14,979 matches
-
vrea să ascundă asta. § Romancierul a simțit ceva, dar nu poate să perceapă o ființă dintr-un alt plan. Dintr-o altă dimensiune. El și toată Stațiunea lui se mișcă pe o foaie de hârtie. L-ai decupat pe Astrolog: dispariția lui e inexplicabilă pentru cei rămași; Romancierului i-ai suprapus un metascenariu. La fel se joacă, poate, cineva și cu tine, cu orașul tău, vei fi extras într-o zi. Cu numai un ceas înainte de a expia, vei zice: „Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Ți-ai luat mașina de ras și ai plecat fără să zici o vorbă. Știi să taci. Ești plecat de două ceasuri. Te vei întoarce și vei continua să scrii romanul; cei din Stațiune încă nu știu cine e asasinul Eremitului, iar dispariția Astrologului constituie un alt mister; în vremea aceasta, Romancierul îi pregătește Magistratului o nouă supriză; se vor petrece o mulțime de lucruri, le-ai hotărât. Îți vor veni și idei noi, Stațiunea se poate aștepta la orice. Peste șase ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
vei ocupa în memoria unui ordinator un spațiu cât un vârf de ac. Insignifiantă, Stațiunea va intra în Biblioteca(!Ă Lumii, o încăpere în care pe nu știu câte dischete - sau cum se vor numi - va fi stocată toată literatura scrisă până la dispariția cărților. Planeta va fi condusă de către un despot luminat. Nu îl va înlătura nimeni, pentru că scriitorii, pericolul numărul unu pentru orice tiranie, vor fi dispărut de mult. Vor mai exista, e drept, un fel de ingineri care vor elabora programe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
doare capul!” Nici Doctorul nu e zdravăn. Magnetismul pacienților. Magistratul nu și-a ținut promisiunile: pensii, conturi în bancă, dreptate - doar mânjeli -, iar Castelanul se dovedește a fi o fantomă ce bântuie locul, încurcând și mai mult lucrurile. Apariția și dispariția lui au adus numai derută. Romancierul, nu se mai îndoiește nimeni, este, la rândul său, unul din marii vinovați. I-a fost răscolită casa: manuscrisele citite în Piață, în fața mulțimii, cărțile arse. CRONICA INFAMĂ aproape că a explodat. Cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
secret teribil. Aurul acela care circula prin Florența pe ascuns, care strălucea pe pielea unei femei. Trebuia să vorbească cu ea. Singur. Și, de data asta, fără să se lase trădat de vin. Dintr-o dată Îi reveni În minte misterioasa dispariție a Antiliei, chiar din acea prăvălie. Cine a descoperit crima? Îl Întrebă pe Bargello. — Au fost oamenii mei, răspunse celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
studiasem cu destulă temeinicie biografia. Da, da, se pare că există pe lume un Dumnezeu și pentru lipsiții de tact și neinspirații ca mine! Îl cunoscusem pe Adam Adam În urmă cu câțiva ani, În chiar săptămâna premergătoare enigmaticei sale dispariții. De fapt, cunoscusem e un mod de a vorbi, schimbaserăm câteva fraze la telefon, atâta tot. I-am solicitat un interviu. Făceam pe vremea aceea o emisiune lunară, de aproape o oră și jumătate, cunoscută și apreciată, s-ar zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fi fost surâsul binevoitor care Îi lumina fața În timp ce vorbea, cred că aș fi replicat destul de țâfnos. N-am făcut-o. Eram prea excitat de gândul că aveam ocazia să aflu motivul și, eventual, niscaiva detalii spectaculoase ale straniei sale dispariții din urmă cu ani, ca să mă mai formalizez. Trecusem de-a lungul carierei mele de moderator TV și prin Încercări mai dificile. Uneori eram nevoit să fac În direct veritabile acrobații verbale, să dezvolt o Întreagă echilibristică salvatoare pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de această sferă era una peiorativizantă, ca să nu spun mai rău. Ba spun: era, pur și simplu, lamentabilă. N-am avut niciodată confirmarea zvonului. Nici infirmarea. - Bănuiesc că ești curios să afli ce s-a Întâmplat cu așa-zisa mea dispariție de după Congresul de la Paris, nu-i așa? Ba bine că nu. Ce mai contau micile nedumeriri punctuale, gen de unde știa profesorul că o să-l caut și cînd anume, pe lângă promisiunea dezlegării misterului bulversantei sale dispariții?! ...Stop, clopoțel de alarmă: Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întâmplat cu așa-zisa mea dispariție de după Congresul de la Paris, nu-i așa? Ba bine că nu. Ce mai contau micile nedumeriri punctuale, gen de unde știa profesorul că o să-l caut și cînd anume, pe lângă promisiunea dezlegării misterului bulversantei sale dispariții?! ...Stop, clopoțel de alarmă: Adam Adam rostise clar și apăsat „așa-zisa mea dispariție”. Cum adică? Ce vrea să Însemne vorba asta proastă, „așa-zisa”? Mi se pregătise o farsă, o cacealma sau profesorul o aruncase intenționat, ca să intrige ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
