62,644 matches
-
viitor și confirmarea așteptărilor reciproce cu managementul și auditorii X Evaluarea performanței auditului intern X Aprobarea minutei întâlnirii anterioare X Raportarea către Consiliul de administrație a problemelor semnificative X Sesiunile executivului cu membrii comitetului X Orientarea noilor membri și educarea continuă (de exemplu, contabilitatea curentă și subiecte privind domeniul financiar) X Alte probleme X Guvernanța corporativă 372 372 ANEXA 5. CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE A COMITETELOR DE AUDIT 22 Întrebări privind buna practică Punctaj acordat de Consiliul de administrație Acțiuni necesare, inclusiv
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
întors tătișor!" Mă tem că și pentru Victor, și pentru Iordan Marievici, marile evenimente ale vieții au fost concertele, audițiile. Pentru tata, o coardă a sufletului era în pian. Fidel n-a fost Iordan decît muzicii. Singură iubire constantă și continuă. Nu știu dacă reținea datele căsniciilor. Rememora cam așa: "După concert, am plecat pe front". Concertul era cel al Filarmonicii ieșene, din 9 octombrie '42, dirijat de Enescu. (Pe tata, Marele Stat Major îl lăsase la vatră; prin zbuciumul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
greu cu mine. Nu trebuia s-o fac pe procurorul, pe judecătorul, pe cel care-i condamnă și-i execută pe proletculți. Mă motivează faptul că iarăși se trișează istoria. În loc să corectăm ce s-a prezentat denaturat în "iepocă", relativizăm continuu. O spun și-o tot spun, în gazetăria pe care-o fac. Da, Antofiță, repetitiv, sînt repetitivă. Poate prea temperamental și deloc efectiv. Șichy îi aruncă lui Tano biscuiți și rîde de îndemînarea cu care-i prinde și-i hăpăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că nu găsesc cuvîntul care-mi trebuie. Nu, nu cuvîntul frumos, cuvîntul expresiv. Tare-aș dori să fiu "poliglot în limba română" ********. Dacă simt că narațiunea trenează, ca acuma, mestec bomboane. Cînd scrii un roman, totu-i să poți accelera continuu, ca-ntr-un montagne russe, să nu te cîrîie vocea de-a doua: Nu încetini!". Scriu și ronțăi batoane de ciocolată cu nuga. Pentru un pamflet croit pe masa din bucătărie, dau gata și o cutie întreagă de Merci. Receptorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în si bemol de Robert Schumann. Ascult mai bine muzică acuma. Pe "clasici", spune G. Călinescu, îi înțelegi la bătrînețe. E un adevăr cu multe carate. Se potrivește și muzicii. Avea de toate tata: rezistență fizică și sufletească pentru studiu continuu. Ambiție. Inteligență afectivă. Bref, talent. Mi-l imaginez cîntînd Invitația... Cu haină albă și cu lavalieră. Pe pian-un buchet de trandafiri albi: "puțin parfum de roze albe, în declin", zumzăie un vers uitat. "Să nu lași tehnica să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
moleșit. Viața de condamnat la glorie nu-i fără suferință. A zăcut zile-n șir. "Nu-mi place să mă culc în patul altuia, dar are un anume farmec să dorm în patul tău, Dințișor". Își pierduse proverbialul autocontrol (febra continuă îl toropea), de vreme ce s-a mărturisit: "Norocul sau nenorocul face ca, în afară de muzică și de tine, să nu mai am de ce trăi pe lumea asta". În afară de muzică și de mine. Așadar, Iubitamuzica tot pe locul întîi era, dar mă iluzionam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
venea, înfuriat că vameșii i-au dijmuit pachetul trimis de Brăduț, de la Paris. Lipsea pateul. Catastrofă. Cînd nu devora un Stroganoff, un cotlet-surpriză, o scrumbie în țiplă (micii îi mînca așa cum alții mănîncă semințe), pîndea trufandale prin magazine, într-o continuă vînătoare gastronomico-bahică. Piersici congelate la Fortuna, copane de pui de baltă la Delta, filé de rechin la Leonida, ghiudem din cerb la Mistrețul. În mega-magazinul Bucur Obor, mă lăsa antrenată într-o coadă pentru cabernet bulgăresc, urmărind, de la secția brînzeturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
e saturată de eseism. Nu mai puțin El-ul. Consubstanțial imaginarului, eseismul e o invariantă a prozelor din Sub semnul Aspidei, ce conferă acestora o unitate de ton, de atmosferă interioară, de sens, atât de pronunțată, încât la o lectură continuă, ele nu sunt percepute ca "bucăți", ci în totalitate. Găsindu-se în raport osmotic și cu poemele, prozele compun un roman sui-generis. Indiferent de vizualizările formale (vers, proză, teatru), însușirea definitorie comună scrierilor Roxanei Pavnotescu e aceea de a transmite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
