9,387 matches
-
-o în pupitrul colegului Dudu Gh., singurul țigan din școală. În clasă, cioara s-a dezmorțit și la intrarea profesorului, cum era obiceiul, ridicau capacul pupitrului și scoteau cărțile și caietele. Cioara eliberată a zburat spre geam, spre uimirea și disperarea elevilor. Toți se așteptau ca profesorul să izbucnească, dar a zâmbit și a spus: Ce, mă Dudule, ți-au venit rudele ?! Scoateți pasărea!” Singura avere a profesorului Marinescu a fost o bibliotecă cu 6.000 de volume, donată școlii. Un
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
firul acțiunii. Junele prim, un detectiv cinic dar cu inimă bună, Îi explica unui personaj secundar de ce femeile ca Veronica Lake erau pierzania tuturor masculilor dintr-o bucată și, chiar așa fiind, nu aveai Încotro decît să le iubești cu disperare și să pieri trădat de perfidia lor. Fermín Romero de Torres, care se transforma Într-un critic expert, numea acest gen de istorii „povestea călugăriței“. După el, nu erau decît niște fantasme misogine pentru amploaiații cu probleme de constipație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ocazii. Învățătorii Încercau orice, inclusiv implorarea, Însă Tomás avea obiceiul să li se adreseze numai În latină, limbă pe care o stăpînea cu o fluență papală și În care nu se bîlbîia. Mai devreme sau mai tîrziu, preparatorii demisionau, din disperare sau din teama că băiatul era posedat și că le turuia invocații demonice În limba armeană. Unica speranță a domnului Aguilar era ca serviciul militar să-i preschimbe feciorul Într-un bărbat de ispravă. Tomás avea o soră cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
asista la spectacole. De asemenea, mulți vor putea să asculte muzică sau o carte audio, să urmărească un spectacol în direct, toate acestea chiar în timp ce muncesc. Muzica va deveni tot mai mult marea consolatoare pentru toate necazurile, doliile, singurătatea sau disperarea existenței. în ciuda acestor aglutinări, pentru mulți va fi tot mai clar că nu vor avea niciodată timp să citească până la capăt, să înțeleagă tot, să viziteze tot, să învețe tot: cum volumul de cunoștințe disponibile se dublează în ritmul actual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
vrea să vorbească după aceea. Găleata de apă rece a celui care avea funcția supremă în administrarea națiunii nu i-a făcut pe prim-ministrul și pe ministrul de interne să-și piardă curajul, nu i-a aruncat în ghearele disperării numai pentru că, de fapt, nu mai aveau nimic de care să se agațe, chiar dacă pentru atât de puțin timp. Ministrul de interne nu voise să informeze că, din cauză că se temea de posibile neregularități în actul electoral, previziune pe care faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sensibile o percep când masa de nori care acoperă cerul se crispează în așteptarea deflagrației tunetului, când o ușă scârțâie în întuneric și un curent de aer înghețat vine să ne atingă chipul, când o prevestire malignă ne deschide ușile disperării, când un râs diabolic ne sfâșie vălul delicat al sufletului. Nimic concret, nimic în legătură cu care s-ar putea conversa în cunoștință de cauză și cu obiectivitate, dar sigur este că primarul trebuie să facă un efort imens ca să nu oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în a dezvălui, scriu cuvântul pentru că este prima oară când vorbesc cuiva despre această chestiune, că acum patru ani, împreună cu soția mea, am făcut parte, din întâmplare, dintr-un grup de șapte persoane care, ca atâtea altele, au luptat cu disperare pentru supraviețuire. S-ar părea că nu spun nimic de care excelența voastră să nu fi luat cunoștință, prin proprie experiență, dar ceea ce nimeni nu știe este că una dintre persoanele din grup n-a ajuns niciodată să orbească, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lipsite de scrupule! Dar asta e cu totul altceva. Îl urăsc. Acum nu-l mai pot ierta niciodată. Colonelul MacAndrew și nevastă-sa începură să-i vorbească deodată. Erau uluiți. Îi spuseră că e nebună. Nu puteau să înțeleagă. În disperarea ei, dna Strickland se întoarse către mine: — Nici dumneata nu înțelegi? Nu sunt prea sigur. Adică vrei să spui că l-ai fi iertat dacă te-ar fi părăsit pentru o femeie, dar nu poți s-o faci pentru că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care zeul Apollo l-a jupuit de viu pentru că îndrăznise să-l înfrunte în întrecerea cântăreților. Strickland părea să poarte în inima lui niște armonii stranii și niște tipare absolut banale, și-i prevedeam un sfârșit de chinuri și disperare. Din nou îmi dădea senzația că e posedat de un demon. Dar nu puteai să spui că e vorba de un demon al răului, căci era o forță primitivă, așa cum existase înaintea binelui și a răului. Era încă prea slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știut unde să merg, a izbucnit el. Am trecut pe aici mai devreme, dar nu te-am găsit. — Am cinat târziu, i-am zis. Acum mă răzgândisem. Nu mai puteam zice că băutura îl adusese în halul acesta de evidentă disperare. Fața lui de obicei atât de trandafirie era acum pătată într-un mod nefiresc. Îi tremurau mâinile. — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. — M-a părăsit nevasta. Abia izbuti să scoată aceste vorbe. Apoi i se tăie respirația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
