24,608 matches
-
un strop de apă lângă care te prăbușești. “Literatura este ca ziua: are o dimineață, o amiază, o seară și o noapte. Aurora este de preferat crepusculului? Dar oare lăsarea serii nu-și are și ea frumusețea ei ca și dimineața? Oare aceste nuanțe de roșu arămiu și de aurverzui, tonurile de albastru turcoaz ce se topesc Într-un albastru ca safirul, toate acele culori ce ard și se descompun Îm marile incendiu final, norii cu forme ciudate și monstruoase prin
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
piatră și gropi, o lua spre luncă, acolo unde erau lanurile cu porumb. Nici nu se lumina de ziuă ,când tractorul ieșea din sat. Până se ajungea la tarlaua cu pricina, se lumina de-a binelea. Tare minunate mai erau diminețile; adia un vânt molatec, aerul proaspăt Îți invada plămânii, dar mai ales roua și pământul reavăn Îți dădeau o stare de bine, parcă atunci ai fi luat contact cu tot ce Înseamnă viață! La ora prânzului, toată lumea se așeza la
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a putea fi prezentă la prima oră, care Începea la 8.00 fix, trebuia să-mi pun ceasul să sune la ora 4.00, să am timp să mă spăl, să mă Îmbrac și să fug la gară. Somnul de dimineață este cel mai profund și mai plăcut. Îmi era atât de greu să mă smulg din brațele acestei blânde și divine adormiri. Nu de puține ori mi se Întâmpla să pierd primul tren și să plec cu următorul. Nu mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a speriat gândul de a lucra printre mecanizatori și pe câmp, dar cu timpul, a Început să-mi placă. Îmi amintesc de zilele când trebuia să plec din București către Tulcea. Am stat o săptămână la sora mea. În fiecare dimineață, puneam ceasul să sune la ora cinci , deoarece la ora șapte aveam tren spre Tulcea. Când Îi auzeam soneria, deschideam ochii și mă uitam confuză prin cameră, simțeam cum mă cuprinde frica și-mi repetam În gând: “mai rămân o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
deoarece la ora șapte aveam tren spre Tulcea. Când Îi auzeam soneria, deschideam ochii și mă uitam confuză prin cameră, simțeam cum mă cuprinde frica și-mi repetam În gând: “mai rămân o zi, mâine sigur mă hotărăsc”. Într-o dimineață, sora mea ( cadru medical, și cu opt ani mai mare decât mine) s-a trezit furioasă și mi-a strigat că, dacă nu plec imediat la muncă, mă aruncă de la etajul zece al blocului În care locuia. M-am Îmbrăcat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
repartizată la noi, care e gata să izbucnească În plâns!” După o scurtă prezentare, mi-a spus că mă așteaptă Într-o audiență, a doua zi dimineața, la ora 8.00 ( ora sosirii mele era destul de târzie, se Însera...). În dimineața următoare, urma să discutăm detaliile angajării mele. Până una, alta... m-a prezentat unui fermier cu vechime În acea unitate. Inginerul C. s-a oferit să-mi arate ferma d-lui și mi-a făcut cunoștință cu alți viitori colegi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În versuri, fără timbre fiscale” “ Poetul e un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har.” “Poezia este arta de a face să intre marea intr-un pahar.” “Poezia este dimineața omenirii, istoria sentimentelor Înălțătoare, Îndemnul permanent către bine si adevăr.” Noaptea și-a Întins aripile peste Întreg cuprinsul, dar eu nu m-am lăsat prinsă În mrejele ei. N-am reușit să pun geană peste geană, renunțând În gând de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
aminti cu aceeași emoție, peste ani, de acest minunat eveniment, de frământările care se duceau În sufletele lor tinere și Încrezătoare, totuși, În viitorul necunoscut, care li se așternea tăcut și misterios, la picioare. „Fie-le calea presărată cu lumina dimineților, dimineți ce-și deschid brațele cu dragoste și dăruire nețărmurită.” Meditații Între zidurile mănăstirii (Șederea la mănăstirea Probota) Îmi propusesem, de vreo două săptămâni, să merg pentru câteva zile la o mănăstire. Voiam să experimentez și altfel de “vacanțe”. Departe