copilărie, când trenurile erau ticsite de pasageri și mirosuri amestecate și mă repezeam pe culoar în fiecare gară, pentru că doar atunci mi se dădea voie să deschid geamul, când pericolul de curent, eterna boală a românului, era diminuat. Prin urmare, continui să fac același gest mecanic, iar gările și lumea îmi par aproape neschimbate, mai cu seamă gările mici, cu miros de gudron, pline de navetiști, fumători și multe, multe bezele. Și, de fapt, peronul e plin cu oameni care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să pot fi cu prietenul meu. De fapt, nu știu dacă a fost un accident, cert este că acest ghețar continuă să exercite aceeași fascinație și atracție asupra mea și va continua s-o exercite cât timp voi trăi. Pesemne, continui să vin aici să-mi cer drepturile, ghețarul mi-a luat ceva foarte de preț și eu revin în speranța să obțin sau să-i pot cere ceva în schimb. Adesea m-am gândit la ghețarul care mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care mi-a dat deja ceva în schimb, trebuie să-mi fi dat, căci așa ar fi corect: să-mi fi restituit ceva în schimbul celei mai pure dintre prietenii, de care ești capabil doar când ești foarte tânăr. Prin urmare, continui și azi să vin să schiez aici de unul singur, să încerc să înțeleg sensul acestei întâmplări; mesajul ghețarului. Schiam pe văile largi și generoase, prietenul meu, mereu în spate, aluneca exact pe urmele mele, ca într-un ritual. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai trebuie să și cobor. Și totul se petrecea ca într-un fel de vis inserat intempestiv în realitate, pe care-l derulam într-o durată prelungită. Și visul nu era altul decât dialogul meu cu el, mereu acea hărțuială continuă, fără finalitate. Pe măsură ce creșteam, nu l-am mai simțit atât de pregnant, sau poate timpul, mereu în fugă, mi-a refuzat tot mai mult acea lâncezeală și recluziune a firii, ce se vroia despicată și analizată. Și până târziu, apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mișcările noastre sau, de fapt, nu le poate percepe, de vreme ce timpul contemplației este altul decât cel al acțiunii și desfășurării. Gesturile noastre, ce sunt, în fapt, un șir de posturi discrete, atât de rapide pentru ochiul leneș al țestoasei, devin continue, esențializate la statuar sau punct. Tot așa cum noi nu suntem capabili să percepem unda. Ea trece pe lângă noi nu ca o senzație, ci ca o amintire, numai pentru că pretindem că știm atâtea despre ea. Unda se mișcă într-un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu ca o senzație, ci ca o amintire, numai pentru că pretindem că știm atâtea despre ea. Unda se mișcă într-un timp cuantic, subtil, de o discretitudine infinit mai mare decât ne putem noi imagina, drept care o percepem în domeniul continuului și al permanenței. Câtă corectitudine și disciplină pe Creion! Cercurile lui sunt aproape perfecte. Face un salt acrobatic în aer și se întoarce pe celălalt vârf, puțin mai în față sau mai în spate, după modelul și legănarea Țestoasei. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și aliniată sub șenilele ratrack-ului, mă avântam acum în marea de nisip, "as pure as unsunned snow...", și lăsam urme în zigzag, pășind cu un singur picior, în timp ce pe celălalt îl trăgeam din urmă, pentru a lăsa dâre pregnante și continue. Apoi, vin mai aproape de cușca luminată, pe a cărei pereți se zbenguiau niște gângănii uriașe, săreau ritmic în toate direcțiile, cădeau în toate pozițiile, apoi se propulsau iar în sus, aterizau pe burtă, pe spate, în genunchi, cei mai experimentați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de ani, numai pentru că timpul lor are o altă măsură. Toate activitățile și mișcările lor sunt atât de lente, încât dau senzația unei pelicule derulate cu încetinitorul. Mănâncă numai de trei ori într-o săptămână și sunt capabile să facă continuu dragoste pe durata a câtorva zile, ca și cum timpul lor în raport cu cel al nostru s-ar dilata. Ochiul lor înghețat te poate privi cu orele, fără nicio tresărire; nemișcarea lor predispune la liniște, reflectare și introspecție. Dacă vei fi urmărind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se dea jos de pe raft. Între timp, tocmai observ că dintr-o dată