odihnește după o vânătoare îndelungată. Și s-o fi întrebat ce fantezii îi populează lui visele. Oare nu cumva visa la nimfa care alerga prin pădurile Greciei urmărită de un satir înfierbântat? Nimfa fugea cu picioare iuți și mânată de disperare, dar el se apropia tot mai mult cu fiecare pas până când ea ajungea să-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai fugea în tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Nu! Nu! Sora ieși din nou și clătină din cap: — Dar cine vorbea, ea? am întrebat eu. Mi s-a părut tare stranie vocea. — S-ar părea că acidul i-a ars coardele vocale. Dirk a scos un strigăt de disperare. L-am rugat să plece și să mă aștepte la ieșire, căci voiam să-i spun ceva infirmierei. Nu m-a întrebat ce anume, a plecat fără o vorbă. Părea să-și fi pierdut orice urmă de voință. Era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai puțin intimidat ori stânjenit. În schimb, e mare păcat că nu pot descrie etapele chinuitoare prin care a trecut până a dobândit măiestrie în arta lui. Căci dacă l-aș putea arăta nedoborât de eșecuri și ținând în șah disperarea - printr-un mare efort al curajului -, încăpățânat în insistența de a înfrunta îndoiala de sine care constituie cel mai cumplit dușman al artistului, aș putea stârni oarecare înțelegere și compătimire pentru o personalitate despre care sunt mult prea conștient că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
suflă sienezul În ureche, pe un ton insinuant. - Nu vă pot lăsa să continuați. Nu pentru asta s-a Încrezut Florența În acțiunea mea... și În virtutea mea, replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-un gest de disperare caraghioasă. Între timp, fata se apropiase și ea. - Nu ne de pierzării. Nu o de pierzării pe ea. Nu e prea frumoasă ca să sfârșească În mâinile străjerilor? Dante Își acoperi ochii cu mâinile. Se pregătea să refuze din nou, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noua umbre cu două fețe. Priorul nu era sigur că Înțelesese, dar, Înainte să poată spune ceva, celălalt reluă: - La nouă ani ai cunoscut prima iluminare, la optsprezece mușcătura hulpavă a luxurii. La treizeci și șase vei avea parte de disperare și de surghiun. Vei muri În pribegie, departe de țară, de o moarte lipsită de mângâierea speranței. Asta Îți prezic eu. Dante ascultase ultimele cuvinte cu buzele strânse, În timp ce perplexitatea și furia Îi năvăleau În suflet. - Dar dumneata, Marcello? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi schițase planul și când și când căutase să-l facă și pe el complice. Totuși, În acele cuvinte exista ceva ce nu Îl convingea pe deplin. Un tremur ușor În glas, din când În când, ca și când un fir de disperare i-ar fi marcat cuvintele. Ceva trebuia să fi Împiedicat planul acela perfect. Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
afară Îi prelungi senzație de orbire neputincioasă, apoi Începu să vadă din nou. În picioare, În fața lui, recunoscu figura impunătoare a lui Arrigo. Filosoful era aplecat deasupra lui. Părea pe punctul de a-l ataca iar. Zvârlind din picioare cu disperare, Dante se târî pe spate, dându-se Îndărăt cu câțiva pași. Apoi, arcuindu-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și să scoată daga. Dar Arrigo nu părea ca ar fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cum ar mai fi putut opri masacrul care se anunța? Însăși autoritatea sa avea să se sfârșească peste câteva ore. Începu să Își frângă mâinile, pe sub mânecile hainei, simțind În inimă toată durerea neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte unul, Încă În agonie, gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i natura. - Dar e un monstru! strigă el cu silă. Apucă spada de la șold cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În fond, la asta se și aștepta. Așa trebuia să fie. Potrivit rațiunii, care nu greșește. Cel care Îi bântuie permanent mintea. Arrigo, cu beteșugul său de la picior, semnul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înțelepciunii și ale virtuții. Să Îndrepte greșelile, să repare nesocotințele, să reia planul Credincioșilor de acolo de unde acesta eșuase... Și apoi să cânte toate aceste fapte În opera lui și să le dea forma unei călătorii a spiritului, din bezna disperării până În lumina unei ordini regăsite, soț al ordinii. Și să fie Încoronat poet În San Giovanni! Se apropie până când atinse umărul bărbatului. Arrigo Își ținea capul Înclinat, ca și când ar fi dormit, cu mâna abandonată peste hârtia din față. Dante alergă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din balamale și examină cu atenție ușa. Nu exista nici o posibilitate de a o Închide din afară. Scutură din cap, respingând ipoteza spre care Înclinase pentru o clipă. Arrigo trebuia să fi fost singur, În momentul suprem. Abandonat În brațele disperării sale. Din nou emoția Îl copleși, iar ochii i se umplură Încă o dată de lacrimi. Un vuiet de cascadă Îi năvăli În mintea ce se stingea În somnul straniu al sufletului care fuge. Își reveni În simțiri după un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acela de medic șef n-ar fi știut să facă deosebirea Între o Înecare și o moarte prin foc. Tensiunea ultimelor evenimente se mai relaxa, lăsându-l epuizat. Acea priveliște de ruine era bilanțul tuturor eforturilor sale, se gândi cu disperare. Forța rațiunii sale nu fusese În stare să facă nimic pentru dezlegarea enigmei. Ca un prost rămas cu gura căscată la scamatoriile unui pehlivan, asistase la desfășurarea fatală a Întregului șir de Întâmplări, fără să poată interveni În nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noblețea trăsăturilor sale se putea trage prea bine din vechiul neam al suabilor. Poate că și el fusese Înșelat de propria sa imagine, atunci când i se Întâmpla să o contemple reflectată În oglindă, și poate că voise să creadă cu disperare Într-un destin insondabil, atunci când măsura traseele astrelor, un destin ce parcă Îl chema să urmeze la tronul unui tată visat. Tronul lui Frederic. Mort. Asasinat. O nouă ipoteză Îi Încolți În minte poetului: și dacă Arrigo nu se omorâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
topire. De altminteri, cine altcineva ar fi cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a vechii crime... Privi În jur, neliniștit. Acum știa de ce asasinul smulsese doar ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]