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu aceeași emoție, peste ani, de acest minunat eveniment, de frământările care se duceau În sufletele lor tinere și Încrezătoare, totuși, În viitorul necunoscut, care li se așternea tăcut și misterios, la picioare. „Fie-le calea presărată cu lumina dimineților, dimineți ce-și deschid brațele cu dragoste și dăruire nețărmurită.” Meditații Între zidurile mănăstirii (Șederea la mănăstirea Probota) Îmi propusesem, de vreo două săptămâni, să merg pentru câteva zile la o mănăstire. Voiam să experimentez și altfel de “vacanțe”. Departe de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu mai pomeni!” Să știi că mi-a trecut prin gând, mai demult, dar n-aș rezista În acest lăcaș decât spânzurată! Metaforic vorbind, de metafore și epitete! Era ora 21.30. Mă gândeam cu stupoare ce-o să fac până dimineață. Acasă, obișnuiam să merg la culcare după ora 1.00 . A fost o noapte grea, lungă, chinuitoare. Nicăieri liniștea pe care o căutam.... ... A doua zi... Cea mai grea mi s-a părut ziua care a urmat. Vremea s-a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
roșu. Plouase cu o zi Înainte, iar vântul Își făcea simțită prezența cu răsuflarea-i rece. Toate la un loc, la care s-a adăugat și umezeala solului, au contribuit la durerile mele lombare de a doua zi. Masa de dimineață n-a fost tocmai grozavă pentru mine; zacuscă, dulceață și ceai de tei. Se pare că era una din zilele de post. Sunt vreo douăzecișicinci de ani de când mă lupt cu durerile de stomac și intestine. Ulcerele se mai vindecă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
din cadrul I.A.N.B (Institutul Agronomic N. Bălcescu) București, dintr-un singur motiv: iubeam natura, frumusețea fiecărui anotimp ce-mi făcea sufletul să vibreze, să cânte, iubeam câmpiile Înverzite, florile, nemărginirile albastre, zborul fluturilor În beția de soare a dimineții. După absolvitea facultății am primit repartiție la Tulcea ca „șef de fermă”. Un oraș curat, cochet, ospitalier. Dunărea și-a deschis larg brațele - pentru a mă primi cum se cuvine. Am păstrat cu sfințenie jurnalul, În care Îmi notam ades
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lătrat mult câinii, dar ce? S-a întâmplat ceva? - Nici nu știu ce să zic și ce să cred... Uite, ce am pățit eu. Înainte de a mă culca, m-am uitat dacă era destul ulei în candelă și, văzând că ajunge până dimineață, m-am culcat. Noaptea, am auzit gălăgie prin ogradă și câinii lătrând. Imaginează-ți că intră cineva în casă. Eu stăteam nemișcată în pat, de frică nu puteam să zic nimic. Simțeam un cuget de a spune rugăciune, dar nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fost să ardă candela, i-am fi arătat noi ei, dar așa nu putem.”. Unul din ei a privit spre candelă și a zis: „Abia mai pâlpâie, acuș se stinge. Să mai așteptăm puțin.” „Nu, nu se va stinge până dimineață, hai să plecăm.”, le-a zis șeful și au plecat toți. Am auzit câinii lătrând tare și, după aceea, încă cuprinsă de frică, nu puteam face nicio mișcare. Eram trează. Nu știu ce a fost. Nu pot să spun nici că a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fusese grea, cum se zice pe la noi, chiar destul de blândă. Oamenii așteptau mult să ningă, căci fără zăpadă, ce fel de iarnă? În a doua jumătate a iernii, au venit și zilele mult așteptate, când ne-am trezit într-o dimineață că afară era ca-n poveste. Ninsese toată noaptea, zăpada acoperea tot, în jur totul era alb. Bucuria celor mici nu avea măsură. Săniuțele ieșiră ca din pământ și țipetele copiilor animau drumurile. Din hogeaguri ieșea fumul și această atmosferă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu lacrimi acest lucru. Mergi și te mărturisește la părintele și să ai credință că vei naște copil sănătos! Eu am mers peste o săptămână la preot și m-am mărturisit. Hotărâsem să fac așa cum mă învățară ei. În fiecare dimineață, mă trezeam când ceilalți dormeau, citeam rugăciunile și Paraclisul Maicii Domnului. Când se împlinise timpul, se născu fetița absolut sănătoasă și la corp și la minte, care ne-a adus apoi atâtea bucurii în viață. Iar eu, de atunci, nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
