperantul dens de la capătul patului și călcâiele Îmi erau reci, dar ședeam În continuare În genunchi să privesc. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la acești primi fiori. Ei aparțin armonioasei lumi a copilăriei perfecte și ca atare dețin În memoria noastră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de piele cu un deget, mă trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și tot ce mai alcătuia acel spectacol impresionant Îmi produceau o stare indescriptibilă de greață, de panică totală, de parcă aș fi stat atârnat de pământ cu susul În jos, pe marginea spațiului infinit, În timp ce gravitația terestră Încă mă ținea de călcâie, dar era gata să-mi dea drumul În orice clipă. Cu excepția a două ferestre de pe colț de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acele mici mașinării numite plimbătoare; de la Înălțimile inițiale, elastic și sigur, copilul a ajuns tot mai jos, până ce, la un an și jumătate, a atins pământul În fața plimbătoarei, strecurându-se În față din locul pe care ședea și bătând cu călcâiele pe trotuar, anticipând astfel eliberarea lui viitoare În vreo grădină publică. Un nou val evolutiv a Început să se umfle, ridicându-l treptat, din nou, de la pământ, când, la aniversarea a doi ani, a primit un Mercedes de curse, vopsit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se pierd în largul Mării Marmara legănat în vise de mărire, urzind planuri nebunești de cucerire, triumful Islamului asupra Europei. Dacă visele furtunosului Padișah se vor împlini, dacă popoarele Europei vor cădea sub călcâiul de fier al Fatihului, o întunecată epocă, ca un zăbranic negru -, se va așterne asupra Europei și a milenarei sale culturi. Și când te gândești, spune Maria, că toți cuceritorii, în setea lor nebună de cucerire, își iau drept steag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
când se dezlănțuie furtuna. În mijlocul grădinilor înflorite se ridică havuzuri de marmură și... Intră Alexandru celălalt Alexandru Mușatin. Se oprește brusc. O aruncătură de ochi spre Voichița, o căutătură ucigașă spre Alexandru și iarăși, disperat, spre Voichița. Se răsucește pe călcâie, brutal, și fuge. Alexandre!! Săndrele!! îl cheamă cu glas de clopoțel Voichița. Ce vrea mucosul acesta?! se stropșește Alexandru. Nu vezi?! E topit după tine! Ce vorbești? Suntem buni prieteni... Am auzit că-i bastardul lui Vodă. Și ce dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prima oară... Nu... Ce anume? întreabă Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. Mâna lui Mihail, întinsă, cade... Ștefan dă roată, cu pași domoli. Tușește ușor. Furtuna a trecut. Își scoate bolovanul. Și cu 'talienii ceia ce veste-poveste-i, pârcălabe de Cetatea Albă? întreabă Ștefan. Herman sare în poziție de drepți pocnind din călcâie: Raportez! Talienii tineri robit la Caffa pentru harem, dus la corabie la Stambul, furtun pe mare, ucis la turc, aruncat ancora la Cetate Albă, cerut oblăduir la Măria Ta. Ce facut cu ei? Câți 'talieni, neamțule? Mai mult una sută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul crailor vecini, cârpă înaintea marilor boieri, "Domnul țării" nici crâcnea. Ei îl ridicau, ei îl lepădau. Era domnia boierilor hicleni. Într-un pătrar de veac, am numărat, poate, douăzeci de schimbări la domnie unii de câte două, ba chiar de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fătuca Radului Vodă... Băgat, zâmbește răutăcios Alexa, făcând nerușinat cu ochiul. Se șoptește că diavolița i-a făcut cu ulcica de l-a scos din minți; și doar Vodă-i geambaș de muieri. Semn de bătrânețe când ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni că-i dragoste cu năbădăi, chicotește Negrilă. L-o pus jos, munteanca. O fi ajuns tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
92 de ani. * Să faci critică literară aproape o viață de om și să treci pe lângă un Ion D. Sârbu, cum mi s-a întâmplat mie (și, din păcate, nu numai mie!) - iată un trist prilej de bogate reflecții amare! * Călcâiul vulnerabil al bătrâneții - descopăr cu mirare - este... ceafa. Niciodată tata nu mi se pare mai iremediabil bătrân, niciodată nu-mi este mai tare milă decât atunci când, întors cu spatele la mine, mi se întâmplă să-i văd ceafa: slăbită, împuținată, de copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cea mai nobilă cauză, are oare dreptul s-o riște și pe a altuia? Fără să-l consulte? Să dispună el de soarta lui? Nu avem de-a face, în acest caz, cu un abuz? Problema constituie, în plan moral, călcâiul vulnerabil al mișcărilor de partizani sau al oricărei acțiuni de rezistență armată. Cu prudență, ea a fost pusă în zguduitorul film al lui Elem Klimov, Vino și vezi, în care mi s-a părut a percepe o anumită ironie în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de trist și te privește cu duioșie. Să-L vezi cât suferă pentru noi. Cu un pic de voință și puțină osteneală te poti urca să ajungi la El. Și eu, nevrednica, am ajuns la El. Am atins buzele de călcâiul Lui. Apoi am intrat cu toții în biserică. Este foarte mare și încăpătoare. Mare la privire dar și la sfințenie. Ea adăpostește stâncă pe care Domnul a stat când S-a rugat cu sudori de Sânge. Este foarte impresionant să vezi
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
privind spre trecători. E atat de mișcător în suflet să vezi, ți se umplu ochii de lacrimi privind-o. Cu puțin efort te poti urca pe stâncă la El. Și eu, nevrednica, m-am urcat, măcar am atins buzele de Călcâiul Lui și L-am mângâiat puțin cu mâna și cu inima sufletului. Merg pe alee privind Grădină, mă opresc o clipă, o îmbrățișez cu sufletul și cu ochii plini de lacrimi îmi iau rămas bun. Greu mă despart de grădină
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
besactea plină cu imaginile unei lumi dispărute, pe care i-o pusese în brațe amfitrionul, cu „gingașul ei cap întors ca să privească peste umăr, Lena Ceptureanu își arăta din spate, despletită, uimitor de bogata ei coamă, din huzur revărsată până la călcâie” (M.I.C., Opere, București, 1936, p. 222) ; „M-a întâmpinat cu fermecătoarea ei ochiadă” (p. 230) ; „În genunchi pe un scaun, cu coatele pe masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri ai Lenei rămaseră sticliți de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]