2,936 matches
-
ca Lumea Nouă descrisă de Vespucci să fie numită America după numele exploratorului. Numele acesta s-a generalizat la mijlocul secolului al XVI-lea. Explorările geografice, care culminează cu descoperirea Americii, au fost încoronarea unor lungi sforțări care au început cu cruciadele și s-au intensificat în secolul al XV-lea, sub acțiunea unor cauze economice, politice, intelectuale și religioase.
Descoperirea Americii () [Corola-website/Science/319348_a_320677]
-
fost schimbat în Ptolemais sau Antiohia din Ptolemais (Αντιόχεια από Πτολεμαΐδα), probabil de către Ptolemeu al II-lea Filadelful. Arabii, care au cucerit localitatea în secolul al VII-lea i-au redat numele antic semitic sub forma Akka عكا. În vremea cruciadelor creștinii occidentali au numit orașul Sfanțul Ioan din , în cinstea Sfanțului Ioan Botezătorul -, respectiv în franceză , engleza și italiană: Saint Jean d'Acre, Saint John d'Acre sau Sân Giovanni d'Acri. Ei au confundat locul cu localitatea biblică Ekron
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
cunoască o perioadă de prosperitate. După o scurtă perioadă de reintrare în stăpânirea Bizanțului, Akko intra în veacul al X-lea sub dominația califatului șiit al Fatimizilor cu centrul în Egipt. În anul 1103, Baldovin I, care venise cu prima cruciada în 1099 și cucerise Ierusalimul,devenind primul rege cruciat al Ierusalimului, a constatat că porturile Jaffa și Haifa ce-i stăteau la dispoziție, nu erau suficiente pentru nevoile noului regat și necesitau întăriri cu brațe de muncă din Europa. De
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
și a infanteriei, dar nu au izbutit să-l recucerească. Salah ad Din a adăugat cetății noi întăriri. Totuși musulmanii l-au pierdut până la urmă în iulie 1191 în față noilor valuri de cruciați veniți din Europa cu A treia cruciada și în primul rând, a oștilor lui Richard Inima de Leu și ale lui Filip cel Frumos, regele Franței, care au schimbat raportul de forțe în favoarea creștinilor. După ce nu reușiseră să elibereze Ierusalimul, cruciații au făcut din Akko capitala Regatului
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
s-a instalat la început în Marele Palat, dar curând s-a îndreptat spre Blachernes. In sec. al 14-lea, definitiv părăsit, Marele Palat a căzut în ruină definitivă după ce toate bogățiile lui transportabile fuseseră jefuite de cruciații creștini din Cruciada a IV-a, în 1204, iar cele salvate ajunseseră la Blachernes. El a servit drept carieră pentru noile construcții. In anul 1422, florentinul Bondelmonti, vizitând Costantinopolul nu a mai putut vedea vechiul palat, deoarece dispăruse aproape cu totul sub noile
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
el, și au cercetat totul și au dezbătut cepurile de la butoaie,însă, văzând cum curge apă, au plecat, fără a-l fi descoperit. Lipsit de scrupule în alegerea mijloacelor, fiul de împărat s-a adresat participanților celei de-a IV cruciade cu rugămintea ca aceștia să-i ajute să-l răstoarne pe unchiul domnitor. Ne putem imagina bucuria avizilor cavaleri și a venalilor venețieni, când Alexios Angelos le-a oferit un excelent pretext pentru a se amesteca în treburile Imperiului Roman
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
Alexios al V-lea Ducas, numele de familie Murtzuphlos, (, n. ? - d. decembrie 1205, Constantinopol) a fost un împărat bizantin (5 februarie - 12 aprilie 1204) în timpul celui de-al doilea atac și cel final asupra Constantinopolului de către participanții Cruciadei a patra. Era membru al familiei imperiale Ducas. După detronarea celor doi Anghelos, în jurul tronului, rămas vacant, s-au încins spiritele. La 28 ianuarie, o parte din locuitorii Constantinopolului l-au proclamat împărat pe oșteanul de viță nobilă Nikolae Kanabos
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
asalteze un oraș excelent fortificat, cu o populație uriașă (în capitală se aflau nu mai puțin de câteva zeci de mii de bărbați apți să poarte arme, fără a-i socoti pe mercernari) era o dovadă fie a nebuniei căpeteniilor cruciadei, fie, dimpotrivă, a unui calcul exact. Mai mult ca sigur, au contribuit ambele împrejurări, atât curajul nesocotit al cavalerilor, cât și justa apreciere de către ei a situației politice din Imperiu și din capitala lui. Dogele de 94 de ani, Enrico