bine că nu. Ce mai contau micile nedumeriri punctuale, gen de unde știa profesorul că o să-l caut și cînd anume, pe lângă promisiunea dezlegării misterului bulversantei sale dispariții?! ...Stop, clopoțel de alarmă: Adam Adam rostise clar și apăsat „așa-zisa mea dispariție”. Cum adică? Ce vrea să Însemne vorba asta proastă, „așa-zisa”? Mi se pregătise o farsă, o cacealma sau profesorul o aruncase intenționat, ca să intrige ori să mă deruteze? M-am hotărât să abandonez expectativa și să contraatac prudent: - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
personale? Nici una dintre aceste ipoteze nu mi se pare satisfăcătoare. În acel studiu, căruia am Înțeles că-i datorez Împrejurarea de a mă afla aici (vrusesem să spun „plăcerea”, dar m-am abținut), mă ocupam de alte câteva situații asemănătoare - dispariția din istorie a cavalerilor templieri, asasinați În masă de către Filip cel Frumos, Între 1307 și 1314, ar fi un exemplu -, care cunosc un final la fel de inexplicabil și misterios ca viața și opera lui Alexandru cel Mare. Fiindcă se știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
i s-a pus În vedere, sub amenințarea morții, să păstreze secretul și să nu vorbească niciodată cu nimeni și nicăieri despre opera la care trudise. Să uite, pur și simplu, de Codul lui Alexandru. Ceea ce Aristotel n-a făcut: dispariția textului Îl afectase profund, cufundându-l Într-o mâhnire neagră și În acea formă de indiferență ce anulează inclusiv instinctul de autoconservare. Oricum, nu era omul care să se conformeze docil unui ordin sau unei interdicții. Le refuza instinctiv. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
putea să ajungeți la concluzii În măsură să zdruncine mefiența dumneavoastră, nu lipsită de temei, de altfel. V-aș mai semnala ceva. Vă sunt, desigur, familiare câteva mituri și legende privind fie coborârea pe Pământ a unor ființe extraterestre, fie dispariția inexplicabilă a unor civilizații superioare, premergătoare civilizației noastre - mă refer la fragmentul cunoscut din Epopeea lui Ghilgameș, la Atlantida și nu numai. Sunt convins că subscrieți la verdictul lui Lucrețiu, ex nihilo nihil, iar ca istoric, știți foarte bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fericiți. - Regret, n-ai Înțeles. Misiunea Centrului nu este să-i facă pe oameni fericiți, ci să-i ferească de nefericire. De catastrofă, mai bine zis. Nu ne preocupă viața oamenilor, ci moartea lor. Evitarea ei, vreau să spun, Împiedicarea dispariției speciei umane. Atâta timp cât oamenii trăiesc, totul este În regulă din punctul nostru de vedere. Cum o fac, este problema lor și numai a lor. Ale lor sunt opțiunile, aspirațiile, Înălțările și căderile, formele de organizare socială, ideologiile, războaiele, revoluțiile - nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încă o dată: nu binele ca atare, ci răspândirea lui pretutindeni, posibilitatea angrenării Întregii umanități Într-un trend general benefic - acesta este riscul care trebuie evitat cu orice preț, pentru că echivalează cu o catastrofă, cu o sinucidere colectivă a omenirii, cu dispariția Pământului Însuși. - E aberant ce spui... - Deloc. Percepția ta este deformată, fiindcă privești lucrurile din perspectivă terestră, ca un locuitor al acestui Pământ, uitând că el nu este unicul și nici cel mai important. Că marile decizii care Îl vizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nepotrivită glumă! Cu ultimele cuvinte, Eva pierduse o excelentă ocazie să tacă naibii din gură, pentru că, nu știu prin ce bizară asociație de idei, spusele ei Îmi readuseseră În minte motivul vizitei matinale În camera unde ne aflam: pistolul meu. Dispariția lui, mai precis. Doamnei Fontaine Îi ardea iar de flirtat, știind bine ce faptă abominabilă comisese. I-am spus-o, deși nu era momentul ideal pentru a cere explicații pe această temă; pentru a cere socoteală, nici atât. De bine, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu la ora 5. Pe vremea aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un