2,910 matches
-
dar și, care, în ciuda reticențelor în acceptarea sa oficială, domină autoritar scena mediatică în materie de conversie discursivă a structurilor copulative "clasice". 5.2.2.1. Rezultat din asocierea adversativului dar21 (considerat conector interpropozițional, aparența disponibilității sale de a lega constituenți nonpropoziționali fiind dată de elipsă 22) cu și (considerat adverb, dar demonstrându-și în acest caz natura duală, conjuncțională și/sau adverbială, în funcție de context), dar și funcționează drept copulativ în planul enunțiativ strict (cel al informației factuale), dar ca adversativ
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
științe politice, dar și jurnalism, pe o perioadă de cinci luni și al căror deadline este 1 februarie 2008 ("Cotidianul", 19.XII.2007). 5.2.2.5. Se poate observa, din profuziunea de ocurențe prezentate, că dar și conectează intrapropozițional, constituenți nonpropoziționali; utilizarea interpropozițională e rarisimă și impune o adaptare formală: predicatul propoziției introduse se interpune obligatoriu între dar și și - ca în: (34) În ultimii ani, interesul românilor față de medicamentele care se dau fără rețetă (OTC-uri) a crescut, susțin
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
integral sau eliptic: (20) Indiferent dacă exersezi pe o bicicletă medicinală sau pe una reală, vei lucra atât inima, cât și mușchii picioarelor, fără a afecta prea mult genunchii (EZ, 2007). În varianta generică, același "operator al indiferenței" introduce un constituent circumstanțial (propozițional sau nu) care sintetizează natura ansamblului de împrejurări care ar condiționa, disjunct, principala; opțional, în apoziție, pot apărea listate explicit alternativele în cauză: (21) Indiferent - spunea el - ce se va întâmpla, fie că vom avea alegeri anticipate, fie
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
introdusă prin indiferent de (+ substantiv): (28) Indiferent de nivelul profesional, student sau manager, această carte are menirea de a te face să câștigi abilitatea de a manipula și de a aplica tehnica calculelor cu rapiditate, acuratețe și încredere ("24-FUN", 2007). Constituentul nominal precedat de indiferent de poate fi dezvoltat printr-o propoziție introdusă de pronumele relativ fără antecedent cine/ce, dar numai în N sau Ac11: (29) Indiferent de cine îi va lua locul, va fi sigur mai bine (30) Indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
post e/ar fi vorba ... (24') Oricare va fi alegerea ta ... (25') Oricui te vei adresa ... (26') Oricând vei fi observat defecțiunea, ... (27') Oriunde te-ai afla... De altfel, aceeași substituție este permisă și de construcțiile cu indiferent de (+ substantiv), constituentul nonpropozițional convertindu-se la unul propozițional: (28') Oricare ar fi nivelul profesional, ... Toate variantele de mai sus reprezintă procedee standardizate de exprimare a CI. Se va observa că valoarea acestuia nu mai este cu adevărat condițională (cum putem vorbi de
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
deși ... sau (nu) (vezi infra, 4.3.2). 4.3.1. În cazul lui fie că ... sau este vorba de o contaminare între valoarea concesivă a lui fie (de proveniență verbală copulativă) - caz în care acesta poate fi supraordonat unui constituent solidar cu structură internă disjunctivă (ca în (34)) - și valoarea de operator (corelativ) al disjuncției stricte (ca în (35)): (34) Trebuie să învățăm odată că legea e aceeași pentru oricine, fie acela [și] miliardar, ministru sau vedetă TV (35) Fie
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
chit că astea erau sau nu erau publicate (dr. Sorin Oprescu, interviu în "Cotidianul", 2008). 5. REALIZĂRILE "CONDIȚIONALULUI INDIFERENȚEI" Din cele de mai sus credem că rezultă statutul de circumstanțial sui generis, nesubsumabil nici condiționalului, nici concesivului, al tipului de constituent pe care l-am denumit "condiționalul indiferenței". Vom trece mai jos în revistă principalele sale forme de realizare, atât prin modalități gramaticalizate lexico-sintactic standardizate, cât și prin formule pe care le considerăm hibride (dar care, foarte frecvente fiind, au mari
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
clarificarea relațiilor dintre stări de lucruri atomare, stări de lucruri și fapte. În substanțialul său „ghid“ la Tractatus, Max Black a abordat pentru prima dată în mod direct această temă.54 Întrebarea lui este dacă stările de lucruri atomare sunt constituenți elementari ai faptelor. În acest caz, expresia Sachverhalt ar trebui să fie tradusă prin „fapt atomar“ (atomic fact), nu prin „stare de lucruri atomară“ (atomic state of affairs). Se știe că această traducere a fost acceptată de Wittgenstein. El a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
altundeva pe piața muncii etc. Totuși, această poziție presupune ca logica relațiilor interne ale organizației să fie aplicată la nivel general În societate și asumă implicit existența piețelor (de capital, de muncă) și a competiției pentru acele resurse negociate de constituenți (fie că este vorba de resurse financiare, de munca salariaților sau avantajele acordate de comunitate prin suportarea poluării). Se știe, de asemenea, că mulți dintre actorii constitutivi se angajează Într-o relație socială pe termen lung cu organizația, nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