picioare la marginea băncilor așteptând să intre învățătorul. Când acesta intră, îi spuseră toți tare „Buna ziua!”. El le răspunse și le zise să ia loc. Ei îl cunoșteau bine și nu greșeau niciodată, atunci când îl vedeau supărat. În acea dimineață era foarte supărat! Îi întrebă imediat pe toți: - Eu v-am învățat pe voi cum să salutați persoanele mai mari? - Daaaaaa! - se auziră vocile copiilor. - Alexandra, ieși în fața clasei! strigase el fetiței. Alexandra ieși, avea chipul speriat, dar încă nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lăsă capul în jos, își dădu seama imediat. - Spune-mi, ce trebuie să zici când întâlnești o persoană mai mare? aproape că urlă învățătorul. - Bună ziua, răspunse Alexandra speriată, fără să-și ridice capul. - Cum l-ai salutat tu în această dimineață pe directorul școlii? o întrebă din nou învățătorul. Alexandra tăcea, nu răspundea nimic. Învățătorul țipă în gura mare: - Cum, cum l-ai salutat? Copiii stăteau toți, cuprinși de frică, ascunzându-se unii după alții. Învățătorul se năpusti ca un turbat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aruncate, nu mai știa ce să aducă, ce să nu mai aducă și, așa, căzu în deznădejde. Soțul muncea la pământ, îl ajuta și ea, dar din aceasta nu-și puteau ajuta copiii să facă studii la Chișinău. Într-o dimineață, intră la ea în magazin o doamnă necunoscută care, după ce cumpărase câte ceva, începu să o întrebe pe Tatiana cum îi merge și aceasta îi descrise tristă situația. Doamna o ascultă, tăcând până la urmă, privind-o drept în față. După ce termină
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
hoți sau să le dea de urmă. Oamenii erau foarte preocupați, iar cei care plecau, dis-de-dimineață la muncă, erau chiar înfricoșați. Așa trecură câteva săptămâni. Zvonurile despre hoți parcă se mai potoliră, însă oamenii continuau să fie vigilenți. În acea dimineață, Nadea, ca de obicei, se ducea la muncă. Pentru a ajunge la timp, lua mereu primul autobuz. Făcea acest lucru de ani de zile și deja se cunoștea cu unele dintre persoanele care făceau la fel ca ea. Așezată pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fără a se ruga înainte. Așa putu să încerce să-i facă rău și, chiar de nu reușise, îl lipsise măcar de mașină, din care nu se mai putea face nimic. Părintele se trezi și își aminti că, în acea dimineață, nu citise rugăciunea cea dinainte de călătorie din cauză că se grăbea. Al doilea caz s-a petrecut la mănăstirea Diveevo din Rusia. Un frate era în ascultare. Într-o zi, starețul îi poruncise să prindă câinele care se dezlegase și umbla prin
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sloganul: "Un președinte pentru liniștea noastră". Este evident că el a avut cel mai bun mesaj după o revoluție sângeroasă: "acesta este norocul nostru", spunea toată lumea pe o singură voce, "acesta este norocul nostru", spunea singura televiziune din țară, de dimineața până seara, "dacă lucrurile nu ar sta așa, am pluti într-o baie de sânge, spunea la televizor comunistul cu față umană, fiindcă oamenii au crescut, s-au obișnuit cu viața și obiceiurile de sub ocupația comunistă, nu pot să se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cerșetor la margine de drum, ba și caraghios din calea-afară, uite dom'le la asta, ce-i trece prin cap, se crede buricul pământului. Mai bine să stai aici, cuminte, cu burta la soare, la propriu și la figurat, de dimineața până seara și în vecii vecilor... Amin. De aproape o jumătate de an luase această hotărâre, epocală, aș putea spune pentru ea. Hotărâse să stea la soare și să mediteze la direcția vântului sau la geografia norilor de pe cer. De
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
muriți proști". O spune cu cel mai fermecător zâmbet. Se pierde în mulțime cu o eșarfă de mătase naturală atârnând după ea. Brațele, eșarfa plutesc în aer ca aripile unei păsări mari. Întinse pe nisip, mângâiate de aerul cald al dimineții, Silvia m-a adus la plajă cu noaptea în cap, o întreb: "Cum era bărbatul după care ți-ai pierdut capul?" Râde, ezită, dar nu mă las. Probabil așa pot afla răspunsul la viața ei ratată. "Eram într-o tabără
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
plimb pe harta trupului său, aș fi vrut să fiu mireasma din săpunul de baie pentru a-i pătrunde în toate celule pielii, aș fi vrut să fiu sunetul din cântecul lui preferat pentru a mă piti în măruntaiele lui... dimineți splendide când florile plesneau de frumusețe și pieptul păsărilor de cântece... (Versuri din volumul de poeme Ioana Maria, ale poetului Geo Bogza, comentat de Max Blecher în Lumea românească, II, 287, 18 martie 1938.) ... îi auzeam vocea tristă și catifelată
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]