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
Mulți locuitori, izgoniți din casele lor, au părăsit orașul pentru totdeauna. Cucerirea orașului trebuia să aducă de la sine și un nou conducător ales de cavalerii cruciați. Toul părea să anunțe alegerea marchizului Bonifaciu de Montferrat-rolul său anterior de conducător de cruciadă, capacitățile personale, legăturile sale bizantine, dar dogele Enrico Dandolo prefera o figură mai puțin marcantă, iar coeziunea grupului venețian în fața diviziunilor grupului franc îi permitea să impună alegerea Contelui Balduin de Flandra. După lungi dispute, pe tronul Imperiului bizantin a
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
(Lombarzii la prima cruciada sau Lombarzii) este o operă în 4 acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Temistocle Solera (bazat pe poemul omonim al poetului milanez Tommaso Grossi). Premiera operei a avut loc la „Teatro alla Scală” din Milano, în ziua de
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
2 frați, în care Păgâno încercase să-l ucidă pe Arvino. Conflictul s-a soldat cu exilul lui Păgâno. Cu ocazia slujbei de reconciliere între frați, un preot anunță numirea lui Arvino că comandant al trupelor din Lombardia la Prima cruciada. Păgâno urmărește însă totuși să o cucerească pe Viclinda, punând la cale, cu sprijinul lui Pirro, scutierul lui Arvino, omorârea fratelui Arvino. În timp ce complicii lor dau foc casei lui Arvino, conspiratorii se năpustesc înlăuntrul casei și îl ucid din eroare
I Lombardi alla prima crociata () [Corola-website/Science/316683_a_318012]
-
excelent echipate, iar pe prizonieri îi strămuta pe pământurile sale. Puțin câte puțin, influența Niceei în Europa creștea. Speriat de succesele curajosului monarh răsăritean, papa Grigore IX i-a trimis acestuia o scrisoare plină de insulte, amenințându-l cu o cruciadă. Ioan III i-a expediat un răspuns înțelept și foarte caustic, arătându-i, fără echivoc, clerului occidental că ei, ca întotdeauna, își acoperă cu pretexte plauzibile setea de putere și de aur. Basileul s-a apropiat de dușmanul înverșunat al
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
al III-lea îl numește duce pe contele de Malmedy, Frederic. Titlul își pierde treptat din importanță și intră în posesia conților de Bouillon. În 1096 Godefroy de Bouillon vinde titlul Episcopilor de Liège pentru a-și finanța plecarea în cruciadă. Aceștia îl transmit ducilor de Limburg în 1101, dar aceștia îl pierd în 1106 în favoarea conților de Louvain. Waléran al II-lea de Limbourg reușește să îl recupereze între 1125 și 1138, dar apoi revine casei de Brabant. În 1190
Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/315052_a_316381]
-
fiu a coroanei regale. Regii căutau sprijin în orașele prospere și la înaltul cler. Un personaj religios important a fost abatele Suger de la Saint-Denis, care a întărit autoritatea regală centrală, a combătut vasalii nesupuși, a recrutat soldații pentru a doua cruciadă împreună cu Bernard de Clairvaux și a fost regent pentru regele Ludovic al VII-lea al Franței cât timp a participat în cruciadă. Capețienii au încercat să-și extindă teritoriile pe care le dețineau prin căsătorii plănuite. În 1137, Ludovic VII
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
de la Saint-Denis, care a întărit autoritatea regală centrală, a combătut vasalii nesupuși, a recrutat soldații pentru a doua cruciadă împreună cu Bernard de Clairvaux și a fost regent pentru regele Ludovic al VII-lea al Franței cât timp a participat în cruciadă. Capețienii au încercat să-și extindă teritoriile pe care le dețineau prin căsătorii plănuite. În 1137, Ludovic VII s-a căsătorit cu Eleonora de Aquitania, moștenitoarea unor întinse moșii din sud-vestul Franței. Mariajul a eșuat și a fost anulat în
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
erau sprijiniți de nobili și de conții de Tolouse și vasalii acestora. După moartea lui Filip în 1223, fiul și nepotul lui,Ludovic al IX-lea al Franței , a continuat să lupte în războaiele împotriva albigenzilor. Au fost purtate că cruciade sfinte, scopul fiind cucerirea sudului Franței, atât de înfloritor și de bogat din punct de vedere cultural și lingvistic. Ludovic al IX-lea al Franței i-a învins pe albigenzi și pe conții de Tolouse, anexând sudul Franței proprietăților coroanei
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