rafturile superioare ce adăposteau cărțile cele mai valoroase erau acoperite cu geamuri fumurii, pesemne spre a proteja de praf și umezeală cărțile cu acces dificil. Biblioteca era în continuă transformare. Cum numai funcționarii librăriei aveau dreptul să manipuleze scările mobile pentru a extrage exemplarele inaccesibile, nici eu, nici însoțitorul meu nu eram dispuși să cerem cartea rostindu-i cu voce tare numele către unul din angajații librăriei, devenită bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oglinzile să ne fie fidele și să ne întoarcă mereu același chip. Să fie oare copilul din mine, cel ce se reflectă acum în oglindă prin mine, să fie acest melanj între mine și el ceea ce văd în oglindă, în continuă transformare? Înseamnă că el va semăna prea puțin cu mine? Ne place sau nu, vrem să ne prelungim prin copiii noștri cu aceeași impertinență egoistă cu care ne propunem să-i procreăm. De ce să ne multiplicăm, dacă matricea noastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
contrariați de-a valma soți, copii, nepoți sau prieteni... Era ceva fascinant legat de prezența acestei femei; ea tulbura aerul în jurul ei, polariza ca un magnet atenția celor doi bărbați. La rândul lor, ei angrenau într-o efervescență și căutare continuă pe cele două femei ce ocupau extremele băncii, sensibile la cel mai mic gest sau cea mai subtilă aluzie. Și de jos, din vale, când priveai de la distanță către terasa grădinii sanatoriului, se hlizea o gașcă veselă de copii, rânduiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pom singular într-o câmpie nesfârșită, mă descopăr sfâșietor de prezent, ascuns în ramurile acelui arbore sau zburând printre norii de deasupra lui. Prezența eului în vise este covârșitoare ca aceea a unui zeu ce ne apare într-o epifanie continuă, fără chip, printr-o serie infinită de semne, ca și cum substanța revelatoare ar lipsi materiei fluide și inconsistente din care e plăsmuit visul. Eu nu-mi pot vedea sau recunoaște niciodată chipul în vise. Prezența îngrozitor de puternică, fără față, fără trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
consecventă. În funcție de ipostazele ei, iată și reacția noastră de agresivă respingere sau graduală plictiseală. Mulți se consideră în mod fals fericiți. Ori, fericirea este desfășurarea uneia sau a mai multor instanțe, prin urmare este impropriu a-ți califica un prezent continuu cu o stare ce nu poate fi decât privilegiul unei unice instanțe. Poate fi corect să spui am fost fericit... atunci când te referi la un anumit moment bine precizat în timp. Iar cei ce spun n-am fost fericit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lume, la poarta casei adăstau bărbați, motocicletele iubirii, acrobați care se balansau fără bară sau paletele de echilibru pe sârma fragilă dintre prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iubirii, acrobați care se balansau fără bară sau paletele de echilibru pe sârma fragilă dintre prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar tot părinți, ceva mai pierduți, dar tot părinți, ceva mai morți, dar tot părinți, dacă și acum simțea în palme strânsoarea mâinilor părintești, dar nu era strânsoare, era menghina care o mușcă de palmele firave, lopată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vorbeam nu-i așa? de planetele și nenumăratele mele galaxii glorios luminate de sorii iubirii. Le cunosc rotirea, nașterea și distrugerea lor cataclismică, mă încordează pentru un nou act de creație, mă ucid și mă înviez după dorință, călătoresc, călătoresc continuu, această întâlnire mă călăuzește, mă ține în viață, această întâlnire mă acceptă că exist și îi mulțumesc viitorului că mi te va reda și Mama se va evapora, pentru că vom fi numai noi doi, egoiștii care trăiesc pe cadavre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Sonatei a III-a pentru pian și vioară de George Enescu. Dedesubt, Hecuba plângea, corul îi împărtășea durerea în spațiul-oglindă al orașului în care Homer se plimba la braț cu Sofocle admirând viitorul trecut al lui Enescu, înconjurat în prezentul continuu de Andante Sistemo e Misterioso din partea a II-a a Sonatei care ne doare frumos pentru că natalul Bărăgan cântă în limba română. Mioara se apropie delicat de Maestrul preocupat de a imortaliza cu inflexiunile melodice corul atenienilor din Oedip, actul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]