la depășirea unei situații financiare dificile. Comunitatea poate investi În acordarea unor facilități, construirea infrastructurii, formarea forței de muncă sau scutiri de la plata impozitelor, la fel cum anumiți creditori pot investi prin acordarea unor condiții speciale de finanțare. Toți acești constituenți se angajează În relații pe termen lung ce conțin elemente prospective În baza propriilor percepții și valori, investesc În organizație, nu se invoiesc la tranzacții discrete prin care schimbă valori echivalente. Ei se așteaptă ca investiția lor să fie recuperată
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
fi diferită de etica maximizării intereselor financiare ale acționarilor - profitul. Așa cum vom vedea În continuare, managerii pot urmări satisfacerea unor obiective și interese diferite de cele ale deținătorilor de capital - proprietarilor legali, fie interese personale, fie interese revendicate de alți constituenți (principali), anume ale muncii, comunității etc. Controlul se exercită Într-un proces politic, nu doar unul tehnic, iar interesele deținătorilor de capital sunt considerate alături de celelate interese prezente În organizație sau mediul acesteia. Pe de altă parte, economiștii neoclasicii, oponenți
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
profitului, marile corporații operează cu un orizont temporal mult mai vast ceea ce face ca deciziile luate să privească consolidarea poziției pe piață, câștigarea reputației și mai puțin maximizarea pe termen scurt sau mediu a profitului. Considerarea intereselor legitime ale altor constituenți (salariați, comunitate, generațiile viitoare etc.) face ca maximizarea profitului să nu mai aibă același sens și forță explicativă ca În teoria economică clasică. „Mărimea, spunea Berle (1965:35), extinde deciziile de afaceri din domeniul pur economic În domeniul mișcărilor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
neoclasice a firmelor. În baza acelorași principii, teoria „investitorilor” lărgește perspectiva, axându-se În primul rând pe impactele sociale ale relațiilor organizaționale, Însoțite de o perspectivă etică asupra relațiilor organizaționale. Teoria are În vedere atât corporația În sine, cât și constituenții acesteia, deopotrivă deținătorii de capital, forța de muncă, comunitatea, statul, mediul organizațional. Managerii sunt cei care reprezintă corporația ca atare și sunt responsabili față de constituenții (stakeholders) acesteia și nu doar față de proprietarii legali (deținătorii de capital). Ei sunt agenții autorizați
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
perspectivă etică asupra relațiilor organizaționale. Teoria are În vedere atât corporația În sine, cât și constituenții acesteia, deopotrivă deținătorii de capital, forța de muncă, comunitatea, statul, mediul organizațional. Managerii sunt cei care reprezintă corporația ca atare și sunt responsabili față de constituenții (stakeholders) acesteia și nu doar față de proprietarii legali (deținătorii de capital). Ei sunt agenții autorizați de societatea rațională pentru satisfacerea intereselor tuturor constituenților, tuturor celor care au investit În organizație și care au revendicări de o natură sau alta asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
practicile organizației, având În același timp și capacitatea de a influența sau afecta, la rândul lui, acțiunile organizației. David Wheeler și Maria Sillanpaa (1997:167 apud Carrol și Buchholtz, 2000 :67-69) au propus o taxonomie a constituenților folosind categorii de constituenți primari și secundari, sociali și non-sociali. Constituenții sociali primari sunt acționarii și investitorii financiari, angajații și managerii, clienții, comunitatea locală, furnizorii și partenerii de afaceri, În timp ce constituenții sociali secundari includ guvernul și instituțiile de reglementare, grupurile de presiune, mass-media, sindicatele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
capacitatea de a influența sau afecta, la rândul lui, acțiunile organizației. David Wheeler și Maria Sillanpaa (1997:167 apud Carrol și Buchholtz, 2000 :67-69) au propus o taxonomie a constituenților folosind categorii de constituenți primari și secundari, sociali și non-sociali. Constituenții sociali primari sunt acționarii și investitorii financiari, angajații și managerii, clienții, comunitatea locală, furnizorii și partenerii de afaceri, În timp ce constituenții sociali secundari includ guvernul și instituțiile de reglementare, grupurile de presiune, mass-media, sindicatele. Constituenți primari non-sociali sunt mediul fizic și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și Buchholtz, 2000 :67-69) au propus o taxonomie a constituenților folosind categorii de constituenți primari și secundari, sociali și non-sociali. Constituenții sociali primari sunt acționarii și investitorii financiari, angajații și managerii, clienții, comunitatea locală, furnizorii și partenerii de afaceri, În timp ce constituenții sociali secundari includ guvernul și instituțiile de reglementare, grupurile de presiune, mass-media, sindicatele. Constituenți primari non-sociali sunt mediul fizic și biologic (alte specii) și generațiile viitoare, În timp ce printre constituenții non-sociali secundari se regăsesc, spre exemplu, mișcările sociale ecologiste sau antiglobalizare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și managerii, clienții, comunitatea locală, furnizorii și partenerii de afaceri, În timp ce constituenții sociali secundari includ guvernul și instituțiile de reglementare, grupurile de presiune, mass-media, sindicatele. Constituenți primari non-sociali sunt mediul fizic și biologic (alte specii) și generațiile viitoare, În timp ce printre constituenții non-sociali secundari se regăsesc, spre exemplu, mișcările sociale ecologiste sau antiglobalizare. Constituenții primari sunt direct afectați și pot, la rândul lor afecta În mod direct organizația, În timp ce secundarii sunt afectați și acționează mai degrabă prin reprezentanți sau „agenți”. Thomas Donaldson