A dominat și în conflictul cu regii englezi, care încă mai dețineau teritorii vaste în sud-vestul Franței, chiar și după confiscarea celor pe care le deținuse Ioan Fără de Țară. Ludovic IX a fost canonizat în 1297 pentru că a întreprins două cruciade în Țara Sfântă, dar și pentru că a murit de ciumă în timpul ultimei cruciade în 1270. Nepotul său, Filip al IV-lea cel Frumosa abandonat Flandra în 1302 după o răscoala și după Bătălia de la Courtrai, în care cavalerii săi au
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
vaste în sud-vestul Franței, chiar și după confiscarea celor pe care le deținuse Ioan Fără de Țară. Ludovic IX a fost canonizat în 1297 pentru că a întreprins două cruciade în Țara Sfântă, dar și pentru că a murit de ciumă în timpul ultimei cruciade în 1270. Nepotul său, Filip al IV-lea cel Frumosa abandonat Flandra în 1302 după o răscoala și după Bătălia de la Courtrai, în care cavalerii săi au fost nimiciți de rebelii flamanzi. Papa Bonifaciu al VIII-lea s-a împotrivit
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
ardoare războinică ca și fratele său, fiind mult mai atras de viața fastuoasă de curte. După moartea fiului său unic André, pierde speranța de mai avea moștenitori și caută o modalitate de a lăsa teritoriul moștenire. Dornic să plece în cruciadă, în 1349 vinde comitatul regelui franței Filip al VI-lea. Contractul este negociat abil de notarul său, Amblard de Beaumont, iar regatul se angajează să ofere titlul de „Dauphin” doar moștenitorului tronului Franței. Împreună cu titlul de Dauphin, sunt transmise coroanei
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
Godfroy de Bouillon (c. 1060, Boulogne-sur-Mer - 18 iulie 1100, Ierusalim) a fost un cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde și-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
decembrie 1100. Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfățișat ca lider al cruciaților, rege al Ierusalimului și un mare legiuitor. În realitate era unul dintre mulții lideri ai cruciadei, care îi includea și pe Raimond de Saint-Gilles, Bohemund de Taranto Robert de Flandra, Ștefan de Blois și Balduin de Boulogne precum și pe trimisul papal Adhémar de Montiel, Episcop de Le Puy. Fratele său Balduin a fost primul care a
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
a început în 1228 ca o încercare de a recâștiga Ierusalimul. Ea a început după șapte ani de la eșecul cruciadei a cincea. Jean de Brienne, cu tot succesul diplomatic și pacea obținută în 1221, (pentru detalii vezi cruciada a cincea) după întrevederea cu Al Kamil s-a întors la Acra plin de neîncredere. El bănuia că turcii nu vor intarzia
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
a început în 1228 ca o încercare de a recâștiga Ierusalimul. Ea a început după șapte ani de la eșecul cruciadei a cincea. Jean de Brienne, cu tot succesul diplomatic și pacea obținută în 1221, (pentru detalii vezi cruciada a cincea) după întrevederea cu Al Kamil s-a întors la Acra plin de neîncredere. El bănuia că turcii nu vor intarzia să-și ia revanșa de îndată ce vor avea posibilitatea, cruciada eșuată nu putea fi decât o încurajare pentru sultan
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
diplomatic și pacea obținută în 1221, (pentru detalii vezi cruciada a cincea) după întrevederea cu Al Kamil s-a întors la Acra plin de neîncredere. El bănuia că turcii nu vor intarzia să-și ia revanșa de îndată ce vor avea posibilitatea, cruciada eșuată nu putea fi decât o încurajare pentru sultan, iar ordinele călugărești constituiau o armată prea slabă ca să-i reziste, mai cu seamă că și mongolii începuseră să-și intensifice atacurile dinspre răsărit. Regele Acrei nu-i rămânea altceva de
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
începuseră să-și intensifice atacurile dinspre răsărit. Regele Acrei nu-i rămânea altceva de făcut decât să se ducă personal în Europa, să-l caute pe împăratul Frederic al II-lea ca să-l determine, cu orice preț, să pornească o cruciadă în Orient, mai înainte ca Al Kamil să-și fi refăcut forțele. Acesta era și punctul de vedere al magistrului ordinului teutonic, Hermann von Salza, consilierul apropiat al regelui, care, bizuindu-se pe personalitatea lui Frederic al II-lea, socotea
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]