fel de borș grecesc acrișor, fiert împreună cu oase de vițel, apoi urmau fripturi simple de potârnichi sau berbece, iar spre sfârșit, înaintea vinului, sosuri turcești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aș recunoaște că există două feluri de legi, în funcție de situația economică a infractorului. Nu! zise cu convingere. Noi, tuaregii, n-am fost așa niciodată și am credința că nu vom ajunge niciodată să fim așa. Știu că suntem condamnați la dispariție, dar singurul lucru pe care i-l cer lui Allah e ca ultimul dintre noi să continue să fie așa cum a fost cel dintâi. — Mama mă-sii de mândrie tuaregă! — Și ce altceva ne-a mai rămas, în afară de mândrie? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai erau considerați temuții stăpâni ai nisipurilor deșertului, ci se transformaseră într-o armată de dezrădăcinați fără țară și fără speranțe. Împrăștiați prin douăsprezece țări, fără căpetenii, înfruntându-se uneori între ei din cauza unor vechi neînțelegeri, imohagii erau condamnați la dispariție; probabil că eroica aventură a tatălui său fusese ultima zvâcnire dinaintea morții. — Nu înțeleg, murmură într-un târziu, ca și cum ar fi vorbit cu el însuși. Chiar nu pot să înțeleg. — La ce te referi? — La apatia poporului nostru. Suntem oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
țărilor în care locuiți? Dacă aceste armate vor lupta cu noi pentru a apăra interesele murdare ale unui pumn de străini care ne calcă în picioare, merită să luptăm. Provocând un masacru? Dacă, așa cum s-ar părea, suntem condamnați la dispariție, mai bine s-o facem luptând cu vitejie, decât să ne stingem în tăcere. Pentru un tuareg, a muri cu onoare este cea mai mare cinste posibilă. — Și ce se va întâmpla cu femeile, bătrânii și copiii? — Dumnezeu va hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu aude discursurile superbe care l-ar fi amuzat cînd mai era În viață. Dacă ați compătimit sau ați urît pe cineva și aflați că a murit, ce faceți cu ura sau cu compătimirea dumneavoastră față de acea persoană? Cred că dispariția obiectului care mi-a declanșat ura anulează sentimentul. CÎnd este vorba de compătimire, lucrurile stau altfel. În acest caz este vorba de o reacție pasivă, care nu ne implică direct și imediat, de aceea pot compătimi un om În amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o cunoști pe Baby? —Sunt vărul ei. Avea sens. Părea prea sensibil să fie interesat de Baby. Mi-a oferit o țigară. Aveam nevoie să fac ceva cu gura așa că am fost bucuroasă să iau una. Eram încă încurcată de dispariția lui Nat. Ani de experiență m-au învățat să nu caut comportamentului masculin o explicație rațională, dar uneori tentația e prea mare ca să-i rezist. Și lucrezi tot timpul la galerie? îl auzeam pe Tim că mă întreabă. Nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de somn, nu am putut să mă opresc; pofta cărnii trecea peste orice și m-a condus până când am rămas epuizată, am clacat, doar ca să mă trezesc după puțin timp cu aceeași poftă de a mă izbi de el până la dispariție, de corpul lui reînnoit și vioi ca întotdeauna. Când am adormit l-am visat pe Walter, sute de Walter căzând de la aceeași fereastră, iar și iar, ca și cum corpurile care nu se mai terminau erau de fapt oile pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mi se părea extraordinar. Clipa iubirii echivala cu o veșnicie aparte. Precum algele pe valurile oceanului, ținându-se împreună un timp, așa era și cu oamenii - întâlnindu-se, trăind împreună un timp, pentru ca apoi să se despartă, dispărând pentru totdeauna. Dispariția fiind lucrul cel mai sigur în această lume. Imaginea înaripată a vieții mele mă zguduia adânc: îndrăznise să supraviețuiască ca o frunză pe spatele unui înotător, astfel încât eu, cea de azi, puteam s-o țin în mână, s-o contemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ÎNAINTE! Lui Feifel i se făcuse frică. A cui era vocea? O putere ascunsă dând glas gândurilor lui? Sau poate era vechiul lui demon literar care-l vizita din nou. Acel demon care-l sabotase ani în șir, contribuind la dispariția puterii lui de a scrie un roman. Feifel se privi în oglinda din fața patului, ca să vadă dacă demonul îi stătea călare pe umeri. Se văzu galben, uscat ca o stafie. Era un om singur care-și ținea tovărășie. O companie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]