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ce participă Într-o organizație având interese legitime fac astfel pentru a obține beneficii și nu există o prioritate prima facie a vreunui set de interese și beneficii asupra altuia.” (Donaldson și Preston, 1995:68) Teoria „investitorilor” enunță, În general, constituenții unei organizații se angajează Într-o relație pe termen lung, investesc În respectiva organizație, și nu doar se implică Într-o tranzacție discretă a resurselor la prețul „corect”, prețul pieței. Angajații investesc ani din viață Într-o organizație, comunitățile investesc
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
1991). Din perspectivă instrumentală, teoria, În conjuncție cu date empirice, este utilizată pentru a stabili eventualele legături Între managementul revendicărilor multiple și performanța corporațiilor măsurată clasic, prin profitabilitate. Carrol și Buchholtz (2000) se referă astfel la abordarea strategică prin care constituenții (investitori - stakeholders) sunt imaginați ca simpli factori ce trebuie luați În considerare În Îndeplinirea scopurilor organizației de a produce profit pentru acționarii acesteia. Această abordare vede constituenții ca instrumente ce pot facilita sau Împiedica realizarea obiectivelor strategice ale firmei. A
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
profitabilitate. Carrol și Buchholtz (2000) se referă astfel la abordarea strategică prin care constituenții (investitori - stakeholders) sunt imaginați ca simpli factori ce trebuie luați În considerare În Îndeplinirea scopurilor organizației de a produce profit pentru acționarii acesteia. Această abordare vede constituenții ca instrumente ce pot facilita sau Împiedica realizarea obiectivelor strategice ale firmei. A treia variantă a teoriei este cea politic-normativă. Teoria este utilizată astfel pentru a identifica și interpreta din punct de vedere social funcția organizației, și principiilor etice ce
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ca actori ale căror interese au valoare intrinsecă. Clasificarea intereselor este un proces cognitiv, dar și un act de putere așa cum arătam mai sus (Mihăilescu, 2004:49-51). Managementul devine procesul politic de echilibrare a intereselor diverse având responsabilitate față de toți constituenții, În mod egal, și nu doar față de acționari (deținătorii de capital). Donaldson și Preston (1995) argumentează că abordarea normativă constituie fundamentul teoriei revendicărilor multiple prin care se admite relevanța intereselor constituenților În scopuri de cercetare, intervenție sau de principiu. Odată
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ghidează structurarea organizării. Satisfacția constituenților nu este Însă neproblematică, ci presupune conflict și inconsistențe rezultând din definiții contradictorii, din logici (instituționale) de gândire diferite. Definiția social vehiculată pune accentul pe anumite trăsături, consecvente unei logici instituționale și valorizate de unii constituenți, În dauna altora, formulate În cadrul altor logici instituționale, posibil contradictorii. Friedland și Alford (1991) afirmă că definițiile performanței și riscului sunt construcții culturale, dar și politice instituite, În primul rând, de către stat prin legile fiscale și procedurile contabile. Noi considerăm
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Friedland și Alford (1991) afirmă că definițiile performanței și riscului sunt construcții culturale, dar și politice instituite, În primul rând, de către stat prin legile fiscale și procedurile contabile. Noi considerăm Însă societatea pluralistă În care statul este doar unul dintre constituenți, poate cel mai important, care negociază definiția socială a performanței; statul la rândul său se bazează În elaborarea normelor pe dialogul social și pe negocierea socială dintre grupurile de interese. În plus, definiția socială a performanței nu include numai elemente
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dispoziții, preferințe și, implicit, utilități „cultural constituite” (DiMaggio, 1994) și decelabile atât la nivelul produsului final (fiabilitate, consum redus, siguranță, design etc.), dar și la nivelul mijloacelor sau proceselor (managementul calității). Astfel de nevoi pentru bunuri valorizate social ale multiplilor constituenți ai organizației nu există În sine ca fapte naturale, obiective, independente de contextul social, ci sunt construcții culturale, fapte sociale. Ele țin mai degrabă de obiceiuri și rutine ce au o determinare sistematică, fiind social induse și integrabile Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]